TERMS STARTING WITH
loral ::: n. --> Of or pertaining to the lores. ::: a. --> Of or pertaining to the lore; -- said of certain feathers of birds, scales of reptiles, etc.
lorate ::: a. --> Having the form of a thong or strap; ligulate.
lorcha ::: n. --> A kind of light vessel used on the coast of China, having the hull built on a European model, and the rigging like that of a Chinese junk.
lord and Spouse, the eternal
lord; a prestigious title applied, often applied to an emperor, monarch or king. (also written as padshah, in some texts as badishah )
lorded ::: imp. & p. p. --> of Lord
lord high fixer ::: [Primarily British, from Gilbert & Sullivan's Lord High Executioner] The person in an organisation who knows the most about some aspect of a system. See wizard.[Jargon File]
lord high fixer [Primarily British, from Gilbert & Sullivan's "Lord High Executioner"] The person in an organisation who knows the most about some aspect of a system. See {wizard}. [{Jargon File}]
lording ::: p. pr. & vb. n. --> of Lord ::: n. --> The son of a lord; a person of noble lineage.
A little lord; a lordling; a lord, in contempt or ridicule.
lordkin ::: n. --> A little lord.
lordlike ::: a. --> Befitting or like a lord; lordly.
Haughty; proud; insolent; arrogant.
lordliness ::: n. --> The state or quality of being lordly.
lordling ::: n. --> A little or insignificant lord.
lordly ::: superl. --> Suitable for a lord; of or pertaining to a lord; resembling a lord; hence, grand; noble; dignified; honorable.
Proud; haughty; imperious; insolent. ::: adv. --> In a lordly manner.
lord, master, owner; honorific title of distinction; venerable elder; teacher, preceptor.
lord, master, ruler. (also written as Khoda)
lord ::: n. --> A hump-backed person; -- so called sportively.
One who has power and authority; a master; a ruler; a governor; a prince; a proprietor, as of a manor.
A titled nobleman., whether a peer of the realm or not; a bishop, as a member of the House of Lords; by courtesy; the son of a duke or marquis, or the eldest son of an earl; in a restricted sense, a boron, as opposed to noblemen of higher rank.
A title bestowed on the persons above named; and also, for
lord of Friday; Cassiel, lord of Saturday.
lord of hosts; it is the name that God went by
lord of Saturn. Subsequently, however, he dis¬
lord of the 7th Heaven. In the cabala, Saturn is the
lordolatry ::: n. --> Worship of, or reverence for, a lord as such.
lord or master of the house.
lordosis ::: n. --> A curvature of the spine forwards, usually in the lumbar region.
Any abnormal curvature of the bones.
lords and ladies ::: --> The European wake-robin (Arum maculatum), -- those with purplish spadix the lords, and those with pale spadix the ladies.
lordship ::: n. --> The state or condition of being a lord; hence (with his or your), a title applied to a lord (except an archbishop or duke, who is called Grace) or a judge (in Great Britain), etc.
Seigniory; domain; the territory over which a lord holds jurisdiction; a manor.
Dominion; power; authority.
lordships is given in lieu of dominions or domina¬
lord ::: Sri Aurobindo: "There is one Lord and Self and the many are only His representations and becomings.” *The Life Divine
lore ::: 1. The body of knowledge, esp. of a traditional, anecdotal, or popular nature, on a particular subject. 2. Knowledge acquired through education or experience.
lore, Aban.
loreal ::: a. --> Alt. of Loral
lore derived from the amesha spentas; also called
lore, equated with the Persian Parvardigar (q.v.).
lore). Farvardin also governed the 19th day of each
lore, he dwells in the 4th Heaven. As is reported
lore. He is “lord of reason.” Of the 10 avatars,
lore, he is known as Yfm-Yufafin. He may be
lore he is Suriel, angel of death. And he is Beliar or Beliel in The Testament of the Twelve Patri¬
lore, he is there regarded as an evil spirit. Accord¬
lore) in the bird Gadura “who carried Aruna on
lore. It is said that there are now only 4 angels in
lore. Khurdad also governed the 6 th day of the
lorel ::: n. --> A good for nothing fellow; a vagabond.
loren ::: obs. strong p. p. --> of Lose.
lore ::: n. --> The space between the eye and bill, in birds, and the corresponding region in reptiles and fishes.
The anterior portion of the cheeks of insects. ::: obs. imp. & p. p. --> Lost.
lore, one of the 4 great luminaries or aeons
lore, one of the 4 great luminaries that “surround
lore. [Rf Pognon, Inscriptions Mandaites des Coupes
lore. [Rf. Pognon, Inscriptions Mandaites des
lore. [Rf. Sale, The Koran, “Preliminary Dis¬
lore.
loresman ::: n. --> An instructor.
lore, the angel of announcements is Sirushi, who
lore, the angel of light was Rab-un-maw.
lore the angel of love (not named) approved the
lore, the angel of water is Harudha.
lore, the angels of the sun include an array of
lore, the angels were: Bahman (January); Isfand-
lore, the angel was Andibehist.
lore, the angel was Bahman.
lore, the final end for all but the purified souls
lore, the great Archon is Shamshiel or Shemuiel,
lore, the nephilim stood for giants of primeval
lore, the prince of peace is Melcbisedec (q.v.). [Rf
lore there is, pre-eminently, Pistis Sophia
lore; the uthri accompany the sun on its daily
lorette ::: n. --> In France, a name for a woman who is supported by her lovers, and devotes herself to idleness, show, and pleasure; -- so called from the church of Notre Dame de Lorette, in Paris, near which many of them resided.
lorettine ::: n. --> One of a order of nuns founded in 1812 at Loretto, in Kentucky. The members of the order (called also Sisters of Loretto, or Friends of Mary at the Foot of the Cross) devote themselves to the cause of education and the care of destitute orphans, their labors being chiefly confined to the Western United States.
lore, while some of the rulers reside in their
lore whom the Great Life (i.e., God) sent down to
lore) with the angels of vengeance, and since 12
lore, Zechariah, 300 years before Daniel, had
lorgnette ::: n. --> An opera glass
elaborate double eyeglasses.
loricae ::: pl. --> of Lorica
lorica ::: n. --> A cuirass, originally of leather, afterward of plates of metal or horn sewed on linen or the like.
Lute for protecting vessels from the fire.
The protective case or shell of an infusorian or rotifer.
loricata ::: n. pl. --> A suborder of edentates, covered with bony plates, including the armadillos.
The crocodilia.
loricated ::: imp. & p. p. --> of Loricate
loricate ::: v. t. --> To cover with some protecting substance, as with lute, a crust, coating, or plates. ::: v. --> Covered with a shell or exterior made of plates somewhat like a coat of mail, as in the armadillo.
loricating ::: p. pr. & vb. n. --> of Loricate
lorication ::: n. --> The act of loricating; the protecting substance put on; a covering of scales or plates.
lories ::: pl. --> of Lory
lorikeet ::: n. --> Any one numerous species of small brush-tongued parrots or lories, found mostly in Australia, New Guinea and the adjacent islands, with some forms in the East Indies. They are arboreal in their habits and feed largely upon the honey of flowers. They belong to Trichoglossus, Loriculus, and several allied genera.
lorik. See BLO RIGS
lorimer ::: n. --> Alt. of Loriner
loriner ::: n. --> A maker of bits, spurs, and metal mounting for bridles and saddles; hence, a saddler.
loring ::: n. --> Instructive discourse.
lori ::: n. --> Same as Lory.
loriot ::: n. --> The golden oriole of Europe. See Oriole.
loris ::: n. --> Any one of several species of small lemurs of the genus Stenops. They have long, slender limbs and large eyes, and are arboreal in their habits. The slender loris (S. gracilis), of Ceylon, in one of the best known species.
lorn ::: a. --> Lost; undone; ruined.
Forsaken; abandoned; solitary; bereft; as, a lone, lorn woman.
lorrie ::: n. --> Alt. of Lorry
lorries ::: pl. --> of Lorry
lorry ::: n. --> A small cart or wagon, as those used on the tramways in mines to carry coal or rubbish; also, a barrow or truck for shifting baggage, as at railway stations.
lory ::: n. --> Any one of many species of small parrots of the family Trichoglossidae, generally having the tongue papillose at the tip, and the mandibles straighter and less toothed than in common parrots. They are found in the East Indies, Australia, New Guinea, and the adjacent islands. They feed mostly on soft fruits and on the honey of flowers.
Lord and acting for the Lord. See Raphael’s
Lord and is now a fallen angel. [Rf. Ginzberg, The
Lord and Spouse, the eternal
Lord” and “would conceive in her womb.”
Lord: An Umbrood spirit less powerful than an Incarna but greater than a Preceptor or Minion.
Lord,” as in the Mekilta of Rabbi Ishmael ; in the
Lord. A Syriac version ed. by Samuel Lee. 2 vols.
Lord: A term often used in astrology synonymously with Ruler. A more precise terminology would be to refer to the Ruler of a Sign and the Lord of a House.
Lord (not named) seen walking in the midst of the
Lord of Civilization, The: In occult literature, the Mahachohan (q.v.).
Lord of Hosts —Sabaoth, Akatriel, God. On
Lord of Life, the
Lord of Lightning [Angel of Lightning]
Lord of the Flies. See BEELZEBUB
Lord of the Lotus (Sanskrit Kumuda-pati) Title applied to various productive intelligent powers in nature, and on the macrocosmic scale to the generative lords of the universe, the lotus being the symbol of the manifested universe, the matrix of nature, so that the Lord of the Lotus is the activating productive power in it.
Lord” or “angel of God” is a theophorous term.
Lord.” [Rf. introduction to Mathers, The Greater
Lord.” [Rf. Talmud Hagiga.] The final book in
Lord’s Day and invoked from the east. In The
Lord’s Day, invoked from the east.
Lord’s Day. Pabel must be invoked when the
Lords of Shouting —also called masters of
Lord(s) of Shouting.]
Lords of the Ghostland, chap, on Ormuzd]. In the
Lords of the Sword —the 14 conjuring angels
Lords of Time, the iron
Lords of Time, the unreal
Lords (or lordships)—a celestial order of angels
Lord stands against Balaam “for an adversary”
Lords, the immutable
Lord ::: “There is one Lord and Self and the many are only His representations and becomings.” The Life Divine
Lord ::: The Spirit in the cosmos is the lord, the Ishwara of all Nature, but the individual soul is likewise a representative, a delegate Ishwara, the underlord at least if not the overlord of his nature,—the recipient, agent and overseer, let us say, of his own form and use of the universal energy of Nature.
Ref: CWSA Vol. 13, Page: 380
Lord.’ v They are led by the angel Jeduthun (q.v.).
Lord [who] came up from Gilgal” and whose
Lord Zebaot —in Jewish legendary lore, the
Lord” (Zechariah 4) from the Parsee archangels,
Lore ::: 1. Object-oriented language for knowledge representation. Etude et Realisation d'un Language Objet: LORE, Y. Caseau, These, Paris-Sud, Nov 1987.2. CGE, Marcoussis, France. Set-based language [same as 1?] E-mail: Christophe Dony chd.ibp.fr>
Lore 1. Object-oriented language for knowledge representation. "Etude et Realisation d'un Language Objet: LORE", Y. Caseau, These, Paris-Sud, Nov 1987. 2. CGE, Marcoussis, France. Set-based language [same as 1?] E-mail: Christophe Dony "chd.ibp.fr"
Lorelei The legendary maiden who sat on a rock in the Rhine between Bingen and Coblentz, combing her beautiful hair and by her entrancing song bewitching sailors on the river to their doom. She belongs to a numerous class of such mythologic maidens, representing mainly the fascinating powers of the astral light over the unwary pilgrim in search of knowledge. The astral light partakes of the “watery” cosmic element, and the nature spirits pertaining to water on this plane were called by medieval European mystics the undines, of whose entrancing beauty and singing many tales are told, such as that of Odysseus and the sirens, or the Scandinavian lake maiden.
Lorem ipsum ::: (text) A common piece of text used as mock-content when testing a given page layout or font.The following text is often used:Lorem ipsum dolor sit amet, consectetaur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.This continues at length and variously. The text is not really Greek, but badly garbled Latin. It started life as extracted phrases from sections 1.10.32 and 1.10.33 of Cicero's De Finibus Bonorum et Malorum (The Extremes of Good and Evil), which read:Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae ab illo inventore esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat quo voluptas nulla pariatur?At vero eos et accusamus et iusto odio dignissimos ducimus qui blanditiis praesentium voluptatum deleniti atque corrupti quos dolores et quas molestias rerum hic tenetur a sapiente delectus, ut aut reiciendis voluptatibus maiores alias consequatur aut perferendis doloribus asperiores repellat.Translation:But I must explain to you how all this mistaken idea of denouncing pleasure and praising pain was born and I will give you a complete account of the system, and enjoy a pleasure that has no annoying consequences, or one who avoids a pain that produces no resultant pleasure?On the other hand, we denounce with righteous indignation and dislike men who are so beguiled and demoralized by the charms of pleasure of the moment, so matters to this principle of selection: he rejects pleasures to secure other greater pleasures, or else he endures pains to avoid worse pains.-- Translation by H. Rackham, from his 1914 edition of De Finibus.However, since textual fidelity was unimportant to the goal of having random text to fill a page, it has degraded over the centuries, into Lorem ipsum....The point of using this text, or some other text of incidental intelligibility, is that it has a more-or-less normal (for English and Latin, at least) distribution of ascenders, descenders, and word-lengths, as opposed to just using abc 123 abc 123, Content here content here, or the like.The text is often used when previewing the layout of a document, as the use of more understandable text would distract the user from the layout being examined. A related technique is greeking. .(2006-09-18)
Lorem ipsum "text" A common piece of text used as mock-{content} when testing a given page layout or {font}. The following text is often used: "Lorem ipsum dolor sit amet, consectetaur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum." This continues at length and variously. The text is not really Greek, but badly garbled Latin. It started life as extracted phrases from sections 1.10.32 and 1.10.33 of Cicero's "De Finibus Bonorum et Malorum" ("The Extremes of Good and Evil"), which read: Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae ab illo inventore veritatis et quasi architecto beatae vitae dicta sunt explicabo. Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione voluptatem sequi nesciunt. Neque porro quisquam est, qui dolorem ipsum quia dolor sit amet, consectetur, adipisci velit, sed quia non numquam eius modi tempora incidunt ut labore et dolore magnam aliquam quaerat voluptatem. Ut enim ad minima veniam, quis nostrum exercitationem ullam corporis suscipit laboriosam, nisi ut aliquid ex ea commodi consequatur? Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat quo voluptas nulla pariatur? At vero eos et accusamus et iusto odio dignissimos ducimus qui blanditiis praesentium voluptatum deleniti atque corrupti quos dolores et quas molestias excepturi sint occaecati cupiditate non provident, similique sunt in culpa qui officia deserunt mollitia animi, id est laborum et dolorum fuga. Et harum quidem rerum facilis est et expedita distinctio. Nam libero tempore, cum soluta nobis est eligendi optio cumque nihil impedit quo minus id quod maxime placeat facere possimus, omnis voluptas assumenda est, omnis dolor repellendus. Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet ut et voluptates repudiandae sint et molestiae non recusandae. Itaque earum rerum hic tenetur a sapiente delectus, ut aut reiciendis voluptatibus maiores alias consequatur aut perferendis doloribus asperiores repellat. Translation: But I must explain to you how all this mistaken idea of denouncing pleasure and praising pain was born and I will give you a complete account of the system, and expound the actual teachings of the great explorer of the truth, the master-builder of human happiness. No one rejects, dislikes, or avoids pleasure itself, because it is pleasure, but because those who do not know how to pursue pleasure rationally encounter consequences that are extremely painful. Nor again is there anyone who loves or pursues or desires to obtain pain of itself, because it is pain, but because occasionally circumstances occur in which toil and pain can procure him some great pleasure. To take a trivial example, which of us ever undertakes laborious physical exercise, except to obtain some advantage from it? But who has any right to find fault with a man who chooses to enjoy a pleasure that has no annoying consequences, or one who avoids a pain that produces no resultant pleasure? On the other hand, we denounce with righteous indignation and dislike men who are so beguiled and demoralized by the charms of pleasure of the moment, so blinded by desire, that they cannot foresee the pain and trouble that are bound to ensue; and equal blame belongs to those who fail in their duty through weakness of will, which is the same as saying through shrinking from toil and pain. These cases are perfectly simple and easy to distinguish. In a free hour, when our power of choice is untrammelled and when nothing prevents our being able to do what we like best, every pleasure is to be welcomed and every pain avoided. But in certain circumstances and owing to the claims of duty or the obligations of business it will frequently occur that pleasures have to be repudiated and annoyances accepted. The wise man therefore always holds in these matters to this principle of selection: he rejects pleasures to secure other greater pleasures, or else he endures pains to avoid worse pains. -- Translation by H. Rackham, from his 1914 edition of De Finibus. However, since textual fidelity was unimportant to the goal of having {random} text to fill a page, it has degraded over the centuries, into "Lorem ipsum...". The point of using this text, or some other text of incidental intelligibility, is that it has a more-or-less normal (for English and Latin, at least) distribution of ascenders, descenders, and word-lengths, as opposed to just using "abc 123 abc 123", "Content here content here", or the like. The text is often used when previewing the layout of a document, as the use of more understandable text would distract the user from the layout being examined. A related technique is {greeking}. {Lorem Ipsum - All the facts (http://lipsum.com/)}. (2006-09-18)
Lorentz transformation: A linear transformation used to explain (or derive) results from special relativity.
Lorenz attractor: An example of a subset of a phase space of a (chaotic) dynamical system towards which the dynamical system tends.
Lorenz attractor ::: (mathematics) (After Edward Lorenz, its discoverer) A region in the phase space of the solution to certain systems of (non-linear) differential equations. randomly placed there. That is, the particle appears to move randomly, and yet obeys a deeper order, since is never leaves the attractor.Lorenz modelled the location of a particle moving subject to atmospheric forces and obtained a certain system of ordinary differential equations. When he solved case, the pattern was the butterfly shaped attractor now known as the Lorenz attractor. (1996-01-13)
Lorenz attractor "mathematics" (After {Edward Lorenz}, its discoverer) A region in the {phase space} of the solution to certain systems of (non-linear) {differential equations}. Under certain conditions, the motion of a particle described by such as system will neither converge to a steady state nor diverge to infinity, but will stay in a bounded but chaotically defined region. By {chaotic}, we mean that the particle's location, while definitely in the attractor, might as well be randomly placed there. That is, the particle appears to move randomly, and yet obeys a deeper order, since is never leaves the attractor. Lorenz modelled the location of a particle moving subject to atmospheric forces and obtained a certain system of {ordinary differential equations}. When he solved the system numerically, he found that his particle moved wildly and apparently randomly. After a while, though, he found that while the momentary behaviour of the particle was chaotic, the general pattern of an attractor appeared. In his case, the pattern was the butterfly shaped attractor now known as the {Lorenz attractor}. (1996-01-13)
Lorenz curve - 1. a graph showing the extent of departure from equality of income distribution. Or 2) a type of cumulative frequency curve which shows the disparity between equal distribution and actual distribution. See gini coefficient.
Lore of Angels,” it is the angel Chamuel (Kamuel,
Lore of Magic. In Longfellow’s The Golden Legend
Lore of Magic, p. 49.]
Lore of Magic.
Lore of Magic.]
LORIA {Laboratoire lorrain de recherche en informatique et ses applications}
LORSLQ flowers 193
TERMS ANYWHERE
1. Incapable of being fully ascertained, explored, exhausted, etc. 2. Incapable of being fathomed or measured; unsoundable, immeasurable, vast.
1. Not affected in mind or feeling; not moved by excitement or emotion; undisturbed, calm. 2. Not approached, crossed, traversed, explored, or visited. 3. Remaining in a pristine state; unchanged.
1. Of unascertained depth; unsounded. 2. Fig. Not fully explored or known; unascertained; immense.
"1. ‘The Golden Embryo" in Hindu cosmology; the name given to the golden-hued Egg which floated on the surface of the primeval waters. In time the egg divided into two parts, the golden top half of the shell becoming the heavens and the silver lower half the earth. 2. ‘God imaginative and therefore creative"; the ‘Spirit in the middle or Dream State"; Lord of Dream-Life who takes from the ocean of subconsciously intelligent spiritual being the conscious psychic forces which He materializes or encases in various forms of gross living matter. (Enc. Br.; A)” Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo"s Works.
“1. ‘The Golden Embryo’ in Hindu cosmology; the name given to the golden-hued Egg which floated on the surface of the primeval waters. In time the egg divided into two parts, the golden top half of the shell becoming the heavens and the silver lower half the earth. 2. ‘God imaginative and therefore creative’; the ‘Spirit in the middle or Dream State’; Lord of Dream-Life who takes from the ocean of subconsciously intelligent spiritual being the conscious psychic forces which He materializes or encases in various forms of gross living matter. (Enc. Br.; A)” Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo’s Works.
1. Unassailed; unafflicted. 2. Not visited; unexplored.
1. Unsounded; unfathomed. 2. Not understood or explored in depth, as an idea, theory, feeling, or experience.
aard-wolf ::: n. --> A carnivorous quadruped (Proteles Lalandii), of South Africa, resembling the fox and hyena. See Proteles. html{color:
abaculus ::: n. --> A small tile of glass, marble, or other substance, of various colors, used in making ornamental patterns in mosaic pavements.
aborigines ::: n. pl. --> The earliest known inhabitants of a country; native races.
The original fauna and flora of a geographical area
abraum salts ::: n. --> A red ocher used to darken mahogany and for making chloride of potassium.
abstraction ::: a. --> The act of abstracting, separating, or withdrawing, or the state of being withdrawn; withdrawal.
The act process of leaving out of consideration one or more properties of a complex object so as to attend to others; analysis. Thus, when the mind considers the form of a tree by itself, or the color of the leaves as separate from their size or figure, the act is called abstraction. So, also, when it considers whiteness, softness, virtue, existence, as separate from any particular objects.
acalysinous ::: a. --> Without a calyx, or outer floral envelope.
acetal ::: n. --> A limpid, colorless, inflammable liquid from the slow oxidation of alcohol under the influence of platinum black.
acetylene ::: n. --> A gaseous compound of carbon and hydrogen, in the proportion of two atoms of the former to two of the latter. It is a colorless gas, with a peculiar, unpleasant odor, and is produced for use as an illuminating gas in a number of ways, but chiefly by the action of water on calcium carbide. Its light is very brilliant.
achievement ::: n. --> The act of achieving or performing; an obtaining by exertion; successful performance; accomplishment; as, the achievement of his object.
A great or heroic deed; something accomplished by valor, boldness, or praiseworthy exertion; a feat.
An escutcheon or ensign armorial; now generally applied to the funeral shield commonly called hatchment.
achillean ::: a. --> Resembling Achilles, the hero of the Iliad; invincible. html{color:
achiote ::: n. --> Seeds of the annotto tree; also, the coloring matter, annotto.
achlamydeous ::: a. --> Naked; having no floral envelope, neither calyx nor corolla.
achromatic ::: a. --> Free from color; transmitting light without decomposing it into its primary colors.
Uncolored; not absorbing color from a fluid; -- said of tissue.
achromatize ::: v. t. --> To deprive of color; to make achromatic.
achromatopsy ::: n. --> Color blindness; inability to distinguish colors; Daltonism.
achroodextrin ::: n. --> Dextrin not colorable by iodine. See Dextrin.
achroous ::: a. --> Colorless; achromatic.
acidifier ::: n. --> A simple or compound principle, whose presence is necessary to produce acidity, as oxygen, chlorine, bromine, iodine, etc.
acritochromacy ::: n. --> Color blindness; achromatopsy.
acrolein ::: n. --> A limpid, colorless, highly volatile liquid, obtained by the dehydration of glycerin, or the destructive distillation of neutral fats containing glycerin. Its vapors are intensely irritating.
acropetal ::: a. --> Developing from below towards the apex, or from the circumference towards the center; centripetal; -- said of certain inflorescence.
actinia ::: n. --> An animal of the class Anthozoa, and family Actinidae. From a resemblance to flowers in form and color, they are often called animal flowers and sea anemones. [See Polyp.].
A genus in the family Actinidae.
adagio ::: a. & adv. --> Slow; slowly, leisurely, and gracefully. When repeated, adagio, adagio, it directs the movement to be very slow. ::: n. --> A piece of music in adagio time; a slow movement; as, an adagio of Haydn. html{color:
addendum ::: n. --> A thing to be added; an appendix or addition. html{color:
adder ::: n. --> One who, or that which, adds; esp., a machine for adding numbers.
A serpent.
A small venomous serpent of the genus Vipera. The common European adder is the Vipera (/ Pelias) berus. The puff adders of Africa are species of Clotho.
In America, the term is commonly applied to several harmless snakes, as the milk adder, puffing adder, etc. html{color:
adding ::: p. pr. & vb. n. --> of Add html{color:
adipocere ::: n. --> A soft, unctuous, or waxy substance, of a light brown color, into which the fat and muscle tissue of dead bodies sometimes are converted, by long immersion in water or by burial in moist places. It is a result of fatty degeneration.
adj. 1. Not discovered, explored, identified, or ascertained. 2. Not known; not within the range of one"s knowledge, experience or understanding; strange, unfamiliar. n. 3. A thing, influence, area, factor, state, condition, or person that is unknown. unknown"s.
admiralty ::: n. --> The office or jurisdiction of an admiral.
The department or officers having authority over naval affairs generally.
The court which has jurisdiction of maritime questions and offenses.
The system of jurisprudence of admiralty courts.
The building in which the lords of the admiralty, in England, transact business.
adnation ::: n. --> The adhesion or cohesion of different floral verticils or sets of organs.
ADORATION. ::: In Love for the Divine or for one whom one feels to be divine, the Bhakta feels an intense reverence for the Lord, a sense of something of immense greatness, beauty or value and for himself a strong impression of his own comparative unworthiness and a passionate desire to grow into likeness with that which one adores.
ad valorem ::: --> A term used to denote a duty or charge laid upon goods, at a certain rate per cent upon their value, as stated in their invoice, -- in opposition to a specific sum upon a given quantity or number; as, an ad valorem duty of twenty per cent.
advocate ::: n. --> One who pleads the cause of another. Specifically: One who pleads the cause of another before a tribunal or judicial court; a counselor.
One who defends, vindicates, or espouses any cause by argument; a pleader; as, an advocate of free trade, an advocate of truth.
Christ, considered as an intercessor.
To plead in favor of; to defend by argument, before a
aemail ombrant ::: --> An art or process of flooding transparent colored glaze over designs stamped or molded on earthenware or porcelain.
aeneous ::: a. --> Colored like bronze.
aeruginous ::: a. --> Of the nature or color of verdigris, or the rust of copper.
aestivation ::: n. --> The state of torpidity induced by the heat and dryness of summer, as in certain snails; -- opposed to hibernation.
The arrangement of the petals in a flower bud, as to folding, overlapping, etc.; prefloration.
affinity ::: n. --> Relationship by marriage (as between a husband and his wife&
africander ::: n. --> One born in Africa, the offspring of a white father and a "colored" mother. Also, and now commonly in Southern Africa, a native born of European settlers.
agalmatolite ::: n. --> A soft, compact stone, of a grayish, greenish, or yellowish color, carved into images by the Chinese, and hence called figure stone, and pagodite. It is probably a variety of pinite.
agate ::: adv. --> On the way; agoing; as, to be agate; to set the bells agate. ::: n. --> A semipellucid, uncrystallized variety of quartz, presenting various tints in the same specimen. Its colors are delicately arranged in stripes or bands, or blended in clouds.
aggravate ::: v. t. --> To make heavy or heavier; to add to; to increase.
To make worse, or more severe; to render less tolerable or less excusable; to make more offensive; to enhance; to intensify.
To give coloring to in description; to exaggerate; as, to aggravate circumstances.
To exasperate; to provoke; to irritate.
"A Godhead is seated in the heart of every man and is the Lord of this mysterious action of Nature. And though this Spirit of the universe, this One who is all, seems to be turning us on the wheel of the world as if mounted on a machine by the force of Maya, shaping us in our ignorance as the potter shapes a pot, as the weaver a fabric, by some skilful mechanical principle, yet is this spirit our own greatest self and it is according to the real idea, the truth of ourselves, that which is growing in us and finding always new and more adequate forms in birth after birth, in our animal and human and divine life, in that which we were, that which we are, that which we shall be, — it is in accordance with this inner soul-truth that, as our opened eyes will discover, we are progressively shaped by this spirit within us in its all-wise omnipotence.” *Essays on the Gita
“A Godhead is seated in the heart of every man and is the Lord of this mysterious action of Nature. And though this Spirit of the universe, this One who is all, seems to be turning us on the wheel of the world as if mounted on a machine by the force of Maya, shaping us in our ignorance as the potter shapes a pot, as the weaver a fabric, by some skilful mechanical principle, yet is this spirit our own greatest self and it is according to the real idea, the truth of ourselves, that which is growing in us and finding always new and more adequate forms in birth after birth, in our animal and human and divine life, in that which we were, that which we are, that which we shall be,—it is in accordance with this inner soul-truth that, as our opened eyes will discover, we are progressively shaped by this spirit within us in its all-wise omnipotence.” Essays on the Gita
aiblins ::: adv. --> Alt. of Ablins html{color:
aimless ::: a. --> Without aim or purpose; as, an aimless life. html{color:
alabaster ::: n. --> A compact variety or sulphate of lime, or gypsum, of fine texture, and usually white and translucent, but sometimes yellow, red, or gray. It is carved into vases, mantel ornaments, etc.
A hard, compact variety of carbonate of lime, somewhat translucent, or of banded shades of color; stalagmite. The name is used in this sense by Pliny. It is sometimes distinguished as oriental alabaster.
A box or vessel for holding odoriferous ointments, etc.;
albino ::: n. --> A person, whether negro, Indian, or white, in whom by some defect of organization the substance which gives color to the skin, hair, and eyes is deficient or in a morbid state. An albino has a skin of a milky hue, with hair of the same color, and eyes with deep red pupil and pink or blue iris. The term is also used of the lower animals, as white mice, elephants, etc.; and of plants in a whitish condition from the absence of chlorophyll.
alburn ::: n. --> The bleak, a small European fish having scales of a peculiarly silvery color which are used in making artificial pearls.
aldehyde ::: n. --> A colorless, mobile, and very volatile liquid obtained from alcohol by certain processes of oxidation.
alderney ::: n. --> One of a breed of cattle raised in Alderney, one of the Channel Islands. Alderneys are of a dun or tawny color and are often called Jersey cattle. See Jersey, 3.
alectoromancy ::: n. --> See Alectryomancy. html{color:
alembroth ::: n. --> The salt of wisdom of the alchemists, a double salt composed of the chlorides of ammonium and mercury. It was formerly used as a stimulant.
alength ::: adv. --> At full length; lengthwise. html{color:
ale silver ::: --> A duty payable to the lord mayor of London by the sellers of ale within the city.
algaroba ::: n. --> The Carob, a leguminous tree of the Mediterranean region; also, its edible beans or pods, called St. John&
algaroth ::: n. --> A term used for the Powder of Algaroth, a white powder which is a compound of trichloride and trioxide of antimony. It was formerly used in medicine as an emetic, purgative, and diaphoretic.
alizarin ::: n. --> A coloring principle, C14H6O2(OH)2, found in madder, and now produced artificially from anthracene. It produces the Turkish reds.
alkanet ::: n. --> A dyeing matter extracted from the roots of Alkanna tinctoria, which gives a fine deep red color.
A boraginaceous herb (Alkanna tinctoria) yielding the dye; orchanet.
The similar plant Anchusa officinalis; bugloss; also, the American puccoon.
allanite ::: n. --> A silicate containing a large amount of cerium. It is usually black in color, opaque, and is related to epidote in form and composition.
allantoin ::: n. --> A crystalline, transparent, colorless substance found in the allantoic liquid of the fetal calf; -- formerly called allantoic acid and amniotic acid.
alleyway ::: n. --> An alley. html{color:
allochroic ::: a. --> Changeable in color.
allochroous ::: a. --> Changing color.
allodial ::: a. --> Pertaining to allodium; freehold; free of rent or service; held independent of a lord paramount; -- opposed to feudal; as, allodial lands; allodial system.
Anything held allodially.
alloxan ::: n. --> An oxidation product of uric acid. It is of a pale reddish color, readily soluble in water or alcohol.
all-possessed ::: a. --> Controlled by an evil spirit or by evil passions; wild. html{color:
all saints ::: --> Alt. of All Saints&
allspice ::: n. --> The berry of the pimento (Eugenia pimenta), a tree of the West Indies; a spice of a mildly pungent taste, and agreeably aromatic; Jamaica pepper; pimento. It has been supposed to combine the flavor of cinnamon, nutmegs, and cloves; and hence the name. The name is also given to other aromatic shrubs; as, the Carolina allspice (Calycanthus floridus); wild allspice (Lindera benzoin), called also spicebush, spicewood, and feverbush.
alum shale ::: --> A variety of shale or clay slate, containing iron pyrites, the decomposition of which leads to the formation of alum, which often effloresces on the rock.
alutaceous ::: a. --> Leathery.
Of a pale brown color; leather-yellow.
Amal: “He is Aswapati who explores various dimensions of time.”
Amal: “If nothing existed except the Gods there would be no mediating passage for the spirit awaking in matter and moving towards the higher regions and reaching the glory of the Oversoul after much labour and gradual process.”
Amal: “The phrase refers to the hostile forces, the powerful vital beings whose work is to block the Divine influx and deceive human beings. They are called ‘iron lords’ not only because they are powerful but also because they are unchangeable. As far as I understand Sri Aurobindo, the hostile forces cannot be converted: they have to be destroyed in relation to the earth. They cannot be mended; they are to be ended.”
amaranthine ::: a. --> Of or pertaining to amaranth.
Unfading, as the poetic amaranth; undying.
Of a purplish color.
amaranth ::: n. --> An imaginary flower supposed never to fade.
A genus of ornamental annual plants (Amaranthus) of many species, with green, purplish, or crimson flowers.
A color inclining to purple.
amassette ::: n. --> An instrument of horn used for collecting painters&
amazon stone ::: n. --> A variety of feldspar, having a verdigris-green color.
ambergris ::: n. --> A substance of the consistence of wax, found floating in the Indian Ocean and other parts of the tropics, and also as a morbid secretion in the intestines of the sperm whale (Physeter macrocephalus), which is believed to be in all cases its true origin. In color it is white, ash-gray, yellow, or black, and often variegated like marble. The floating masses are sometimes from sixty to two hundred and twenty-five pounds in weight. It is wholly volatilized as a white vapor at 212¡ Fahrenheit, and is highly valued in perfumery.
amber ::: n. --> A yellowish translucent resin resembling copal, found as a fossil in alluvial soils, with beds of lignite, or on the seashore in many places. It takes a fine polish, and is used for pipe mouthpieces, beads, etc., and as a basis for a fine varnish. By friction, it becomes strongly electric.
Amber color, or anything amber-colored; a clear light yellow; as, the amber of the sky.
Ambergris.
amentaceous ::: a. --> Resembling, or consisting of, an ament or aments; as, the chestnut has an amentaceous inflorescence.
Bearing aments; having flowers arranged in aments; as, amentaceous plants.
ament ::: n. --> A species of inflorescence; a catkin.
amethyst ::: --> A variety of crystallized quartz, of a purple or bluish violet color, of different shades. It is much used as a jeweler&
amethystine ::: a. --> Resembling amethyst, especially in color; bluish violet.
Composed of, or containing, amethyst.
amontillado ::: n. --> A dry kind of cherry, of a light color.
amphibole ::: n. --> A common mineral embracing many varieties varying in color and in composition. It occurs in monoclinic crystals; also massive, generally with fibrous or columnar structure. The color varies from white to gray, green, brown, and black. It is a silicate of magnesium and calcium, with usually aluminium and iron. Some common varieties are tremolite, actinolite, asbestus, edenite, hornblende (the last name being also used as a general term for the whole species). Amphibole is a constituent of many crystalline rocks, as syenite,
amphichroic ::: a. --> Exhibiting or producing two colors, as substances which in the color test may change red litmus to blue and blue litmus to red.
amylene ::: n. --> One of a group of metameric hydrocarbons, C5H10, of the ethylene series. The colorless, volatile, mobile liquid commonly called amylene is a mixture of different members of the group.
amzel ::: n. --> The European ring ousel (Turdus torquatus). html{color:
anchovy pear ::: --> A West Indian fruit like the mango in taste, sometimes pickled; also, the tree (Grias cauliflora) bearing this fruit.
anchusin ::: n. --> A resinoid coloring matter obtained from alkanet root.
andine ::: a. --> Andean; as, Andine flora.
**Angel of the Way *Sri Aurobindo: "Love fulfilled does not exclude knowledge, but itself brings knowledge; and the completer the knowledge, the richer the possibility of love. ‘By Bhakti" says the Lord in the Gita ‘shall a man know Me in all my extent and greatness and as I am in the principles of my being, and when he has known Me in the principles of my being, then he enters into Me." Love without knowledge is a passionate and intense, but blind, crude, often dangerous thing, a great power, but also a stumbling-block; love, limited in knowledge, condemns itself in its fervour and often by its very fervour to narrowness; but love leading to perfect knowledge brings the infinite and absolute union. Such love is not inconsistent with, but rather throws itself with joy into divine works; for it loves God and is one with him in all his being, and therefore in all beings, and to work for the world is then to feel and fulfil multitudinously one"s love for God. This is the trinity of our powers, [work, knowledge, love] the union of all three in God to which we arrive when we start on our journey by the path of devotion with Love for the Angel of the Way to find in the ecstasy of the divine delight of the All-Lover"s being the fulfilment of ours, its secure home and blissful abiding-place and the centre of its universal radiation.” The Synthesis of Yoga*
anhydrite ::: n. --> A mineral of a white or a slightly bluish color, usually massive. It is anhydrous sulphate of lime, and differs from gypsum in not containing water (whence the name).
aniline ::: n. --> An organic base belonging to the phenylamines. It may be regarded as ammonia in which one hydrogen atom has been replaced by the radical phenyl. It is a colorless, oily liquid, originally obtained from indigo by distillation, but now largely manufactured from coal tar or nitrobenzene as a base from which many brilliant dyes are made. ::: a.
anisomerous ::: a. --> Having the number of floral organs unequal, as four petals and six stamens.
annealing ::: p. pr. & vb. n. --> of Anneal ::: n. --> The process used to render glass, iron, etc., less brittle, performed by allowing them to cool very gradually from a high heat.
The burning of metallic colors into glass, earthenware,
anneal ::: v. t. --> To subject to great heat, and then cool slowly, as glass, cast iron, steel, or other metal, for the purpose of rendering it less brittle; to temper; to toughen.
To heat, as glass, tiles, or earthenware, in order to fix the colors laid on them.
annulated ::: a. --> Furnished with, or composed of, rings; ringed; surrounded by rings of color.
Of or pertaining to the Annulata.
annulet ::: n. --> A little ring.
A small, flat fillet, encircling a column, etc., used by itself, or with other moldings. It is used, several times repeated, under the Doric capital.
A little circle borne as a charge.
A narrow circle of some distinct color on a surface or round an organ.
anomaloflorous ::: a. --> Having anomalous flowers.
ano ::: n. --> A black bird of tropical America, the West Indies and Florida (Crotophaga ani), allied to the cuckoos, and remarkable for communistic nesting.
anthelion ::: n. --> A halo opposite the sun, consisting of a colored ring or rings around the shadow of the spectator&
anthemion ::: --> A floral ornament. See Palmette
anthocarpous ::: a. --> Having some portion of the floral envelopes attached to the pericarp to form the fruit, as in the checkerberry, the mulberry, and the pineapple.
anthodium ::: n. --> The inflorescence of a compound flower in which many florets are gathered into a involucrate head.
anthokyan ::: n. --> The blue coloring matter of certain flowers. Same as Cyanin.
anthomania ::: n. --> A extravagant fondness for flowers. html{color:
anthophyllite ::: n. --> A mineral of the hornblende group, of a yellowish gray or clove brown color.
anthotaxy ::: n. --> The arrangement of flowers in a cluster; the science of the relative position of flowers; inflorescence.
anthropomorphite ::: n. --> One who ascribes a human form or human attributes to the Deity or to a polytheistic deity. Taylor. Specifically, one of a sect of ancient heretics who believed that God has a human form, etc. Tillotson.
antichlor ::: n. --> Any substance (but especially sodium hyposulphite) used in removing the excess of chlorine left in paper pulp or stuffs after bleaching.
apatite ::: n. --> Native phosphate of lime, occurring usually in six-sided prisms, color often pale green, transparent or translucent.
aphanite ::: n. --> A very compact, dark-colored /ock, consisting of hornblende, or pyroxene, and feldspar, but neither of them in perceptible grains.
aphthae ::: n. pl. --> Roundish pearl-colored specks or flakes in the mouth, on the lips, etc., terminating in white sloughs. They are commonly characteristic of thrush.
aplysia ::: n. --> A genus of marine mollusks of the order Tectibranchiata; the sea hare. Some of the species when disturbed throw out a deep purple liquor, which colors the water to some distance. See Illust. in Appendix.
apotheosised ::: glorified; exalted; immortalized; deified.
apotheosis ::: n. pl. --> The act of elevating a mortal to the rank of, and placing him among, "the gods;" deification.
Glorification; exaltation.
apotheosize ::: v. t. --> To exalt to the dignity of a deity; to declare to be a god; to deify; to glorify.
appealing ::: p. pr. & vb. n. --> of Appeal ::: a. --> That appeals; imploring.
appellor ::: n. --> The person who institutes an appeal, or prosecutes another for a crime.
One who confesses a felony committed and accuses his accomplices.
appellee ::: n. --> The defendant in an appeal; -- opposed to appellant.
The person who is appealed against, or accused of crime; -- opposed to appellor.
applique ::: a. --> Ornamented with a pattern (which has been cut out of another color or stuff) applied or transferred to a foundation; as, applique lace; applique work.
appreciation ::: n. --> A just valuation or estimate of merit, worth, weight, etc.; recognition of excellence.
Accurate perception; true estimation; as, an appreciation of the difficulties before us; an appreciation of colors.
A rise in value; -- opposed to depreciation.
apricot ::: n. --> A fruit allied to the plum, of an orange color, oval shape, and delicious taste; also, the tree (Prunus Armeniaca of Linnaeus) which bears this fruit. By cultivation it has been introduced throughout the temperate zone.
aquarelle ::: n. --> A design or painting in thin transparent water colors; also, the mode of painting in such colors.
aquarellist ::: n. --> A painter in thin transparent water colors.
aquarian ::: a. --> Of or pertaining to an aquarium. ::: n. --> One of a sect of Christian in the primitive church who used water instead of wine in the Lord&
aquatinta ::: n. --> A kind of etching in which spaces are bitten by the use of aqua fortis, by which an effect is produced resembling a drawing in water colors or India ink; also, the engraving produced by this method.
archchancellor ::: n. --> A chief chancellor; -- an officer in the old German empire, who presided over the secretaries of the court.
arc ::: n. --> A portion of a curved line; as, the arc of a circle or of an ellipse.
A curvature in the shape of a circular arc or an arch; as, the colored arc (the rainbow); the arc of Hadley&
areola ::: n. --> An interstice or small space, as between the cracks of the surface in certain crustaceous lichens; or as between the fibers composing organs or vessels that interlace; or as between the nervures of an insect&
areolation ::: n. --> Division into areolae.
Any small space, bounded by some part different in color or structure, as the spaces bounded by the nervures of the wings of insects, or those by the veins of leaves; an areola.
argentic ::: a. --> Pertaining to, derived from, or containing, silver; -- said of certain compounds of silver in which this metal has its lowest proportion; as, argentic chloride.
argentite ::: n. --> Sulphide of silver; -- also called vitreous silver, or silver glance. It has a metallic luster, a lead-gray color, and is sectile like lead.
argent ::: n. --> Silver, or money.
Whiteness; anything that is white.
The white color in coats of arms, intended to represent silver, or, figuratively, purity, innocence, beauty, or gentleness; -- represented in engraving by a plain white surface. ::: a.
argentous ::: a. --> Of, pertaining to, or containing, silver; -- said of certain silver compounds in which silver has a higher proportion than in argentic compounds; as, argentous chloride.
argillite ::: n. --> Argillaceous schist or slate; clay slate. Its colors is bluish or blackish gray, sometimes greenish gray, brownish red, etc.
argonauta ::: n. --> A genus of Cephalopoda. The shell is called paper nautilus or paper sailor.
aristotelic ::: a. --> Pertaining to Aristotle or to his philosophy. html{color:
arms ::: n. --> Instruments or weapons of offense or defense.
The deeds or exploits of war; military service or science.
Anything which a man takes in his hand in anger, to strike or assault another with; an aggressive weapon.
The ensigns armorial of a family, consisting of figures and colors borne in shields, banners, etc., as marks of dignity and distinction, and descending from father to son.
The legs of a hawk from the thigh to the foot.
arnotto ::: n. --> A red or yellowish-red dyeing material, prepared from the pulp surrounding the seeds of a tree (Bixa orellana) belonging to the tropical regions of America. It is used for coloring cheese, butter, etc.
Same as Annotto.
arrogance ::: n. --> The act or habit of arrogating, or making undue claims in an overbearing manner; that species of pride which consists in exorbitant claims of rank, dignity, estimation, or power, or which exalts the worth or importance of the person to an undue degree; proud contempt of others; lordliness; haughtiness; self-assumption; presumption.
arsenic ::: n. --> One of the elements, a solid substance resembling a metal in its physical properties, but in its chemical relations ranking with the nonmetals. It is of a steel-gray color and brilliant luster, though usually dull from tarnish. It is very brittle, and sublimes at 356¡ Fahrenheit. It is sometimes found native, but usually combined with silver, cobalt, nickel, iron, antimony, or sulphur. Orpiment and realgar are two of its sulphur compounds, the first of which is the true arsenicum of the ancients. The element and its compounds are
arsenopyrite ::: n. --> A mineral of a tin-white color and metallic luster, containing arsenic, sulphur, and iron; -- also called arsenical pyrites and mispickel.
arsine ::: n. --> A compound of arsenic and hydrogen, AsH3, a colorless and exceedingly poisonous gas, having an odor like garlic; arseniureted hydrogen.
artichoke ::: n. --> The Cynara scolymus, a plant somewhat resembling a thistle, with a dilated, imbricated, and prickly involucre. The head (to which the name is also applied) is composed of numerous oval scales, inclosing the florets, sitting on a broad receptacle, which, with the fleshy base of the scales, is much esteemed as an article of food.
See Jerusalem artichoke.
Art of her wisdom, artifice of her lore.
artotyrite ::: n. --> One of a sect in the primitive church, who celebrated the Lord&
asbestos ::: n. --> A variety of amphibole or of pyroxene, occurring in long and delicate fibers, or in fibrous masses or seams, usually of a white, gray, or green-gray color. The name is also given to a similar variety of serpentine.
ash-colored ::: a. --> Of the color of ashes; a whitish gray or brownish gray.
ashen ::: a. --> Of or pertaining to the ash tree.
Consisting of, or resembling, ashes; of a color between brown and gray, or white and gray. ::: n. --> obs. pl. for Ashes.
ashes ::: n. pl. --> The earthy or mineral particles of combustible substances remaining after combustion, as of wood or coal.
Specifically: The remains of the human body when burnt, or when "returned to dust" by natural decay.
The color of ashes; deathlike paleness.
ashy ::: a. --> Pertaining to, or composed of, ashes; filled, or strewed with, ashes.
Ash-colored; whitish gray; deadly pale.
asphaltum ::: n. --> Mineral pitch, Jews&
A spiritual truth that is incomprehensible to reason and knowable only through divine revelation. 2. Something that is not fully understood or that baffles or eludes the understanding; an enigma. 3. A mysterious character or quality. 4. The skills, lore, practices and secret rites that are peculiar to a particular activity or group and are regarded as the special province of initiates. Mystery, mystery’s, Mystery’s, mysteries, mystery-altar’s. (Sri Aurobindo also employs the word as an adj.)
asquint ::: adv. --> With the eye directed to one side; not in the straight line of vision; obliquely; awry, so as to see distortedly; as, to look asquint. html{color:
assamar ::: n. --> The peculiar bitter substance, soft or liquid, and of a yellow color, produced when meat, bread, gum, sugar, starch, and the like, are roasted till they turn brown.
Aswapati ::: Purani: “Aswapathy, the father of Savitri, has been significantly called by the poet ‘the Lord of Life’. (book II, Canto XV). The name suggests an affinity to Vedic symbolism. In the Veda, Aswa, the horse, is the symbol of life-energy or vital power. Aswa + aty, Lord, would mean the ‘Lord of Life’. In the poem King Aswapathy is the symbol of the aspiring soul of man as manifested in life on earth.”Savitri”—An Approach and a Study
Aswapati ::: Sri Aurobindo: “Aswapati, the Lord of the Horse, her [Savitri’s] human father, is the Lord of Tapasya, the concentrated energy of spiritual endeavour that helps us to rise from the mortal to the immortal planes; …” (Author’s Note at the beginning of Savitri.)
Aswapati ::: Sri Aurobindo: “Aswapati, the Lord of the Horse, her [Savitri’s] human father, is the Lord of Tapasya, the concentrated energy of spiritual endeavour that helps us to rise from the mortal to the immortal planes; …” (From a letter of Sri Aurobindo to a disciple, listed now as the Author’s Note at the beginning of Savitri.)
aswapati ::: Sri Aurobindo: "Aswapati, the Lord of the Horse, her [Savitri"s] human father, is the Lord of Tapasya, the concentrated energy of spiritual endeavour that helps us to rise from the mortal to the immortal planes; . . . .” (From a letter written by Sri Aurobindo) Aswapati"s.
atacamite ::: n. --> An oxychloride of copper, usually in emerald-green prismatic crystals.
At times he calls himself the ‘Lord of Nations." It is he who sets all wars in motion and only by thwarting his plans could the last war be won . . . This one does not want to be converted, not at all. He wants neither the physical transformation not the supramental world, for that would spell his end. The Mother"s talk of 26 March 1959.
At times he calls himself the ‘Lord of Nations.’ It is he who sets all wars in motion and only by thwarting his plans could the last war be won . . . This one does not want to be converted, not at all. He wants neither the physical transformation not the supramental world, for that would spell his end. The Mother’s talk of 26 March 1959.
attornment ::: n. --> The act of a feudatory, vassal, or tenant, by which he consents, upon the alienation of an estate, to receive a new lord or superior, and transfers to him his homage and service; the agreement of a tenant to acknowledge the purchaser of the estate as his landlord.
attorn ::: v. t. --> To turn, or transfer homage and service, from one lord to another. This is the act of feudatories, vassals, or tenants, upon the alienation of the estate.
To agree to become tenant to one to whom reversion has been granted.
auburn ::: a. --> Flaxen-colored.
Reddish brown.
augite ::: n. --> A variety of pyroxene, usually of a black or dark green color, occurring in igneous rocks, such as basalt; -- also used instead of the general term pyroxene.
aulic ::: a. --> Pertaining to a royal court. ::: n. --> The ceremony observed in conferring the degree of doctor of divinity in some European universities. It begins by a harangue of the chancellor addressed to the young doctor, who then receives the cap, and presides at the disputation (also called the aulic).
aurated ::: a. --> Resembling or containing gold; gold-colored; gilded.
Combined with auric acid.
Having ears. See Aurited.
aurelia ::: n. --> The chrysalis, or pupa of an insect, esp. when reflecting a brilliant golden color, as that of some of the butterflies.
A genus of jellyfishes. See Discophora.
aureole ::: n. --> A celestial crown or accidental glory added to the bliss of heaven, as a reward to those (as virgins, martyrs, preachers, etc.) who have overcome the world, the flesh, and the devil.
The circle of rays, or halo of light, with which painters surround the figure and represent the glory of Christ, saints, and others held in special reverence.
A halo, actual or figurative.
See Areola, 2.
aureole ::: the radiant circle of light depicted around the head; a glorifying halo.
auric ::: a. --> Of or pertaining to gold.
Pertaining to, or derived from, gold; -- said of those compounds of gold in which this element has its higher valence; as, auric oxide; auric chloride.
aurichalceous ::: a. --> Brass-colored.
aurin ::: n. --> A red coloring matter derived from phenol; -- called also, in commerce, yellow corallin.
aurocephalous ::: a. --> Having a gold-colored head.
aurochloride ::: n. --> The trichloride of gold combination with the chloride of another metal, forming a double chloride; -- called also chloraurate.
avenage ::: n. --> A quantity of oats paid by a tenant to a landlord in lieu of rent.
aventurine ::: n. --> A kind of glass, containing gold-colored spangles. It was produced in the first place by the accidental (par aventure) dropping of some brass filings into a pot of melted glass.
A variety of translucent quartz, spangled throughout with scales of yellow mica.
average ::: n. --> That service which a tenant owed his lord, to be done by the work beasts of the tenant, as the carriage of wheat, turf, etc.
A tariff or duty on goods, etc.
Any charge in addition to the regular charge for freight of goods shipped.
A contribution to a loss or charge which has been imposed upon one of several for the general benefit; damage done by sea perils.
The equitable and proportionate distribution of loss or
avignon berry ::: --> The fruit of the Rhamnus infectorius, eand of other species of the same genus; -- so called from the city of Avignon, in France. It is used by dyers and painters for coloring yellow. Called also French berry.
await ::: v. t. --> To watch for; to look out for.
To wait on, serve, or attend.
To wait for; to stay for; to expect. See Expect.
To be in store for; to be ready or in waiting for; as, a glorious reward awaits the good. ::: v. i.
azure ::: a. --> Sky-blue; resembling the clear blue color of the unclouded sky; cerulean; also, cloudless. ::: n. --> The lapis lazuli.
The clear blue color of the sky; also, a pigment or dye of this color.
azured ::: a. --> Of an azure color; sky-blue.
azureous ::: a. --> Of a fine blue color; azure.
azurine ::: a. --> Azure. ::: n. --> The blue roach of Europe (Leuciscus caeruleus); -- so called from its color.
babingtonite ::: n. --> A mineral occurring in triclinic crystals approaching pyroxene in angle, and of a greenish black color. It is a silicate of iron, manganese, and lime.
baccalaureate ::: n. --> The degree of bachelor of arts. (B.A. or A.B.), the first or lowest academical degree conferred by universities and colleges.
A baccalaureate sermon. ::: a. --> Pertaining to a bachelor of arts.
bacharach ::: n. --> Alt. of Backarack html{color:
bachelordom ::: n. --> The state of bachelorhood; the whole body of bachelors.
bachelorhood ::: n. --> The state or condition of being a bachelor; bachelorship.
bachelorism ::: n. --> Bachelorhood; also, a manner or peculiarity belonging to bachelors.
bachelor ::: n. --> A man of any age who has not been married.
An unmarried woman.
A person who has taken the first or lowest degree in the liberal arts, or in some branch of science, at a college or university; as, a bachelor of arts.
A knight who had no standard of his own, but fought under the standard of another in the field; often, a young knight.
In the companies of London tradesmen, one not yet
bachelorship ::: n. --> The state of being a bachelor.
baconian ::: a. --> Of or pertaining to Lord Bacon, or to his system of philosophy.
bacterium ::: n. --> A microscopic vegetable organism, belonging to the class Algae, usually in the form of a jointed rodlike filament, and found in putrefying organic infusions. Bacteria are destitute of chlorophyll, and are the smallest of microscopic organisms. They are very widely diffused in nature, and multiply with marvelous rapidity, both by fission and by spores. Certain species are active agents in fermentation, while others appear to be the cause of certain infectious diseases. See Bacillus.
bailor ::: n. --> One who delivers goods or money to another in trust.
bailer ::: n. --> See Bailor.
One who bails or lades.
A utensil, as a bucket or cup, used in bailing; a machine for bailing water out of a pit.
baize ::: n. --> A coarse woolen stuff with a long nap; -- usually dyed in plain colors.
ballet ::: n. --> An artistic dance performed as a theatrical entertainment, or an interlude, by a number of persons, usually women. Sometimes, a scene accompanied by pantomime and dancing.
The company of persons who perform the ballet.
A light part song, or madrigal, with a fa la burden or chorus, -- most common with the Elizabethan madrigal composers.
A bearing in coats of arms, representing one or more balls, which are denominated bezants, plates, etc., according to color.
ballista ::: n. --> An ancient military engine, in the form of a crossbow, used for hurling large missiles. html{color:
baltimore oriole ::: --> A common American bird (Icterus galbula), named after Lord Baltimore, because its colors (black and orange red) are like those of his coat of arms; -- called also golden robin.
bandana ::: n. --> A species of silk or cotton handkerchief, having a uniformly dyed ground, usually of red or blue, with white or yellow figures of a circular, lozenge, or other simple form.
A style of calico printing, in which white or bright spots are produced upon cloth previously dyed of a uniform red or dark color, by discharging portions of the color by chemical means, while the rest of the cloth is under pressure.
band ::: v. t. --> A fillet, strap, or any narrow ligament with which a thing is encircled, or fastened, or by which a number of things are tied, bound together, or confined; a fetter.
A continuous tablet, stripe, or series of ornaments, as of carved foliage, of color, or of brickwork, etc.
In Gothic architecture, the molding, or suite of moldings, which encircles the pillars and small shafts.
That which serves as the means of union or connection
barite ::: n. --> Native sulphate of barium, a mineral occurring in transparent, colorless, white to yellow crystals (generally tabular), also in granular form, and in compact massive forms resembling marble. It has a high specific gravity, and hence is often called heavy spar. It is a common mineral in metallic veins.
barium ::: n. --> One of the elements, belonging to the alkaline earth group; a metal having a silver-white color, and melting at a very high temperature. It is difficult to obtain the pure metal, from the facility with which it becomes oxidized in the air. Atomic weight, 137. Symbol, Ba. Its oxide called baryta.
barkentine ::: n. --> A threemasted vessel, having the foremast square-rigged, and the others schooner-rigged. [Spelled also barquentine, barkantine, etc.] See Illust. in Append. html{color:
baron ::: n. --> A title or degree of nobility; originally, the possessor of a fief, who had feudal tenants under him; in modern times, in France and Germany, a nobleman next in rank below a count; in England, a nobleman of the lowest grade in the House of Lords, being next below a viscount.
A husband; as, baron and feme, husband and wife.
barony ::: n. --> The fee or domain of a baron; the lordship, dignity, or rank of a baron.
In Ireland, a territorial division, corresponding nearly to the English hundred, and supposed to have been originally the district of a native chief. There are 252 of these baronies. In Scotland, an extensive freehold. It may be held by a commoner.
barred owl ::: --> A large American owl (Syrnium nebulosum); -- so called from the transverse bars of a dark brown color on the breast.
barrigudo ::: n. --> A large, dark-colored, South American monkey, of the genus Lagothrix, having a long prehensile tail.
barrister ::: n. --> Counselor at law; a counsel admitted to plead at the bar, and undertake the public trial of causes, as distinguished from an attorney or solicitor. See Attorney.
baryto-calcite ::: n. --> A mineral of a white or gray color, occurring massive or crystallized. It is a compound of the carbonates of barium and calcium.
basanite ::: n. --> Lydian stone, or black jasper, a variety of siliceous or flinty slate, of a grayish or bluish black color. It is employed to test the purity of gold, the amount of alloy being indicated by the color left on the stone when rubbed by the metal.
based ::: imp. & p. p. --> of Base ::: a. --> Having a base, or having as a base; supported; as, broad-based. ::: n. html{color:
basylous ::: a. --> Pertaining to, or having the nature of, a basyle; electro-positive; basic; -- opposed to chlorous. html{color:
bay ::: a. --> Reddish brown; of the color of a chestnut; -- applied to the color of horses. ::: n. --> An inlet of the sea, usually smaller than a gulf, but of the same general character.
A small body of water set off from the main body; as a
bdellium ::: n. --> An unidentified substance mentioned in the Bible (Gen. ii. 12, and Num. xi. 7), variously taken to be a gum, a precious stone, or pearls, or perhaps a kind of amber found in Arabia.
A gum resin of reddish brown color, brought from India, Persia, and Africa.
bean caper ::: --> A deciduous plant of warm climates, generally with fleshy leaves and flowers of a yellow or whitish yellow color, of the genus Zygophyllum.
bean trefoil ::: --> A leguminous shrub of southern Europe, with trifoliate leaves (Anagyris foetida). html{color:
belord ::: v. t. --> To act the lord over.
To address by the title of "lord".
bee-eater ::: n. --> A bird of the genus Merops, that feeds on bees. The European species (M. apiaster) is remarkable for its brilliant colors.
An African bird of the genus Rhinopomastes.
beggable ::: a. --> Capable of being begged. html{color:
begonia ::: n. --> A genus of plants, mostly of tropical America, many species of which are grown as ornamental plants. The leaves are curiously one-sided, and often exhibit brilliant colors.
"Behind this petty instrumental action of the human will there is something vast and powerful and eternal that oversees the trend of the inclination and presses on the turn of the will. There is a total Truth in Nature greater than our individual choice. And in this total Truth, or even beyond and behind it, there is something that determines all results; its presence and secret knowledge keep up steadily in the process of Nature a dynamic, almost automatic perception of the right relations, the varying or persistent necessities, the inevitable steps of the movement. There is a secret divine Will, eternal and infinite, omniscient and omnipotent, that expresses itself in the universality and in each particular of all these apparently temporal and finite inconscient or half-conscient things. This is the Power or Presence meant by the Gita when it speaks of the Lord within the heart of all existences who turns all creatures as if mounted on a machine by the illusion of Nature.” The Synthesis of Yoga*
“Behind this petty instrumental action of the human will there is something vast and powerful and eternal that oversees the trend of the inclination and presses on the turn of the will. There is a total Truth in Nature greater than our individual choice. And in this total Truth, or even beyond and behind it, there is something that determines all results; its presence and secret knowledge keep up steadily in the process of Nature a dynamic, almost automatic perception of the right relations, the varying or persistent necessities, the inevitable steps of the movement. There is a secret divine Will, eternal and infinite, omniscient and omnipotent, that expresses itself in the universality and in each particular of all these apparently temporal and finite inconscient or half-conscient things. This is the Power or Presence meant by the Gita when it speaks of the Lord within the heart of all existences who turns all creatures as if mounted on a machine by the illusion of Nature.” The Synthesis of Yoga
benzamide ::: n. --> A transparent crystalline substance, C6H5.CO.NH2, obtained by the action of ammonia upon chloride of benzoyl, as also by several other reactions with benzoyl compounds.
bepaint ::: v. t. --> To paint; to cover or color with, or as with, paint.
bepurple ::: v. t. --> To tinge or dye with a purple color.
berthierite ::: n. --> A double sulphide of antimony and iron, of a dark steel-gray color.
berylline ::: a. --> Like a beryl; of a light or bluish green color.
beryl ::: n. --> A mineral of great hardness, and, when transparent, of much beauty. It occurs in hexagonal prisms, commonly of a green or bluish green color, but also yellow, pink, and white. It is a silicate of aluminium and glucinum (beryllium). The aquamarine is a transparent, sea-green variety used as a gem. The emerald is another variety highly prized in jewelry, and distinguished by its deep color, which is probably due to the presence of a little oxide of chromium.
beseeching ::: p. pr. & vb. n. --> of Beseech ::: a. --> Entreating urgently; imploring; as, a beseeching look.
beseech ::: v. t. --> To ask or entreat with urgency; to supplicate; to implore. ::: n. --> Solicitation; supplication.
besmirch ::: v. t. --> To smirch or soil; to discolor; to obscure. Hence: To dishonor; to sully.
betty ::: n. --> A short bar used by thieves to wrench doors open.
A name of contempt given to a man who interferes with the duties of women in a household, or who occupies himself with womanish matters.
A pear-shaped bottle covered round with straw, in which olive oil is sometimes brought from Italy; -- called by chemists a Florence flask.
beweep ::: v. t. --> To weep over; to deplore; to bedew with tears. ::: v. i. --> To weep.
bibliology ::: n. --> An account of books; book lore; bibliography.
The literature or doctrine of the Bible.
bichloride ::: n. --> A compound consisting of two atoms of chlorine with one or more atoms of another element; -- called also dichloride.
bicolor ::: a. --> Alt. of Bicolored
bicolored ::: a. --> Of two colors.
biflorate ::: a. --> Alt. of Biflorous
biflorous ::: a. --> Bearing two flowers; two-flowered.
bile ::: n. --> A yellow, or greenish, viscid fluid, usually alkaline in reaction, secreted by the liver. It passes into the intestines, where it aids in the digestive process. Its characteristic constituents are the bile salts, and coloring matters.
Bitterness of feeling; choler; anger; ill humor; as, to stir one&
biotite ::: n. --> Mica containing iron and magnesia, generally of a black or dark green color; -- a common constituent of crystalline rocks. See Mica.
bipupillate ::: a. --> Having an eyelike spot on the wing, with two dots within it of a different color, as in some butterflies.
birching ::: p. pr. & vb. n. --> of Birch html{color:
bird of paradise ::: --> The name of several very beautiful birds of the genus Paradisea and allied genera, inhabiting New Guinea and the adjacent islands. The males have brilliant colors, elegant plumes, and often remarkable tail feathers.
bish ::: n. --> Same as Bikh. html{color:
bismuth ::: n. --> One of the elements; a metal of a reddish white color, crystallizing in rhombohedrons. It is somewhat harder than lead, and rather brittle; masses show broad cleavage surfaces when broken across. It melts at 507¡ Fahr., being easily fused in the flame of a candle. It is found in a native state, and as a constituent of some minerals. Specific gravity 9.8. Atomic weight 207.5. Symbol Bi.
bismuthyl ::: n. --> Hydrous carbonate of bismuth, an earthy mineral of a dull white or yellowish color.
bittern ::: n. --> A wading bird of the genus Botaurus, allied to the herons, of various species. ::: a. --> The brine which remains in salt works after the salt is concreted, having a bitter taste from the chloride of magnesium which it contains.
black ::: a. --> Destitute of light, or incapable of reflecting it; of the color of soot or coal; of the darkest or a very dark color, the opposite of white; characterized by such a color; as, black cloth; black hair or eyes.
In a less literal sense: Enveloped or shrouded in darkness; very dark or gloomy; as, a black night; the heavens black with clouds.
Fig.: Dismal, gloomy, or forbidding, like darkness; destitute of moral light or goodness; atrociously wicked; cruel;
blackball ::: n. --> A composition for blacking shoes, boots, etc.; also, one for taking impressions of engraved work.
A ball of black color, esp. one used as a negative in voting; -- in this sense usually two words. ::: v. t. --> To vote against, by putting a black ball into a
blackbird ::: n. --> In England, a species of thrush (Turdus merula), a singing bird with a fin note; the merle. In America the name is given to several birds, as the Quiscalus versicolor, or crow blackbird; the Agelaeus phoeniceus, or red-winged blackbird; the cowbird; the rusty grackle, etc. See Redwing.
black book ::: --> One of several books of a political character, published at different times and for different purposes; -- so called either from the color of the binding, or from the character of the contents.
A book compiled in the twelfth century, containing a description of the court of exchequer of England, an official statement of the revenues of the crown, etc.
A book containing details of the enormities practiced in the English monasteries and religious houses, compiled by order of
blackheart ::: n. --> A heart-shaped cherry with a very dark-colored skin.
black-jack ::: n. --> A name given by English miners to sphalerite, or zinc blende; -- called also false galena. See Blende.
Caramel or burnt sugar, used to color wines, spirits, ground coffee, etc.
A large leather vessel for beer, etc.
The Quercus nigra, or barren oak.
The ensign of a pirate.
blackly ::: adv. --> In a black manner; darkly, in color; gloomily; threateningly; atrociously.
blackness ::: n. --> The quality or state of being black; black color; atrociousness or enormity in wickedness.
black rod ::: --> the usher to the Chapter of the Garter, so called from the black rod which he carries. He is of the king&
blacksmith ::: n. --> A smith who works in iron with a forge, and makes iron utensils, horseshoes, etc.
A fish of the Pacific coast (Chromis, / Heliastes, punctipinnis), of a blackish color.
blacksnake ::: n. --> A snake of a black color, of which two species are common in the United States, the Bascanium constrictor, or racer, sometimes six feet long, and the Scotophis Alleghaniensis, seven or eight feet long.
blackstrap ::: n. --> A mixture of spirituous liquor (usually rum) and molasses.
Bad port wine; any common wine of the Mediterranean; -- so called by sailors.
black vomit ::: --> A copious vomiting of dark-colored matter; or the substance so discharged; -- one of the most fatal symptoms in yellow fever.
blackwood ::: n. --> A name given to several dark-colored timbers. The East Indian black wood is from the tree Dalbergia latifolia.
blae ::: a. --> Dark blue or bluish gray; lead-colored.
blanch ::: a. --> To take the color out of, and make white; to bleach; as, to blanch linen; age has blanched his hair.
To bleach by excluding the light, as the stalks or leaves of plants, by earthing them up or tying them together.
To make white by removing the skin of, as by scalding; as, to blanch almonds.
To whiten, as the surface of meat, by plunging into boiling water and afterwards into cold, so as to harden the surface and retain
blanchimeter ::: n. --> An instrument for measuring the bleaching power of chloride of lime and potash; a chlorometer.
blank ::: a. --> Of a white or pale color; without color.
Free from writing, printing, or marks; having an empty space to be filled in with some special writing; -- said of checks, official documents, etc.; as, blank paper; a blank check; a blank ballot.
Utterly confounded or discomfited.
Empty; void; without result; fruitless; as, a blank space; a blank day.
Lacking characteristics which give variety; as, a blank
blanquillo ::: n. --> A large fish of Florida and the W. Indies (Caulolatilus chrysops). It is red, marked with yellow.
bleach ::: a. --> To make white, or whiter; to remove the color, or stains, from; to blanch; to whiten. ::: v. i. --> To grow white or lose color; to whiten.
bleaching ::: p. pr. & vb. n. --> of Bleach ::: n. --> The act or process of whitening, by removing color or stains; esp. the process of whitening fabrics by chemical agents.
bleak ::: a. --> Without color; pale; pallid.
Desolate and exposed; swept by cold winds.
Cold and cutting; cheerless; as, a bleak blast.
A small European river fish (Leuciscus alburnus), of the family Cyprinidae; the blay.
blee ::: n. --> Complexion; color; hue; likeness; form.
blende ::: n. --> A mineral, called also sphalerite, and by miners mock lead, false galena, and black-jack. It is a zinc sulphide, but often contains some iron. Its color is usually yellow, brown, or black, and its luster resinous.
A general term for some minerals, chiefly metallic sulphides which have a somewhat brilliant but nonmetallic luster.
blessing ::: p. pr. & vb. n. --> of Bless ::: v. t. --> The act of one who blesses.
A declaration of divine favor, or an invocation imploring divine favor on some or something; a benediction; a wish of happiness pronounces.
blindly ::: adv. --> Without sight, discernment, or understanding; without thought, investigation, knowledge, or purpose of one&
bliss ::: “For from the divine Bliss, the original Delight of existence, the Lord of Immortality comes pouring the wine of that Bliss, the mystic Soma, into these jars of mentalised living matter; eternal and beautiful, he enters into these sheaths of substance for the integral transformation of the being and nature.” The Life Divine
blonde ::: v. t. --> Of a fair color; light-colored; as, blond hair; a blond complexion. ::: n. --> A person of very fair complexion, with light hair and light blue eyes.
A kind of silk lace originally of the color of raw silk,
bloodbird ::: n. --> An Australian honeysucker (Myzomela sanguineolata); -- so called from the bright red color of the male bird.
bloodsucker ::: n. --> Any animal that sucks blood; esp., the leech (Hirudo medicinalis), and related species.
One who sheds blood; a cruel, bloodthirsty man; one guilty of bloodshed; a murderer.
A hard and exacting master, landlord, or money lender; an extortioner.
bloodwood ::: n. --> A tree having the wood or the sap of the color of blood.
lord and Spouse, the eternal
lord or master of the house.
lord ::: Sri Aurobindo: "There is one Lord and Self and the many are only His representations and becomings.” *The Life Divine
lore ::: 1. The body of knowledge, esp. of a traditional, anecdotal, or popular nature, on a particular subject. 2. Knowledge acquired through education or experience.
boasted of (something); commended or praised in a vainglorious manner. vaunting.
bright ::: 1. Emitting or reflecting light readily or in large amounts; shining; radiant. 2. Magnificent; glorious. 3. Favourable or auspicious. 4. Fig. Characterized by happiness or gladness; full of promise and hope. 5. Distinct and clear to the mind, etc. 6. Intensely clear and vibrant in tone or quality. 7. Polished; glistening as with brilliant color. brighter, brightest, bright-hued, bright-pinioned, flame-bright, moon-bright, pearl-bright, sun-bright.
bronze ::: 1. Any of various alloys of copper and tin in various proportions. 2. A moderate yellowish to olive brown color.
bud ::: 1. A rudimentary inflorescence, i.e. flower bud. 2. *Fig. Something in an undeveloped or immature condition. *buds, honey-buds, lotus-bud.
“But if we learn to live within, we infallibly awaken to this presence within us which is our more real self, a presence profound, calm, joyous and puissant of which the world is not the master—a presence which, if it is not the Lord Himself, is the radiation of the Lord within.” The Life Divine
"But the Titan will have nothing of all this; it is too great and subtle for his comprehension. His instincts call for a visible, tangible mastery and a sensational domination. How shall he feel sure of his empire unless he can feel something writhing helpless under his heel, — if in agony, so much the better? What is exploitation to him, unless it diminishes the exploited? To be able to coerce, exact, slay, overtly, irresistibly, — it is this that fills him with the sense of glory and dominion. For he is the son of division and the strong flowering of the Ego. To feel the comparative limitation of others is necessary to him that he may imagine himself immeasurable; for he has not the real, self-existent sense of infinity which no outward circumstance can abrogate. Contrast, division, negation of the wills and lives of others are essential to his self-development and self-assertion. The Titan would unify by devouring, not by harmonising; he must conquer and trample what is not himself either out of existence or into subservience so that his own image may stand out stamped upon all things and dominating all his environment.” Essays in Philosophy and Yoga
But with the extension of our knowledge we discover what this spirit or oversoul is: it is ultimately our own highest deepest vastest Self, it is apparent on its summits or by reflection in ourselves as Sachchidananda creating us and the world by the power of His divine Knowledge-Will, spiritual, supramental, truth-conscious, infinite. That is the real Being, Lord and Creator, who, as the Cosmic Self veiled in Mind and Life and Matter, has descended into that which we call the Inconscient and constitutes and directs its subconscient existence by His supramental will and knowledge, has ascended out of the Inconscient and dwells in the inner being constituting and directing its subliminal existence by the same will and knowledge, has cast up out of the subliminal our surface existence and dwells secretly in it over seeing with the same supreme light and mastery its stumbling and groping movements.
calyx ::: the outermost group of floral parts enclosing the bud and surrounding the base of a flower; the sepals.
Conditions lor equality ::: Complete samata takes long to establish and it is dependent on three things ::: the soul’s self- giving to the Divine by an inner surrender, the descent of the spiritual calm and peace from above and the steady, long and persistent rejection of all egoistic, rajasic and other feelings that contradict samata.
crave ::: 1. To have an intense desire for. 2. To need urgently; require. 3. To beg earnestly for; implore. craves, craved, craving.
dark ::: adj. 1. Lacking or having very little light. 2. Concealed or secret; mysterious. 3. Difficult to understand; obscure. 4. Characterized by gloom; dismal. 5. Fig. Sinister; evil; absent moral or spiritual values. 6. (used of color) Having a dark hue; almost black. 7. Showing a brooding ill humor. 8. Having a complexion that is not fair; swarthy. darker, darkest, dark-browed, dark-robed.* n. 9. Absence of light; dark state or condition; darkness, esp. that of night. 10. A dark place: a place of darkness. 11. The condition of being hidden from view, obscure, or unknown; obscurity. *in the dark: in concealment or secrecy.
desolate ::: 1. Uninhabited, laid waste, deserted, without any sign of life, barren. 2. Devoid of inhabitants; deserted. 3. Bereft of friends or hope; sad and forlorn. 4. Wretched or forlorn. 5. Dreary, dismal, gloomy. desolately.
dolorous ::: full of, expressing, or causing pain or sorrow; grievous; mournful. dolorously.
dull ::: adj. **1. Causing boredom; tedious; uninteresting. 2. Not brisk or rapid; sluggish. 3. Lacking responsiveness or alertness; insensitive. 4. Not clear and resonant; sounding as if striking with or against something relatively soft. 5. (of color) Very low in saturation; highly diluted; 6. Slow to learn or understand; lacking intellectual acuity. duller, dull-eyed, dull-hued, dull-visioned. v. 7. To make numb or insensitive. 8. To make or become dull or sluggish. 9. To make less lively or vigorous. dulls, dulled.**
dwarf ::: n. 1. (In folklore) a being in the form of a small, often misshapen and ugly man, usually having magic powers. dwarf"s. adj. 2. Of unusually small stature or size; diminutive.
Dyumatsena ::: : “Dyumatsena, Lord of the Shining Hosts, father of Satyavan, is the Divine Mind here fallen blind, losing its celestial kingdom of vision, and through that loss its kingdom of glory.” (Note at the beginning of Savitri from a letter of Sri Aurobindo to a disciple.)
dyumatsena ::: Sri Aurobindo: "Dyumatsena, Lord of the Shining Hosts, father of Satyavan, is the Divine Mind here fallen blind, losing its celestial kingdom of vision, and through that loss its kingdom of glory.” Author"s note at beginning of Savitri.
Dyumatsena ::: Sri Aurobindo: “Dyumatsena, Lord of the Shining Hosts, father of Satyavan, is the Divine Mind here fallen blind, losing its celestial kingdom of vision, and through that loss its kingdom of glory.” (Author’s Note at the beginning of Savitri.)**
earthly life ::: Sri Aurobindo: "This earthly life need not be necessarily and for ever a wheel of half-joyous half-anguished effort; attainment may also be intended and the glory and joy of God made manifest upon earth.” The Life Divine
entreated ::: asked (a person) earnestly; beseeched; implored.
Eternal Lord and Spouse
eternal Lord and Spouse, the
explore ::: 1. To examine or investigate, esp. systematically. 2. To search into or travel in for the purpose of discovery. explores, exploring.
explorer ::: a person who investigates unknown regions.
fief ::: territory, domain or estate (esp. of a feudal lord).
"Finally, he becomes aware of that highest dynamic Self within him and within Nature which is the source of all his seeing and knowing, the source of the sanction, the source of the acceptance, the source of the rejection. This is the Lord, the Supreme, the One-in-all, Ishwara-Shakti, of whom his soul is a portion, a being of that Being and a power of that Power.” *The Synthesis of Yoga
“Finally, he becomes aware of that highest dynamic Self within him and within Nature which is the source of all his seeing and knowing, the source of the sanction, the source of the acceptance, the source of the rejection. This is the Lord, the Supreme, the One-in-all, Ishwara-Shakti, of whom his soul is a portion, a being of that Being and a power of that Power.” The Synthesis of Yoga
flame ::: n. 1. Burning gas or vapor, as from wood or coal, that is undergoing combustion; a portion of ignited gas or vapor. 2. Fig. A brilliant light; fiery glow. 3. Fig. Intense ardour, zeal, passion, vitality. 4. Spiritual fire. 5. Inner fire. 6. Bright colouring; a streak or patch of color. Flame, flames, flame-ascensions, flame-born, flame-bright, flame-child, flame-discovery, flame-edge, flame-eyed, flame-foot, flame-hills, flame-pure, flame-signs, flame-stabs, flame-throw, flame-white, flame-wrapped, moon-flame. v. 8. To burn with a flame or flames; burst into flames; blaze. 7. To burn or glow as if with fire; become red or fiery 8. To burn or burst forth with strong emotion. flames, flamed. ::: flames out. Bursts out in or as if in flames.
flaming ::: adj. 1. Emitting flames; blazing; burning; fiery. 2. Glowing brightly; brilliant. 3. Intensely ardent or passionate. 4. Resembling a flame in brilliance, color, or form. 5. Like a flame in brilliance, heat or shape. 6. Very intense, ardent; fiery, as a disposition. flaming-silent.* n. 7. The action of burning or being on fire. Also fig. *flamings.
forlorn
glorified ::: 1. Gave glory, honour, or high praise to; exalted. 2. Invested with radiance.
glorious ::: 1. Full of glory. 2. Brilliantly beautiful or magnificent; splendid. gloriously.
glory ::: n. 1. Majestic and radiant beauty and splendour; resplendence. 2. Great honour, praise, or distinction accorded by common consent; renown. 3. A state of extreme happiness or exaltation. 4. A state of absolute happiness; gratification. Glory, glory"s, glories, self-glory. v. 5. Rejoice proudly (usually followed by in). glories, gloried, glorying.
ghoul ::: An evil spirit or demon in Muslim folklore believed to plunder graves and feed on corpses.
ghoul ::: an evil spirit or demon in Muslim folklore believed to plunder graves and feed on corpses.
god ::: Sri Aurobindo: ". . . the Absolute, the Spirit, the Self spaceless and timeless, the Self manifest in the cosmos and Lord of Nature, — all this is what we mean by God, . . . .” *The Life Divine
god ::: “… the Absolute, the Spirit, the Self spaceless and timeless, the Self manifest in the cosmos and Lord of Nature,—all this is what we mean by God, …” The Life Divine
Hathayoga with its physical material, first to purify and to tran- quillisc. The normal state of man is a condition of trouble and disorder, a kingdom either at war with itself or badly governed ; for the lord, the Purusha, is subjected to his ministers the facul- ties, subjected even to his subjects, the instruments of sensation, emotion, action, enjoyment. Suarajya. self-rule, must be sub- stituted for this subjection. Fits!, therefore, the powers of ordei must be helped to overcome the powers of disorder. The pre- liminary movement of Rajayoga is a careful self-discipline by which good habits of mind are substituted for the lawless move- ments that indulge the lower nervous being. By the practice of
"He who is free inwardly, even doing actions, does nothing at all, says the Gita; for it is Nature that works in him under the control of the Lord of Nature. Equally, even if he assumes a hundred times the body, he is free from any chain of birth or mechanical wheel of existence since he lives in the unborn and undying spirit and not in the life of the body.” *The Synthesis of Yoga
“He who is free inwardly, even doing actions, does nothing at all, says the Gita; for it is Nature that works in him under the control of the Lord of Nature. Equally, even if he assumes a hundred times the body, he is free from any chain of birth or mechanical wheel of existence since he lives in the unborn and undying spirit and not in the life of the body.” The Synthesis of Yoga
houselord
How the being receives the higher dynamism depends on the condition of the body or rather of the physical and most material consciousness. In one condition it is tamasic, inert, unopen and cannot bear or cannot receive or cannot contain the force ; in another rajas predominates and tries to seize on the dynamism, but wastes and spills and loses it ; in another, there is receptivity, harmony, balance and the result is a harmonious action without strain or eflort.
“If we need any personal and inner witness to this indivisible All-Consciousness behind the ignorance,—all Nature is its external proof,—we can get it with any completeness only in our deeper inner being or larger and higher spiritual state when we draw back behind the veil of our own surface ignorance and come into contact with the divine Idea and Will behind it. Then we see clearly enough that what we have done by ourselves in our ignorance was yet overseen and guided in its result by the invisible Omniscience; we discover a greater working behind our ignorant working and begin to glimpse its purpose in us: then only can we see and know what now we worship in faith, recognise wholly the pure and universal Presence, meet the Lord of all being and all Nature.” The Life Divine
“If we suppose a supreme consciousness, master of the world, which really conducts behind the veil all the operations the mental gods attribute to themselves, it will be obvious that that consciousness will be the entire Knower and Lord. The Upanishads
I guess it must be the flag of my disposition, out of hopeful green stuff woven. Or I guess it is the handkerchief of the Lord,
I have set watchmen upon thy walls, O Jerusalem, which shall never hold their peace day nor night: ye that are the Lord’s remembrancers, keep not silence, and give Him no rest, till He establish, and till He make Jerusalem a praise in the earth.”
implore ::: to appeal to as in prayer or supplication; beseech.
". . . imperfection is not a thing to be at all deplored, but rather a privilege and a promise, for it opens out to us an immense vista of self-development and self-exceeding.” The Human Cycle etc.*
“… imperfection is not a thing to be at all deplored, but rather a privilege and a promise, for it opens out to us an immense vista of self-development and self-exceeding.” The Human Cycle etc.
". . . in the Veda, Lord of the hosts of delight; in later mythology, the Gandharvas are musicians of heaven, ‘beautiful, brave and melodious beings, the artists, musicians, poets and shining warriors of heaven". . . .” Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo"s Works ::: *Gandharvas.
“… in the Veda, Lord of the hosts of delight; in later mythology, the Gandharvas are musicians of heaven, ‘beautiful, braveand melodiousbeings, the artists, musicians, poets and shining warriors of heaven’….” Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo’s Works. Gandharvas
In this article we explore definitions of the words ‘artifice’ and ‘artificer’ from various dictionary sources, their use in two poems, one by Marge Percy, The Bonsai Tree and the other, Sailing to Byzantium by William Butler Yeats, followed by all the brilliant uses by Sri Aurobindo in his magnum opus, Savitri.
In this series we explore the words of other languages and list their definitions given by major dictionaries as well as by other disciples and Sri Aurobindo in his letters on Savitri.
iridescent ::: displaying a play of lustrous colors like those of the rainbow.
• ISVARA. ::: Lord; Master; God, the Divine Being, Lord of all the Beings, conscious in the conscious, also in the inconscience, master and controller of the many who are in the hands of
“It is this essential indeterminability of the Absolute that translates itself into our consciousness through the fundamental negating positives of our spiritual experience, the immobile immutable Self, the Nirguna Brahman, the Eternal without qualities, the pure featureless One Existence, the Impersonal, the Silence void of activities, the Non-being, the Ineffable and the Unknowable. On the other side it is the essence and source of all determinations, and this dynamic essentiality manifests to us through the fundamental affirming positives in which the Absolute equally meets us; for it is the Self that becomes all things, the Saguna Brahman, the Eternal with infinite qualities, the One who is the Many, the infinite Person who is the source and foundation of all persons and personalities, the Lord of creation, the Word, the Master of all works and action; it is that which being known all is known: these affirmatives correspond to those negatives. For it is not possible in a supramental cognition to split asunder the two sides of the One Existence,—even to speak of them as sides is excessive, for they are in each other, their co-existence or one-existence is eternal and their powers sustaining each other found the self-manifestation of the Infinite.” The Life Divine
Jhumur: “Sleeping Vishnu who is at the core of creation, Brahman who is seated on the lotus which comes out of the navel of Vishnu. The Architect has the whole play, the whole perception. He knows what He is building. He is the supreme consciousness in the deepest involution, the sleeping Lord at the core of things.”
Jhumur: “These are the forces that shield, that protect, sun-eyed always representing the supreme, the highest. These forces, these emanations, like the immutable lords, because each of these beings, the Lords, the guardians, the Angels of the Way, all of these are typal beings. They have been put there by the Divine in his plan in order to lead the evolving soul on its way. Here the guardians are protecting, shielding this spirit of the earth. At different stages of the journey you come across different powers.”
Jhumur: “The snake on which the Lord is sleeping. Mother and Sri Aurobindo often use the snake as a symbol of the evolutionary force in matter.
Jhumur: “Throughout Savitri I have noticed all the different times of the day and the position of the sun in relation to the earth. It runs through the book, the symbol dawn, night, not only that but there are different states of illumination, awakening of the consciousness progressively. Sometimes it falls into the darkness, sometimes twilight when one is caught between two states, and at the end it is the everlasting day. So the kingdoms of the rising sun represent states of being where the light is the most important. Mother always says that the sun is the symbol of the supreme truth, the supreme, the supreme wisdom. It is the world where the supreme truth and supreme wisdom rule, govern. Whereas In many other worlds this light gets covered, it gets clouded over but here there are the kingdoms of the rising sun because they are the godheads of the mind and the mind is an instrument of light. But it is a small early instrument, little mind, so it is just rising, it hasn’t come to its full glory. The kingdoms are the planes of consciousness where you have a little light, a little clarity, a little illumination. That is how I understand the main function of the mind, to seek for light. It is an instrument for seeking light although it often dodges light where the perversity comes in.”
KARMA YOGA. ::: It alms at the dedication of every human activity to the supreme Wilt. It begins by the renunciation of all egoistic aim for our works, all pursuit of action for an inter- ested aim or for the sake of a worldly result. By this renuncia- tion it so purifies the mind and the will that we become easily conscious of the great universal Energy as the true doer of all our actions and the Lord of that Energy as their ruler and director with the individual as only a mask, an excuse, an instrument or, more positively, a conscious centre^ of action and phenomenal relation. The choice and direction of the act is more and more consciously left to this supreme Will and this universal Energy. To that our works as well as the results of our works are finally abandoned. The object is the release of the soul from its bondage to appearances and to the reaction of phenomenal activities. Karmayoga is used, like the other paths, to lead to liberation from phenomenal existence and a departure into the Supreme. But here too the exclusive result is not inevitable. The end of the path may be, equally, a perception of the divine in all energies, in all happenings, in all activities, and a free and unegoislic participation of the soul in the cosmic action. So followed it will lead to the elevation of all human will and activity to the divine level, its spiritualisation and the
"Krishna as a godhead is the Lord of Ananda, Love and Bhakti; as an incarnation, he manifests the union of wisdom (Jnana) and works and leads the earth-evolution through this towards union with the Divine by Ananda, Love and Bhakti.” Letters on Yoga
“Krishna as a godhead is the Lord of Ananda, Love and Bhakti; as an incarnation, he manifests the union of wisdom (Jnana) and works and leads the earth-evolution through this towards union with the Divine by Ananda, Love and Bhakti.” Letters on Yoga
Lord and Spouse, the eternal
Lord of Life, the
Lords of Time, the iron
Lords of Time, the unreal
Lords, the immutable
Lord ::: “There is one Lord and Self and the many are only His representations and becomings.” The Life Divine
Madhav: “Aswapathy in the epic is the representative of the aspiring humanity who prepares and lays the path to the Divine Glory.” The Book of the Divine Mother
Madhav: “Aswapathy in the epic is the—representative of the aspiring humanity who prepares and—lays the path to the Divine Glory.”—The Book of the Divine Mother
Madhav: “Aswapathy steps into a veritable wonderland of the Glory of God. The Glory is pictured as a huge Bird whose wings are brooding over the new creation to come. Just as a hen broods over its egg, these Wings enfold and incubate the new truth in the offing.” The Book of the Divine Mother
mage ::: Sri Aurobindo: " . . . the supreme Mage, the divine Magician, . . .” [the Lord] The Life Divine
Mage ::: “… the supreme Mage, the divine Magician, …” [the Lord] The Life Divine
marble ::: n. 1. A hard crystalline metamorphic rock resulting from the recrystallization of a limestone: takes a high polish and is used for building and sculpture. adj. 2. Resembling metamorphic rock in consistency, texture, venation, color, or coldness, smoothness, whiteness, etc. 3. Hard, rigid and inflexible, as marble.
master of the worlds ::: Sri Aurobindo: " If we suppose a supreme consciousness, master of the world, which really conducts behind the veil all the operations the mental gods attribute to themselves, it will be obvious that that consciousness will be the entire Knower and Lord. *The Upanishads
monotone ::: 1. Of or having a single colour or tone. 2. Sameness or dull repetition in sound, style, manner, or color.
mosaic ::: 1. A picture or decorative design made by setting small colored pieces, as of stone or tile, into a surface. 2. Something resembling such a picture or decoration in composition, esp. in being made up of diverse elements.
mottled ::: spotted or blotched with different shades or colors.
mystery ::: 1. A spiritual truth that is incomprehensible to reason and knowable only through divine revelation. 2. Something that is not fully understood or that baffles or eludes the understanding; an enigma. 3. A mysterious character or quality. 4. The skills, lore, practices and secret rites that are peculiar to a particular activity or group and are regarded as the special province of initiates. Mystery, mystery"s, Mystery"s, mysteries, mystery-altar"s. (Sri Aurobindo also employs the word as an adj.)
Nature, of all that is not obvious on the surface. An integral knowledge demands an exploration, an unveiling of all the possible domains of consciousness and experience. For there are subjective domains of our being which lie behind the obvious surface; these have to be fathomed and whatever is ascertained must be admitted within the scope of the total reality. An inner range of spiritual experience is one very great domain of human consciousness ; it has to be entered into up to its deepest depths and its vastest reaches. The supraphysical is as real as the physical ; to know it is part of a complete knowledge. The knowledge of the supraph>'sical has been associated with mysti- efsm and occultism, and occultism has been banned as a super- stition and fantastic error. But the occult Is a part of existence ; a true occultism means no more than a research into supraphysical realities and an unveiling of the hidden Jaws of being and
Overmind ::: Above the mind there are several levels of conscious of the Truth. But in between is what he has distinguished as the Overmind, the world of the cosmic Gods. Now it is this Overmind that has up to the present governed our world: it is the highest that man has been able to attain in illumined consciousness. It has been taken for the Supreme Divine and all those who have reached it have never for a moment doubted that they have touched the true Spirit. For, its splendours are so great to the ordinary human consciousness that it is absolutely dazzled into believing that here at last is the crowning reality. And yet the fact is that the Overmind is far below the true Divine. It is not the authentic home of the Truth. It is only the domain of the formateurs , all those creative powers and deities to whom men have bowed down since the beginning of history. And the reason why the true Divine has not manifested and transformed the earth-nature is precisely that the Overmind has been mistaken for the Supermind.being, among which the really divine world is what Sri Aurobindo has called the Supermind, the world. The cosmic Gods do not wholly live in the Truth-Consciousness: they are only in touch with it and represent, each of them, an aspect of its glories.
passion-flower ::: any of various climbing, tendril-bearing, chiefly tropical American vines of the genus Passiflora, having large showy flowers with a fringelike crown and a conspicuous stalk that bears the stamens and pistil, with some varieties yielding a delicious fruit. [From the resemblance of its parts to the instruments of the Passion.]
pearl ::: 1. A smooth, lustrous, variously colored deposit, chiefly calcium carbonate, formed around a grain of sand or other foreign matter in the shells of certain molluscs and valued as a gem. 2. Something similar in form, luster, etc., as a dewdrop or a capsule of medicine. pearls, pearl-bright, pearl-hued, pearl-winged. pearl-bright, pearl-hued, pearl-winged.
plead ::: 1. To maintain (a cause) by argument before a court. 2. To appeal or entreat earnestly; beg or implore. pleads, pleaded, pleading.
Powers undivine in their nature present themselves as the Sup- reme Lord or as the Divine Mother and claim the being’s service and surrender. 1C these (hiags are accepted, there will be an extremely disastrous consequence. If indeed there is the assent of the sSdhaka to the Divine working alone and the submission or surrender to that guidance, then all can go smoothly. This assent and a rejection of all egoistic force or forces that appeal to the ego are the safeguard throughout the sadhana. But the ways of nature are full of snares, the disguises of the ego are innumerable, the ilfusions of the Powers of Darkness, Rakshasi Maya, are e.ttraordinariIy skilful ; the reason is an insulBdent guide and often turns traitor; vital desire is ahvays with us tempting to follow any alluring call. This is the reason why in this Yoga we insist so much on what we call samarpana — rather inade- quately rendered by the Engikh word surrender. If the heart centre is fully opened and the psychic is always in control, then there is no question ; all fe Safe. But the psychic can at any moment be veiled by a lower upsurge. It is only a few who arc exempt from these dangers and it is precisely those to whom surrender is easily possible. The guidance of one who is himself
presence ::: 1. The state or fact of being present; current existence or occurrence. 2. A divine, spiritual, or supernatural spirit or influence felt or conceived as present. 3. The immediate proximity of someone or something.
Sri Aurobindo: "It is intended by the word Presence to indicate the sense and perception of the Divine as a Being, felt as present in one"s existence and consciousness or in relation with it, without the necessity of any further qualification or description. Thus, of the ‘ineffable Presence" it can only be said that it is there and nothing more can or need be said about it, although at the same time one knows that all is there, personality and impersonality, Power and Light and Ananda and everything else, and that all these flow from that indescribable Presence. The word may be used sometimes in a less absolute sense, but that is always the fundamental significance, — the essential perception of the essential Presence supporting everything else.” *Letters on Yoga
"Beyond mind on spiritual and supramental levels dwells the Presence, the Truth, the Power, the Bliss that can alone deliver us from these illusions, display the Light of which our ideals are tarnished disguises and impose the harmony that shall at once transfigure and reconcile all the parts of our nature.” Essays Divine and Human
"But if we learn to live within, we infallibly awaken to this presence within us which is our more real self, a presence profound, calm, joyous and puissant of which the world is not the master — a presence which, if it is not the Lord Himself, is the radiation of the Lord within.” *The Life Divine
"The true soul secret in us, — subliminal, we have said, but the word is misleading, for this presence is not situated below the threshold of waking mind, but rather burns in the temple of the inmost heart behind the thick screen of an ignorant mind, life and body, not subliminal but behind the veil, — this veiled psychic entity is the flame of the Godhead always alight within us, inextinguishable even by that dense unconsciousness of any spiritual self within which obscures our outward nature. It is a flame born out of the Divine and, luminous inhabitant of the Ignorance, grows in it till it is able to turn it towards the Knowledge. It is the concealed Witness and Control, the hidden Guide, the Daemon of Socrates, the inner light or inner voice of the mystic. It is that which endures and is imperishable in us from birth to birth, untouched by death, decay or corruption, an indestructible spark of the Divine.” *The Life Divine
"If we need any personal and inner witness to this indivisible All-Consciousness behind the ignorance, — all Nature is its external proof, — we can get it with any completeness only in our deeper inner being or larger and higher spiritual state when we draw back behind the veil of our own surface ignorance and come into contact with the divine Idea and Will behind it. Then we see clearly enough that what we have done by ourselves in our ignorance was yet overseen and guided in its result by the invisible Omniscience; we discover a greater working behind our ignorant working and begin to glimpse its purpose in us: then only can we see and know what now we worship in faith, recognise wholly the pure and universal Presence, meet the Lord of all being and all Nature.” *The Life Divine
"The presence of the Spirit is there in every living being, on every level, in all things, and because it is there, the experience of Sachchidananda, of the pure spiritual existence and consciousness, of the delight of a divine presence, closeness, contact can be acquired through the mind or the heart or the life-sense or even through the physical consciousness; if the inner doors are flung sufficiently open, the light from the sanctuary can suffuse the nearest and the farthest chambers of the outer being.” *The Life Divine
"There is a secret divine Will, eternal and infinite, omniscient and omnipotent, that expresses itself in the universality and in each particular of all these apparently temporal and finite inconscient or half-conscient things. This is the Power or Presence meant by the Gita when it speaks of the Lord within the heart of all existences who turns all creatures as if mounted on a machine by the illusion of Nature.” *The Synthesis of Yoga
"For what Yoga searches after is not truth of thought alone or truth of mind alone, but the dynamic truth of a living and revealing spiritual experience. There must awake in us a constant indwelling and enveloping nearness, a vivid perception, a close feeling and communion, a concrete sense and contact of a true and infinite Presence always and everywhere. That Presence must remain with us as the living, pervading Reality in which we and all things exist and move and act, and we must feel it always and everywhere, concrete, visible, inhabiting all things; it must be patent to us as their true Self, tangible as their imperishable Essence, met by us closely as their inmost Spirit. To see, to feel, to sense, to contact in every way and not merely to conceive this Self and Spirit here in all existences and to feel with the same vividness all existences in this Self and Spirit, is the fundamental experience which must englobe all other knowledge.” *The Synthesis of Yoga
"One must have faith in the Master of our life and works, even if for a long time He conceals Himself, and then in His own right time He will reveal His Presence.” *Letters on Yoga
"They [the psychic being and the Divine Presence in the heart] are quite different things. The psychic being is one"s own individual soul-being. It is not the Divine, though it has come from the Divine and develops towards the Divine.” *Letters on Yoga
"For it is quietness and inwardness that enable one to feel the Presence.” *Letters on Yoga
"Beyond mind on spiritual and supramental levels dwells the Presence, the Truth, the Power, the Bliss that can alone deliver us from these illusions, display the Light of which our ideals are tarnished disguises and impose the harmony that shall at once transfigure and reconcile all the parts of our nature.” *Essays Divine and Human
The Mother: "For, in human beings, here is a presence, the most marvellous Presence on earth, and except in a few very rare cases which I need not mention here, this presence lies asleep in the heart — not in the physical heart but the psychic centre — of all beings. And when this Splendour is manifested with enough purity, it will awaken in all beings the echo of his Presence.” Words of the Mother, MCW, Vol. 15.
Purani: “Aswapathy, the father of Savitri, has been significantly called by the poet ‘the Lord of Life’. (book II, Canto XV). The name suggests an affinity to Vedic symbolism. In the Veda, Aswa, the horse, is the symbol of life-energy or vital power. Aswa + aty, Lord, would mean the ‘Lord of Life’. In the poem King Aswapathy is the symbol of the aspiring soul of man as manifested in life on earth.”Savitri”—An Approach and a Study
purple ::: 1. Any of a group of colors with a hue between that of violet and red. 2. Imperial, regal or princely.
reconnaissance ::: an inspection or exploration of an area to gather information.
reconnoitred ::: inspected, examined, explored. reconnoitring.
roseate ::: 1. Rose-colored. 2. Bright or promising. 3. Incautiously optimistic.
Ruminations of a Remembrancer: From the Internet and writings by Lorinda J Taylor:
scout ::: n. 1. One sent out or posted to obtain information. v. 2. To spy on or explore carefully in order to obtain information.
seeker ::: one that seeks, as an explorer or seeker of truth.
serf ::: a member of the lowest feudal class, attached to the land owned by a lord and required to perform labor in return for certain legal or customary rights; one in bondage or servitude.
"Shiva is the Lord of Tapas.” *Letters on Yoga
“Shiva is the Lord of Tapas.” Letters on Yoga
signal ::: n. 1. An indicator, such as a gesture or colored light, that serves as a means of communication. 2. Anything that acts as an incitement to action. Also fig. **signals. adj. 3. Used to give or act as a signal. signalling. 4. Serving as a warning, direction, command, or the like. signal fires, signal flares, signal light.**
silvery ::: resembling silver in color or luster.
siren ::: Classical Mythol. One of several fabulous sea nymphs, part woman, part bird, who were supposed to lure sailors to destruction by their enchanting singing. Fig. One who, or that which, sings sweetly, charms, allures, or deceives, like the Sirens. (Sri Aurobindo uses the word in its adjectival sense: Seductive, tempting.)
siren ::: classical Mythol. One of several fabulous sea nymphs, part woman, part bird, who were supposed to lure sailors to destruction by their enchanting singing. Fig. One who, or that which, sings sweetly, charms, allures, or deceives, like the Sirens. (Sri Aurobindo uses the word in its adjectival sense: Seductive, tempting.)
skiey ::: of, from, or resembling the sky, esp. in color.
"Soma is the Gandharva, the Lord of the hosts of delight, and guards the true seat of the Deva, the level or plane of the Ananda; gandharva itthâ padam asya rakshati. He is the Supreme, standing out from all other beings and over them, other than they and wonderful, adbhuta, and as the supreme and transcendent, present in the worlds but exceeding them, he protects in those worlds the births of the gods, pâti devânâm janimâni adbhutah. The ‘births of the gods" is a common phrase in the Veda by which is meant the manifestation of the divine principles in the cosmos and especially the formation of the godhead in its manifold forms in the human being.” The Secret of the Veda
“Soma is the Gandharva, the Lord of the hosts of delight, and guards the true seat of the Deva, the level or plane of the Ananda; gandharva itthâ padam asya rakshati. He is the Supreme, standing out from all other beings and over them, other than they and wonderful, adbhuta, and as the supreme and transcendent, present in the worlds but exceeding them, he protects in those worlds the births of the gods, pâti devânâm janimâni adbhutah. The ‘births of the gods’ is a common phrase in the Veda by which is meant the manifestation of the divine principles in the cosmos and especially the formation of the godhead in its manifold forms in the human being.” The Secret of the Veda
“Soma is the Gandharva, the Lord of the hosts of delight, and guards the true seat of the Deva, the level or plane of the Ananda; gandharvaitthâpadamasyarakshati. He is the Supreme, standing out from all other beings and over them, other than they and wonderful, adbhuta, and as the supreme and transcendent, present in the worlds but exceeding them, he protects in those worlds the births of the gods, pâtidevânâmjanimâniadbhutah. The ‘births of the gods’ is a common phrase in the Veda by which is meant the manifestation of the divine principles in the cosmos and especially the formation of the godhead in its manifold forms in the human being.” The Secret of the Veda
sorry ::: regrettable or deplorable; unfortunate; tragic.
splendid ::: 1. Glorious or illustrious; having great beauty and splendour. 2. Distinguished or glorious, as a name, reputation, victory, etc. 3. Imposing by reason of showiness or grandeur; magnificent. 4. Brilliant with light or colour; radiant. (Sometimes used, by way of contrast, to qualify nouns having an opposite or different connotation.) splendidly.
squalor ::: the condition or quality of being squalid, disgustingly dirty and filthy. Also fig.
*Sri Aurobindo: "For from the divine Bliss, the original Delight of existence, the Lord of Immortality comes pouring the wine of that Bliss, the mystic Soma, into these jars of mentalised living matter; eternal and beautiful, he enters into these sheaths of substance for the integral transformation of the being and nature.” The Life Divine
Sri Aurobindo: "His [the Titan"s] instincts call for a visible, tangible mastery and a sensational domination. How shall he feel sure of his empire unless he can feel something writhing helpless under his heel, — if in agony, so much the better? What is exploitation to him, unless it diminishes the exploited? To be able to coerce, exact, slay, overtly, irresistibly, — it is this that fills him with the sense of glory and dominion. For he is the son of division and the strong flowering of the Ego. To feel the comparative limitation of others is necessary to him that he may imagine himself immeasurable; for he has not the real, self-existent sense of infinity which no outward circumstance can abrogate. Contrast, division, negation of the wills and lives of others are essential to his self-development and self-assertion. The Titan would unify by devouring, not by harmonising; he must conquer and trample what is not himself either out of existence or into subservience so that his own image may stand out stamped upon all things and dominating all his environment.” Essays in Philosophy and Yoga
Sri Aurobindo: “His [the Titan’s] instincts call for a visible, tangible mastery and a sensational domination. How shall he feel sure of his empire unless he can feel something writhing helpless under his heel,—if in agony, so much the better? What is exploitation to him, unless it diminishes the exploited? To be able to coerce, exact, slay, overtly, irresistibly,—it is this that fills him with the sense of glory and dominion. For he is the son of division and the strong flowering of the Ego. To feel the comparative limitation of others is necessary to him that he may imagine himself immeasurable; for he has not the real, self-existent sense of infinity which no outward circumstance can abrogate. Contrast, division, negation of the wills and lives of others are essential to his self-development and self-assertion. The Titan would unify by devouring, not by harmonising; he must conquer and trample what is not himself either out of existence or into subservience so that his own image may stand out stamped upon all things and dominating all his environment.” Essays in Philosophy and Yoga
Sri Aurobindo: “Love fulfilled does not exclude knowledge, but itself brings knowledge; and the completer the knowledge, the richer the possibility of love. ‘By Bhakti’ says the Lord in the Gita ‘shall a man know Me in all my extent and greatness and as I am in the principles of my being, and when he has known Me in the principles of my being, then he enters into Me.’ Love without knowledge is a passionate and intense, but blind, crude, often dangerous thing, a great power, but also a stumbling-block; love, limited in knowledge, condemns itself in its fervour and often by its very fervour to narrowness; but love leading to perfect knowledge brings the infinite and absolute union. Such love is not inconsistent with, but rather throws itself with joy into divine works; for it loves God and is one with him in all his being, and therefore in all beings, and to work for the world is then to feel and fulfil multitudinously one’s love for God. This is the trinity of our powers, [work, knowledge, love] the union of all three in God to which we arrive when we start on our journey by the path of devotion with Love for the Angel of the Way to find in the ecstasy of the divine delight of the All-Lover’s being the fulfilment of ours, its secure home and blissful abiding-place and the centre of its universal radiation.” The Synthesis of Yoga
Sri Aurobindo: "The Truth-being is the Hara-Gauri (the biune body of the Lord and his Spouse, Ishwara and Shakti, the right half male, the left half female) of the Indian iconological symbol; it is the double Power masculine-feminine born from and supported by the supreme Shakti of the Supreme.” The Synthesis of Yoga
Sri Aurobindo: "Vishnu the all-pervading, the cosmic Deity, the Lover and Friend of our souls, the Lord of the transcendent existence and the transcendent delight.” *The Secret of the Veda
Sri Aurobindo: “Vishnu the all-pervading, the cosmic Deity, the Lover and Friend of our souls, the Lord of the transcendent existence and the transcendent delight.” The Secret of the Veda
Sri Aurobindo: "Weakness puts the same test and question to the strengths and energies and greatnesses in which we glory. Power is the play of life, shows its degree, finds the value of its expression; weakness is the play of death pursuing life in its movement and stressing the limit of its acquired energy.” Essays in Philosophy and Yoga
Sri Krishna is the Lord of the Divine Love and Ananda. His flute calls the physical being to awake out of the attachments of the physical world and turn to that Love and Ananda.
::: "Sri Krishna . . . Lord of the divine love and Ananda — and his flute calls the physical being to awake out of the attachments of the physical world and turn to that love and Ananda.” *Letters on Yoga
“Sri Krishna . . . Lord of the divine love and Ananda—and his flute calls the physical being to awake out of the attachments of the physical world and turn to that love and Ananda.” Letters on Yoga
stained ::: marked, dyed or discolored with foreign matter. blood-stained.
stain ::: n. 1. A discolored or soiled spot or smudge. 2. Fig. A blemish on one"s moral character or reputation. v. **3. To discolor, soil, or spot. 4. To taint or tarnish. lit. and fig. stained.**
steely ::: resembling steel, as in color or hardness.
sullen ::: 1. Sombre; gloomy; dismal; sluggish; slow. 2. Gloomy or sombre in tone, color, or portent. Chiefly poet.
summit ::: 1. The highest point or part, as of a hill, a line of travel, or any object; top; apex. 2. The highest state or degree; acme; zenith. 3. The highest point of attainment or aspiration. summits, summit-glories, crypt-summit, seer-summit. (Sri Aurobindo also employs the word as an adj.)
Supreme Lord, as the Divine Mother and claim the being’s ser- vice and surrender. If these things are accepted, there will be an extremely disastrous consequence. If indeed there is the assent of the sadhaka to the Divine working alone and the submission or surrender to that guidance, then all can go smoothly. This assent and a rejection of all egoistic forces or forces that appeal to the ego are the safeguard throughout the sadhana. But the ways of nature are full of snares, the disguises of the ego arc innumerable, the illusions of the Powers of Darkness, Rakshasl,
suzerain ::: a feudal lord to whom fealty was due.
symphonies ::: 1. Harmonies, especially of sound or color. 2. Extended large-scale orchestral compositions, usually with several movements. 3. Anything characterized by a harmonious combination of elements.
tapestry ::: n. 1. A heavy cloth woven with rich, often varicolored designs or scenes, usually hung on walls for decoration. tapestries. v. 2. To hang or decorate with or as with tapestry.
termite ::: any of numerous pale-colored, usually soft-bodied social insects of the order Isoptera that live mostly in warm regions and many species of which feed on wood, often destroying trees and wooden structures. Also called white ant.
::: "The Conscious Being, Purusha, is the Self as originator, witness, support and lord and enjoyer of the forms and works of Nature.” *The Life Divine
“The Conscious Being, Purusha, is the Self as originator, witness, support and lord and enjoyer of the forms and works of Nature.” The Life Divine
the cosmological theory holding that the universe is expanding, based on the interpretation of the color shift in the spectra of all the galaxies as being the result of the Doppler effect and indicating that all galaxies are moving away from one another.
"The Divine Force concealed in the subconscient is that which has originated and built up the worlds. At the other end in the superconscient it reveals itself as the Divine Being, Lord and Knower who has manifested Himself out of the Brahman.” The Upanishads ::: See also divine Force for additional definitions.
“The Divine Force concealed in the subconscient is that which has originated and built up the worlds. At the other end in the superconscient it reveals itself as the Divine Being, Lord and Knower who has manifested Himself out of the Brahman.” The Upanishads
::: "The essential cause and condition of universal existence is the Lord, Ishwara or Purusha, manifesting and occupying individual and universal forms.” *The Life Divine
“The essential cause and condition of universal existence is the Lord, Ishwara or Purusha, manifesting and occupying individual and universal forms.” The Life Divine
"The Gita in later chapters speaks highly of the Veda and the Upanishads. They are divine Scriptures, they are the Word. The Lord himself is the knower of Veda and the author of Vedanta, vedavid vedântakrt; the Lord is the one object of knowledge in all the Vedas, sarvair vedair aham eva vedyah, a language which implies that the word Veda means the book of knowledge and that these Scriptures deserve their appellation.” Essays on the Gita
“The Gita in later chapters speaks highly of the Veda and the Upanishads. They are divine Scriptures, they are the Word. The Lord himself is the knower of Veda and the author of Vedanta, vedavid vedântakrt; the Lord is the one object of knowledge in all the Vedas, sarvair vedair aham eva vedyah, a language which implies that the word Veda means the book of knowledge and that these Scriptures deserve their appellation.” Essays on the Gita
“The Gita in later chapters speaks highly of the Veda and the Upanishads. They are divine Scriptures, they are the Word. The Lord himself is the knower of Veda and the author of Vedanta, vedavidvedântakrt; the Lord is the one object of knowledge in all the Vedas, sarvairvedairahamevavedyah, a language which implies that the word Veda means the book of knowledge and that these Scriptures deserve their appellation.” Essays on the Gita
The highest point or part, as of a hill, a line of travel, or any object; top; apex. 2. The highest state or degree; acme; zenith. 3. The highest point of attainment or aspiration. summits, summit-glories, crypt-summit, seer-summit. (Sri Aurobindo also employs the word as an adj.)
"The ideation of the gnosis is radiating light-stuff of the consciousness of the eternal Existence; each ray is a truth. The will in the gnosis is a conscious force of eternal knowledge; it throws the consciousness and substance of being into infallible forms of truth-power, forms that embody the idea and make it faultlessly effective, and it works out each truth-power and each truth-form spontaneously and rightly according to its nature. Because it carries this creative force of the divine Idea, the Sun, the lord and symbol of the gnosis, is described in the Veda as the Light which is the father of all things, Surya Savitri, the Wisdom-Luminous who is the bringer-out into manifest existence.” The Synthesis of Yoga*
“The ideation of the gnosis is radiating light-stuff of the consciousness of the eternal Existence; each ray is a truth. The will in the gnosis is a conscious force of eternal knowledge; it throws the consciousness and substance of being into infallible forms of truth-power, forms that embody the idea and make it faultlessly effective, and it works out each truth-power and each truth-form spontaneously and rightly according to its nature. Because it carries this creative force of the divine Idea, the Sun, the lord and symbol of the gnosis, is described in the Veda as the Light which is the father of all things, Surya Savitri, the Wisdom-Luminous who is the bringer-out into manifest existence.” The Synthesis of Yoga
The Ineffable: *Sri Aurobindo: "It is this essential indeterminability of the Absolute that translates itself into our consciousness through the fundamental negating positives of our spiritual experience, the immobile immutable Self, the Nirguna Brahman, the Eternal without qualities, the pure featureless One Existence, the Impersonal, the Silence void of activities, the Non-being, the Ineffable and the Unknowable. On the other side it is the essence and source of all determinations, and this dynamic essentiality manifests to us through the fundamental affirming positives in which the Absolute equally meets us; for it is the Self that becomes all things, the Saguna Brahman, the Eternal with infinite qualities, the One who is the Many, the infinite Person who is the source and foundation of all persons and personalities, the Lord of creation, the Word, the Master of all works and action; it is that which being known all is known: these affirmatives correspond to those negatives. For it is not possible in a supramental cognition to split asunder the two sides of the One Existence, — even to speak of them as sides is excessive, for they are in each other, their co-existence or one-existence is eternal and their powers sustaining each other found the self-manifestation of the Infinite.” The Life Divine
The leader of the journey, the captain of the march, the first and most ancient priest of our sacrifice is the Will. This Will is not the wish of the heart or the demand or preference of the mind to which we often give the name. It is that inmost, dominant and often veiled conscious force of our being and of all being, Tapas, Sbakti, Shraddha, that sovereignly determines our orientation and of which the intellect and the heart are more or less blind and automatic servants and instruments. The Self that is quiescent, at rest, vacant of things and happenings is n support and background to existence, a silent channel or a hypostasis of something Supreme ::: it is not itself the one entirely real existence, not itself the Supreme. The Eternal, the Supreme is the Lord and the all-originating Spirit. Superior to all activi- ties and not bound by any of them, it is the source, sanction, material, efficient power, master of all activities. All activities proceed from this supreme Self and are determined by it ; all are its operations, processes of its own conscious force and not ot something alien to Self, some power other than this Spirit.
::: "The Lord of Beings is that which is conscious in the conscious being, but he is also the Conscious in inconscient things, the One who is master and in control of the many that are passive in the hands of Force-Nature. He is the Timeless and Time; he is Space and all that is in Space; he is Causality and the cause and the effect: He is the thinker and his thought, the warrior and his courage, the gambler and his dice-throw. All realities and all aspects and all semblances are the Brahman; Brahman is the Absolute, the transcendent and incommunicable, the Supracosmic Existence that sustains the cosmos, the Cosmic Self that upholds all beings, but It is too the self of each individual: the soul or psychic entity is an eternal portion of the Ishwara; it is his supreme Nature or Consciousness-Force that has become the living being in a world of living beings. The Brahman alone is, and because of It all are, for all are the Brahman; this Reality is the reality of everything that we see in Self and Nature. Brahman, the Ishwara, is all this by his Yoga-Maya, by the power of his Consciousness-Force put out in self-manifestation: he is the Conscious Being, Soul, Spirit, Purusha, and it is by his Nature, the force of his conscious self-existence that he is all things; he is the Ishwara, the omniscient and omnipotent All-ruler, and it is by his Shakti, his conscious Power, that he manifests himself in Time and governs the universe.” The Life Divine*
“The Lord of Beings is that which is conscious in the conscious being, but he is also the Conscious in inconscient things, the One who is master and in control of the many that are passive in the hands of Force-Nature. He is the Timeless and Time; he is Space and all that is in Space; he is Causality and the cause and the effect: He is the thinker and his thought, the warrior and his courage, the gambler and his dice-throw. All realities and all aspects and all semblances are the Brahman; Brahman is the Absolute, the transcendent and incommunicable, the Supracosmic Existence that sustains the cosmos, the Cosmic Self that upholds all beings, but It is too the self of each individual: the soul or psychic entity is an eternal portion of the Ishwara; it is his supreme Nature or Consciousness-Force that has become the living being in a world of living beings. The Brahman alone is, and because of It all are, for all are the Brahman; this Reality is the reality of everything that we see in Self and Nature. Brahman, the Ishwara, is all this by his Yoga-Maya, by the power of his Consciousness-Force put out in self-manifestation: he is the Conscious Being, Soul, Spirit, Purusha, and it is by his Nature, the force of his conscious self-existence that he is all things; he is the Ishwara, the omniscient and omnipotent All-ruler, and it is by his Shakti, his conscious Power, that he manifests himself in Time and governs the universe.” The Life Divine
the method of psychological therapy originated by Sigmund Freud in which free association, dream interpretation, and analysis of resistance and transference are used to explore repressed or unconscious impulses, anxieties, and internal conflicts, in order to free psychic energy for mature love and work.
The Mother : "An Avatar is an emanation of the Supreme Lord who assumes a human body on earth.” Works of the Mother, "On Thoughts and Aphorisms” Vol.10
The Mother : “An Avatar is an emanation of the Supreme Lord who assumes a human body on earth.” Works of the Mother,”On Thoughts and Aphorisms” Vol.10.
The Mother: "OM is the signature of the Lord.” *Words of the Mother, MCW Vol. 15.
The Mother: “OM is the signature of the Lord.” Words of the Mother, MCW Vol. 15.
The Mother: ‘There are four Asuras. Two have already been converted, and the other two, the Lord of Death and the Lord of Falsehood, made an attempt at conversion by taking on a physical body – they have been intimately associated with my life. The story of these Asuras would be very interesting to recount. . . the Lord of Death disappeared; he lost his physical body, and I don"t know what has become of him. As for the other, the Lord of Falsehood, the one who now rules over this earth, he tried hard to be converted but he found it disgusting!
The Mother: ‘There are four Asuras. Two have already been converted, and the other two, the Lord of Death and the Lord of Falsehood, made an attempt at conversion by taking on a physical body—they have been intimately associated with my life. The story of these Asuras would be very interesting to recount. . . the Lord of Death disappeared; he lost his physical body, and I don’t know what has become of him. As for the other, the Lord of Falsehood, the one who now rules over this earth, he tried hard to be converted but he found it disgusting!
The real object of this mental discipline is to draw away the mind from ic outward and the mental world into union with the divine Being. Therefore in the first three stages use has to be made of some mental means or support by which the mind accustomed to run about from object to object, shall fix on one alone, and that one must be something which represents the idea of the Divine. It is usually a name or a form or a mantra by which the thought can be feed io the sole knowledge or adora- tion of the Lord. By this concentration on the idea (he mind enters from the idea into its reality, into which h sinks silent, absorbed, unified. This is the traditional method. There are,
"The real source of knowledge is the Lord in the heart; ‘I am seated in the heart of every man and from me is knowledge," says the Gita; the Scripture is only a verbal form of that inner Veda, of that self-luminous Reality, it is sabdabrahma: the mantra, says the Veda, has risen from the heart, from the secret place where is the seat of the truth, sadanâd rtasya, guhâyâm. That origin is its sanction; but still the infinite Truth is greater than its word. Nor shall you say of any Scripture that it alone is all-sufficient and no other truth can be admitted, as the Vedavadins said of the Veda, nânyad astîti vâdinah. This is a saving and liberating word which must be applied to all the Scriptures of the world. Take all the Scriptures that are or have been, Bible and Koran and the books of the Chinese, Veda and Upanishads and Purana and Tantra and Shastra and the Gita itself and the sayings of thinkers and sages, prophets and Avatars, still you shall not say that there is nothing else or that the truth your intellect cannot find there is not true because you cannot find it there. That is the limited thought of the sectarian or the composite thought of the eclectic religionist, not the untrammelled truth-seeking of the free and illumined mind and God-experienced soul. Heard or unheard before, that always is the truth which is seen by the heart of man in its illumined depths or heard within from the Master of all knowledge, the knower of the eternal Veda.” Essays on the Gita*
“The real source of knowledge is the Lord in the heart; ‘I am seated in the heart of every man and from me is knowledge,’ says the Gita; the Scripture is only a verbal form of that inner Veda, of that self-luminous Reality, it is sabdabrahma: the mantra, says the Veda, has risen from the heart, from the secret place where is the seat of the truth, sadanâd rtasya, guhâyâm. That origin is its sanction; but still the infinite Truth is greater than its word. Nor shall you say of any Scripture that it alone is all-sufficient and no other truth can be admitted, as the Vedavadins said of the Veda, nânyad astîti vâdinah. This is a saving and liberating word which must be applied to all the Scriptures of the world. Take all the Scriptures that are or have been, Bible and Koran and the books of the Chinese, Veda and Upanishads and Purana and Tantra and Shastra and the Gita itself and the sayings of thinkers and sages, prophets and Avatars, still you shall not say that there is nothing else or that the truth your intellect cannot find there is not true because you cannot find it there. That is the limited thought of the sectarian or the composite thought of the eclectic religionist, not the untrammelled truth-seeking of the free and illumined mind and God-experienced soul. Heard or unheard before, that always is the truth which is seen by the heart of man in its illumined depths or heard within from the Master of all knowledge, the knower of the eternal Veda.” Essays on the Gita
“The real source of knowledge is the Lord in the heart; ‘I am seated in the heart of every man and from me is knowledge,’ says the Gita; the Scripture is only a verbal form of that inner Veda, of that self-luminous Reality, it is sabdabrahma: the mantra, says the Veda, has risen from the heart, from the secret place where is the seat of the truth, sadanâdrtasya, guhâyâm. That origin is its sanction; but still the infinite Truth is greater than its word. Nor shall you say of any Scripture that it alone is all-sufficient and no other truth can be admitted, as the Vedavadins said of the Veda, nânyadastîtivâdinah. This is a saving and liberating word which must be applied to all the Scriptures of the world. Take all the Scriptures that are or have been, Bible and Koran and the books of the Chinese, Veda and Upanishads and Purana and Tantra and Shastra and the Gita itself and the sayings of thinkers and sages, prophets and Avatars, still you shall not say that there is nothing else or that the truth your intellect cannot find there is not true because you cannot find it there. That is the limited thought of the sectarian or the composite thought of the eclectic religionist, not the untrammelled truth-seeking of the free and illumined mind and God-experienced soul. Heard or unheard before, that always is the truth which is seen by the heartof man in its illumined depths or heard within from the Master of all knowledge, the knower of the eternal Veda.” Essays on the Gita
“There is a secret divine Will, eternal and infinite, omniscient and omnipotent, that expresses itself in the universality and in each particular of all these apparently temporal and finite inconscient or half-conscient things. This is the Power or Presence meant by the Gita when it speaks of the Lord within the heart of all existences who turns all creatures as if mounted on a machine by the illusion of Nature.” The Synthesis of Yoga
There were at one time three clerks of the remembrance, styled King’s Remembrancer, Lord Treasurer’s Remembrancer and Remembrancer of First-Fruits. In England, the latter two offices have become extinct, that of remembrancer of first-fruits by the diversion of the fund (Queen Anne’s Bounty Act 1838), and that of Lord Treasurer’s Remembrancer on being merged in the office of King’s Remembrancer in 1833. By the Queen’s Remembrancer Act 1859 the office ceased to exist separately, and the queen’s remembrancer was required to be a master of the court of exchequer. The Judicature Act 1873 attached the office to the Supreme Court, and the Supreme Court of Judicature (Officers) Act 1879 transferred it to the central office of the Supreme Court. By section 8 of that Act, the king’s remembrancer is a master of the Supreme Court, and the office is usually filled by the senior master. The king’s remembrancer department of the central office is now amalgamated with the judgments and married women acknowledgments department. The king’s remembrancer still assists at certain ceremonial functions relics of the former importance of the office such as the nomination of sheriffs, the swearing-in of the Lord Mayor of the City of London, the Trial of the Pyx and the acknowledgments of homage for crown lands.
"The text of the Veda which we possess has remained uncorrupted for over two thousand years. It dates, so far as we know, from that great period of Indian intellectual activity, contemporaneous with the Greek efflorescence, but earlier in its beginnings, which founded the culture and civilisation recorded in the classical literature of the land.” The Secret of the Veda
“The text of the Veda which we possess has remained uncorrupted for over two thousand years. It dates, so far as we know, from that great period of Indian intellectual activity, contemporaneous with the Greek efflorescence, but earlier in its beginnings, which founded the culture and civilisation recorded in the classical literature of the land.” The Secret of the Veda
“The Truth-being is the Hara-Gauri (the biune body of the Lord and his Spouse, Ishwara and Shakti, the right half male, the left half female) of the Indian iconological symbol; it is the double Power masculine-feminine born from and supported by the supreme Shakti of the Supreme.” The Synthesis of Yoga
"The universe is certainly or has been up to now in appearance a rough and wasteful game with the dice of chance loaded in favour of the Powers of darkness, the Lords of obscurity, falsehood, death and suffering. But we have to take it as it is and find out — if we reject the way out of the old sages — the way to conquer. Spiritual experience shows that there is behind it all a wide terrain of equality, peace, calm, freedom, and it is only by getting into it that we can have the eye that sees and hope to gain the power that conquers.” Letters on Yoga
“The universe is certainly or has been up to now in appearance a rough and wasteful game with the dice of chance loaded in favour of the Powers of darkness, the Lords of obscurity, falsehood, death and suffering. But we have to take it as it is and find out—if we reject the way out of the old sages—the way to conquer. Spiritual experience shows that there is behind it all a wide terrain of equality, peace, calm, freedom, and it is only by getting into it that we can have the eye that sees and hope to gain the power that conquers.” Letters on Yoga
"This integral knowledge is the knowledge of the Divine present in the individual; it is the entire experience of the Lord secret in the heart of man, revealed now as the supreme Self of his existence, the Sun of all his illumined consciousness, the Master and Power of all his works, the divine Fountain of all his soul"s love and delight, the Lover and Beloved of his worship and adoration. It is the knowledge too of the Divine extended in the universe, of the Eternal from whom all proceeds and in whom all lives and has its being, of the Self and Spirit of the cosmos, of Vasudeva who has become all this that is, of the Lord of cosmic existence who reigns over the works of Nature. It is the knowledge of the divine Purusha luminous in his transcendent eternity, the form of whose being escapes from the thought of the mind but not from its silence; it is the entire living experience of him as absolute Self, supreme Brahman, supreme Soul, supreme Godhead: for that seemingly incommunicable Absolute is at the same time and even in that highest status the originating Spirit of the cosmic action and Lord of all these existences.” Essays on the Gita*
“This integral knowledge is the knowledge of the Divine present in the individual; it is the entire experience of the Lord secret in the heart of man, revealed now as the supreme Self of his existence, the Sun of all his illumined consciousness, the Master and Power of all his works, the divine Fountain of all his soul’s love and delight, the Lover and Beloved of his worship and adoration. It is the knowledge too of the Divine extended in the universe, of the Eternal from whom all proceeds and in whom all lives and has its being, of the Self and Spirit of the cosmos, of Vasudeva who has become all this that is, of the Lord of cosmic existence who reigns over the works of Nature. It is the knowledge of the divine Purusha luminous in his transcendent eternity, the form of whose being escapes from the thought of the mind but not from its silence; it is the entire living experience of him as absolute Self, supreme Brahman, supreme Soul, supreme Godhead: for that seemingly incommunicable Absolute is at the same time and even in that highest status the originating Spirit of the cosmic action and Lord of all these existences.” Essays on the Gita
"This Self is fourfold, — the Self of Waking who has the outer intelligence and enjoys external things, is its first part; the Self of Dream who has the inner intelligence and enjoys things subtle, is its second part; the Self of Sleep, unified, a massed intelligence, blissful and enjoying bliss, is the third part… the lord of all, the omniscient, the inner Control. That which is unseen, indefinable, self-evident in its one selfhood, is the fourth part: this is the Self, this is that which has to be known.” Mandukya Upanishad. (5) The Life Divine*
“This Self is fourfold,—the Self of Waking who has the outer intelligence and enjoys external things, is its first part; the Self of Dream who has the inner intelligence and enjoys things subtle, is its second part; the Self of Sleep, unified, a massed intelligence, blissful and enjoying bliss, is the third part… the lord of all, the omniscient, the inner Control. That which is unseen, indefinable, self-evident in its one selfhood, is the fourth part: this is the Self, this is that which has to be known.” Mandukya Upanishad. (5) The Life Divine
"Though man is infinitely greater than the plant or the animal, he is not perfect in his own nature like the plant and the animal. This imperfection is not a thing to be at all deplored, but rather a privilege and a promise, for it opens out to us an immense vista of self-development and self-exceeding. Man at his highest is a half-god who has risen up out of the animal Nature and is splendidly abnormal in it, but the thing which he has started out to be, the whole god, is something so much greater than what he is that it seems to him as abnormal to himself as he is to the animal. This means a great and arduous labour of growth before him, but also a splendid crown of his race and his victory. A kingdom is offered to him beside which his present triumphs in the realms of mind or over external Nature will appear only as a rough hint and a poor beginning. The Human Cycle
“Though man is infinitely greater than the plant or the animal, he is not perfect in his own nature like the plant and the animal. This imperfection is not a thing to be at all deplored, but rather a privilege and a promise, for it opens out to us an immense vista of self-development and self-exceeding. Man at his highest is a half-god who has risen up out of the animal Nature and is splendidly abnormal in it, but the thing which he has started out to be, the whole god, is something so much greater than what he is that it seems to him as abnormal to himself as he is to the animal. This means a great and arduous labour of growth before him, but also a splendid crown of his race and his victory. A kingdom is offered to him beside which his present triumphs in the realms of mind or over external Nature will appear only as a rough hint and a poor beginning. The Human Cycle
tinge ::: n. **1. A trace, or slight amount, most of as of a colour. Also fig. v. 2. To apply a trace of color to; tint. 3. To affect as in thought or feeling. tinged, tinging, fire-tinged, many-tinged.**
tints ::: n. **1. A shade of a color, especially a pale or delicate variation. v. 2.** Colours slightly.
Titan ::: : “His [the Titan’s] instincts call for a visible, tangible mastery and a sensational domination. How shall he feel sure of his empire unless he can feel something writhing helpless under his heel,—if in agony, so much the better? What is exploitation to him, unless it diminishes the exploited? To be able to coerce, exact, slay, overtly, irresistibly,—it is this that fills him with the sense of glory and dominion. For he is the son of division and the strong flowering of the Ego. To feel the comparative limitation of others is necessary to him that he may imagine himself immeasurable; for he has not the real, self-existent sense of infinity which no outward circumstance can abrogate. Contrast, division, negation of the wills and lives of others are essential to his self-development and self-assertion. The Titan would unify by devouring, not by harmonising; he must conquer and trample what is not himself either out of existence or into subservience so that his own image may stand out stamped upon all things and dominating all his environment.” Essays in Philosophy and Yoga
To lords and ladies of Byzantium
tone ::: 1. Sound with reference to quality, pitch, or volume. 2. The characteristic quality or timbre of a particular instrument or voice. 3. (US and Canadian) Another word for note. 4. A color variation with more variations than a shade—having to do with the value (brightness) of a hue (position in the spectrum) or its chroma (saturation or purity).5. A general quality, effect, or atmosphere. tones, many-toned, hundred-toned, sweet-toned.
transfigure ::: 1. To change in appearance or character or circumstances 2. To glorify, exalt. transfigures, transfigured, transfiguring.
triple heavens ::: Sri Aurobindo: "Vishnu is the wide-moving one. He is that which has gone abroad — as it is put in the language of the Isha Upanishad, sa paryagât, — triply extending himself as Seer, Thinker and Former, in the superconscient Bliss, in the heaven of mind, in the earth of the physical consciousness, tredhâ vicakramânah. In those three strides he has measured out, he has formed in all their extension the earthly worlds; for in the Vedic idea the material world which we inhabit is only one of several steps leading to and supporting the vital and mental worlds beyond. In those strides he supports upon the earth and mid-world, — the earth the material, the mid-world the vital realms of Vayu, Lord of the dynamic Life-principle, — the triple heaven and its three luminous summits, trîni rocanâ. These heavens the Rishi describes as the higher seat of the fulfilling. Earth, the mid-world and heaven are the triple place of the conscious being"s progressive self-fulfilling, trishadhastha, earth the lower seat, the vital world the middle, heaven the higher. All these are contained in the threefold movement of Vishnu.” The Secret of the Veda
triumph ::: n. 1. The fact, condition or act of being victorious; victory or conquest. Also fig. v. 2. To be victorious or successful; win. 3. To rejoice, exult, be elated or glad; to glory. triumphs, triumphed, triumphing.
troll ::: a supernatural creature of Scandinavian folklore, variously portrayed as a friendly or mischievous dwarf or as a giant, that lives in caves, in the hills, or under bridges. trolls, troll-like.
"True knowledge is to know with the inner being, and when the inner being is touched by the light, then it arises to embrace that which is seen, it yearns to possess, it struggles to shape that in itself and itself to it, it labours to become one with the glory of its vision. Knowledge in this sense is an awakening to identity and, since the inner being realises itself by consciousness and delight, by love, by possession and oneness with whatever of itself it has seen, knowledge awakened must bring an overmastering impulse towards this true and only perfect realisation.” Essays on the Gita
“True knowledge is to know with the inner being, and when the inner being is touched by the light, then it arises to embrace that which is seen, it yearns to possess, it struggles to shape that in itself and itself to it, it labours to become one with the glory of its vision. Knowledge in this sense is an awakening to identity and, since the inner being realises itself by consciousness and delight, by love, by possession and oneness with whatever of itself it has seen, knowledge awakened must bring an overmastering impulse towards this true and only perfect realisation.” Essays on the Gita
truth, by renuflcjation of all forms of egozstJc seeXaac, by absten- tion from injury to others, by purity, by constant meditation and inclination to the divine Purusha who is the true lord of the mental kingdom, a pure, glad, clear state of mind and heart is established.
uncharted ::: not shown or located on a map; unexplored; unknown, as a place or region.
unexamined; unexplored.
Virat ::: “(Purusha) The universal or cosmic Soul; ‘God practical’; Lord of Waking-Life, who governs, preserves and maintains the sensible creation which Hiranyagarbha has shaped.” Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo’s Works
virat ::: "(Purusha) The universal or cosmic Soul; ‘God practical"; Lord of Waking-Life, who governs, preserves and maintains the sensible creation which Hiranyagarbha has shaped.” *Glossary and Index of Proper Names in Sri Aurobindo"s Works
virgin ::: n. 1. An unmarried girl or woman. adj. **2. Pure; unsullied; undefiled. 3.* Not yet cultivated, explored, exploited, etc., esp.* by man.
“Vishnu is the wide-moving one. He is that which has gone abroad—as it is put in the language of the Isha Upanishad, sa paryagât,—triply extending himself as Seer, Thinker and Former, in the superconscient Bliss, in the heaven of mind, in the earth of the physical consciousness, tredhâ vicakramânah. In those three strides he has measured out, he has formed in all their extension the earthly worlds; for in the Vedic idea the material world which we inhabit is only one of several steps leading to and supporting the vital and mental worlds beyond. In those strides he supports upon the earth and mid-world,—the earth the material, the mid-world the vital realms of Vayu, Lord of the dynamic Life-principle,—the triple heaven and its three luminous summits, trîni rocanâ. These heavens the Rishi describes as the higher seat of the fulfilling. Earth, the mid-world and heaven are the triple place of the conscious being’s progressive self-fulfilling, trishadhastha, earth the lower seat, the vital world the middle, heaven the higher. All these are contained in the threefold movement of Vishnu.” The Secret of the Veda
Vishnu ::: “Vishnu the all-pervading, the cosmic Deity, the Lover and Friend of our souls, the Lord of the transcendent existence and the transcendent delight.” The Secret of the Veda
voyage ::: n. 1. A journey or expedition from one place to another, (esp. a long journey). 2. A journey of exploration or discovery of human life and the self. voyager, voyagers. v. 3. To make or take a voyage; travel; journey. 4. To travel over or traverse (something). Also fig. **voyages, voyaged, voyaging.**
weakness ::: “Weakness puts the same test and question to the strengths and energies and greatnesses in which we glory. Power is the play of life, shows its degree, finds the value of its expression; weakness is the play of death pursuing life in its movement and stressing the limit of its acquired energy.” Essays in Philosophy and Yoga
wine for use in a Eucharistic (referring to the Christian sacrament of the Lord"s Supper, the Communion) service.
Wings of Glory
Work and consciousness ; The rememberance and conscious- ness in work have to come by degrees, you must not expect to have it all at once ; nobody can get it all at once. It comes in two ways ::: first, if one practises remembering the Mother and oUcring the work to her each time one docs something (not all the time one is doing, but at the beginning or whenever one can remember), then that slowly becomes easy and habitual to the nature. Secondly, by the meditation an inner consciousness begins to develop which, after a time, not at once or suddenly, becomes more and more auloraatically permanent. One feels this as a separate consciousness from that outer which works. At first this separate consciousness is not felt when one is not work- ing, but as soon as the work stops one feels it was there all the time watching from behind ; afterwards it begins to be felt during the work itself, as if there tverc'two parts of oneself ■— one watching and supporting from behind and remembering the
::: "Yet the highest power and manifestation is only a very partial revelation of the Infinite; even the whole universe is informed by only one degree of his greatness, illumined by one ray of his splendour, glorious with a faint hint of his delight and beauty.” *Essays on the Gita
“Yet the highest power and manifestation is only a very partial revelation of the Infinite; even the whole universe is informed by only one degree of his greatness, illumined by one ray of his splendour, glorious with a faint hint of his delight and beauty.” Essays on the Gita
KEYS (10k)
NEW FULL DB (2.4M)
31 Lord Byron
23 Laini Taylor
21 Anonymous
14 Gloria Steinem
9 Pittacus Lore
9 Lorelei James
8 Taylor Swift
7 John Green
7 Audre Lorde
7 Alfred Lord Tennyson
6 Taylor Caldwell
6 Bayard Taylor
4 Lorraine Heath
4 Lord Acton
4 Jodi Taylor
4 J K Rowling
4 Anton Wildgans
3 Thomas Malory
3 Rick Riordan
3 Neil Gaiman
*** WISDOM TROVE ***
1:Oh, Lor!' said the boy, sitting down on the grassy bank at the edge of the shrubbery and very quickly getting up again because the grass was soaking wet. His name was unfortunately Eustace Scrubb but he wasn't a bad sort. ~ c-s-lewis, @wisdomtrove *** NEWFULLDB 2.4M ***
1:Și moartea ta e un dar. Mori de dragul lor. ~ Mikhail Shishkin, #NFDB
2:Toate adulterurile au în spatele lor o mare plictiseală. ~ Octavian Paler, #NFDB
3:Lor, if the devil don't get them, what's he good for? ~ Harriet Beecher Stowe, #NFDB
4:Amintirea plăcerilor este mai de durată și mai de încredere decât prezența lor. ~ Seneca, #NFDB
5:Omul isi naste singur suferinta precum vulturii se ridica in aer prin puterile lor . ~ Cassandra Clare, #NFDB
6:Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani. ~ Liviu Rebreanu, #NFDB
7:De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindca în preajma femeii nu mai exista timp. ~ Emil M Cioran, #NFDB
8:Cînd ai cunoscut amaraciunile si dulceata lor, îti pare rau ca n-ai decît o inima de sfarîmat. ~ Emil M Cioran, #NFDB
9:Simptomele sunt mesagerii unui sens si vor disparea doar atunci cand mesajul lor este inteles. ~ Irvin D Yalom, #NFDB
10:Femeile nu se descurcă bine în spaţiu, pentru că în evoluţia lor n-au vînat altceva decît bărbaţi. ~ Allan Pease, #NFDB
11:Dispretul oamenilor ma intareste, si nu le cer decat o favoare - sa nu insemn nimic in ochii lor. ~ Emil M Cioran, #NFDB
12:...Si atunci regreti de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legana în amarul absentei lor. ~ Emil M Cioran, #NFDB
13:Întrebând unde găseşte cea mai frumoasă femeie de pe faţa pământului, toate mamele i-au adus fiicele lor. ~ Anonymous, #NFDB
14:It is, as Mr. Rokesmith says, a matter of feeling, but Lor how many matters ARE matters of feeling! ~ Charles Dickens, #NFDB
15:Sonofamotherfuckinggoddamnbitch! JaysustiittyfuckingChrist!"
That was Lor. Man of few words. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
16:Sunt drumuri ce ne cauta demult, si-ajung la noi cand noi suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri. ~ Octavian Paler, #NFDB
17:Florile sunt plăpânde. Sunt naive. Îşi fac şi ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor... ~ Antoine de Saint Exup ry, #NFDB
18:I’m hoping Lor San Tekka knows where to find my brother, Poe. And Luke Skywalker may be the only hope we have left. ~ Greg Rucka, #NFDB
19:Toți muritorii visează la libertate, dar puțini sînt cei dispuși să evadeze cu adevărat din îngusta lor închisoare. ~ Lucian Boia, #NFDB
20:Am învățat, de asemenea, că pentru a pătrunde taina lucrurilor trebuie, înainte de toate, să te dăruiești lor. ~ Simone de Beauvoir, #NFDB
21:Doua fiinte umane ancorate una langa cealalta sunt ca doua corabii leganate de valuri; cocile lor se ciocnesc si gem. ~ Andr Maurois, #NFDB
22:You’re never going to believe what just walked into the club,” Lor told Ryodan. “Tell me to change. Say the word. ~ Karen Marie Moning, #NFDB
23:Oamenii se iubesc pe ei insisi daca vad o imagine iubitoare a lor reflectata in ochii cuiva de care le pasa cu adevarat. ~ Irvin D Yalom, #NFDB
24:Istoria oamenilor e istoria neînțelegerilor lor cu dumnezeu, nici el nu ne înțelege pe noi, nici noi nu îl înțelegem pe el. ~ Jos Saramago, #NFDB
25:Problemele lor sunt cu adevărat grave și, chiar dacă nu pricepem de ce, trebuie să acceptăm gravitatea acestei chestiuni. ~ Andrew Solomon, #NFDB
26:Fama di loro il mondo esser non lassa;
misericordia e giustizia li sdegna:
non ragioniam di lor, ma guarda e passa. ~ Dante Alighieri,#NFDB
27:Si in tot timpul asta, demonii asteptau cu armele lor de sange si groaza sa sparga sticla si sa te elibereze de minciuna. ~ Cassandra Clare, #NFDB
28:Domnii și domnițele cerului știu prea bine ce pași de dans să facă, nu se ciocnesc. Uitați-vă bine la ele! Întâlnirea lor aduce noroc; ~ C S Lewis, #NFDB
29:Un tunet e pur şi simplu un fenomen natural. Dacă Dumnezeu ar vrea să le vorbească oameni lor, n-ar folosi mijloace atât de indirecte. ~ Anonymous, #NFDB
30:părinţii îşi iubesc copiii nu pentru că sunt copiii lor, ci pentru că, purtându-le de grijă, între ei se înfiripă o adâncă prietenie. În ~ Anonymous, #NFDB
31:Cu cît oamenii te intereseazå mai putin, cu atît devii mai timid în fata lor, iar cînd ajungi sa-i dispretuiesti, începi sa te bîlbîi. ~ Emil M Cioran, #NFDB
32:Din păcate, prea multe credințe au purtat în pântecele lor un martir gata să-i măcelărească pe cei care nu voiau să se lase mântuiți. ~ Octavian Paler, #NFDB
33:Flăcările eternităţii care-i mistuie pe anumiţi oameni sînt atît de nesăţioase, încît ei le dau pradă însăşi inima celor din preajma lor! ~ Albert Camus, #NFDB
34:Dar oamenii mor, în ciuda voinţei lor, în ciuda decorurilor lor. Li se spune: "Când te vei vindeca...", şi ei mor. Nu vreau asemenea vorbe. ~ Albert Camus, #NFDB
35:pe lângă ce tratetază doctorii lor, un sfat foarte simplu: o aspirină pe zi, un kilometru de plimbare pe zi şi jumătate de pahar de vin seara. ~ Anonymous, #NFDB
36:Ce dragă mi-ai fi,Noapte,când stelele s-ar stinge:lumina lor îngână un cântec cunoscut;iar eu vreau tot ce-i negru și gol și șters și mut! ~ Charles Baudelaire, #NFDB
37:In fata amintirilor suntem egali cu zeii, nici ei nu le mai pot schimba, ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului. ~ Octavian Paler, #NFDB
38:Dupa cateva experimente simple, a devenit clar ca oamenii care abandonasera gravitatia fusesera, la randul lor, abandonati de ea.” (pag 143) ~ Jeanette Winterson, #NFDB
39:Fiindcă cine altul ar putea fi în măsură sâ stăpânească oamenii decât acela care le stăpâneşte cugetul şi în mâinile căruia se află pâinea lor? ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
40:When all is said and done, one of our rewards may be praise, but the greater reward is being faithful to follow our Lor and Savior, Jesus Christ. ~ Elizabeth George, #NFDB
41:Lăsaţi-i să se îmbete, devoraţi de propria lor frenezie… Lăsaţi-i să petreacă… să se ameţească. Nu vedeţi că deasupra lor s-a şi ridicat Steaua Morţii? ~ Camil Petrescu, #NFDB
42:Decepţiile repetate presupun ambiţii inumane. Oamenii cu adevărat trişti sunt aceia care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. ~ Emil M Cioran, #NFDB
43:Relațiile dezvoltate pe rețelele de socializare și relațiile personale funcționează exact la fel - obții de pe urma lor exact ceea ce investești în ele. ~ Gary Vaynerchuk, #NFDB
44:Nedând expresie gândurilor care ţi se îmbulzesc la poarta vorbirii, ele se retrag de la sine şi desoperi cu o mare bucurie că exprimarea lor nu era necesară. ~ Marin Preda, #NFDB
45:A spus că toţi oamenii au ceva malefic în fiinţa lor şi că primul pas în a iubi pe cineva este să recunoşti acelaşi rău în tine, astfel încât să poţi să-l ierţi. ~ Anonymous, #NFDB
46:Ce anume ne lipsește de la cei dragi pe care îi cunoaștem atât de bine,încât am putea să terminăm frazele în locul lor și să gândim gândurile lor negândite? ~ Laurie Frankel, #NFDB
47:„Este clar că femeile sunt mai deştepte decît bărbaţii. Gîndiţi-vă — cel mai bun prieten al lor sînt diamantele; cel mai bun prieten al bărbaţilor este cîinele. ~ Allan Pease, #NFDB
48:Fericiţi cei ce dorm fără să se teamă de vise, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor. Fericiţi cei ce nu visează nimic, ale căror nopţi sunt limpezi şi goale... ~ Octavian Paler, #NFDB
49:Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. ~ Anonymous, #NFDB
50:Oare nu ne aflăm într-o situaţie fericită când avem părinţi alcoolici şi trebuie să nu procurăm toată viaţa otrăvuri ca să compensăm moştenirea sumbră a virtuţii lor? ~ Emil M Cioran, #NFDB
51:Ce vreți, domnilor, m-am obișnuit cu ideea că oamenii mă privesc bănuitor. Nu mai știu să am încredere în simpatia lor, ceea ce, îmi dau seama, e un lucru foarte grav. ~ Octavian Paler, #NFDB
52:She says, all serious like, Lor, you’re a really sweet guy
(who the bloody fuck is she talking about? I’m looking
around the bed but it’s only me and her)... ~ Karen Marie Moning,#NFDB
53:Nu am nimic sa le spun oamenilor, iar ce-mi spun ei nu ma intereseaza. Cu toate astea sunt sociabil, e neindoielnic, caci de indata ce sunt in tovarasia lor mă însuflețesc. ~ Emil M Cioran, #NFDB
54:Who are you,’ it boomed, ‘to light a fire here in the depths of Himatan?’
[...]
‘Someone who would dare to do so,’ Pon-lor shouted down. ‘Think you on that. ~ Ian C Esslemont,#NFDB
55:... camaraderia lor era o piedică pentru manifestarea oricărei emoții serioase./
... leur camaraderie faisait obstacle à l’épanchement de toute émotion sérieuse. (©BeQ) ~ Gustave Flaubert,#NFDB
56:Franțuzoaicele sunt renumite pentru lipsa lor de interes pentru prietene. Ele iubesc bărbații, iar femeile reprezintă concurența și, prin urmare, nu poți avea încredere în ele. ~ Karen Karbo, #NFDB
57:...fusese totdeauna dispus să creadă că hazardul și împrejurările jucau un rol minor în soarta oamenilor, în comparație cu înclinația lor înnăscută de a-și făuri singuri soarta. ~ Edith Wharton, #NFDB
58:De-atâtea ori
De-atâtea ori m-am vrut prin ani, hoinar…
dar mi se zbat în tâmple, șovăiți,
și sânii tăi ca doi genunchi juliți
și vinul lor amarnic, de Cotnar. ~ Nichita St nescu,#NFDB
59:În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal. ~ Ileana Vulpescu, #NFDB
60:Atatea juvaeruri sunt
Uitate-n bezna si-n pamant,
Dormind in veci necercetate;
Atatea flori dau in zadar
Parfumul lor subtil si rar
In taina si-n singuratate. ~ Charles Baudelaire,#NFDB
61:Cei mai de seamă înțelepți, savanții – adevărate torte vremii lor –
S-au perindat prin bezna lumilor,
Au bâiguit câteva fraze,
făcând neînțelesul mai cumplit,
Apoi au adormit. ~ Omar Khayy m,#NFDB
62:La terasa ard facliile in sobele electrice, in jurul lor stau ciorchine oameni cu haine frumoase si sufletul varza, in acest ocean de deznadejde care este Controlul tineretii noastre. ~ Lavinia Brani te, #NFDB
63:Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi. ~ Ileana Vulpescu, #NFDB
64:Cu o cutezanță nebună, de parcă încerca să-şi recapete astfel libertatea, îşi lăsă trupul să se topească în al lui şi buzele lor se uniră într-un sărut atât de intens, încât o lăsă fără aer. ~ Lesley Downer, #NFDB
65:Tata zicea ca, daca nu iei seama, oamenii te silesc, intr-un fel sau altul, sa faci ce socotesc ei ca trebuie sa faci, ori sa te indaratnicesti ca un catar si sa faci toate pe dos, in ciuda lor. ~ Ken Kesey, #NFDB
66:O carte este munca celui care a scris-o. Si-a pus in ea sentimentele, gandurile, munca si iubirea. Cartile trebuie tratate cu respect, pentru ca ele reprezinta insusi sufletul autorului lor.... ~ Irina Binder, #NFDB
67:adevăratele tragedii ale vieții se petrec într-o manieră atât de neartistică încât ne rănesc prin violența lor crudă, incoerența lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsă de stil. ~ Anonymous, #NFDB
68:The more excited I get, the more I vibrate."
"Now there's a thought," Lor says.
"If you mean what I think you mean, you want to shut the fuck up and never think it again," Ryodan says. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
69:Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă... ~ Marin Sorescu, #NFDB
70:Marguerite era frumoasa, dar pe cat de mult zgomot face viata extravaganta a acestor femei, pe atat de putin face moartea lor. Sunt ca acei sori care apun asa cum au rasarit, fara stralucire. ~ Alexandre Dumas fils, #NFDB
71:Actuala lui relație cu Elena era plină de tandrețea specifică bătrâneții, dar se întâlniseră prea târziu...La vârsta lor oamenii se străduiesc să-și aline singurătatea, nu să-și potolească pasiunile. ~ Dmitry Glukhovsky, #NFDB
72:Lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una proprie lor, - ele nu ar putea lua naştere din această lume efemeră, înşelătoare, iluzorie şi mizeră, din această harababură de amăgiri şi pofte! ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
73:Femeile al caror suflet si ale caror intentii sunt pure, se folosesc de virtuti pentru a-i domina pe barbatii pe care-i iubesc; dar femeile care nu le vor binele ii guverneaza servindu-se de cusururile lor. ~ Honor de Balzac, #NFDB
74:În zilele noastre, oamenii par să creadă că viețile lor sunt pe de-a-ntregul construite prin opțiune; dar pe vremea aceea ne consideram bucăți de lut care păstrau pe vecie amprentele celor care le atinseseră. ~ Arthur Golden, #NFDB
75:Pentru ce ești mai aproape de viața mea decât toți ceilalți? întrebă ea. Chiar închizând ochii, simt prezența ta; ea mă pătrunde, pe când prezența lor devine tot atât de imperceptibilă pe cât e de invizibilă! ~ J H Rosny A n, #NFDB
76:Greșeala oamenilor a fost că niciodată nu s-au priceput să se uite lângă ei. Li s-a părut că dacă fericirea există, ea trebuie să fie inaccesibilă sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor... ~ Octavian Paler, #NFDB
77:Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară. ~ Tudor Arghezi,#NFDB
78:Dragostea lor fizică rămâne o enigmă mai misterioasă decât dragostea florilor. Îmbrățișarea lor, căci actul lor nupțial este o îmbrățișare, pare extraordinar de pură. Întregul corp iubește, într-un fel imaterial. ~ J H Rosny A n, #NFDB
79:Mergem pe stradă cu durerile noastre surde și nici nu le bănuim pe ale celor din jur. Îi invidiem pentru viețile lor, pe care le bănuim perfecte, pentru că doar durerea noastră o putem simți cu adevărat. ~ Ioana Chicet Macoveiciuc, #NFDB
80:- Ar refuza să ne asculte. Și știi de ce? Pentru că au anumite idei fixe cu privire la trecut. Orice schimbare e o blasfemie în ochii lor, chiar dacă e adevărul-adevărat. Nu vor adevărul; își vor doar tradițiile lor. ~ Isaac Asimov, #NFDB
81:Soarele strigoilor - așa îi spun poeții prietenei lor, luna, iar acest nume i se potrivește cum nu se poate mai bine în seara asta, când lumina ei lividă scaldă pâlcul de copaci de pe panta ce străjuiește ferma de la Brekka. ~ Sj n, #NFDB
82:Unele fiinţe sunt ca nişte zerouri, le trebuie o cifră înainte, şi numai atunci nimicnicia lor dobândeşte o valoare nebănuită. Eu nu pot dobândi valoare decât printr-o alianţă cu o voinţă puternică, neînduplecată. ~ Honor de Balzac, #NFDB
83:Eroii şi martirii au ajuns eroi şi martiri nu pentru că ar fi fost cumpătaţi, pentru că şi-ar fi drămuit curajul şi credinţa, de teamă să nu pună cumva prea multă pasiune în faptele şi ideile lor, ci dimpotrivă... . ~ Octavian Paler, #NFDB
84:Foarte puțini dintre cei care subliniază inutilitatea vieții observă inutilitatea lor înșile. Probabil cred că, proclamând inutilitatea vieții, reușesc să-și salveze propia valoare de la ruină - dar nu reulșesc. ~ F Scott Fitzgerald, #NFDB
85:Oh, Lor!' said the boy, sitting down on the grassy bank at the edge of the shrubbery and very quickly getting up again because the grass was soaking wet. His name was unfortunately Eustace Scrubb but he wasn't a bad sort. ~ C S Lewis, #NFDB
86:Ce le reproşezi tu de fapt, Oscar?
– Le e frică de mine, Tanti Roz. N-au
curajul să-mi vorbească. Şi cu cât le e lor mai
frică, cu atât am şi eu impresia că sunt un
mosntru. De ce par atât de terorizaţi? ~ ric Emmanuel Schmitt,#NFDB
87:Să zgîlţîi oamenii, să-i trezeşti din somn, deşi ştii că prin asta săvîrşeşti o crimă şi că ar fi de o mie de ori mai bine să-i laşi să-şi vadă de treaba lor, pentru că, de altfel, cînd se trezesc, n-ai nimic să le propui... ~ Emil M Cioran, #NFDB
88:Timp de sase ore examina toate lucrurile, încercînd sa gaseasca o deosebire fata de aspectul lor din ziua precedenta, straduindu-se sa descopere în ele o cît de mica schimbare care sa-i dezvaluie scurgerea timpului. ~ Gabriel Garc a M rquez, #NFDB
89:Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sunt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. (. . .) El te omoară fără să te atingă, fără să te vadă și fără să te urască... ~ Octavian Paler, #NFDB
90:Puțini oameni sunt pur și simplu nesuferiți; cei care rănesc sunt la rândul lor răniți. În aceste condiții, reacția cuvenită nu e niciodată cinismul sau agresiunea, ci, în rarele momente când suntem în stare de ea, iubirea. ~ Alain de Botton, #NFDB
91:Către sfârșitul nopții sensul cărților se evapora complet și rămâneam în brațe cu paginile lor poroase, cu semnele lor cabalistice imposibil de înțeles, cu parfumul de hârtie prăfuită, cel mai excitant parfum de pe pământ. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
92:Imi spuse ca era adevarat ca nici una dintre operele exemplare nu vorbea despre dragoste. I-am spus: Eu nu cred ca eroii nu au deloc iubiti in vietile lor. Nu cred ca o minte omeneasca ar putea ramane neatinsa de emotii profunde. ~ Anchee Min, #NFDB
93:În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă. ~ Ileana Vulpescu, #NFDB
94:Vorbeam cu chibzuită premeditare, dar, pe măsură ce cuvintele mele deveneau sonore, mă izbea imprudența lor. Totuși, le dădeam drumul la noroc și nu-mi părea rău, fiindcă, la urma urmei, poate că bătrîna va fi dispusă să negocieze. ~ Henry James, #NFDB
95:În L.A., cineva pe jumătate la fel de important ca Elgie ar avea două secretare, iar secretarele ar avea, la rândul lor, secretare și tot așa, până când toate odraslele strălucite ale oamenilor cu influență ar fi pe statul de plată”. ~ Maria Semple, #NFDB
96:Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi câteodată că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva. ~ Mircea Eliade, #NFDB
97:Unii nu participă niciodată la nimic. Viața li se întâmplă pur și simplu. Se mențin printr-o stăruință mai mult sau mai puțin tâmpă și rezistă cu furie sau violență la orice i-ar putea smulge din înverșunatele lor iluzii de securitate ~ Frank Herbert, #NFDB
98:Precum prin aer pe-aripi nemișcate,
iau două turturele-alături sbor
de-acelaș dor spre cuibul drag purtate,
așa și ei, dintr-al Didonei cor
veneau prin noaptea ce-o frământă vântul;
atât cu ruga-nvinsei vrerea lor. ~ Dante Alighieri,#NFDB
99:Sau gandesti pentru tine insuti - sau, daca nu, altii trebuie sa gandeasca pentru tine si sa preia puterea din mainile tale, sa-ti schimbe si sa-ti disciplineze astfel gesturile firesti, sa te formeze, sa te simplifice dupa voia lor. ~ F Scott Fitzgerald, #NFDB
100:Sunt oameni cărora le lipsește orice aptitudine pentru fericire și își dau seama de asta cu o luciditate dureroasă și necruțătoare. Asemenea oameni nu urmăresc fericirea, ei urmăresc sa dea o oarecare formă și puțin stil nenorocirii lor. ~ Hjalmar S derberg, #NFDB
101:Zemii sunt animale sociabile şi inteligente, mai mult sau mai puţin. Viaţa lor de zi cu zi cuprinde numeroase reguli de comportamentare, ritualuri şi ceremonii, încălcate însă atât de des încît e greu de distins între regulă şi excepţii. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
102:Those dudes are hot," announced Tamara. Both Lor and Patrick shut up and turned to stare at her. Damian looked up and grinned wolfishly. My daughter's face went bright red. She drew the sheet over her head, muttering, "You can stake me now. ~ Michele Bardsley, #NFDB
103:Poi s'appiccar, come di calda cera
fossero stati, e mischiar lor colore,
né l'un né l'altro già parea quel ch'era:
come procede innanzi da l'ardore,
per lo papiro suso, un color bruno
che non è nero ancora e 'l bianco more. ~ Dante Alighieri,#NFDB
104:And Mega has a crush on Chester."
"I do not!"
"Do too, Mega."
"He's like, old!"
"How old, Christian says."
"Like at least thirty or something."
Lor laughs. " Fucking ancient, ain't it, kid?"
"Dude," I agree. I like Lor. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
105:„Nu lua nimic personal. Nimic din ceea ce fac alții nu este din cauza ta. Ceea ce alții spun și fac este o proiecție a propriei lor realități, a propriului lor vis. Când ești imun la opiniile și acțiunile altora, nu vei fi victima suferinței inutile. ~ Miguel Ruiz, #NFDB
106:Câtă libertate ar putea avea bărbații și femeile dacă nu ar fi în permanență păcăliți și atrași în cursă, stăpâniți și torturați de sexualitatea lor! Singurul defect al acestei libertăți este că, fără așa ceva, nu am fi oameni. Am fi niște monștri. ~ John Steinbeck, #NFDB
107:In adancul inimii lor, tinerii sunt mai singuri decat batranii". Am citit asta undeva, intr-o carte si mi-a ramas in cap. Poate ca e adevarat. Poate ca nu. Mai curand, tinerii si batranii sunt singuri in feluri diferite, fiecare in felul sau... ~ Jonathan Safran Foer, #NFDB
108:Vede insieme l'uno e l'altro polo,
Le stelle vaghe e lor viaggio torto;
E vedi, 'I veder nostro quanto e corto.
(You see both poles at once, the travelling stars in their winding courses, and you see just how limited our seeing really is.) ~ Francesco Petrarca,#NFDB
109:Ai simțire,numai că e greșit orientată.Inima ta funcționează spasmodic.Ești recunoscător celor ce îți fac inima să sangereze;nu suferi din cauza lor,suferi ca să poți gusta luxul de a suferi.Și încă nici n-ai început să suferi;suferi prin suferința altora. ~ Henry Miller, #NFDB
110:Celălalt este alcătuit din întrebări pe care nu îndrăznești să i le pui...
Iată una dintre întrebările de nerostit: ce crezi despre mine? Și totuși, ne petrecem timpul presupunând cum ne văd ceilalți, imaginându-ne pe noi înșine trăind în mintea lor. ~ Andre Makine,#NFDB
111:Un cer ca o boltă unei inimi dezolate...Parcă toate singurătățile au purces spre înălțimi și s-au oprit în drum ca tristețea muritorilor să se mângâie în contemplarea lor. Singurul cer ce te poate dispensa de mare și care te invită să mori frumos și nefericit. ~ Emil M Cioran, #NFDB
112:Ce vreau eu sa stiu - ce ma nedumereste pe mine - este cum pot oamenii care traiesc in aceeasi tara, care vorbesc aceeasi limba, care citesc aceleasi ziare si asa mai departe, sa fie atat de deosebiti, realmente deosebiti, in sentimentele lor. Asta nu pot sa inteleg. ~ D H Lawrence, #NFDB
113:Subt copaci, fără de a rosti cuvânt, el o strânse la pieptul său; brațele li se împletiră în jurul trupurilor și până în zori, ca și cum ar fi fost cusuți cu ațe tari, nu-și desfăcură strânsoarea. În pofida regelui și a străjerilor, iubiții se bucurară de dragostea lor. ~ Joseph B dier, #NFDB
114:... caci abia acum se vadea ceea ce toti presimtisera intr-un moment sau altul al vietii lor: ca realitatea e doar un caz particular al irealului, si ca suntem totii, oricat de concreti ne-am simti, doar fictiunea cine stie carei alte lumi, ce ne creeaza si ne cuprinde ... ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
115:Oamenii, tocmai am descoperit, sunt alcătuiţi din straturi şi straturi de secrete. Crezi că-i cunoşti, că-i înţelegi, dar motivele lor îţi sunt întotdeauna ascunse, îngropate adânc în inimile lor.Nu-i vei cunoaşte niciodată cu adevărat, însă, uneori, hotărăşti să ai încredere în ei. ~ Anonymous, #NFDB
116:Când au ieşit preoţii care duceau chivotul legământului Domnului din mijlocul Iordanului şi când au călcat cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui. 19. Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea ~ Anonymous, #NFDB
117:Iubim femeile pentru că pentru ele se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
118:The black mask, with its slittled forehead and thick, snoutlike breathing apparatus, covered the face of the man he knew as Kylo Ren. Once, he had known the face behind the mask. Once, he has known the man himself. Now, to Lor San Tekka, only the mask was left. Metal instead of a man. ~ Alan Dean Foster, #NFDB
119:Culcat, zâmbi cu stângăcie, iar ochii lui străluciră. Ea îşi simţi iubirea urcându-i în gâtlej şi ochii i se umplură de lacrimi. Se aruncă asupra buzelor lui şi strivi lacrimile între feţele lor. Ea plângea în gura lui, iar el muşca din buzele acelea sărate toata amărăciunea dragostei lor. ~ Albert Camus, #NFDB
120:Îmi pare rău că nu sufăr de halucinaţii ca să înjgheb o conversaţie cu vocile mării, spre a uita pe oameni şi femeile lor. Destinul meu de ex-amorezat într’o lume de păşiri zadarnice şi repetate mă apropie mai mult ca niciodată de prostia elementelor, de clarele non-răspunsuri ale naturii. ~ Emil M Cioran, #NFDB
121:Pentru că îmi place să-i privesc pe dinăuntru... Să-i văd gândind. Din ce fel de idei sunt făcute gândurile lor? Şi ce simt ei, atunci când se îndrăgostesc de mine? Adevăru-i că, dacă stai să te gândeşti bine, jocul e cam plictisitor, căci au nişte şiretlicuri copilăreşti, mereu aceleaşi. ~ Carmen Laforet, #NFDB
122:Oamenii cred ca stiu ce este iubirea, dar sunt departe de ea. Iar lipsa lor de intelegere asupra iubirii da nastere geloziei. Prin “iubire” oamenii inteleg de regula un fel de monopol, o forma de posesivitate, fara sa inteleaga o realitate simpla a vietii: din clipa in care posezi pe cineva l-ai omorat. ~ Osho, #NFDB
123:Părinţii înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine a lor ni se întipăreşte în memorie. E suficient să închidem ochii şi să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, aşa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc. ~ Anonymous, #NFDB
124:Cum să vorbești despre sentimentul pe care-l ai cînd te desparți de oameni și vezi cum siluetele lor rămîn în urmă și apoi dispar cu desăvîrșire? E lumea asta cea mult prea mare în care ne pierdem, este despărțirea. Dar acum gîndul ni se îndreaptă spre următoarea aventură nebună, sub alte ceruri. ~ Jack Kerouac, #NFDB
125:N-are nici un fel de sens ca asasinul să supraviețuiască victimei. Ei sunt și vor rămâne părtași la o taina care-i leagă și-i va lega pe vecie, așa cum două ființe nu o fac decât într-o altă împrejurare unică și asemănătoare, una supunându-se, cealaltă acționând. Destinele lor sunt de nedespărțit. ~ Thomas Mann, #NFDB
126:Virtutea ingerilor este ca nu pot deveni rai; defectul lor este ca nu pot deveni mai buni. Defectul unui om este ca poate deveni rau; iar virtutea sa este ca poate deveni mai bun."
"Dragoste, speranta, teama, credinta - asta inseamna omenescul; Acestea-s semnul, firea si caracterul lui. ~ Cassandra Clare,#NFDB
127:Ar fi putut să scrie despre unii adolescenți, ființe ce suferă mai mult decât oricine pe această lume neîndurătoare și care ar trebuie să se bucure de mai multe drepturi decât toți oamenii, descriind în același timp drama și sensul suferințelor lor, dacă, într-adevăr, acestea ar avea vreun sens. ~ Ernesto Sabato, #NFDB
128:Numerele prime sunt divizibile numai cu unu
si cu ele însele. Stau la locul lor în infinita serie î
de numere naturale, strivite, la fel ca restul, între
altele două, dar cu un pas mai încolo faţă de celelalte.
Sunt numere bănuitoare şi solitare şi de
aceea Mattia le găsea minunate. ~ Paolo Giordano,#NFDB
129:Cei mai mulți oameni, Kamala, sunt precum frunzele care se scutură, plutind și rostogolindu-se în aer, clătinându-se și legănându-se până ajung la pământ. Alții însă, puțini la număr, sunt ca stelele cu traiectorie fixă, neatinse de vânt, ei poartă într-înșii propria lor lege și propria lor traiectorie. ~ Hermann Hesse, #NFDB
130:-Chiar aşa ce? Ai mai luat autobuzul sau metroul, ai mai mers pe străzi? Oamenii petrec mai mult timp cu ochii în telefoanele lor decât uitându-se la ce se întâmplă în jur. În zilele noastre, singurul mijloc de a atrage atenţia este să zâmbeşti pe un ecran de smartphone, nu-i vina mea, dar aşa stau lucrurile. ~ Marc Levy, #NFDB
131:Jess nu mai zise nimic; câteva momente, fata auzi alte voci, venind din alte camere. Aveau propriile lor probleme, din câte presupunea Fran. Lumea e o dramă jucată la matineu. Suntem îndrăgostiţi de propriile noastre vieţi, prin urmare căutăm lumina care să ne călăuzească şi încercăm să desluşim ziua de mâine. ~ Anonymous, #NFDB
132:Apoi îşiridică ochii şi privi visând în faţa cea blândă a lunii — ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid deargint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor fiinţă transpare prin albastra-i adâncime... ~ Mihai Eminescu, #NFDB
133:Și ratatul, și omul de succes sânt convinși, în sufletul lor, că au idei foarte pertinente, omul de succes pentru că a avut succes, ratatul pentru că a ratat. Omul de succes îi spune fiului său să profite de norocul tatălui său, în timp ce ratatul îi spune fiului său să profite de pe urma greșelilor tatălui. ~ F Scott Fitzgerald, #NFDB
134:Ochii ei insa fascinau prin culoarea lor albastra cu reflexii violete, adumbriti de gene blonde ca intr-un cuib de aur. In privirile lor scapara curiozitatea inteligenta, un etern semn de intrebare, si, mai ales in momentele de uitare de sine, o palpaire stranie, o melancolie tulburatoare ca un avertisment ascuns. ~ Liviu Rebreanu, #NFDB
135:Moartea (ori pomenirea ei) îi face pe oameni preţioşi şi patetici. Şi condiţia lor de fantome te impresionează; orice faptă pe care o săvârşesc ar putea să fie ultima. Nu există chip care să nu se risipească precum chipurile din vis. Pentru muritori, totul se află sub pecetea irecuperabilului şi întâmplătorului. ~ Jorge Luis Borges, #NFDB
136:Nu de Brangien cea credincioasă, ci de ei însuși au a se teme iubiții. Însă cum să stea de veghe inimile lor bete de dragoste? Iubirea îi îmboldește, așa cum setea îl repede pe cerb către râu, la ananghie, ori tot așa precum, după o lungă înfometare, șoimul slobozit se lasă pe pradă. Vai! dragostea nu se poate tănui. ~ Joseph B dier, #NFDB
137:Eu cred însă în ideea mea, şi anume că oamenii, prin însăşi legea firii, se împart în general în doua categorii: în inferiori (oameni obişnuiţi), material uman care serveşte numai la procreare, şi în oameni în adevăratul înţeles al cuvîntului, cei care au darul sau talentul de a spune în mediul lor un cuvînt nou. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
138:Însă în ceea ce îi priveşte pe „prietenii cei buni“, mereu prea comozi şi care, tocmai ca prieteni, îşi închipuie că au dreptul la comoditate, faci bine dacă le avansezi un loc de joacă, o arenă a nepriceperii lor: vei avea astfel pricină de râs; - sau să-i înlături cu totul pe aceşti prieteni buni, - şi iar să râzi! ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
139:Laura mă trăgea îndărăt fără să-şi dea seama că drumul meu ducea înainte, spre împlinirea şi distrugerea mea totală. Cei care ne iubesc se încăpăţînează uneori să ne salveze, vrîndu-ne altfel decît suntem, fără să bănuiască o clipă că prin grija lor ne împing să devenim ingraţi. Am adormit cu hotărîrea de a mă feri de Laura. ~ Octavian Paler, #NFDB
140:Orice om îşi inventează mai devreme sau mai târziu o poveste pe care o consideră a fi viaţa sa, cu orice preţ, sau o serie de poveşti, pe care le întăreşte cu nume şi date, încât s-ar zice că adevărul lor e de necontestat. Cu toate acestea însă, orice poveste e o invenţie şi, de aceea, poate fi, după părerea mea, oricând schimbată. ~ Max Frisch, #NFDB
141:Am avut totuși și o companie mai plăcută, a păsărilor alungate de frigul din munți și câmpii și care au venit să-și caute hrana pe lângă locuințele oamenilor, dușmanii lor, așezându-se în familii sau colonii pe balconul meu, unde le pun mâncare și apă: dar cred că după ce vremea se va încălzi, ele mă vor părăsi pentru totdeauna. ~ Alexandre Dumas, #NFDB
142:Voiau sa vorbesca si nu puteau. Le erau ochii plini de lacrimi. Amandoi arau palizi si slabi; dat pe chipurile acestea bolnavicioase si palide straluceau zorile unor preschimbari depline, ale invierii si renasterii lor la o viata noua. Ii renegase dragostea, inima unuia cuprindea izvoare nesecate de viata pentru inima celuilalt. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
143:Oamenii trec de la o comedie la alta. Între timp piesa nu e încă montată, nu-i discern contururile, rolul ce li se potriveşte cel mai bine, şi-atunci stau aşa, cu mâinile-n sân în faţa evenimentului, cu instinctele repliate ca o umbrelă, clătinând din cap în şovăiala lor, reduşi la a fi ei înşişi, adică nimic. Cârpe pleoştite. ~ Louis Ferdinand C line, #NFDB
144:Timpul se oprise pentru noi. Bineinteles, ziua continua sa fuga de noapte si seara sa ucida aurorele, dar,in ceea ce ne privea, lucrurile ajunsesera la capatul lor. O noua pagina se deschidea si noi nu figuram acolo. Ratacesc printre umbre si cenusa, de parca as fi o fantoma captive in ruinele mele. Eram convins ca imi pierdusem mintile. ~ Yasmina Khadra, #NFDB
145:Voiau să vorbească şi nu puteau, Le erau ochii plini de lacrimi. Amîndoi erau palizi şi slabi; dar pe chipurile acestea bolnăvicioase şi palide străluceau zorile unor preschimbări depline, ale învierii şi renaşterii lor la o viaţă noua. îi regenerase dragostea, inima unuia cuprindea izvoare nesecate de viaţă pentru
inimă celuilalt. ~ Fyodor Dostoyevsky,#NFDB
146:Imi plac temperamentele agresive si contradictorii,violente si sfasiate,si care prin excesele lor te stimuleaza,te descumpanesc.Abulia mea are nevoie de bici.
O,dac-as avea un minimum de convingeri ca sa pot lupta pentru sau contra unui lucru!Eu insa mi-am vlaguit,mi-am una secatuit,mi-am golit convingerile,una cate una si toate deodata. ~ Emil M Cioran,#NFDB
147:I'm a thinkin' my old man won't know de boys and de baby. Lor'! she's de biggest gal, now,—good she is, too, and peart, Polly is. She's out to the house, now, watchin' de hoe-cake. I 's got jist de very pattern my old man liked so much, a bakin'. Jist sich as I gin him the mornin' he was took off. Lord bless us! how I felt, dat ar morning!" Mrs. ~ Harriet Beecher Stowe, #NFDB
148:„N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet. ~ Jane Austen, #NFDB
149:There was a sudden commotion in front of us.
The Seelie had just sifted in, minus V'Lane, in close proximity to Ryodan, Lor, and Fade.
I wasn't sure who was more disgusted. Or homicidal.
Velvet hissed. "You have no right to be here!"
"Kill it." Ryodan said flatly.
"Don't you dare!" I heard Jo snap.
"Fucking faeries," Lor muttered. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
150:Şi totuşi, cei doi tineri nu-şi mărturisiseră niciodată că se iubesc. Crescuseră unul lângă altul ca doi arbori care-şi amestecă rădăcinile sub pământ, crengile în aer şi mireasma în văzduh; doar dorința lor de a se vedea era aceeaşi; dorința aceasta devenise o nevoie, şi mai curând ar fi înțeles să moară decât să se despartă măcar pentru o singură zi. ~ Alexandre Dumas, #NFDB
151:Disciplina școlară „Religie” nu te face mai etic. Nici orele de Etică nu te fac mai etic. Zeci de studii arată că cei care studiază Etica devin mai eficienți în rezolvarea dilemelor etice din manuale, dar nu sunt mai etici în comportamentul lor cotidian.Daca nu te intereseaza datele experimentale, e simplu sa te uiti in jur si sa vezi cite lepre cultivate sunt! ~ Anonymous, #NFDB
152:...Exilatul nu poate uita - si trebuie, prin urmare, sa simuleze - arsita uscata din Desh, fostul si viitorul lui taram, in care pana si Luna este fierbinte si picura ca niste lipii proaspete, date cu unt. O, cat de dor ii e de acea parte a lumii, unde soarele si luna sunt de genul masculin, dar lumina lor dulce si fierbinte are intotdeauna nume femeiesti!... ~ Salman Rushdie, #NFDB
153:Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. 6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. ~ Anonymous, #NFDB
154:Sfinții nu știu carte. Atunci de ce scriu așa de frumos? Să fie numai inspirația de vină? Fapt este că ei au stil de câte ori descriu pe Dumnezeu. Ușor să scrii din șoptite, cu urechea la gura lui. Operele lor au o simplitate supraomenească. Dar, nedescrrind pământul, ei nu pot fi numiți scriitori. Lumea nu-i acceptă ca atare, fiindcă nu se poate regăsi în ei. ~ Emil M Cioran, #NFDB
155:Emoţiile mortale sunt intense, palide şi egale. Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor de o clipă - şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e de presupus că tocmai cei mândri, care îşi ascund simţirea, sunt cei care, şi mai ales prin asta, suferă cu adevărat. ~ Camil Petrescu, #NFDB
156:In numele si sub teroarea ei (plictiselii, n.m.) parasesc oamenii caminul si moartea agreabila legata de el si se avanta in lume, spre a muri undeva fara acoperis si fara lacrimi; adolescentii se gandesc la sinucideri in zile infinite de primavara, iar servitoarele fara amanti se lamenteaza duminicile, de parca inima lor e un cimitir in care mortii nu pot dormi. ~ Emil M Cioran, #NFDB
157:Nelinişte metafizică? Nelinişte metafizică e ...să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor. ~ Camil Petrescu, #NFDB
158:29. ‘’Mi s-au parut intotdeauna saraci aceia care nu mai stiau cu ce erau solidari. I-am observant intotdeauna cautandu-si o religie, un grup, un sens si faceau coada pentru a fi primiti. Nu exista primire adevarata decat in radacini…’’
30. ‘’Sunt unii care fac parada de sentimentele lor si ar vrea sa te faca sa crezi ca ard zi si noapte. Mint insa. ~ Antoine de Saint Exup ry,#NFDB
159:Oameni care au fost abandonati de zeul crud numit iubire sunt vinovati, fiindca privesc spre trecut si se intreaba de ce si-au facut atatea planuri pentru viitor. Dar, daca ar cauta mai adanc in trecutul lor, si-ar aduce aminte de ziua in care a plantat acea samanta si cum au ingrijit-o si au lasat-o sa creasca , pana cand a devenit un copac ce nu mai poate fi smuls ~ Paulo Coelho, #NFDB
160:Dumnezeu a vrut să-și manifeste intențiile sale creând florile, aurora, primăvara, și voința sa este să iubești. În întunericul misterios al nopții ești atât de frumoasă! Această grădină a fost îngrijită de dumneata și în parfumul florilor ei e ceva și din respirația dumitale. Domnișoară, întâlnirea dintre două inimi e independentă de voința lor. Nu este vina noastră. ~ Victor Hugo, #NFDB
161:Devenise ceva obisnuit, facea acest lucru in fiecare zi, ba chiar de mai multe ori pe zi, aducand trupul si sangele lui Hristos, ajutandu-i pe oameni sa dea fata cu moartea. Mureau impacati, dar parintele Iannaros nu uita vaietele, cuvintele lor de pe urma, lumina ochilor care se stingea, si nu putea sa se impace; mortii nu mai conteneau sa moara in sufletul lui. ~ Nikos Kazantzakis, #NFDB
162:Își puse mâinile pe umerii lui și se uită îndelung la dânsul cu o privire adâncă, plină de dragoste, scrutându-l până în fundul sufletului. Îi privea chipul pentru tot timpul cât nu-l văzuse. La orice întâlnire a lor, Anna contopea într-o singură imagine chipul lui, așa cum și-l închipuia (incomparabil mai frumos decât în realitate), cu fața lui, așa cum era într-adevăr, ~ Leo Tolstoy, #NFDB
163:... dacă ar primi mâine ordin, m-ar aresta, m-ar ucide cu mâna lor și fără remușcări?... Războiul... Da, știm bine ce e războiul. Dar ocupația e într-un fel mai cumplită, pentru că te obișnuiești cu oamenii; îți zici că la urma urmelor, sunt și ei ca toți ceilalți, dar nu-i deloc adevărat. Suntem două specii diferite, care nu se pot împăca vreodată, inamice pe viață. ~ Ir ne N mirovsky, #NFDB
164:Deja își închipuia mansarda lor din Brooklyn și nopțile pierdute prin barurile din Lower East Side. Covrigii. Central Park. Ei doi patinând sub luminițele de Crăciun. Mănușile călduroase și îmbrățișările lui Dakota. El avea să compună muzică, iar avea să-și lanseze cariera. Îi aștepta o viață perfectă. Numai ei doi împotriva lumii, așa cum plănuiseră.
- Când plecăm? ~ Abby McDonald,#NFDB
165:Gonindu-ne-o prin cetăți închise
din loc în loc, va-mpinge-o-n Iad de veci,
de unde-ntâi invidia ne-o trimise.
Spre-a ta scăpare cred și judec deci
să-ți fiu conducător, și te voi scoate
de-aici, făcând prin loc etern să treci,
s-auzi cum urlă desperate gloate,
să vezi și-antice duhuri osândite,
ce-a doua moarte-a lor și-o strigă toate. ~ Dante Alighieri,#NFDB
166:Cred că mi-ar fi frică și rușine în munți. Sînt prea semeți, prea capricioși și variați... e sigur că m-aș simți umilit în fața lor. Dar ce fel de oameni sînt aceia care preferă monotonia mării? Cred ca sînt oameni care au observat prea îndelung și prea adînc cît de complicate sînt procesele lăuntrice pentru a nu cere înainte de toate cel puțin un lucru celor exterioare: simplitate. ~ Thomas Mann, #NFDB
167:Stiu ca oamenii mor. Stiu ca atunci cand oamenii mor, cei care raman in urma lor intotdeauna se gandesc ca s-a intamplat ceva nebunesc, fiindca moartea prin natura ei, pare o nebunie . Asta se datoreaza in parte modului in cae omaniii au privit mereu moartea, de parca e ceva oarecum special, de parca fiecare persoana care moare e un erou . Vream sa murim spectaculos, nu doar sa '' pierim '' . ~ Maria Dahvana Headley, #NFDB
168:Priviţi seriozitatea, subconştienţa cu care se studiază la prima întrevedere un bărbat şi o femeie: se scrutează reciproc, se observă în amănunt începând cu faţa şi terminând cu ceea ce e ascuns privirii. Acest examen nu este decât meditaţia speciei asupra copilului pe care acest cuplu ar putea să-l creeze. Rezultatul acestei meditaţii va decide gradul lor de apropiere şi dorinţele lor reciproce. ~ Arthur Schopenhauer, #NFDB
169:Uite, daca-mi strang sufletul, nu se prinde nimic in el. Oricum, am ajuns departe, foarte departe. O mai fi ceva? Arborii cresc, le dau mugurii, le pica frunzele si se intreaba: o mai fi ceva? Oamenii iubesc, stau de vorba si mor. O mai fi ceva? Mortii tac. Scruteaza vesnicia si tac. Lasa iarba sa-i faca optimisti pana in toamna. Atunci mor din nou peste moartea lor veche, gramada. Si tac, si tac, si tac. ~ Marin Sorescu, #NFDB
170:Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi, câteodată, că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva. Căci ceea ce mă apăsa mai mult în după-amiaza aceea era sentimentul ireparabilului. A trecut ceva, a trecut, şi eu n-am băgat de seamă... E cumplit să-ţi dai seama de asta... ~ Mircea Eliade, #NFDB
171:What I know, brother, is you break every goddamned rule for Mac.”
“Back at you, Ry. Difference is, I’ll help you do it.”
“Lor has never been Pri-ya.” Ryodan shakes his head in disgust. “The princess can’t turn us. Son of a bitch, Mac’s ass is—”
“Mine,” Barrons says flatly. “You will never go there. You have a problem with Mac, you work it out with me. I am her shield, I am her second fucking skin. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
172:Umanii faceau mereu lucruri pe care nu la placea sa le faca. De fapt, in conformitate cu cea mai buna estimare a mea, in orice moment dat, doar 0.3 procente dintre umani faceau, in mod activ, ceva ce le placea sa faca si, chiar si cand o faceau, simteau o cantitate arzatoare de vina in legatura cu asta si isi promiteau, cu ravna lor insisi ca se vor reintoarce la a face ceva oribil de neplacut foarte, foarte curand. ~ Matt Haig, #NFDB
173:Și-și lipi fața îmbujorată de pieptul tânărului plin de mândrie, vrăjit. El căzu pe bancă, iar ea — lângă el. Nu mai știau ce să-și spună. Stelele începură să strălucească. Cum s-au întâlnit buzele lor? De când cântă pasărea, de ce se topește zăpada, de ce înflorește trandafirul, de ce învie natura în luna mai, de ce luminează zorile dincolo de arborii întunecați, pe culmea înfiorată a colinelor?
Un sărut; atât. ~ Victor Hugo,#NFDB
174:Questa muraglia di Antonino, poco al di là delle moderne città di Edimburgo e Glascovia, fu stabilita come il confine della provincia romana. I nativi Caledonj, nell’estremità settentrionale dell’isola, conservarono la loro selvaggia indipendenza, della quale andarono debitori alla loro povertà non meno che al loro valore. Furono spesso e respinte e punite le loro incursioni, ma il lor paese non fu mai soggiogato[11] ~ Edward Gibbon, #NFDB
175:Era epoca redescoperirii înțelepciunii străvechi a umanității, epoca spiritelor conjurate de mediumuri grotești... Toate acestea erau exuviile unei epoci ce trecea de la tehnologia aburilor la cea a electricității, pentru ca oamenii să nu uite că tehnologia și magia nu sunt decât fețele aceleiași medalii, că în mintea lor primitiv-sofisticată miracolul tehnologiei era mereu contrabalansat de tehnologia miracolului. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
176:Într-o încăpere am găsit o mulțime de bordeouri pe care au fost notate cu grijă orele exacte, până la secundă, de plecare și de venire a trenurilor. Lipsesc însă numele localităților de unde veneau aceste trenuri, și cele de destinație. Ca și cum n-avea importanță nici de unde veneau, nici încotro se îndreptau. Totul era să treacă la ora exactă, să nu întârzie nicio secundă în acel drum al lor de nicăieri spre nicăieri. ~ Octavian Paler, #NFDB
177:O operă proastă va plăcea celor mai mulţi. Nimic mai firesc, fiindcă, după cum v-am spus, majoritatea oamenilor sunt proşti. Ori, de vreme ce artiştii cei mai neînsemnaţi sunt întotdeauna încântaţi de micimea lor şi sunt linguşiţi de multime, la ce s-ar mai căzni să dobândească haruri adevărate? Până la urmă acestea doar le-ar spulbera buna părere pe care o au despre ei înşişi, i-ar mai domoli şi le-ar împuţina îndeajuns admiratorii. ~ Erasmus, #NFDB
178:O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală. ~ Ileana Vulpescu, #NFDB
179:Elfii si zanele sunt copiii demonilor cu ingerii, avand frumusetea ingerilor si rautatea demonilor. Un vampir te poate ataca, daca intri pe domeniul lor, dar o zana te-ar putea face sa dansezi pana mori, tocindu-ti picioarele pana raman niste cioturi, te pot ademeni sa inoti la miezul noptii, tarandu-te sub apa si lasandu-te sa tipi pana-ti crapa plamanii, iti sufla in ochi cu praf de zane pana ajungi sa ti-i scoti din orbite... ~ Cassandra Clare, #NFDB
180:Mireasma fanului uscat si curgerea domoala a apei trezira in el dorinta de a se culca intr-o claie de fan proaspat, intr-un sopron singuratic, departe de autostrazile zgomotoase, in spatele vreunei ferme linistite, sub vreo moara veche de vant, care sa vuiasca lin, cu vuietul anilor ce trec. Ar sta treaz toata noaptea in sopronul acela, ascultand zvoana departata a jivinelor, ganganiilor si copacilor, freamatul si forfota lor marunta. ~ Ray Bradbury, #NFDB
181:„Viaţa intensă" secătuieşte deopotrivă trupul şi spiritul. Maeştri în arta de a gîndi împotriva lor înşişi, Nietzsche, Baudelaire şi Dostoievski ne-au învăţat săpunem preţ pe risc, să născocim noi suferinţe, să dobîndim existenţă prin ruperea de propria fiinţă. Iar ceea ce în ochii marelui chinez era simbol al decăderii,exerciţiu al imperfecţiunii, constituie pentru noi unica modalitate de a ne aparţine, de a ne regăsi pe noi înşine. ~ Emil M Cioran, #NFDB
182:La citeva luni dupa intoarcerea sa, incepuse sa imbatrineasca atit de repede si intr-un chip atit de nelinistitor, incit in curind fu privit ca unul dintre acei strabunici inutili care se foiesc ca niste umbre prin odai, tirindu-si picioarele, amintindu-si cu glas tare de timpurile frumoase din trecut, si de care nimanui nu-i mai pasa si nici nu-si mai aminteste de ei pina in ziua cind ii gaseste morti, in zori, in patul lor. ~ Gabriel Garc a M rquez, #NFDB
183:„Știu prea bine ce reprezint pentru el. Un fluture pe care și-a dorit întotdeauna să-l prindă. Îmi amintesc (chiar prima oară când l-am întâlnit) că G.P. îi numea pe colecționari cele mai cumplite dintre toare animalele. Se referea, bineînțeles, la colecționarii de artă. Atunci nu l-am înțeles prea bine. Am crezut că urmărea doar s-o șocheze pe Caroline - și pe mine. Dar e clar că avea dreptate. Tendința lor e anti-viață, anti-artă, anti-tot. ~ John Fowles, #NFDB
184:Si armatele marsaluiau, impinse de noul elan, se revarsau tot mai departe, spre sud; iar Libertatea, o fantasma scaldata in sange, marsaluia in frunte, antrenand dupa ea nemuritorul sau alai - Foamea, Robia, Focul, Macelul. "Cine sunt nou-venitii a caror duhoare o aduce vantul de nord?", se intrebau seniorii, aratandu-si scufiile de catifea la ferestrele cu grilaje aurite. Drept raspuns, cerul trimitea asupra lor o ploaie de limbi de foc. ~ Nikos Kazantzakis, #NFDB
185:MARIE, regelui : Dragostea e nebună. Dacă ești nebun de dragoste, dacă iubești la nebunie, dacă iubești absolut, alungi moartea. Dacă mă iubești pe mine, dacă iubești totul, frica se topește. Te lași purtat de dragoste, uiți de tine și uită frica de tine. Universul întreg, totul renaște, golul devine plin.
REGELE: Sunt plin...plin de găuri. Mă mistuie. Găurile se lărgesc, n-au capăt. M-apucă amețeala când m-aplec deasupra lor, mă sfârșesc. ~ Eug ne Ionesco,#NFDB
186:Cantarai D'Aquest Trobadors
Cantarai d'aquestz trobadors
que canton de maintas colors
e.l pieier cuida dir mout gen;
mas a cantar lor er aillors
q'entrametre.n vei cen pastors
c'us non sap qe.s mont'o.s dissen.
(I shall sing of the troubadours
who sing in every kind of way;
and many think the worst of them.
But I see a hundred shepherds,
and don't know if they are going
up or going down.)
~ Bernard de Ventadorn,#NFDB
187:Rondelul lucrurilor
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrăștiate-n orice case, --
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc. --
Oh! lucrurile cum vorbesc. ~ Alexandru Macedonski,#NFDB
188:Prietenii pe care i-am pierdut nu se odihnesc în țărână. Ei sunt înmormântați în inima noastră, și Dumnezeu a voit așa, ca să-i putem avea veșnic lângă noi. Și eu am doi prieteni care mă însoțesc astfel, întotdeauna: unul dintre ei este cel ce mi-a dat viață, celălalt este cel ce mi-a dat inteligența. Duhul lor, al amândurora, trăiește în mine. În clipele de îndoială le cer sfatul, iar dacă fac vreun bine, asta se datorește numai sfaturilor lor. ~ Alexandre Dumas, #NFDB
189:Nimeni nu iese din propria viață curat. Toți purtăm cu noi traumele, nefericirea, ofensele, eșecurile, nedreptățile, adversitatea celorlalți. Cei mai buni dintre noi încearcă să nu perpetueze răul, să nu-ntoarcă asupra altora, la rândul lor, răul care li s-a făcut. Dar fiecare ne torturăm pe noi înșine amintindu-ne în detaliu, cu o claritate halucinantă, în atâtea nopți fără somn, episoade din viața noastră în care răul și perversitatea au triumfat. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
190:Noaptea, când se aflau împreună, grădina părea un loc viu și sfânt. Toate florile se desfăceau în jurul lor, trimițându-le parfumul; ei își deschideau sufletele și le risipeau pe flori. Vegetația îmbelșugată și puternică tresărea plină de sevă și de beție în jurul acestor doi nevinovați, iar ei își spuneau vorbe de dragoste care înfiorau copacii.
Ce fel de vorbe erau acestea? Șoapte. Nimic mai mult. Dar era de ajuns să tulbure și să miște toată natura. ~ Victor Hugo,#NFDB
191:Dragostea este cuptorul încins la roșu în care bărbatul și femeia se contopesc, ca din contopirea lor să iasă o singură ființă, ființa întreită, ființa finală, trinitatea umană. Această zămislire a două ființe într-una trebuie să fie o emoție a nopții. Iubitul este preot; fecioara răpită se înspăimântă. Ceva din această bucurie merge la Dumnezeu. Unde e adevărata cununie, adică unde e dragoste, e și ideal. Un pat de nuntă e ca o fărâmă de auroră în noapte. ~ Victor Hugo, #NFDB
192:Era o zi dogoritoare, și roiuri de muște, care-și extindeau perchezițiile curioase și aventuroase până în păhăruțele încleiate de lângă madame, picau moarte. Și totuși, moartea lor nu producea nicio impresie asupra celorlalte muște ieșite la promenadă, care le priveau pline de răceală (ca și cum ele ar fi fost elefanți sau o altă specie la fel de îndepărtată), până când împărtășeau aceeași soartă. Ciudat, când stai să te gândești cât de nesăbuite sunt muștele ~ Anonymous, #NFDB
193:conţinutul sentimentului religios, în esenţa lui, scapă oricăror consideraţii şi raţionamente şi nu poate fi ştirbit de nici o abatere, de nici o crimă, de nici un fel de ateism; este aici ceva care rămîne şi care va rămîne mereu în afara tuturor acestor elemente, ceva pe lîngă care se vor învîrti mereu, bîjbîind şi lunecînd, tot felul de atei, vorbind mereu despre cu totul altceva, întrucît mereu le va scăpa miezul însuşi, ca ceva ce depăşeşte înţelegerea lor. ~ Anonymous, #NFDB
194:Urăsc mai presus de toate oamenii care cu o teribilă seriozitate țin în mână chinuitoarea sete de cunoaștere a unora, insomnia altora, delirul liberator al celor mulți, în lugubrul scop de a le putea eticheta cu îngustele lor etichete obscurantiste, îi urăsc cu aceeași pasiune cu care caut să mă înconjor de visurile tuturor nemulțumiților planetelor, ale celor pe totdeauna nemulțumiți, în orice climat, în orice uragan, în orice fund de ocean sau vârf de munte. ~ Gellu Naum, #NFDB
195:Uneori, declarăm violent anumite lucruri numai pentru că ne lipsesc prea mult și nu putem fi indiferenți față de absența lor. Nu suportăm nefericirea și atunci scoatem sabia împotriva fericirii. Am fost totdeauna prudent cu cei care declară: ”nu mă interesează să fiu fericit”. Aproape totdeauna acești oameni vorbesc așa ca să fie greșit înțeleși. Ei speră ca nimeni să nu ia în seamă cuvintele lor și să le dăruiască cu sila tandrețea de care sunt înfometați. ~ Octavian Paler, #NFDB
196:Întreaga lui fire fusese zguduită şi se înmuiase. Doar se topeşte şi metalul, cel mai dur dintre metale, care rezistă cel mai mult la foc: când focul se înteţeşte în cuptor, când suflă foalele şi căldura de neîndurat a focului se răspândeşte până sus, atunci metalul încăpăţânat albeşte şi se transformă şi el în lichid. La fel, şi cel mai tare bărbat cedează în cuptorul nenorocirilor, când, înteţindu-se, ele, cu focul lor de neîndurat, îi ard firea împietrită. ~ Nikolai Gogol, #NFDB
197:Cu cât cunoşti un om mai bine şi mai mult,cu atât eşti mai aproape de o fatală despărţire de el.Cunoaşterea detaşează fiinţa de alta şi anulează grăuntele de mister ce se află în orice existenţă,cât de plată ar fi ea.Oamenii rezistă atât de puţin cunoaşterii,încât după scurt timp prezenţa lor este o oboseală şi o iritare.Orice cunoaştere aduce o oboseală,un dezgust de fiinţă,o detaşare,deoarece orice cunoaştere este o pierdere,o pierdere în fiinţă,în existenţă. ~ Emil M Cioran, #NFDB
198:Aspectul cel mai ciudat al celor care suferă este în credinţa absolutei lor suferinţe, care îi face să creadă într-un fel de monopol al suferinţei. Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există şi suferinţe mai groaznice, că poţi să mori căzând bucăţi de carne din tine, fărâmiţându-te sub propria ta privire, devenind iluzie în cea mai perfectă conştiinţă. ~ Emil M Cioran, #NFDB
199:În tinereţe, te apuci de filozofie nu atit pentru a descoperi prin ea o viziune, cît pentru a găsi un stimulent: te înverşunezi asupra ideilor, cauţi să retrăieşti, exagerîndu-l, delirul din care s-au ivit. Adolescenţa se complace în a jongla cu atitudinile, şi ceea ce îi place la filozofi e latura lor de saltimbanci: la Nietzsche, ne plăcea Zarathustra, poza acestuia, giumbuşlucurile de măscărici mistic, adevărat bîlci al piscurilor... (Silogismele amaraciunii) ~ Emil M Cioran, #NFDB
200:Un om nu are inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc și posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Consecințele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor și în cel mai rău. Văd urâțenia și frumusețea lor și mă întreb cum poate să fie ceva în două feluri în același timp. Totuși, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul simț de a muri. ~ Markus Zusak, #NFDB
201:Curajul nu înseamnă să ierţi, iertăm şi aşa prea mult. Şi nu foloseşte la nimic, s-a dovedit. Au fost aşezaţi cei buni pe ultima treaptă, în urma tuturor fiinţelor omeneşti. Nu-i un fleac. Să nu uităm niciodată! Va trebui să-i adormim într-o zi de-a binelea pe cei fericiţi şi în timp ce dorm, vă spun, să terminăm cu ei şi cu fericirea lor pentru totdeauna. A doua zi nu se va mai vorbi despre fericirea lor şi vom fi liberi să fim nefericiţi şi buni în acelaşi timp. ~ Louis Ferdinand C line, #NFDB
202:Marile descoperiri din interiorul creștinătății, descoperirea de noi pământuri și de noi continente, de câte trădări n-au fost ele însoțite: linii de deteritorializare prin care mici grupuri trădează absolut totul, pe tovarășii lor, pe rege, pe băștinași, pe exploratorul vecin, în speranța nebunească de a pune, împreună cu o femeie din familia lor, bazele unei rase în sfârșit pure, prin care totul să poată fi luat, în sfârșit, de la zero. (Gilles Deleuze si Felix Guattari) ~ Gilles Deleuze, #NFDB
203:— Oh! Cât de mult de iubesc! Cât de mult de iubesc! murmură Bussy.
— Cred, spuse Diane, că sufletele noastre sunt atât de unite, încât chiar dacă suntem la distanță unul de altul, fără a ne vorbi, fără a ne vedea, suntem fericiți doar gândindu-ne.
— Oh! Da! Dar când te văd, când te strâng în brațe, oh! Diane! Diane!
Cei doi cai se lipeau unul de celălalt și își scuturau frâiele argintate, iar cei doi îndrăgostiți se strângeau în brațe, uitând de lumea din jurul lor. ~ Alexandre Dumas,#NFDB
204:Dacă mă apucam să scriu franţuzeşte de cînd am venit în Franţa, azi aveam un nume şi alte posibilităţi; oricum ar fi, am reuşit să învăţ să scriu cu uşurinţă; uneori îmi pare mai greu să scriu în româneşte... Parisul a devenit un centru de români; eu nu-i caut şi fac tot posibilul să-i evit; după urma lor nu pot avea decît neplăceri; umblă de dimineaţa pînă seara de la unul la altul purtînd vorbe şi făcîndu-şi iluzii. Spectacolul unei colonii în străinătate e întotdeauna deprimant. ~ Emil M Cioran, #NFDB
205:La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!" Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. ~ Anonymous, #NFDB
206:That’s what you’re after? Establishing new case
precedence? Never going to happen. Not on this point. You
want to turn Dani. Assuming she’s ever Dani again.”
“Nobody’s turning my fucking honey,” Lor muttered
darkly.
“You took the Highlander, as your test case,” Barrons
said.
Ryodan said nothing.
“Kas doesn’t speak. X is half mad on a good day,
bugfuck crazy on a bad one. You’re tired of it. You want your
family back. You want a full house, like the old days. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
207:A Seelie. A fucking prince,” Lor said. “He’s got a couple hundred more Seelie from a dozen different castes waiting outside. Threatening war. Demanding you shut the place down, stop feeding the Unseelie.”
I gasped, “V’lane?”
“You told him to come!” Ryodan accused.
“She knows him?” Lor exploded.
“It’s her other boyfriend,” Ryodan said.
“Besides Darroc?” one of the other men demanded.
Lor glared at Barrons. “When are you going to wise up and shut that bitch down for good? ~ Karen Marie Moning,#NFDB
208:De câte rătăciri ar fi ferită rațiunea, câte vicii ar fi împiedicate să se nască, dacă am ști să silim alcătuirea animală să devină prielnică ordinei morale pe care o tulbură adesea! Clima, anotimpurile, sunetele, culorile, întunericul, lumina, elementele, alimentele, zgomotul, tăcerea, mișcarea, repaosul totul acționează asupra mașinii și asupra sufletului nostru; drept urmare, totul ne oferă mii de fire aproape sigure pentru a stăpâni la originea lor simțămintele de care ne lăsăm dominați. ~ Jean Jacques Rousseau, #NFDB
209:Despite the importance of his mission, Poe found himself conflicted. Not only did he respect Lor San Tekka, he liked him. How could he leave him here? “Sir, if you don’t mind, I—” The older man cut him off. “But I do mind, Poe Dameron. You spoke of your mission.” Both his gaze and his tone hardened. “Now fulfill it. Compared to what is stirring in the galaxy, you and I are little more than motes of dust.” Still, Poe demurred. “With all due respect, some motes are of more importance than others…sir. ~ Alan Dean Foster, #NFDB
210:I said, my phone."
I stand at the threshold and look in. The princess has her back to me, and Lor is beyond noticing anything. Ryodan and Barrons are another matter. They're too observant by far. There is also the small matter of the enormous possessiveness I feel where Barrons is concerned.
I step inside and place my palm on the interior panel.
Two males roar in unison.
"Ms. Lane, you will not close-"
"Mac, you will give me my f*ucking-"
The door hisses closed behind me. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
211:Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... ~ Liviu Rebreanu, #NFDB
212:Străzile miros întotdeauna altfel. Fiecare stradă are mirosul ei special și parcă lumina lor e felurită, e personală; sunt oameni care par mai frumoși, sau mai tineri, pe anumite străzi. Sunt străzi bune, altele rele; sunt unele cu prezențe fantastice, altele frivole. Și vitrinele au fiecare un strigăt al lor, neînțeles de toată lumea.[...] A nimerit o stradă bună, asta e. O stradă pe care eu pot vorbi, o stradă care să-mi descopere deodată ceva de care să mă pot agăța. Și o vitrină în fața căreia voi putea reflecta. ~ Mircea Eliade, #NFDB
213:Spun oamenii ca au cautat viata intreaga "femeia ideala", si n-au gasit-o. Absurd. O puteau gasi in orice femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevarata, care sa rupa cercul insului lor, sa infranga instinctul de conservare care ii zidea in fata dragostei, sa anuleze acel abstract dor de "femeia ideala", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolica si amuzanta; caci e foarte confortabil sa "cauti" vesnic, mai greu e sa gasesti si sa nutresti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire. ~ Mircea Eliade, #NFDB
214:M-am uitat în buzunarele mele: nimic
m-am uitat în jur am desfăcut larg palmele:
nimic
m-am gîndit mai adînc, m-am concentrat
cu ochii închişi: nimic
am alergat acasă şi mi-am deschis
dulapurile şi sertarele
am răscolit prin hîrtiile mele şi
toate cărţile mi le-am deschis la aceeaşi
pagină: nimic
am izbit cu pumnul în peretele alb
şi rînd pe rînd toţi pereţii oraşului
s-au prăbuşit ca nişte cărţi de joc
am trecut printre trupurile strivite
am privit în ochii lor:
nimic ~ Matei Vi niec,#NFDB
215:E foarte înțelept din partea ta să aștepți marea iubire... Nu te lăsa scoasă din minți de familia asta și nătângile lor instigări de panică: nu trebuie să te mulțumești niciodată cu lucruri de mâna a doua, niciodată. Încearcă să capeți ceea ce te mulțumește, căci altfel vei fi nevoită să te mulțumești cu ceea ce capeți.
...
Ție, copila mea dragă, îți doresc de acum înainte o viață minunată și gândește-te mereu că a-ți pierde inima este cea mai frumoasă cale de a constata că într-adevăr ai una.
Mătușa ta, Hulda. ~ Kerstin Gier,#NFDB
216:Fac toate aceste lucruri, continuă Daniel, aplecându-se spre ea până li se atinseră frunţile, pentru că tu eşti dragostea mea, Lucinda. Pentru mine nu exişti decât tu. Buza de jos a lui Luce începu să tremure şi îşi lăsă mâinile moi să cadă în mâinile lui. Petalele florii alunecară pe pământ, printre degetele lor. — Atunci, de ce pari aşa de trist? Era deja prea mult numai să începi să te gândeşti la aşa ceva. Se desprinse de Daniel şi se ridică, ştergându-se pe pantaloni de frunze şi de iarbă. I se învârtea capul. Trăise… înainte? ~ Anonymous, #NFDB
217:Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ. ~ Emil M Cioran, #NFDB
218:Începu să sufle un vânt rece, tăios, care învolbura ninsoarea, ridicând-o până foarte sus în văzduh. Ștefan rămăsese acolo privind în urma lor, în întuneric. O mare liniște pătrundea pe nesimțite din adâncurile ființei lui, amuțindu-l. Lor nu li se poate întâmpla nimic; sunt din munte, sunt asemenea muntelui. Oameni din alt ev. Toate vor continua să rămână așa cum sunt cum, neschimbate, netulburate; oameni, pietre, anotimpuri. Când vor muri, se vor naște alți oameni în munte, la fel ca ei; oameni cărora niciodată nu li se va întâmpla nimic. ~ Mircea Eliade, #NFDB
219:Ţin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.
Am simţit soarele până la osii,
Şi luna
Pe la miezul nopţii.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.
Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând :
Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor! ~ Marin Sorescu,#NFDB
220:I-a mai sugerat sa scrie o marturie, care, odata si odata, ar putea sluji la aflarea teribilului secret pe care il traia, pentru ca lumea sa cunoasca oroarea care se petrecea in paralel cu existenta tihnita si ordonata a celor care nu voiau sa stie, a celor care aveau iluzia unor vieti normale, a celor care refuzau sa creada ca se afla pe o pluta in mijlocul unui ocean de vaiete, ignorand, in ciuda tuturor dovezilor, ca la cateva strazi de lumea lor fericita erau ceilalti, cei care supravietuiau sau mureau in partea intunecata a lumii. <> ~ Isabel Allende, #NFDB
221:După ce au ciuruit o vreme frunza dudului, viermii se opresc din mîncat şi, într-o linişte de catedrală, încep să se înfăşoare în fire de mătase, făcînd gogoaşa. Ea, gogoaşa, devine carcera lor, mormîntul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea cu o sinucidere. "Înţelegi? se în¬fierbînta şi mai mult Bătrînul, continuînd ca în faţa unui auditoriu numeros, cu ochii strălucitori. Un vierme de mătase pune opera lui deasupra vieţii lui. Viaţa lui nu are decît un sens, să creeze gogoaşa în care moare. Opera lui este chiar mormântul lui. ~ Octavian Paler, #NFDB
222:Obiectele n-ar trebui să înduioşeze, pentru că ele n-au viaţă. Te serveşti de ele, le pui la loc, trăieşti în mijlocul lor: sunt utile, nimic mai mult. Dar pe mine mă înduioşează, e insuportabil. Mi-e frică să intru în contact cu ele, ca şi cum ar fi nişte animale vii. Acum înţeleg: îmi amintesc mai bine ce-am simţit zilele trecute, pe malul mării, cînd ţineam în mînă piatra aceea. Era un fel de scîrbă dulceagă. Ce neplăcut era! Venea de la piatră, sunt sigur, trecea din piatră în mîinile mele. Da, asta e, chiar asta: un fel de greaţă în mîini. ~ Jean Paul Sartre, #NFDB
223:Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieţii şi mi-l înapoiau strivit, lovit şi fără de viaţă. Trist, îmi luăm propriul suflet în braţe şi-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind şi se arunca naiv în braţele pofticioase ale celor din jur. Şi din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieţii, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop şi dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem. ~ Dan Puric, #NFDB
224:Muntele
Ţin locul unei pietre de pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regreatabilă confuzie.
Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.
Am simţit soarele până la
Şi luna
Pe la miezul nopţii.
Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.
Şi cu toate că-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor! ~ Marin Sorescu,#NFDB
225:A ciascun’alma presa e gentil core
Nel cui cospetto ven lo dir presente,
In ciò che mi rescrivan suo parvente,
Salute in lor segnor, cioè Amore.
Già eran quasi che atterzate l’ore
Del tempo che onne stella n’è lucente,
Quando m’apparve Amor subitamente,
Cui essenza membrar mi dà orrore.
Allegro mi sembrava Amor tenendo
Meo core in mano, e ne le braccia avea
Madonna involta in un drappo dormendo.
Poi la svegliava, e d’esto core ardendo
Lei paventosa umilmente pascea:
Appresso gir lo ne vedea piangendo. ~ Dante Alighieri,#NFDB
226:Există firi sensibile şi de o netăgăduită delicatețe, care preferă totuşi cu îndărătnicie, cu o pudică râvnă, să nu-şi deschidă sufletul nici celei mai scumpe ființe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în fața altora, dar nici măcar atunci când se află singure, între patru ochi : dimpotrivă, adeseori într-o asemenea intimitate ele devin mai stăpânite, lăsând doar arareori să apară la suprafaţă toată gingăşia sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice cu cât mai îndelung au fost reținute. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
227:Treizeci de secunde...
Îi venea greu să o recunoască, dar fusese emoționată să-l revadă pe Sebastian. Era la fel de nesuferit, obtuz, nedrept, înțepenit în certitudinile lui, dar era liniștită să-l aibă alături de ea în acea încercare.
Patruzeci de secunde...
Când erau căsătoriți, nu se simțise niciodată la înălțime, convinsă că dragostea lor nu se baza decât pe o neînțelegere, că mai devreme sau mai târziu Sebastian își va da seama de greșeala lui și o va vedea așa cum e în realitate. Trăise cu spaima că va fi părăsită.
Cincizeci de secunde... ~ Guillaume Musso,#NFDB
228:Erau singuri - se credeau singuri - în casa mare și adormită. Nici o mărturisire, nici o sărutare, tăcere... Apoi, discuții înfierbântate și pasionate, în care vorbeau despre țările lor, despre familiile lor, despre muzică, despre cărți... Fericirea stranie pe care o simțeau... Graba de a descoperi fiecare inima celuilalt, o grabă de iubit care este deja o formă de dăruire, prima, dăruirea sufletului înainte de cea a trupului. <> Dar până atunci nici o vorbă de iubire. La ce bun? Sunt inutile când vocea răgușește, când gurile tremură, când se lasă tăcerile lungi... ~ Ir ne N mirovsky, #NFDB
229:Vidul existențial se manifestă mai ales printr-o stare de plictiseală. Azi putem să-l înțelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea este sortită să oscileze la nesfârșit între două extreme, între necazuri și plictiseală. Astăzi, plictiseala le dă mai mult de furcă psihiatrilor decât o fac necazurile vieții. Și aceste probleme în creștere devin chiar cruciale, căci procesul de automatizare a muncii va duce probabil la o creștere semnificativă a timpului liber de care se va bucura lucrătorul de rând. E păcat că mulți nu vor ști ce să facă cu surplusul lor de timp liber. ~ Viktor E Frankl, #NFDB
230:Anyway, Patrick bought me a tiara. He also bought me a pony. My mommy wasn't happy about the pony, even though we have lots of space in the backyard of our new house. I have a new grandpa, too. We call him Ru because it's easier to say than his real name. He promised to take us toParis on Christmas break. He also bought me a tiara. My uncle Lor spends a lot of time in the library bus. He tells me all the time why it's important to write stuff down. So I am. He also bought me a tiara, and Mommy said, "Enough already." (So I didn't tell her that Drake and Darrius gave me one, too.) ~ Michele Bardsley, #NFDB
231:Dani: Crank it up. Lets get this party started. *I hand Dancer my iPod.*
Lor: What is this crap. Where the hell is Hendrix on this thing?
Jo: Did you get any Muse?
Dani: Muse is something you do
Jo: Distrubed is something you are
Dancer: And Godsmacked is something you get
Lor: Don't you have any Motley Crue or Van Halen?
Christian: How about some Flogging Molly?
Ryodan: Whats the deal with all the Linkin Park, for fuck's sake.
Dancer: Mega has a crush on Chester
Jo: You got any Adele?
Dani: Got some Nicki Minaj.
Ryodan: Somebody kill me now. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
232:Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noaptea pământului — și pe pământ nu mai rămăsese decât suvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitir. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot. ~ Mihai Eminescu, #NFDB
233:Cei mai dezinvolţi – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile. ~ Marin Sorescu,#NFDB
234:Lor blows in like he was plastered to the other side of the door.
"Escort the kid to clean the fuck up and get that stench off her."
"Sure thing, boss."
He scowls at me.
I scowl right back.
Lor points through the glass floor. "See that blonde down there with the big tits? I was about to get laid."
"One, I'm too young to hear that kind of stuff, and two, I don't see you carrying a club to knock her over the head with, so how were you going to accomplish that?"
Behind me, Ryodan laughs.
"You're ruining my night, kid."
"Ditto. Ain't life at Chester's grand. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
235:Fericirea este ceva ce ne putem închipui, dar nu putem trăi. Dacă ne închipuim că iadul şi purgatoriul nu mai funcţionează şi că toate fiinţele umane, fiecare dintre ele, fără nici o singură excepţie, au fost mântuite de Dumnezeu şi se bucură acum de extazul paradisiac, dacă ne închipuim că nimic nu le mai lipseşte, că sunt perfect satisfăcute, imune la durere sau la moarte, atunci ne putem închipui că fericirea lor este reală şi că toate supărările şi suferinţele trecutului au fost date uitării. O asemenea condiţie poate fi închipuită, dar n-a fost văzută niciodată. Niciodată, de nimeni ~ Leszek Ko akowski, #NFDB
236:Aţi observat că numai moartea ne trezeşte simţămintele? Cât de mult ne iubim prietenii care tocmai ne-au părăsit, nu-i aşa? Cât de mult ne admirăm dascălii care-au amuţit, cu gura plină de ţărână? Omagiul se lasă rostit atunci în chipul cel mai firesc, omagiul pe care l-au aşteptat de la noi poate întreaga lor viaţă. Dar ştiţi de ce suntem întotdeauna mai drepţi şi mai generoşi cu morţii? Pentru o pricină foarte simplă! Nu le mai suntem datori cu nimic. (...) Nu, în prietenul care tocmai ne-a părăsit iubim doar mortul de curând dus la groapă, moartea dureroasă, emoţia noastră, pe scurt, pe noi înşine! ~ Albert Camus, #NFDB
237:Simțea nevoia imperioasă de a se distrage, de a scăpa cumva de acele gânduri, dar nu știa ce să facă și de unde să înceapă. O senzație nouă punea irezistibil stăpânire pe el, înșurubându-i-se tot mai adânc în creier cu fiecare clipă ce trecea. Era un dezgust aproape fizic, nemărginit, persistent și sfruntat față de tot ce întâlnea în cale - lucruri sau oameni. Îi stârneau oroare toți trecătorii, chipurile lor, umbletul lor, gesturile cele mai mărunte. I-ar fi făcut plăcere să le spargă mutrele; dacă vreunul dintre ei i-ar fi adresat un singur cuvânt, ar fi fost în stare să-l scuipe ori să-l muște... ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
238:Până în ziua de azi nu l-a iertat că nu i-a părut rău nici de ea și nici de dragostea lor, și nici de despărțirea plină de cruzime pe care o impusese amândurora, pentru că și dacă ar fi fost absolut necesară din punctul lui de vedere, ar fi trebuit să se simtă îndoliat alături de ea și să n-o lase așa, singură cu verdictul pe care i-l pronunțase, singură fără nici un rost și fără nici o țintă în viață, fără nici o speranță, după ce-și pierduse încrederea în oameni și tinerețea, o pierdere care, pentru ea, era la fel de mare ca pierderea mamei pentru el, o pierdere de pe urma căreia și-a revenit foarte greu ~ Zeruya Shalev, #NFDB
239:Stop. Vibrating." Ryodan plucks a paper out of the air and slaps it back down on his desk.
I wonder if he cleans it. How many tushes have been on that thing? I'm never touching it again. "Can't help it," I say around a mouthful of candy bar. I know what I look like: a smudge of black leather and hair. "It happens when I get really excited. The more excited I get, the more I vibrate."
"Now there's a thought," Lor says.
"If you mean what I think you mean, you want to shut the fuck up and never think it again," Ryodan says.
"Just saying, boss," Lor says. "You can't tell me you didn't think it, too. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
240:Poveste sentimentală
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-nfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput. ~ Nichita St nescu,#NFDB
241:Şi cum calităţile la nevoie se cunosc, cred că inteligenţa unei femei se vede mai ales în acea încercare, care este boala. Nimic nu e mai dezgustător decât o femeie proastă, bolnavă... Îţi aminteşte, fără înduplecare, că omul e făcut din maţe. Sunt unele din acestea care vorbesc despre metehnele lor, fără necesitatea unei confidenţe măcar... În tren, în tramvai, în vizită... "A, eu sufăr de multă vreme de rinichi." "Nu mai spune? Şi cum vine? Că eu am o piatră la ficat"... "Nu, la mine e numai băşica... şi la ovare, de la o sarcină..." Şi dau lămuriri despre aceste beteşuguri, cu o mulţumire de sine, ca de nişte performanţe. ~ Camil Petrescu, #NFDB
242:Apoi îmi șopti, prinzându-mă de mânecă:
- Acuma uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometrii, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câți bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo și, cu toate astea, ei or să ajungă acolo oricum, știi. Dar ei nu știu decât să se agite și să trădeze timpul cu false urgențe și altele, temători și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită și, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată și vor umbla așa, cu un aer nefericit, și timpul va trece pe lângă ei și ei știu asta și asta-i neliniștește îngrozitor. ~ Jack Kerouac,#NFDB
243:Cea mai mare nebunie, spunea ea, este aceea care face ca nouă să ne fie rușine de aplecările dăruite de natură; și a-ți bate joc de o ființă ale cărei porniri sînt deosebite este la fel de barbar ca a lua în zeflemea pe un bărbat sau pe o femeie care au ieșit chiori sau șchiopi din pîntecul mamei lor, dar ca să încerci să-i convingi de niște lucruri atît de obișnuite pe proști este tot una cu a încerca să oprești mersul aștrilor. Găsim un fel de plăcere în îngîmfarea de a-ți bate joc de niște cusururi care nu există și aceste plăceri sînt atăt de gustate de oameni, mai ales de imbecili, că rareori îi vezi lepădîndu-se de ele... ~ Marquis de Sade, #NFDB
244:E nevoie de un dușman ca să-i dai poporului o speranță. Cineva a spus că patriotismul e ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfășoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor. Identitatea națională este ultima resursă a dezmoșteniților. Or, simțul identității se întemeiază pe ură, ura împotriva celui ce nu-i identic. Trebuie să cultivi ura ca patos cetățenesc. Dușmanul e prietenul popoarelor. E nevoie oricând de cineva demn de a fi urât ca să te simți justificat în propria-ți mizerie. Ura este adevărata pasiune primordială. Iubirea reprezintă o situație anormală. ~ Umberto Eco, #NFDB
245:Oh, Lor' bless ou , mum,' Azazel answered quickly, 'I am laden with all sorts of gimcracks and gaudy gewgaws, fripperies, filigrees, and fooleries, not to mention frivolities, fancies, and fiddledeedees. I have all kinds of iridescent idiocies, and any number of oddities, ordinary or obsolescent, as well as a fair supply of spangled sillinesses, though I may as well warn you, they're taking those off the market, and I won't be able to get you no spare parts nor replacements, ayup, I also carry, of course, a stock of the commoner baubles and jinglements for those whose tastes lies there. Also gum for the children, those as have them. ~ Peter S Beagle, #NFDB
246:There are things that can break you, he’d said. I almost laughed. He had no idea the thing that had broken me most completely was my belief that Barrons was dead.
One look at Lor’s eyes and I decided I would wait until Barrons was back before pressing any issues with him. “You think Barrons has a weakness for me,” I said. “That’s what worries you.”
“It is forbidden.”
“He despises me. He thinks I slept with Darroc, remember?”
“He cares that you slept with Darroc.”
“He cared that I burned his rug, too. He gets a little pissy about those things he likes to think of as his property.”
“You two drive me bug-fuck. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
247:Din acea perioada datau teoriile lui mai degraba simpliste despre relatia dintre fizicul femeilor si aptitudinile lor pentru dragoste. Nu avea incredere in tipul senzual, muierustile acelea care pareau in stare sa inghita de viu chiar si un caiman, dar care, de obicei, erau cele mai pasive in pat. Tipul lui era cel opus: aschimodiile costelive dupa care nimeni nu se ostenea sa-si intoarca privirea pe strada, din care nu mai ramanea parca nimic cand se dezbracau, care ii starneau mila cand auzea cum le paraie oasele la primul impact, dar care erau in stare sa-i dea gata chiar si pe cei mai plini de vlaga si mai fanfaroni barbati. ~ Gabriel Garc a M rquez, #NFDB
248:La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimã, fantezie...
M-ai pãrãsit... şi toate se sting, reci scînteieri.
Pentru rãnitul vultur aripile-s poveri,
Zbãtaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Si mã supun... Osînda de gura ta rostitã
E lege pentru mine de aur pur şi greu;
Durerea de la tine mi-e încă o ispitã,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Şi neguri lungi de veacuri las iar sã mã înghită...
Din groapa mea zbucni-va o flacãrã tîrzie;
Atunci intreaga lume va deslusi, uimitã,
Crescînd misterioasã a noastrã poezie,
Din dragostea nãscutã în zbucium şi adori,
Pe-ascuns, din tainic tatã, ca un copil din flori ! ~ Vasile Voiculescu,#NFDB
249:Credea că Dumnezeu, sau orice ne-a adus pe noi aici, trăiește în fiecare acțiune a noastră, în fiecare cuvânt al nostru, și se manifestă în tot ceea ce ne face să fim mai mult decât niște simple figurine de lut. Domnul Sempere credea că Dumnezeu trăiește un pic, sau mai mult, în cărți, și de aceea și-a închinat viața pentru a le împărți, pentru a le ocroti și pentru a se asigura că paginile lor, asemenea amintirilor și năzuințelor noastre, nu se vor pierde niciodată, fiindcă credea, și m-a făcut și pe mine să cred, că atâta timp cât pe lume mai există măcar un om capabil să le citească și să le trăiască va exista o fărâmă de Dumnezeu sau de viață. ~ Carlos Ruiz Zaf n, #NFDB
250:Lectura sporadică a ziarelor îmi oferea şi o compensaţie: mizeria lor îngăduia o oarecare superficialitate, relaxantă de cele mai multe ori: citeam doar titlurile şi primele cuvinte ale ştirilor, iar dacă intuiam în ele ceva care ar fi putut să mă intereseze, tăiam cu foarfeca şi lipeam tăieturile pe o coală de hârtie albă; astfel, la câteva luni o dată, când se strângeau mai multe fragmente scăpate din pornografia inconştient-intenţionată a ansamblului, puteam citi un buletin ad-hoc în care ştirile acelea, folosite mai ales ca materiale de umplutură, deveneau destul de instructive, pentru că găseam în ele lucruri şi fapte asupra cărora s-ar fi putut medita. ~ Gellu Naum, #NFDB
251:Timpul poate curge inegal. In sine, el e constant, dar poate sa isi piarda fluditatea si sa se distorsioneze cumplit. Uneori e teribil de greoi si de lent, alteori usor si rapid. Cateodata evenimentele isi schimba cronologia sau chiar dispar cu desavarsire. Alteori apar unele care nici n-ar trebui sa existe. Manevrand astfel timpul dupa bunul lor plac, oamenii ajusteaza semnificatia pe care o atribuie propriei lor existente. Cu alte cuvinte, ei reusesc sa-si apere cumva sanatatea mintala. Daca ar fi nevoiti sa-l perceapa in mod uniform si in ordinea corecta in care acesta se scurge, mai mult ca sigur ca ar ceda nervos. O astfel de viata ar fi tortura curata. ~ Haruki Murakami, #NFDB
252:Vedeți,eu împart oamenii în trei categorii: cei care au mulți bani, cei care nu au deloc și cei care au puțini. Primii vor să păstreze ce au, interesul lor este să mențină ordinea; cei din a doua vor să ia ce nu au: interesul lor e să distrugă ordinea actuală și să stabilească alta, care să le fie lor de folos. Și unii și alții sunt realiști, sunt oameni cu care te poți înțelege. În al treilea rând vin cei care vor să răstoarne orînduirea socială ca să pună mâna pe ce nu au, și în același timp s-o mențină, ca să nu li se ia ceea ce au. Atunci mențin de fapt ceea ce răstoarnă cu gândul, sau nimicesc de fapt ceea ce se prefac că mențin. Aceștia sunt idealiștii. ~ Jean Paul Sartre, #NFDB
253:Bolnavii de nevroză obsesională sunt preocupaţi fără întrerupere de durata vieţii şi de posibilitatea morţii altor persoane. Tendinţele lor superstiţioase nu au alt conţinut şi probabil nici altă origine. Înainte de toate, ei au nevoie de posibilitatea morţii, pentru a-şi putea rezolva conflictele proprii. Una din trăsăturile lor esenţiale de caracter este aceea de a fi incapabili de a se decide în probleme de dragoste. Ei încearcă să întârzie toate deciziile şi ezitând în alegerea unei persoane sau a măsurilor de luat împotriva acestora, ei imită vechiul tribunal imperial german, al cărui procese se terminau, în general, înainte de judecată, cu moartea părţilor adverse. ~ Sigmund Freud, #NFDB
254:Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile. ~ Lucian Blaga,#NFDB
255:...cred că marii poeţi contimporani ai lui Homer îl dispreţuiau pe acesta şi cred că Iliada nu interesa atunci cum nu interesează (decât cu interesul estetic diminuat al d-lui Vianu) nici astăzi. Marii poeţi ai acelor vremuri au murit astăzi. Chiar dacă astăzi am descoperi manuscrisele lor, semn al genialităţii lor, nu le-am putea înţelege şi reabilita, căci au murit, cu sensurile lor, cu ultimele lor vibrări. (...) Căci nu vedeţi că totul se usucă? Nu vedeţi că poezia, vie, fragilă la început, devine document uscat? Că Iliada nu este a poeţilor, ci a arheologilor? Dar, pe porţiuni de timp foarte mici, că poezia genială (da! da!) a lui Ion Minulescu în 1909 este în 1933 tâmpită. ~ Eug ne Ionesco, #NFDB
256:Chiar melomanii îl irită, oamenii aceia maceraţi de o singură patimă, neputincioşi să trăiască fără muzică, fără concupiscenţă fonică, palizi şi rafinaţi, cu ochii extatici sau orbi, injectaţi de voluptate, adunându-se unii lângă alţii şi abandonându-se viciului, fără pudoare, fără reculegere, juisând în public, probabil felicitându-se de sensibilitatea lor muzicală. Sunt afemeiaţi, invertiţi sau masochişti ai spiritului; spiritul, de obicei, e ponderat şi are iniţiativa asupra obiectelor, constrânge şi purifică senzaţiile, dar la ei spiritul e biciuit de voluptate, e posedat de inspiraţia vreunui sentiment uriaş (toţi compozitorii au fost sentimentali, pasionaţi şi abulici, chiar Beethoven). ~ Mircea Eliade, #NFDB
257:Cartile nu mor numai "din cauze naturale". Uneori sunt distruse. In primele decenii ale secolului nostru s-a asistat la arderea pe rug a cartilor "degenerate", de catre nazisti, la Nurnberg. Desigur, era un gest simbolic, caci nici macar nazistii n-ar fi vrut sa distruga intreg patrimoniul de carti al tarii lor. Dar acestea sunt simboluri care conteaza. Temeti-va de cei care distrug, cenzureaza sau interzic cartile, caci ei vor sa ne cenzureze memoria. Cand isi dau seama ca sunt prea multe carti, ca unele sunt de negasit si ca memoria vegetala ramane o amenintare , vor trece la distrugerea memoriilor animale, a creierelor, a trupurilor. Incep mereu de la carti si apoi deschid camerele de gazare. ~ Umberto Eco, #NFDB
258:Citim ziarele româneşti în fiecare zi, vorbim despre problemele româneşti. Apoi vin copiii noştri, fie născuţi acolo, fie veniţi la vârste foarte mici. Ei sunt cei cărora le-aş zice româno - americani. În casele lor se vorbeşte engleză, după ce au plecat la colegii şi universităţi şi după ce s-au căsătorit, ei sunt mult mai implicaţi în viaţa americană. Au avut o prezenţă mare a culturii româneşti prin noi şi prin ce au trăit în copilăria lor. Şi apoi vin copiii lor, care nu mai sunt români, partea românească e o uşoară amintire a unui trecut de familie, nu stăpânesc limba română, nu citesc cărţi româneşti, sunt americani. Aceste trei generaţii au un comportament şi un fel de a gândi total diferite. ~ Anonymous, #NFDB
259:Sunt foarte puțini părinții, poate unul dintr-o sută sau chiar mai puțini, care pot privi cum copilul lor nevăzător se apropie de o intersecție, fără să-l apuce de braț. Prin dragoste, ei îl feresc de pericol, dar în același timp îl feresc de propria vedere. Atunci când îi învăț pe copii să meargă pe bicicletă există inevitabil accidente, la fel cum se întâmplă și în cazul copiilor care văd. Dar părinții copiilor nevăzători interpretează aproape mereu acest lucru drept o dovadă că cerințele pentru copiii lor sunt prea mari, iar atunci intervin să-i protejeze. Cu cât părinții își doresc mai mult ca pruncii lor să vadă, cu atât fac acest lucru mai puțin posibil, fiindcă îi împiedică dragostea. ~ Jonathan Safran Foer, #NFDB
260:disputing about those already made. I therefore never answered M. Nollet, and the event gave me no cause to repent my silence; for my friend M. le Roy, of the Royal Academy of Sciences, took up my cause and refuted him; my book was translated into the Italian, German, and Latin languages; and the doctrine it contain'd was by degrees universally adopted by the philosophers of Europe, in preference to that of the abbe; so that he lived to see himself the last of his sect, except Monsieur B----, of Paris, his eleve and immediate disciple. What gave my book the more sudden and general celebrity, was the success of one of its proposed experiments, made by Messrs. Dalibard and De Lor at Marly, for drawing ~ Benjamin Franklin, #NFDB
261:Cum aş vrea ca, într-o zi, toţi oamenii cu ocupaţii sau cu misiuni, căsătoriţi sau nu, tineri şi bătrîni, femei şi bărbaţi, serioşi sau superficiali, trişti sau veseli, să părăsească locuinţa şi birourile lor şi, renunţînd la orice fel de datorii şi obligaţii, să iasă în stradă şi să nu mai voiască să facă nimic. Toată această lume îndobitocită, care munceşte fără nici un sens sau se iluzionează cu aportul personal la binele umanităţii, care lucrează pentru
generaţii viitoare sub impulsul celei mai sinistre amăgeli, ar trăi în astfel de momente
capitale o răzbunare pentru toată mediocritatea unei vieţi nule şi sterile, pentru toată irosirea
care n-a avut nimic din excelenţa marilor transfigurări. ~ Emil M Cioran,#NFDB
262:Mi-am adus aminte de cerceii Liviei şi i-am spus că încercam să înfăţişez un nor de lăcuste care devoră o catedrală. "Dumnezeu mâncat de lăcuste, îţi place ideea?" Privirea ei uluită m-a încurajat să continui: "Dintr-un vis mi-a venit ideea. Am visat că rătăceam într-o lume cu temple închinate lăcustelor, cu preoţi îmbrăcaţi în odăjdii pe care erau ţesute cu fir de aur lăcuste şi cu nenumărate lăcuste care îi devorau pe toţi cei ce nu credeau în ele. Mă feream să scot o vorbă, să nu se afle ce gândeam, până ce, reflectându-mă într-un geam, am observat că eu însumi devenisem o lăcustă. Nu se poate când trăieşti între lăcuste şi nu faci nimic împotriva lor să nu devii tu însuţi ca ele, mi-am zis cu amărăciune". ~ Octavian Paler, #NFDB
263:Dumnealui propune, ca o soluţie finală a problemei, diviziunea omenirii în două părţi inegale. O a zecea parte capătă libertatea personală şi dreptul neîngrădit asupra celorlalte nouă zecimi ale omenirii. Aceste nouă zecimi trebuie să-şi piardă personalitatea şi să se transforme într-o turmă şi printr-o supunere nelimitată să atingă, pe calea unei regenerări succesive, o stare de inocenţă primitivă, un fel de rai primitiv, deşi vor trebui totuşi să lucreze. Măsurile propuse de autor pentru deposedarea celor nouă zecimi din omenire de libertatea voinţei şi pentru transformarea lor într-un fel de turmă, pe calea reeducării mai multor generaţii, sunt absolut remarcabile, se bazează pe date naturale şi sunt foarte logice. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
264:De ce iubim femeile
Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pnetru ca-ti spun <> exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pnetru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pnetru ca sunt extrordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pnetru ca din ele-am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor. ~ Mircea C rt rescu,#NFDB
265:M-am ferit întodeauna cu groază să mă fac înţeles.A fi înţeles înseamnă a te prostitua.Îmi place mai degrabă să fiu luat în serios,aşa cum nu sunt,şi să fiu ignorat omeneşte,decent,aşa cum sunt în mod firesc.
Nimic nu m-ar putea indigna mai mult decât dacă ceilalţi colegi de birou m-ar crede diferit de ei.vreau să gust în taină ironia de a niu fi în ochii lor diferit de ei.Vreau să îndur supliciul de a-i vedea că mă consideră la fel ca ei şi să îndur crucificarea de a nu fi cu nimic diferit.Există martiraje mai subtile decât cele la care s-au supus sfinţii şi schimnicii.există suplicii ale inteligenţei care seamănă cu supliciile trupului sau cele ale dorinţei.Şi în unele,şi în altele ajungi să cunoşti o anumită voluptate. ~ Fernando Pessoa,#NFDB
266:It happens when I get really excited. The more excited I get, the more I vibrate.”
“Now there’s a thought,” Lor says.
“If you mean what I think you mean, you want to shut the fuck up and never think it again,” Ryodan says.
“Just saying, boss,” Lor says. “You can’t tell me you didn’t think it, too.”
I never understand half of what these dudes are talking about and don’t care. “You can touch me if you want to,” I say to Lor magnanimously. I’m so pumped on adrenaline and excitement that I’m feeling downright sociable. I poke one of my shoulders toward him. “Check me out. It feels really cool.”
All heads swivel my way, then they look back at Ryodan.
“He doesn’t own my fecking shoulder. Why you looking at him? ~ Karen Marie Moning,#NFDB
267:Ochii nu văd nimic. De aceea o înțeleg prea bine pe Caterina Emmerich când ne spune că ea vede prin inimă! Acesta este văzul sfinților. Și atunci cum să nu vadă ei mai mult decât noi care înregistrăm orizontul în percepții? Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna în afară. Dar lumea fiind interioară inimii, introspecția este singurul proces de cunoaștere. Câmpul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.
Ochiul poate mări; în inimă totul este mare. Și înțeleg și pe Mechtilda de Magdeburg, plângându-se că nici frumusețea lumii și nici sfinții n-o pot consola, ci numai Iisus, numai Inima lui. Nici misticii și nici sfinții n-au nevoie de ochi; ei nu privesc spre lume. De aceea le este inima organul lor vizual… ~ Emil M Cioran,#NFDB
268:Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.
Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul.
O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului. ~ Mircea Eliade,#NFDB
269:Noi, civilizaţiile, ştim acum că suntem muritoare. Am auzit vorbindu-se de lumi dispărute cu totul, de imperii prăbuşindu-se cu toţi oamenii şi
maşinăriile lor, căzute în groapa inexplicabilă a secolelor, cu zeii, cu legile lor, cu academiile şi
ştiinţelor lor pure şi aplicative, cu gramaticile şi dicţionarele lor, cu clasicii, romanticii şi
simboliştii lor, cu criticii şi critica criticilor lor. Ştim că pământul întreg e făcut din cenuşă şi că
cenuşa semnifică ceva. Zărim prin ceaţa deasă a istoriei fantomele imenselor nave încărcate cu
bogăţiile spiritului. Nu le putem număra. (...). Vedem că prăpastia istoriei este destul de
încăpătoare pentru toată lumea. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă. ~ Paul Val ry,#NFDB
270:Eram convins că nefericirea nu însemna fatalitate, că era doar o
chestie de mentalitate. Că totul se modelează în mintea noastră. Ceea ce ochii descoperă este preluat
de spirit şi avem impresia că în asta este adăpostită realitatea imuabilă a fiinţelor şi lucrurilor. Totuşi,
e de ajuns să-i abatem pentru o clipă atenţia de la o situaţie nefericită pentru a descoperi un alt drum,
nou ca un bănuţ şi atât de misterios, că ne surprindem visând... La Jenane Jato, nu se visa. Oamenii
hotărâseră că soarta lor era pecetluită şi că nu era nimic altceva nici împrejur, nici în urmă, nici
dincolo de asta. Privind viaţa dintr-un unghi în care fiecare o ştie pe a lui, ajunseseră să se
contopească cu această perspectivă denaturată. ~ Yasmina Khadra,#NFDB
271:Părinţii mei detestau aşa-zisa trândăvie,fiindcă nu-şi puteau închipui că un om de spirit nu cunoaşte deloc trândăvia,nu şi-o poate deloc permite,că un om de spirit trăieşte într-o tensiune extremă şi cu cel mai mare interes tocmai când se lasă în voia aşa-zisei trândăvii,pentru că ei nu ştiau deloc ce să facă efectiv cu trândăvia lor,pentru că,în trândăvia lor,nu se petrecea într-adevăr nimic,pentru că,întra-devăr şi în realitate,ei nu erau în stare să gândească,necum să ajungă la un proces spiritual.Pentru un om de spirit,aşa-zisa trândăvie nu-i deloc posibilă.La drept vorbind,trândăvia lor era o trândăvie reală,căci în ei nu se petrecea nimic când nu făceau nimic.Însă,dimpotrivă,omul de spirit este cel mai activ atunci când aparent nu face nimic. ~ Thomas Bernhard, #NFDB
272:9. Lângă mine, Zenobia își ducea viața pe punctul cel mai direct al aparenței comune. O fragilitate vădită îi estompa mirifica tărie până într-atât încât eu însumi, din care făcea parte, îi uitam uneori realitatea așa cum, orbit de lumina amiezii, uiți soarele sau nu-l privești ca să nu-ți ardă ochii.
Existența ei zilnică, retrasă și ștearsă, trecea neobservată. Atentă la cele mai ușoare vibrații din afară, ea le răspundea numai cu fibrele miracolului nevăzut care mai doarme încă în fiecare dintre noi.
Într-o lume a semnelor, ea descifra, în toate, semne. În fața lor se înclina tăcută, cu adânc respect. Inexplicabilul părea să aibă pentru ea neașteptate limpezimi, iar viața ei, neînsemnată și banală pentru ceilalți, constituia un ritual neîntrerupt. ~ Gellu Naum,#NFDB
273:…Adesea mi-am simţit sufletul alături de trup. Adesea l-am simţit departe, adesea fără rost şi fără căpătâi. Şi cum l-aş fi urmat, în înălţări subite, smuls din aşternutul inimii? Nu-i rostul lui să rătăcească în albiile simţurilor? Ce-l împinge atunci spre întinderi, în care nu pot să-l urmez? Oamenii îl au, dispun de el, el e al lor. Numai eu rămân sub mine… Lasă-ţi sufletul fără pază; cum o ia razna spre cer! Direcţia lui firească e o vitregie. Prin ce mreji îl voi lega de pământ? De-ar prinde furtunile lui patima lucrurilor ce trec şi, înfrânându-l, să-i pun cătuşele trupului! Ajunge o clipă de neseamă şi-n focuri se sloboade spre alte lumi. De unde să vină văpaia subită ce-l surghiuneşte-n meleaguri cereşti, în timp ce rămâi victimă lâng-un corp în părăsiri? ~ Emil M Cioran, #NFDB
274:Este necesar să accentuăm excepționalul într-o societate care acum este, grație unui snobism întors pe dos, fermecată de banal, de noul cavalerism al muncii, plătirii taxelor, de moralitate și de merituoasa clasă de mijloc. Dacă societatea suferă de o lipsă de suflet, de o lipsă de inspirație daimonică, de absența îngerului și a spiritului, atunci poate că ar fi mai înțelept, înainte de a porni în căutarea lor, să ne întrebăm ce anume le-a alungat din societatea noastră? Poate că îmbrățișarea mediocrității - lucrul călduț în echipă, grija de a nu clătina barca, agățarea de ”valorile de familie”, înscrierea în comunitatea Wal-Mart, păstrarea titudinii ”cool”, frica de extremism și ideile absconse nefondate - este exact ceea ce a pus pe fugă invizibilul din lumea noastră. ~ James Hillman, #NFDB
275:Le anime hanno un loro particolar modo d'intendersi, d'entrare in intimità, fino a darsi del tu, mentre le nostre persone sono tuttavia impacciate nel commercio delle parole comuni, nella schiavitù delle esigenze sociali. Han bisogni lor proprii e le loro proprie aspirazioni le anime, di cui il corpo non si dà per inteso, quando veda l'impossibilità di soddisfarli e di tradurle in atto. E ogni qualvolta due che comunichino fra loro così, con le anime soltanto, si trovano soli in qualche luogo, provano un turbamento angoscioso e quasi una repulsione violenta d'ogni minimo contatto materiale, una sofferenza che li allontana, e che cessa subito, non appena un terzo intervenga. Allora, passata l'angoscia, le due anime sollevate si ricercano e tornano a sorridersi da lontano. ~ Luigi Pirandello, #NFDB
276:Ce coc în minte și ce nimicuri mă oripilează! se miră el cu un zâmbet straniu. Curios: totul e la îndemâna omului, dar, de poltron ce e, șansele îi trec pe sub nas... Iată o axiomă. Interesant, de ce anume le e frică oamenilor cel mai mult? De următorul pas, de cuvântul ce le stă pe limbă — orice îi scoate din bulionul lor îi bagă în sperieți... De altminteri, și eu prea bat câmpii. De aceea nici nu fac nimic, pentru că bat câmpii. De fapt, e valabil și de-a-ndoaselea: bat câmpii pentru că nu fac nimic. În ultima lună, m-am deprins să dondănesc, zăcând cât e ziulica de lungă într-un ungher și visând cai verzi pe pereți. De ce m-am pornit într-acolo? Sunt eu capabil de lucrul ăsta? E asta ceva serios? Nicidecum. Fantezii, autoamăgire, joc! Da, pesemne, totul nu e decât un joc! ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
277:L-am cunoscut pe Ruletist. De acest lucru nu mă pot îndoi. În ciuda faptului că era imposibil ca el să existe, totuşi el a existat. Dar există un loc în lume unde imposibilul e posibil, şi anume în ficţiune, adică în literatură. Acolo legile statisticii pot fi încălcate, acolo poate apărea un om mai puternic decât hazardul. Ruletistul nu putea trăi în lume, ceea ce e un fel de a spune că lumea în care el a trăit este fictivă, este literatură. Nu am nici o îndoială, Ruletistul este un personaj. Dar atunci şi eu sunt un personaj, şi aici nu mă pot opri să nu exult de bucurie. Căci personajele nu mor niciodată, ele trăiesc de câte ori lumea lor e "citită". Dacă nu îşi va săruta niciodată iubita, păstorul pictat pe urna greacă ştie măcar că o va privi veşnic. Iată pariul şi nădejdea mea. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
278:În limitele posibilităților, e bine să facem tot ce putem ca să ne simțim mai bine. N-o să credem asta de la început, dar e suficient să fim geniali doar pentru noi! Când suntem mulțumiți de noi, părerea celor din jur nu mai contează aproape deloc. Abia atunci avem o șansă reală să facem ceva măreț. Pentru că toți oamenii geniali erau mediocri în ochii lor și ai celor din jur până în momentul în care au făcut ceva! FĂCUT CEVA! Nu înțeleg de ce suntem atât de cretini încât să nu înțelegem că putem fi fericiți făcând lucruri mici. Și încă ceva. E important să visăm propriile noastre visuri! Nu pe ale celor din jur! Pentru că părerea celor din jur contează mult prea mult! Când vom lua părerea celor din jur și ne vom șterge cu ea la cur, atunci chiar vom fi cu un pas mai aproape de fericire! ~ Adrian Tele pan, #NFDB
279:Şi pentru că nu reuşesc să împărtăşesc niciuna dintre uimirile lor "cabotine", le spun că nu mă miră absolut nimic din ce se întâmplă în univers şi chiar aşa şi este. Unul dintre barcelonezi - un ceasornicar foarte cunoscut, ajuns la capătul răbdării îmi zice:
- Nu vă miră nimic! Bine. Să ne imaginăm că e miezul nopţii şi că la orizont se vede o geană de lumină, ca şi cum ar fi zorile. Priviţi atent şi chiar vedeţi răsărind soarele. La miezul nopţii! Nici asta nu v-ar mira?
- Nu, răspund, câtuşi de puţin.
Ceasornicarul barcelonez strigă:
- Ei bine, pe mine m-ar mira! Şi încă aşa de tare, încât aş crede c-am înnebunit.
Atunci Salvador Dali a lăsat să cadă unul din acele răspunsuri lapidare al căror secret el singur îl deţine:
- Da' de unde?! Eu aş crede că soarele a-nnebunit. ~ Salvador Dal,#NFDB
280:. . . el crede ca asistam de câteva milenii la moartea clinica a iubirii si ca, tot de atunci, toata lumea a înnebunit, fiecare se culca cu fiecare dar se iubeste singur. . . singura constanta, singurul punct comun al pseudoiubirii omenesti la ora actuala, zamislit si sustinut cu perfidie pentru-contra de o întreaga politie spirituala, este credinta ca iubirea nu poate sa aduca, pâna la urma, decât nenorocire […] E drept, mai recunoaste si câteva exceptii, le numeri pe degete, câte o pereche, ici-colo, la câteva milioane de oameni, le plângi de mila daca îi compari. Niste amarâti, vai de mama lor, traiesc retrasi prin cine stie ce coclauri, fac dragoste acolo, în colibe, pâna îi viziteaza zeii. Atunci devin copaci, cu atâta se aleg... Pe astia îi considera alesii, pastratorii dragostei pe lume... ~ Gellu Naum, #NFDB
281:Velceaninov era ferm convins că există într-adevăr un asemenea tip de femei. Dar avea de asemenea convingerea că există şi un tip de soţ, corespunzător acestor femei, unica lor menire fiind deci de a corespunde tipului respectiv de femei. După părerea lui, esenţa
unor astfel de bărbaţi consistă în aceea de a fi, cum s-ar zice, "eterni soţi" sau, mai exact, de a rămânea în viaţă numai soţi şi nimic mai mult. "Asemenea om se naşte şi se dezvoltă numai pentru a se însura, iar după mariaj, să se transforme neîntârziat într-un accesoriu al
soţiei sale, chiar şi în cazul când el ar avea din întâmplare o personalitate indiscutabilă. Semnul distinctiv al unui astfel de soţ este podoaba cunoscută. Pentru el e o imposibilitate
ca să nu fie încornorat, după cum soarele nu poate să nu lumineze. ~ Fyodor Dostoyevsky,#NFDB
282:Ei exista, simultan, in doua lumi – lumea aparentelor si lumea adevarului. Firele care conecteaza aceste lumi pot lua multe forme. Atunci cand am ajuns prima oara aici, nu am inteles anumite lucruri. Spre exemplu, nu intelegeam de ce hainele sunt atat de importante. Sau de ce o vaca moarta devenea carne de vita, sau de ce iarba taiata intr-un anumit fel pretinde sa nu se calce pe ea, sau de ce animalele de companie ale unei gospodarii erau atat de importante pentru ei. Umanii se tem de natura si ii linisteste intr-o mare masura atunci cand pot sa isi demonstreze lor inisisi ca detin stapanirea asupra ei. De aceea exista peluzele, si de aceea lupii au evoluat devenind caini, si de aceea arhitectura lor se bazeaza pe forme care nu sunt naturale. Dar, cu adevarat, natura natura pura e doar un simbol pentru ei. ~ Matt Haig, #NFDB
283:Printre cei care în Germania zilelor noastre trăiesc în afara religiei, găsesc „liber cugetători“ de diverse soiuri şi origini, dar mai cu seamă o majoritate de oameni a căror muncă asiduă dusă din generaţie în generaţie le-a anihilat instinctele religioase: astfel că ei nu mai au habar la ce servesc religiile, mărginindu-se să le înregistreze existenţa cu un soi de uimire tâmpă. Ei se simt de-acum într-atât de preocupaţi, aceşti oameni cumsecade, fie cu afacerile lor, fie cu plăcerile lor, nemaivorbind de „patrie“, de ziare, de „îndatoririle de familie“, încât se pare că nu le mai rămâne timp deloc pentru religie, mai ales că ei nu sunt siguri dacă e vorba cumva de vreo afacere nouă sau de o nouă plăcere, - căci e cu neputinţă, spun ei, să mergi la biserică numai şi numai pentru a-ţi strica buna dispoziţie. ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
284:I was debating what I might have in my deep glassy lake to use—Barrons had slurped down my crimson runes like truffles—when Ryodan called down, “Let her up.”
I tipped my head back. The urbane owner of the largest den of sex, drugs, and exotic thrills in the city stood behind the chrome balustrade, big hands closed on the chrome railing, thick wrists cuffed by silver, features darkened by a convenient shadow. He looked like a scarred Gucci model. Whatever kind of life these men had lived before they’d become whatever they were, it had been violent and hard. Like them.
“Why?” Lor demanded.
“I said so.”
“Not time for the meeting yet.”
“She wants to see her parents. She’s going to insist.”
“So?”
“She thinks she has something to prove. She’s feeling pushy.”
“Gee, this is nice. I don’t even have to talk,” I purred. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
285:Pe urma, un timp, am surzit, era grozav, nu mai auzeam nimic, facusem dopuri de ceara, solide, eram ca o sticla plina cu simplitatea pura si libera a starii mele, aratam cu degetul la ureche: “sunt surd, ce sa-i faci!”, zâmbeam nevinovat, ceilalti întelegeau, unii ma si compatimeau desi pareau bucurosi ca ei aud, scapasem, n-aveau decât sa se distinga ei în mozaicul lor de întrebari si de raspunsuri gata desenate, n-aveau decât sa-ti teoretizeze singuri teoria, sa-ti toace varza sonora printre dulcile bucurii ale dresajului. Nenorocirea e ca, într-o buna zi, poc! mi-au pleznit dopurile si am început iar sa aud, as fi putut în schimb sa nu vorbesc, sa ma autoamutesc, dar mi se parea aiurea, ar fi fost necinstit si apoi, oricât te-ai amuti, cuvintele tot le auzi, ele ti se strecoara nestingherite prin maduva, asa ca mi-am vazut de treburile mele. ~ Gellu Naum, #NFDB
286:Este indubitabil că, atunci când e vorba de matematică, știință, filozofie, artă și literatură, oricine a crescut într-o civilizație occindentală sau a Orientului Mijlociu este un elev al vechilor greci. Fraza lui Goethe – “dintre toate poapoarele, grecii au visat cel mai bine visul vieții” – nu este decât un mic omagiu în fața eforturilor de pionierat pe care grecii le-au depus în toate ramurile cunoașterii și ale științei inventate și botezate de ei. […] Măiestria grecilor în matematică a fost în mare măsură urmarea directă a pasiunii lor pentru cunoaștere ca scop în sine, mai degrabă decât pentru scopuri practice. O istorioară pretinde că, atunci când un elev căruia Euclid îi explica o propoziție geometrică a întrebat “Dar ce câștig eu de aici?”, Euclid i-ar fi poruncit sclavului să-i dea băiatului un bănuț, așa încât să poată vedea și el un profit efectiv. ~ Mario Livio, #NFDB
287:Le spun adeseori pacienților mei că, dacă ar putea să aducă în relațiile lor conjugale măcar o zecime din îndrăzneala, zburdălnicia și verva pe care le aduc în relațiile lor extraconjugale, viața de acasă ar fi complet diferită. Imaginația noastră pare să fie mai bogată în relațiile adulterine decât în cele oficiale. ... Partenerii noștri nu ne aparțin; sunt doar împrumutați, cu opțiunea de a reînnoi contractul... sau nu. Faptul că îi putem pierde nu trebuie să ne diminueze angajamentul; mai degrabă ar trebui să presupună o implicare mai vie, pe care cuplurile cu vechime uneori o pierd. ... Lucrurile cărora trebuie să te opui sunt automulțumirea, curiozitatea tot mai vlăguită, angajamentele lipsite de entuziasm, resemnarea necruțătoare, obiceiurile pietrificate. Moartea conjugală este o criză a imaginației. Rareori, din relațiile extraconjugale lipsește imaginația. ~ Esther Perel, #NFDB
288:Ne folosim de aceste figuri de excepție așa cum ne-am obișnuit în cultura din care facem parte: ca surse de inspirație. Oamenii excepționali ne inspiră, ne ghidează, ne avertizează și din cauză că ne locuiesc imaginația — precum niște monumente ale măreției, întruchipări ale miraculosului și ale regretului — ne ajută să depășim obstacolele vieții. Ei oferă vieții noastre dimensiunea imaginară. Asta căutăm când le citim biografiile și intrăm în intimitatea lor încărcată de noroc, de erori și de bârfe. Nu le cercetăm viețile pentru a-i coborî la nivelul la care trăim noi, ci tocmai pentru a ne ridica noi la nivelul lor și ne familiarizăm cu biografiile lor pentru a face din lumea noastră un loc mai ușor de suportat. Nu avem altă categorie a extraordinarului în afară de poveștile acestor daimoni și dacă renunțăm la ele rămânem cu excepționalul diagnosticărilor psihopatologice. ~ James Hillman, #NFDB
289:Nu ştiu. Îmi lipseşte un simţ, îmi lipseşte un tact
În viaţă, fie pentru amor, fie pentru glorie...
Şi la ce bună oricare istorie,
Sau orice alt fapt?
Sunt singur, singur cum nimeni niciodată n-a stat
Gol pe dinăuntru, fară mai devreme sau mai târziu
Clipele trec pe lângă mine şi par să nu mă ia-n seamă, dar ştiu
Că nu trec uşor, pasul lor este apăsat.
Încep să citesc. Deja mă oboseşte ceea ce n-am citit.
Mă gândesc la unele. Şi mă doare concluzia, oricare ar fi.
Somnul mă apasă înainte chiar să îl am. Ştiu că a simţi
E numai unul şi acelaşi lucru, pe care demult l-am văzut.
Să nu fii nimic, sau doar o figură dintr-un roman, imprecis,
Lipsit de viaţă, sau de moarte materială, doar o idee brută,
Ceva care să nu-şi găsească nici o utilitate, o închipuire urâtă,
Doar o umbră pe un pământ ireal, sau numai o transă în vis. ~ Fernando Pessoa,#NFDB
290:Ceea ce trebuia să mă umilească a devenit mândra mea flamură, pe care o desfăşor, iar râsul cu care urma sã fiu batjocorit este trâmbiţa ce salutã şi inventează aurora în care pe mine însumi mă alcătuiesc.Ce glorie nocturnă să fii mare fără sã fii nimic! Ce sumbră maiestate, cea a unei splendori necunoscute… Şi simt deodată cât de sublimi sunt călugărul în deşert, schimnicul în cotlonullui, impregnându-se fiecare de substanţa lui Christos pe care o percep în pietrele şi grotele sihăstriei lor. Aşa că, stând la masă în această cameră absurdă, jalnică, eu, şi funcţionar, şi anonim, scriu cuvinte ca şi cum aş dori sã-mi salvez sufletul şi de pe munţi înalţi şi vaşti şi îndepărtaţi mă împodobesc cu aurul unui imposibil apus de soare, pe statuia mea pe care plăcerea o acceptă, iar cu inelul renunţării împodobesc degetul meu evanghelic, bijuterie înţepenită a dispreţului meu extatic. ~ Fernando Pessoa, #NFDB
291:Dar nu putură să intre în curtea mare încuiată, zăvorâtă, apărată de soldați și de mulțimea presată, strivită de bare. Rămăsaseră acolo până seara, luptându-se zadarnic. În jurul lor, oamenii ziceau:
-Asta e! Plecăm pe jos.
Rosteau cuvintele astea cu un fel de stupoare deznădăjduită. Se vedea bine că nici ei nu credeau. Se uitau în jur și așteptau minunea: o mașină, un camion, orice i-ar fi dus de acolo. Dar nu apărea nimic. Atunci plecau spre porțile Parisului, ieșeau, își târau bagajele după ei în praf, mergeau, ajungeau în suburbii, apoi la țară și-și ziceau: <>.
Soții Michaud plecaseră și ei tot pe jos. Era o noapte caldă de iunie. În fața lor, o femeie în negru care purta strâmb pe cap, peste părul alb, pălăria cu doliu, se poticnea pe pietrele de pe drum și mormăia, cu gesturi de nebună:
-Rugați-vă ca fuga noastră să n-aibă loc iarna... Rugați-vă!... Rugați-vă! ~ Ir ne N mirovsky,#NFDB
292:Într-o societate și o epocă în care ciudații sunt aruncați în adăposturi, aduși la serenitate pe bază de serotonină și recuperați de către grup din individualismul lor prea intens și ambițios, când ce e prea diferit este marginalizat, atunci devine extrem de important pentru conștiența națiunii să afirme activ extraordinarul. Dacă eminența depinde de destin, iar destinul de caracter, atunci putem inversa raportul dintre cele trei noțiuni: pentru a îmbunătăți caracterul nu este suficientă instruirea morală. Putem uita de discursurile încurajatoare ale unor William Bennett sau Allan Bloom și să privim mai degrabă la destin și la particularitățile destinului celor eminenți. Imaginile lor - curajul, ambiția, riscurile - sunt instructorii noștri. Acești trei reprezentanți ai mediei, ce au aprins angajamentele politice și religioase a milioane de americani, nu sunt oameni ai caracterului de mijloc. ~ James Hillman, #NFDB
293:FANFARONADĂ DE LINIŞTE
Scripturi de lumină se năpustesc asupra umbrei,mai uimitoare decât meteorii.
Mîndrul oraş necunoascut se revarsă peste câmpie.
Sigur de viaţa şi de moartea mea,mă uit la ambiţioşi şi-aş vrea să-i înţeleg.
Ziua lor e lacomă ca un laţ în aer.
Noaptea lor e răgazul mâniei în tăişul spadei,gata să se dezlănţuie.
Vorbesc despre omenie.
Omenia mea înseamnă să simt că sîntem glasurile aceleiaşi sărăcii.
Vorbesc despre patrie.
Patria mea este un acord de chitară,câteva portrete şi o spadă veche,
Rugăciunea curată a pîlcului de sălcii în asfinţit.
Timpul mă trăieşte pe mine.
Mai tăcut decât umbra mea,trec prin mulţimea lacomă.
Ambiţioşii se cred indispensabili,unici,vrednici să stăpînescă ziua de mâine.
Numele meu este cineva şi nimeni.
Trec fără grabă,cum trece-un om ce vine de foarte departe şi nu mai
trage nădejdea să ajungă. ~ Jorge Luis Borges,#NFDB
294:Nenumărate, ca firele de nisip ale mării, sunt pasiunile omeneşti şi toate seamănă una cu cealaltă, şi toate, josnice şi sublime, îi sunt mai întâi supuse omului şi de-abia pe urmă devin suveranele lui teribile. Fericit cel ce şi-a ales pasiunea cea mai minunată dintre toate; pe ceas ce trece, pe minut ce trece, de zece ori mai mare creşte fericirea lui şi el pătrunde tot mai adânc şi mai adânc în raiul nesfărşit al sufletului său. Dar sunt pasiuni pe care omul nu le alege. Acestea s-au născut odată cu el, în clipa când a apărut pe lume, iar omul n-are puterea să se ferească de ele. Sunt conduse de braţul Celui de Sus şi în ele este ceva care ne cheamă mereu, care nu amuţeşte întreaga noastră viaţă. Lor le este dat să împlinească un mare destin pe pământ: fie într-o imagine posomorâtă, fie ca o apariţie luminoasă ce bucură lumea, oricum, ele sunt create pentru binele omului, pe care el nu-l cunoaşte. ~ Nikolai Gogol, #NFDB
295:Problema e că, de cele mai multe ori, cînd aproape c-ai ajuns să te culci cu o fată ― bineînţeles dacă fata nu-i prostituată sau mai ştiu eu ce ―, îţi spune mereu să te opreşti. Şi nenorocirea e că eu mă opresc. Majoritatea nici nu se gîndesc să se oprească. Dar eu nu pot altfel. Nu ştii niciodată dacă vor într-adevăr să te opreşti sau dacă le e îngrozitor de frică sau dacă-ţi spun să te opreşti numai pentru ca vina ― dacă totuşi mergi pînă la capăt ― să fie a ta şi nu a lor. Totuşi, continui să mă opresc. Nenorocirea e că mi-e milă de ele. Adică majoritatea fetelor sînt atît de proaste şi de neajutorate! După ce le săruţi şi le mîngîi un pic, le vezi cum încep să-şi piardă capul. Orice fată, cînd începe să se încălzească, îşi pierde uzul raţiunii. Nici eu nu pricep de ce le ascult cînd îmi spun să mă opresc. Şi după ce le duc acasă începe să-mi pară rău că m-am oprit, dar totuşi continui să mă opresc. ~ J D Salinger, #NFDB
296:Nu, îşi spuse Cicikov, femeile sunt ceva... Aici, el dădu din mână a lehamite: pur şi simplu omul nu mai are ce zice! Ia încearcă să povesteşti sau să redai tot ce le trece fugar pe chip, toate şerpuirile, toate aluziile! N-ai să fii în stare să redai nimic. Numai ochii lor sunt o ţară nemărginită, în care, dacă omul intră, s-a isprăvit cu el! De-acolo nu-l mai scoţi nici cu cangea, cu nimic. Hai încearcă, de pildă, să descrii cel puţin strălucirea lor: e umedă, e catifelată, e ca zahărul. Numai unul Dumnezeu mai ştie cum poate fi această strălucire a ochilor! Şi aspră, şi molatecă, şi chiar cu totul languroasă sau, cum spun unii, plină de încântare sau fără încântare, dar, chiar mai rău ca atunci când e plină de încântare, aşa ţi se agaţă de inimă şi-ţi trece încoace şi încolo prin suflet, ca un arcuş. Nu, nici n-ai cum să găseşti cuvântul potrivit: zi-i jumătatea galantă a seminţiei omeneşti şi basta! ~ Nikolai Gogol, #NFDB
297:Oare nu e limpede, pentru toti in afara de mine, ca ma sfarsesc ? Si nu e vorba decat de saptamani, de zile ― poate chiar acum mor. A fost lumina si-acum e intuneric. Am fost aici si-acum plec acolo! Unde ?" Il trecura fiori, respiratia i se opri. Nu auzea decat bataile inimii. "N-am sa mai exist ― si-atunci ce-o sa fie? N-o sa fie nimic. Unde am sa fiu cand n-am sa mai exist? Cum? Chiar moartea? Nu, nu vreau!" Se ridica din pat, vru sa aprinda lumanarea, bajbai cu mainile tremuratoare, scapa lumanarea si sfesnicul pe jos si cazu din nou in pat, pe perna. "De ce ? Totuna e, isi spuse, privind cu ochii deschisi in intuneric. Moartea. Da, moartea. Si nimeni din ei nu stie si nici nu vrea sa stie, si nu le e mila. Ei canta! (auzea ca din departare, de dupa usa, glasuri si refrene.) Lor le e totuna, dar si ei o sa moara. Natangii! Eu mai devreme, ei mai tarziu; dar si ei o sa pateasca la fel. Acum se veselesc. Dobitocii! ~ Leo Tolstoy, #NFDB
298:Nimeni nu ne-ar opri și nimeni nu s-ar uita strâmb la noi dacă ne-am ține departe de șoselele principale. În locurile acelea există o multitudine de drumuri uitate de lume. E suficient să cotești puțin într-o parte și timpul deja își încetinește curgerea, de parcă ar scăpa de sub privirea cuiva vigilent. Se uzează cu lentoare, la fel ca veșmintele celor care călătoresc în căruță. Ceea ce pare bun de aruncat la coș dăinuie, mocnește și se înnegrește până la sfârșit, până în clipa când existența se preschimbă, pe nesimțite, în neant.
Îi văd cum străbat stepa Câmpiei Panonice, Transilvania și Banatul, ca și cum acolo s-ar fi născut și s-ar fi întors, parcă, acasă de la târg, dintr-o vizită, de la munca la câmp sau din pădure. Timpul se dă în lături în fața lor ca aerul și se închide apoi la loc, imediat ce au trecut. Animalele fac timpul să-și recapete vechea formă. Ele sunt vii, dar nu-i distrug materia delicată. ~ Andrzej Stasiuk,#NFDB
299:Câtă tristețe… cât de zadarnică îți pare tinerețea când îți dai seama pentru prima oară… câți oameni ai uitat pe drum… prieteni pe care n-ai să-i mai revezi… pierduți fără urmă, ca-n vis… dispăruți… așa cum ai să dispari și tu într-o zi… Într-o zi care e încă departe… dar care va veni oricum… adusă de vârtejul acesta blestemat al lucrurilor… al oamenilor… al zilelor… forme care trec… fără să se oprească vreodată. Toți imbecilii, pârliții, curioșii, toate paiațele care bat drumul pe sub arcade, cu lornioane, umbrele și căței legați de sfoară… n-ai să-i mai revezi pe nici unul… Se îndepărtează… ca-n vis… alături de ceilalți… la grămadă… se duc… ce tristețe!... câtă infamie!... Neștiutori, trec ștergându-se de vitrine… o poftă nebună mă apucă… un impuls de care mă înfior, să le sar de gât… să mă înfig în fața lor… să nu se mai miște… să înțepenească așa!... o dată pentru totdeauna!... Să nu-i mai văd cum se duc. ~ Louis Ferdinand C line, #NFDB
300:Cine doreşte să se apropie de Dostoievski trebuie să îndeplinească o serie de exercitio spiritualia: trebuie să trăiască ore, zile, ani întregi în sânul evidenţelor contradictorii. Nu există altă soluţie. Numai aşa se poate întrevedea că timpul nu are una, ci două dimensiuni sau chiar mai multe, că legile nu există de-o veşnicie, ci ne sunt date, date pentru ca păcatul să se poată petrece, că nu faptele noastre, ci credinţa noastră ne salvează, că moartea lui Socrate poate nărui cumplitul «doi ori doi fac patru», că Dumnezeu nu pretinde decât imposibilul, că răţoiul cel urât se poate preschimba într-o frumoasă lebădă albă, că totul începe, dar nu se sfârşeşte aici, că şi capriciul are dreptul la garanţii, că fantasticul este mai real decât normalul, că viaţa - este moarte, iar moartea - înseamnă viaţă, şi alte adevăruri de acelaşi gen, care se măsoară cu ochii lor ciudaţi şi cumpliţi din toate paginile operelor lui Dostoievski. ~ Lev Shestov, #NFDB
301:Din punct de vedere biologic, omul are un spirit gregar moderat, nu este un animal complet social – ci o fiinţă mai curând asemănătoare cu un lup, să zicem, sau cu un elefant, decât cu o albină sau o furnică. În forma lor originară, societăţile umane nu semănau cu stupul sau cu furnicarul. Ele erau doar nişte haite. Civilizaţia este printre altele procesul prin care haitele primitive se transformă într-un analog – o imitaţie crudă şi mecanică a comunităţilor organice de insecte sociale. În momentul de faţă presiunile suprapopulării şi ale modificărilor tehnologice accelerează acest proces. Colonia de termite a ajuns să pară un ideal realizabil şi în ochii unora chiar dezirabil. E inutil să spunem că idealul, de fapt, nu se va împlini niciodată. O prăpastie imensă desparte insecta socială de mamiferele nu prea gregare, cu creierul foarte mare. Şi chiar dacă mamiferele şi-ar da toată osteneala să imite insecta, prăpastia tot ar rămâne. ~ Anonymous, #NFDB
302:Daca ea ar fi fost o femeie buna si nobila, inzestrata cu forta, blandete pasiune si bun-simt, as fi purtat o singura lupta decisiva cu doi tigri-gelozia si disperarea; si apoi, cu inima smulsa din piept si sfasiata, as fi admirat-o..i-as fi recunoscut perfectiunea si as fi ramas tacuta pentru tot restul vietii mele; si cu cat mai impecabila ar fi fost superioritatea ei, cu atat mai adanca ar fi fost admiratia mea si cu atat mai adanca linistea mea. Dar asa cum stau de fapt lucrurile, sa privesc eforturile ei de a-l seduce, sa fiu martora esecului lor repetat, iar ea sa nu fie constienta de acest esec, inchipuindu-si, in vanitatea ei, ca fiecare sageata lansata isi nimerea tinta si falindu-se plina de ea cu cu succesul obtinut, in timp ce trufia si multumirea ei de sine indeparta tot mai mult ceea ce dorea ea sa atraga- sa vad toate acestea insemna sa ma aflu in aceslasi timp intr-o provocare permanenta si o constrangere nemiloasa ~ Charlotte Bront, #NFDB
303:Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare? ~ Emil M Cioran, #NFDB
304:Here I was with Barrons dead. Again.
I knew he wasn’t really dead, or at least he wouldn’t be for long, but my grief was too fresh and my emotions too complicated.
“How long until he—” I broke off, horrified to hear the catch of a sob in my voice.
“Why do you give a fuck?”
“I don’t, I mean, I just—shit!” I turned and beat at the wall with my fists. I didn’t care that my parents could hear the dull thud or that the wall shuddered beneath my blows. I didn’t care what Lor thought of me. I hated Barrons being dead. Hated it. Beyond reason. Beyond my understanding.
I punched until Lor caught my bloody fists and pulled me away.
“How long?” I demanded. “I want to know! Answer me or else!”
He grinned faintly. “What, you gonna feed me bloody runes?”
I scowled. “Do you guys tell each other everything?”
“Not everything. Pri-ya sounded pretty fucking fascinating to me. Never did get all the details. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
305:Lecturile mele s-au mutat masiv în zona existențialiștilor din literatură și filosofie: autori precum Dostoievski, Tolstoi, Beckett, Kundera, Hesse Mutis și Hamsun nu era preocupați în primul rând de problematica claselor sociale, de chestiunile amoroase, sexuale, de mister sau răzbunare - subiectele lor erau mult mai profunde, atingând chiar parametrii existenței. S-au luptat să găsească sens într-o lume fără sens, confruntând fățiș inevitabilitatea morții și a izolării. Dileme fatale, cu care rezonam pe deplin. Simțeam că ei spun povestea mea: și nu doar povestea mea, ci a fiecărui pacient consultat vreodată de mine.Am început să înțeleg tot mai bine că multe din problemele cu care se confruntau pacienții mei - îmbătrânire, pierdere, moarte, decizii majore de viață, cum ar fi ce profesie să urmezi sau cu cine să te căsătorești - erau adesea abordate mult mai convingător de către romancieri și filosofi decât de specialiștii domeniului meu. ~ Irvin D Yalom, #NFDB
306:Oare mai există și altă prevestire care doare și care te face fericită în afară de naștere, fiindcă, născând, chiar și atunci când gemi de suferință, nu uiți nici o clipă că dai viață.
Și se pare că uneori nu ajunge să dai viață o singură dată, uneori trebuie să le dăm viață copiilor noștri încă și încă o dată, să veghem ca răsuflarea lor să nu se întrerupă, să-i ajutăm iar și iar să aleagă viața, acel dar pe care l-au primit de la noi, deși nu l-au cerut, și asta încearcă ea să facă acum, și de aceea o doare atât de tare, așa cum a durut-o la nașterea fiică-sii, în noaptea rece când trupul ei tânăr se zvârcolea în suferințe ca să se despartă de făptura care fusese găzduită în pace înlăuntrul lui. Cât de grea a fost despărțirea aceea, chiar dacă a dus la o întâlnire, cât de grele sunt despărțirile știute dinainte pe care ni le impune natura, care ne acordă timp pentru sarcină, timp pentru creșterea copiilor, pentru viața însăși, uneori chiar și pentru iubire. ~ Zeruya Shalev,#NFDB
307:Privește-i, spre exemplu aici, în birtul ăsta mizerabil!... Se adună unul câte unul și se strîng într-un colț, iată-i, acolo!... Cu puțin înainte nici nu se cunoșteau și de îndată ce vor părăsi acest local împuțit nu vor mai ști deloc unul de altul, vor rămâne din nou la fel de străini între ei. Și ce își vor fi spunând ei oare, în tot acest timp cât stau împreună? Vorbesc despre probleme fundamentale, și de nimic altceva. Se întreabă, desigur, dacă există sau nu Dumnezeu, dacă există sau nu nemurire!?... Cei care nu cred în Dumnezeu vor discuta despre socialism și anarhism, despre refacerea întregii omeniri după alte structuri și principii. Vor fi desigur ridicate diverse probleme, aceleași, și pentru unii, și pentru alții, dar ticluite în capete diferite. Sunt mulți, foarte mulți tineri originali și la noi, dar nu fac altceva decât să toace la nesfârșit problemele lor existențiale și ancestrale, spre a le da, în final, o nuanță de actualitate. Ce, nu-i așa? ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
308:Sunt oameni născuţi pentru a suporta durerile celor care nu suferă. Demonia vieţii toarnă în ei toate otrăvurile pe care ceilalţi nu le cunosc, toate suferinţele pe care ceilalţi nu le-au încercat şi toate disperările pe care ceilalţi nu le-au bănuit. Dacă ar putea aceştia, printr-un miracol, să distribuie otrăvurile, durerile şi disperările lor, ar fi destul ca să facă insuportabilă existenţa celorlalţi oameni. Căci oamenii nu cunosc decat durerile aproximative, durerile din afară, care sunt inexistente pe lângă durerile legate de individuaţie, de structura existenţei întrucât aceasta este individuală. Numai acele dureri sunt fecunde şi durabile, care izvorăsc din centrul existenţei tale, care iradiază într-o existenţă şi cresc imanent în esenţa acestei existenţe. Sunt dureri care ar trebui să oprească istoria în loc, precum sunt oameni după care istoria nu mai are absolut niciun sens. Şi mă întreb: existenţa mea nu face inutilă existenţa mai departe a acestei lumi? ~ Emil M Cioran, #NFDB
309:În trecut liber-cugetătorii şi revoluţionarii erau adeseori produsele celei mai evlavioase educaţii ortodoxe. Lucrul acesta nu trebuie să ne surprindă. Metodele folosite de educatorii ortodocşi erau şi sunt încă prea puţin eficace. Sub un dictator ştiinţific, educaţia va avea efecte adevărate – cu rezultatul că majoritatea bărbaţilor şi femeilor vor ajunge cu timpul să-şi iubească sclavia şi nici nu vor mai visa vreodată la revoluţie. Nu pare să existe niciun motiv serios pentru a răsturna vreodată o dictatură pe deplin ştiinţifică. Între timp a mai rămas totuşi un pic de libertate pe lumea asta. E adevărat, mulţi tineri nu par să preţuiască libertatea. Dar unii dintre noi continuă să creadă că fără libertate fiinţele omeneşti nu pot deveni pe deplin umane şi că deci libertatea este de nepreţuit. Poate că forţele care ameninţă acum libertatea sunt prea puternice pentru a li se putea rezista multă vreme. Şi totuşi este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ne împotrivi lor. ~ Anonymous, #NFDB
310:Se obișnuiește a considera aristocrația ca fiind fragilă, nepractică, neadaptată vieții, neputînd suporta lipsurile și greutățile, incapabilă să muncească. Cu toate acestea, în sensul cel mai bun, aristocrația reprezintă cea mai înaltă formă de adaptare și forma cea mai vitală. Pentru că tocmai cel care a avut totul este în stare să piardă totul, fără să se descurajeze; tocmai cel care posedă știe că a avea nu înseamnă totul. Cel care n-a avut nu poate să n-aibă, pentru că vrea să aibă. Adevăratul aristocrat nu vrea să aibă, ci are: e o realitate obiectivă. Pierzînd, el știe că a posedat ceea ce i se cuvenea indiscutabil. ... Pierzînd totul, el poate crede că nu-și pierde aristocrația, dacă salvează aceste calități. De aceea ei au și putut ... să uimească prin dîrzenia, răbdarea și demnitatea lor, adică tocmai prin capacitatea lor de adaptare, pentru că adevărata aristocrație reprezintă însăși capacitatea de a se lipsi de orice și de a se menține pînă la capăt. ~ Andrei Bitov, #NFDB
311:Cei ce-au avut puţine femei au tendinţa maniacală să descrie pe zeci de pagini fiecare nuanţă a zâmbetului femeilor, să-ntoarcă pe toate feţele fiecare cuvânt al lor, să filozofeze despre feminitate ca arhetip, să dezvolte o mistică-ntreagă în jurul marii zeiţe a dragostei şi a morţii. întind, adică, de bietele două-trei femei cu care-au avut de-a face, de parc-ar vrea să suplinească astfel, prin calitatea scriiturii, cantitatea deficitară de experienţă. Oricât ne-am strădui, prin urmare, nu putem ieşi din dilema voicaniană: metafizica la un capăt al spectrului şi o parte gingaşă a anatomiei feminine la cealaltă. Vai, mă număr printre cei care sunt mai aproape de metafizică pe acest continuum al feminităţii. Despre cele câteva femei (dar ce femei!) care mi-au onorat mintea, viaţa şi patul am scris de zeci de ori. Volută a corpului lor şi rictus al gurii lor şi cârlionţ al capriciilor lor n-au rămas neconsemnate în pagini boţite şi fierbinţi asemenea cearşafurilor unui bărbat singur. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
312:Auzim adesea comentarii din partea parintilor, cum ca odraslele lor s-au razvratit impotriva eticii crestine, intreband de ce trebuie sa asculte de regulile parintilor lor. Unul din principalele motive pentru care se intampla acest lucru este ca parintii nu si-au instruit copii dintr-o perspectiva fundationala cu privire la ceea ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. In cazurile in care copii vad regulile ca nimic mai mult decat opiniile parintilor lor, de ce sa le mai asculte? Este e diferenta enorna atunci cand parintii ii invata pe copii de la cea mai frageda varsta ca Dumnezeu este Creatorul si ca El a stabilit ceea ce este bine si ce este rau. Regulile vin de la Dumnezeu si prin urmare, trebuie respectate. Este imposibil sa zidesti o cladire fara sa-i asezi fundatii, insa aceasta este ceea ce incearca sa faca multi parinti in educatia copiilor lor. Rezultatele unor asemenea incercari sunt pretutindeni in jurul nostru - o generatie in care tot mai multi il resping pe Dumnezeu si absoluturile crestinismului. ~ Ken Ham, #NFDB
313:N-a fost o treabă foarte grea. Am crezut c-o să găsesc măcar unul mai încăpăţânat ca mine. Dar nu: numai dinţii roţii mele se îmbucă în roţile lor şi le mişcă. Sau dacă vreţi, ei sunt asemenea sacilor cu praf de puşcă, iar eu sunt chibritul. Oh, durere! Ca să dea foc altora, chibritul trebuie să ardă şi el! ceeea ce am cutezat, am dorit: şi ceea ce am dorit, am făcut! Ei mă cred nebun.[...] dar eu sunt alt soi de apucat, sunt mai nebun decât nebunia: sălbăticia mea e dintre cele care nu se liniştesc decât ca să se studieze mai bine şi să se înţeleagă.Fie ca profetul şi făptuitorul să fie una şi aceeaşi persoană![...] Vino, Ahab îţi trimite complimente; vino sa vezi dacă mă poţi doborî. Sa mă dobori? N-ai să mă poţi doborî fără să te distrugi tu singur! [...] Drumul hotătârii mele e pardosit cu şine de fier, pe care umblă sufletul meu. Peste prăpăstii fără fund, prin munţi pustii, pe sub albii de torente, zoresc mereu fară greşeală.Pe drumul meu de fier nici un obstacol nu mă poate opri, nici o piedică. ~ Herman Melville, #NFDB
314:Holul corpului central al Hotelului Okura era spaţios, întunecat, cu tavanul înalt şi te ducea cu gândul la o uriaşă şi elegantă peşteră. Glasurile oamenilor care stăteau de vorbă aşezaţi pe canapele rezonau gol, ca suspinul unei vietăţi eviscerate. Mocheta era groasă şi moale, aidoma unui covor de muşchi antic care îmbracă o insulă de la Polul Nord, absorbind paşii tuturor oamenilor care se perindaseră pe acolo de-a lungul timpului. Bărbaţii şi femeile care treceau prin hol arătau ca nişte fantome care îşi jucau rolul iar şi iar, legate din vremuri străvechi de acel loc printr-un blestem. Bărbaţi ferecaţi în costumele lor ca într-o armură, fete subţirele în rochii negre, şic, gătite ca pentru o ceremonie din sala de recepţii. Bijuteriile lor mititele dar scumpe tânjeau după un ochi de lumină care să le dea strălucire, aidoma unor lilieci însetaţi de sânge. Într-un colţ, doi străini în vârstă, mari de statură, ca un rege şi o regină trecuţi de mult de prima tinereţe, îşi odihneau pe tron trupurile obosite. ~ Haruki Murakami, #NFDB
315:Mă întreb: când vor înceta oamenii să se întrebe? Când vor renunţa definitiv la teorie şi la mister? Ceea ce este îmi pare a fi neutru aparenţei şi esenţei. Neesenţialul a fost totdeauna definit în opoziţie cu moartea. Toţi gânditorii, cu voia sau fără voia lor, au asimilat esenţa morţii. Aparenţele au constituit în ochii lor tot ceea ce vrea să se facă independent de moarte. Ultimul gând al fiecărui om desfigurează viaţa în iluzie.
De câte ori separi lumea în aparenţe şi esenţe, te declari implicit împotriva vieţii. Din orice gen de gândire, ea n-are decât ce pierde. Prejudecata esenţialului este cultul morţii. Când vom distruge categoriile gândirii şi ne vom ataşa lumii printr-un mod cu totul altul, numai atunci vom putea sfărâma acest cult şi această prejudecată. Aparenţe — esenţe, este o dualitate catastrofală. Întâia diferenţiere făcută în lume a fost un atentat de care nu trebuie făcut numai spiritul responsabil. Îmi pare că tot procesul viitor al umanităţii nu va fi decât o recâştigare a amăgirilor. ~ Emil M Cioran,#NFDB
316:Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De cîte ori am avut timp şi exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întîlneşti atîtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricît de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valorează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sînt mai numeroşi oameni decît pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sînt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atîta discreţie. Cutreierînd printre scaieţi, uitîndu-mă la Stîncile care străluceau în lumină, eram hotărît să-mi dau toată silinţa la cimitirul cel nou, să acopăr prin rîvnă lipsa mea de talent. Mă obişnuisem şi cu ideea că profesia de cioplitor de cruci nu era atît de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. ~ Octavian Paler, #NFDB
317:Trebuie să dăm totul la o parte şi sâ atacăm făţiş adevărata problemă. Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără îndoială, un adevăr — nefecund totuşi, pentru că e un truism. Dar această insultă adusă existenţei, această dezminţire ce i se dă vine oare din faptul că existenţa n-are nici un sens? Cere absurditatea ei sa i te sustragi, prin speranţă sau prin sinucidere? Iată ce trebuie să scoatem la lumină, să urmărim şi să ilustrăm, înlăturînd tot restul. Obligă oare absurdul la moarte? Iată problema ce trebuie discutată înaintea oricărei alteia, în afara tuturor metodelor de gîndire şi a jocurilor spiritului dezinteresat. Nuanţele, contradicţiile, psihologia pe care un spirit «obiectiv» ştie să le introducă în orice problemă nu-şi au locul în această căutare şi în această pasiune. Aici e nevoie doar de o gîndire logică. Lucrul nu-i simplu. E uşor să fii logic. Dar e aproape imposibil să fii logic pînă la capăt. Oamenii care mor pe propria lor mînă urmează astfel pînă la capăt drumul indicat de sentimentul lor. ~ Albert Camus, #NFDB
318:Vreţi să vă spun eu acum care este esenţialul în viaţă, care sunt secretele ei? Să nu alergaţi după ce este iluzoriu, după avere, după titluri: acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte. Să trăiţi avînd o superioritate egală asupra vieţii: să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tînjiţi după feri¬cire, căci: amarul nu ţine un veac, şi dulcele nu-l bei pînă la fund. Să fiţi multumiţi că nu îngheţaţi de frig, şi setea, şi foamea nu vă sfîşie măruntaiele cu ghearele lor. Dacă nu aveţi şira spinării ruptă, dacă merg amîndouă picioarele, dacă amîndouă braţele se îndoaie, amîndoi ochii văd şi aud amîndouă urechile - pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamnă să-ţi faci mult rău ţie. Frecaţi-vă ochii, spălaţi-vă inima şi mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc şi care vă simpatizează. Nu-i ofensaţi, nu le spuneţi vorbe urîte, nu vă despărţiţi certaţi: căci nu ştiţi, poate că aceasta e ultima voastră faptă înainte de arestare, şi aşa veţi rămîne în memoria lor!... ~ Aleksandr Solzhenitsyn, #NFDB
319:Le admiram prezența nespus de vie în peisajul monoton și somnolent al orașelor și satelor slovace. Căci era ca și cum toți ar fi așteptat obosiți să le treacă ziua, de parcă ar fi fost cufundați într-un soi de siestă ambiguă a climei temperate, ascunși în spatele perdelelor lor, în spatele tufișurilor de trandafiri cățărători din grădini, în spatele geamurilor mașinilor care treceau pe ascuns, în interioarele sufocante ale caselor cenușii, și numai ei, tuciurii și damnați, se lăsău în voia unei astfel de vieți, profitând din plin de lumea aceasta și de existența lor trecătoare în ea. Așadar caut mereu cu privirea acoperișurile ruginite, roșcate și dârele albăstrui lăsate în aer de fumul de pin. Și peticele de argilă goală, bătătorită, unde niciodată nu crește nimic, deoarece sursa lor de energie sunt mișcarea permanentă, umblatul, vizitele veșnice, petrecerile nesfârșite sub cerul liber, poveștile transmise din gură în gură și privirile care scrutează totul în jur, căci pământul și lumea sunt ale nimănui și nimeni nu are dreptul să le țină numai pentru sine. ~ Andrzej Stasiuk, #NFDB
320:La început - trecuse multă vreme de atunci - îl preocupase intens un lucru: de ce toate crimele sunt descoperite atât de ușor, iar urmele lăsate de făptuitori sunt atât de bătătoare la ochi? Ajunsese, încetul cu încetul, la niște concluzii foarte interesante. După el, principala cauză consta nu atât în imposibilitatea materială de a tăinui crima, cât în făptuitorul însuși. Acesta din urmă - adică aproape toți criminalii - suferă, în momentul crimei, o cădere de voință și de rațiune; acestora le ia locul contrariul lor: o indolență infantilă, absolut fenomenală, intervine tocmai în momentul când prudența și circumspecția sunt indispensabile. El asimila această eclipsă de judecată și acest crah al voinței cu o boală ce se dezvoltă lent, atingând punctul culminant cu puțin timp înaintea săvârșirii crimei; această stare morbidă se menține pe parcursul acțiunii și câtăva vreme după (durata diferă de la individ la individ). În cele din urmă, boala trece, ca orice boală. Întrebarea era: maladia determină crima, ori crima e întovărășită în mod fatal, prin natura ei, de asemenea fenomene morbide? ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
321:Nu ma plictisesc si nu ma nelinistesc in singuratate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viata. Si-apoi n-am fost niciodata prea sanatos. Societatea cere mereu oameni robusti, care sa se straduiasca cu spor pentru ea, sa-I duca mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodata inteleasa. Unii din prietenii mei imi spun ca sunt inadaptabil, ca fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii si ii privesc cu interes prin geamul din fata casei mele. Cred ca fiecare duce ceva bun cu sine, si, daca nu sunt toti la fel, de vina sunt imprejurarile care difera de la individ la individ. Evit oamenii pentru ca persoana mea ar adduce un fel de umbrire peste veselia lor spontana. Ii respect prea mult ca sa le aduc vreo suparare. Aici, in provincie, viata se scurge monoton. E destul ca sa traiesti o zi, sa-ti inchipui cum se vor desfasura toate celelalte pana la sfarsitul vietii tale. Asta intr-adevar nu este un lucru prea vessel. Dar ce vrei? Daca as avea bani multi, as chema toti poetii lumii in jurul meu si am schimba astfel rostul vietii. Pe cand asa, ma multumesc cu tacerea.” ~ George Bacovia, #NFDB
322:Isus n-a suferit pentru toţi oamenii; căci dac-ar fi suferit atât de mult pe cât se spune, după el n-ar fi trebuit să mai existe dureri. Or, se pare că toţi oamenii care au venit după Isus, fără să fie salvaţi prin suferinţa lui, n-au făcut, prin chinuri, decât să adauge contribuţia lor la infinitul suferinţei umane, pe care Cristos nu l-a putut realiza. Într-adevăr, puţin a avut de suferit Isus, pentru ca noi să mai avem atâta de îndurat. Dacă ar fi suferit în natura lui divină, după el n-ar mai fi putut exista suferinţe. Dar Isus n-a suferit decât ca om — şi astfel suferinţa lui n-a putut răscumpăra decât atât de puţin, deşi a mângâiat pe mulţi, fără să poată mângâia însă pe cei mai singuri. Aceştia nu şi-au găsit mângâierea decât în propriul lor chin şi nu şi-au găsit liniştea decât în suferinţe şi mai mari. Isus n-a venit pentru cei mai singuri, ci numai pentru cei singuri. Până acum, nu s-a găsit un Dumnezeu al celor mai singuri, al celor absolut singuri, fiindcă până acum nimeni n-a găsit mângâierile care ar putea face mai puţin nefericite aceste fiinţe. Ah! Lumea asta, care nu şi-a găsit până acum decât un mântuitor! ~ Emil M Cioran, #NFDB
323:Consternarea pe care cunoaşterea aprofundată a iubitei ţi-o poate provoca este asemănătoare cu a compune în minte o simfonie minunată, pe care mai apoi s-o auzi cântată de o orchestră simfonică completă. Deşi suntem impresionaţi auzind atâtea din ideile noastre confirmate prin interpretare, nu putem să nu observăm lucruri mărunte care nu sunt aşa cum intenţionaserăm să fie. Nu cumva unul din violonişti este puţin disonant? Flautul nu intră cam târziu? Percuţia nu e cam tare? Oamenii pe care-i iubim la prima vedere sunt la fel de minunaţi ca simfonia compusă în minte.
Le lipseşte gustul disonant în materie de pantofi sau de literatură, la fel cum simfonia neinterpretată este lipsită de viori disonante sau de flauturi care intră prea târziu. Dar imediat ce fantezia este cântată într-o sală de concert, fiinţele angelice care pluteau în conştiinţa noastră revin pe pământ şi se arată ca fiinţe materiale, încărcate de propria lor istorie mentală şi fizică (deseori incomodă) – aflăm că folosesc un anume fel de pastă de dinţi şi au un anume fel de a-şi tăia unghiile şi-l preferă pe Beethoven faţă de Bach şi creioanele faţă de stilouri. ~ Alain de Botton,#NFDB
324:Andrei: O! Unde sunt zilele de odinioară! Pe atunci eram tânăr, voios, cu mintea deschisă!... Visam și gândeam atât de frumos! Când prezentul și viitorul erau luminate de speranțe! De ce oare devenim atât de goi, de cenușii, atât de trândavi, nepăsători, netrebnici și nenorociți când începem să trăim?!...Iată! Orașul ăsta are două sute de ani și o sută de mii de locuitori... Și nu e nici unul care să nu semene cu ceilalți! Nici în trecut și nici în vremurile noastre nu s-a ivit printre ei vreun mare înfăptuitor, un cărturar, un pictor sau vreun om cât de puțin însemnat să stârnească invidia sau dorința fierbinte de a-i semăna! Nu fac decât să bea și să mănânce, să doarmă și până la urmă... să moară! Apoi se nasc alții... care trăiesc la fel! Ca să nu tâmpească de plictiseală, se distrează clevetind, își umplu viața cu jocurile de cărți și cu băutura, cu judecăți fără rost. Nevestele își înșală bărbații, iar aceștia mint, prefăcându-se că nu știu, că nu aud nimic! O educație grosolană otrăvește sufletul copiilor, înăbușind în ei orice scânteie divină. Așa cresc, devenind niște cadavre ce seamănă între ele, tot atât de jalnici ca și părinții lor... ~ Anton Chekhov, #NFDB
325:Lipseşte devenirii României un sens ascendent. Schema formală a soartei noastre este orizontala. Ne am tîrît în vreme. Popoarele fericite ale Pămîntului sînt irupţii şi de aceea soarta lor trezeşte implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenţei, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanţa ei. Elanul unei culturi exprimă prezenţa internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul şi renunţarea, ca pasiune pentru altă lume. Absenţa lui te asimilează liniştit şi călduţ devenirii, aruncîndu te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negaţia goticului şi a complexelor de viaţă născute din el. Neamul românesc n a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodispreţul, contemplaţia domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înţelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru naţional, aspect din păcate central. Aşa ne am trăit noi o mie de ani şi aşa va trebui să nu ne mai trăim miile ce vor urma. ~ Emil M Cioran, #NFDB
326:Pentru mine, universul seducției era cel care se opunea radical universului producției. Nu mai era vorba de a face lucrurile să apară, de a le fabrica, de a le produce pentru o lume a valorii, ci de a le seduce, adică de la a le deturna de la această valoare, deci de la identitatea lor, de la realitatea lor, pentru a le destina jocului aparențelor, schimbului simbolic dintre ele. [...] Seducția este un joc mult mai fatal și mult mai riscant, care nu se opune câtuși de puțin plăcerii, dar care, dimpotrivă, este altceva decât juisarea. Seducția este o sfidare, o formă care întotdeauna caută să deregleze pe cineva din punctul de vedere al identității sale, al sensului pe care cineva îl poate căpăta pentru sine însuși. În seducție el regăsește posibilitatea unei alterități radicale. Mi se pare că seducția are în vedere toate formele care evită un sistem de acumulare, de producție. [...] Seducția este crima originară. Iar tentativele noastre de a pozitiva lumea, de a-i da un sens unilateral, de felul imensei întreprinderi a producției, au, fără doar și poate, drept scop să elimine, să abolească acest tărâm, până la urmă, periculos, malefic, al seducției. ~ Jean Baudrillard, #NFDB
327:Lucrul ce s-a observat cel mai puţin, şi care va face totdeauna o scriere unică, este simpltiatea subiectului şi desfăşurarea povestirii, care, concentrată între trei persoane, se susţine de-a lungul a şase volume, fără întâmplări, fără aventuri ca în romane, fără răutăţi de nici un fel, nici în personaje, nici în fapte. Diderot i-a adus mari laude lui Samuel Richardson pentru mulţimea personajelor sale. Richardson are, în adevăr, meritul de a le fi descris pe toate bine; cât despre numărul lor, el este asemenea celor mai searbezi romancieri, care înlocuiesc sărăcia ideilor prin bogăţia personajelor şi a întâmplărilor. E uşor să trezeşti atenţia, prezentând la nesfârşit şi fapte nemaipomenite şi chipuri noi, care se perindă ca imaginile din lanterna magică; dar a ţine mereu trează atenţia asupra aceloraşi lucruri, şi fără aventuri uluitoare, asta este, desigur, mai greu; şi dacă, lăsând la o parte altele, simplitatea subiectului contribuie la frumuseţea operei, romanele lui Richardson, superioare în atâtea alte privinţe, nu vor putea fi, sub acest raport, puse în paralelă cu al meu. El e mort, totuşi, o ştiu, şi ştiu şi din ce cauză; dar va învia. ~ Jean Jacques Rousseau, #NFDB
328:Dacă o furculiță cvadridimensională ne-ar străbate membrana, am vedea apărând din senin patru sfere- proiecția în trei dimensiuni a dinților furculiței- contopite curând într-o elipsă tridimensională turtită, ce s-ar termina brusc, dispărând, în punctual final. Tot astfel, locuitorii unei lumi cu patru dimensiuni și-ar putea trimite oricând proiecțiile tridimensionale-ntre noi. Ne-ar apărea ca ființe umane obișnuite și nu le-am putea bănui niciodată trupurile și mințile fantastice, puterile uimitoare. Dar ele-ar putea face miracole, ar putea vindeca bolnavii- căci au acces direct la fiecare organ fără nevoia de-a deschide trupurile-, ar putea învia morții, ar putea apărea și dispărea brusc dintre noi. Ființa lor, ața cum apare-ntre noi, ar fi doar umbra pe-un ecran a adevăratei lor ființe. Pentru ei n-ar exista, în lumea noastră, ziduri și lanțuri. Dac-am intui dimnesiunea în plus, dacă ne-am putea imagna alte direcții decât dreapta-stânga, înainte-napoi și sus-jos, ne-am da seama că nimeni nu ne poate ține-n închisoarea lumii noastre, că un uriaș perete al ei este liber, nezidit, temnicerii mizând pe orbirea noastră la direcția în care se află poarta deschisă. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
329:Pincev și Mincev se ciondãneau de când erau pe lume. Nu-și aducea cineva aminte sã-i fi vãzut vorbind omenește. Abia învãțaserã sã umble copãcel și deja își luau unul altuia jucãriile. Așa, de pildã, Pincev, cãlare pe un minunat cãluț de lemn, dacã-l vedea pe Mincev gonind cãlare pe un bãț rupt dintr-un tufiș vecin, repede își pãrãsea bidiviul ca sã galopeze pe bãțul lui Mincev. Hârâielile lor se isprãveau îndeobște cu scatoalce, zbierete și pâraie de lacrimi. Dacã-i despãrțeau, plângeau și mai tare. Când ajunserã Hedergangheli, școlari, erau priviți ca cei mai mari dușmani. Se hârâiau spre școalã, la școalã, spre casã. Uitau de mâncare. Dacã intervenea un al treilea și ținea partea unuia din ei, Pincev și Mincev cãdeau de acord sã-l facã una cu pãmântul. Abia începuserã sã studieze primele rânduri din Talmud, cã deja fiecare din ei o ținea sus și tare cã-l interpreteazã mai bine decât celãlalt. Nu se mai sãturau sã aprofundeze și sã discute chestiunile cele mai întortocheate, dar nu sufereau un al treilea în discuțiile lor. Nici unul, nici celãlalt nu ajunserã învãțați. Erau prea sãraci ca sã-și vadã de Talmud, și pentru altceva n-aveau tragere de inimã. ~ Leopold von Sacher Masoch, #NFDB
330:Walaupun kini, sudah berlaku 438 tahun, bahawa jeda antara satu gelombang serangan Portugis itu dengan gelombang serangan berikutnya, ada 25 hari. Oleh sebab itu, sambil membubuh umpan baru, Nakhoda Supuk bertanya dalam hati, empat peringkat soalan:
‘Kenapa Melaka, dalam masa 25 hari itu, tidak melakukan strategi baru, antaranya, daripada taktik bertahan, kepada taktik menyerang senyap-senyap. Melaka boleh gunakan tenaga dan kemahiran Orang Laut, pergi menebuk lambung atas lunas semua galleon dalam armada Portugis itu.
‘Kenapa Melaka tidak kawal pantai, untuk mencegah penduduk Melaka terutama dalam kalangan orang asing, berleluasa berulang-alik dari darat ke semua galleon Portugis itu pergi membekalkan air tawar, kayu api, bekalan makanan, dan timah untuk dituang jadi peluru?
‘Kenapa armada Laksamana Yusof, Pengeran Lor, dari Demak itu, yang sudah mengepung seluruh armada Portugis di Selat Melaka, tetapi sebaliknya, armada Pangeran Lor itu dibakar orang dari daratan Melaka?
‘Kenapa, armada Aceh yang sudah berulang kali menyerang Portugis di Melaka dan mengepung Selat Melaka, tidak pernah sekali pun diberi kerjasama orang di Melaka, untuk menghancurkan Portugis itu? ~ Arena Wati,#NFDB
331:Descrisesem sufletele așa cum mi le imaginam eu, ușoare ca fulgii și invizibile, plutind în sus printr-un strat de nori care arăta ca unul de bumbac, dar era răcoros, cețos și foarte ud. Până ce sufletele străbăteau plafonul noros, veșmintele lor lumești aveau să fie îmbibate de umezeală. Apoi aveau să treacă printr o zonă însorită și caldă, care mirosea a pâine prăjită, apoi printr un nou strat rece și umed. Cald, rece, cald, rece, până ce aerul se subția și cerul se întuneca, devenind din albastru deschis bleumarin.
Descrisesem apoi spațiul extraterestru. Stele pretutindeni, ca niște gămălii de diamant. Comete cu cozi sfârâind de foc incandescent. Ploi de meteoriți roșii, portocalii și albaștri. Planete colorate învârtindu-se în jurul unor sori fierbinți. Sufletele aveau să-și continue mult timp ascensiunea prin acest spațiu vast și scânteietor, până ce aveau să ajungă într-un întuneric profund, unde capetele lor aveau să atingă ceva care părea un plafon, dar era o membrană delicată străbătută de vinișoare subțiri, gata să se sfâșie dac-o împungeai cu degetul. Dincolo de această membrană se aflau raiul sau iadul, în funcție de felul în care se comportaseră sufletele pe pământ. ~ Tanaz Bhathena,#NFDB
332:Ba am o religie, religia mea, sunt chiar mai religios decât ei toţi, cu maimuţărelile şi cu jongleriile lor! Tocmai că-l slăvesc pe Dumnezeu. Cred în Fiinţa supremă, într-un Creator, oricare ar fi el, puţin îmi pasă, care ne-a lăsat aici pe pământ ca să ne ducem la bun sfârşit datoria de cetăţean şi de cap de familie; dar n-am nevoie să intru într-o biserică, să sărut talgere de argint şi să îngraş din buzunarul meu o adunătură de pişicheri care mănâncă mai îndestulat ca noi! Fiindcă îl poţi cinsti la fel de bine şi într-o pădure, pe câmp sau chiar contemplând tăriile, aşa cum făceau anticii. Dumnezeul meu este Dumnezeul lui Socrate, al lui Franklin, al lui Voltaire şi al lui Beranger! Eu sunt pentru Profesiunea de credinţă a vicarului savoyard şi pentru nemuritoarele principii de la 89! De aceea nu accept un moşulică Doamne-Doamne, care se plimbă prin grădina lui cu toiagul în mână, care-şi găzduieşte prietenii în burţile balenelor, moare ţipând şi învie după trei zile: lucruri absurde în sine şi care, de altminteri, contrazic toate legile fizicii; ceea ce ne dovedeşte, în treacăt, că popii s-au bălăcit întotdeauna într-o ignoranţă abjectă, în care se străduiesc să cufunde şi populaţiile. ~ Gustave Flaubert, #NFDB
333:... capacitatea de adaptare a aristocrației s-a manifestat în capacitatea ei de a “nu discuta” și de a “sluji”. Discutau intelectualii – aristocrații au dovedit neașteptate disponibilități pentru muncă. Poate știuseră cîndva să se țină în șa și să sărute mîinile femeilor, dar nu trebuie să uităm niciodată că au reprezentat o clasă, că au avut un caracter de clasă. Filozofia, etica și morala lor le erau atribuite prin naștere, și dacă acestea aparțineau clasei lor, ei nu trebuiau să cheltuiască nici forțe spirituale, nici forțe fizice pentru a-și forma convingeri și principii ... Ei puteau să îndeplinească o funcție, să execute ordine, conducîndu-se după ideile cinstei și datoriei, fără să intre în conflict cu conștiința lor. Aceasta este capacitatea de care au dat ei dovadă. N-au acceptat nimic din schimbările survenite, dar au continuat să trăiască într-o lume schimbată, pentru a păstra măcar acele trăsături care le erau caracteristice, inerente structurii lor ... precum: cinstea, principialitatea, respectarea cuvîntului dat, noblețea, onoarea, curajul, dreptatea, stăpînirea de sine... Ei au pierdut totul, însă aceste trăsături ar fi dorit să le piardă în ultimul rînd: erau însăși natura lor. ~ Andrei Bitov, #NFDB
334:În Minunata lume nouă divertismentele nonstop de cele mai fascinate feluri (filmele tactile, orgia-beţia, jocurile centrifuge) sunt folosite în mod intenţionat, ca instrument al unei politici, în scopul de a-i împiedica pe oameni să dea prea mare atenţie realităţilor situaţiei sociale şi politice. Cealaltă lume a religiei diferă de cealaltă lume a divertismentului; dar ele se aseamănă prin aceea că, hotărât lucru, „nu sunt de pe lumea asta”. Amândouă sunt distracţii sau diversiuni şi, dacă se trăieşte continuu în mijlocul lor, amândouă pot deveni, aşa cum spunea Marx, „opiul popoarelor”, aşadar, o ameninţare la adresa libertăţii. Numai cei vigilenţi îşi pot păstra libertăţile şi numai cei care sunt în mod constant şi inteligent treji la faţa locului pot spera să se guverneze pe sine în mod eficace, prin procedee democratice. O societate a cărei majoritate îşi petrece o mare parte a timpului nu la faţa locului, nu Aici şi Acum şi în Viitorul previzibil, ci altundeva, în lumea cealaltă, irelevantă, a sportului şi a serialelor siropoase, a mitologiei şi a fanteziei metafizice, va întâmpina mari dificultăţi în combaterea celor care, prin încălcarea libertăţii, vor să manipuleze şi să controleze această societate. ~ Anonymous, #NFDB
335:Rugina, sărăcia metalului mort și disperarea tehnologiei decăzute. Containere, coșuri industriale, conducte, benzi transportatoare, linii de legătură, hale cu geamuri sparte și pecinginea instalațiilor în peisajul verde. Era duminică, dar nimic nu părea să indice faptul că toate acele mașinării vor prinde viață, în mod miraculos, luni. Nimic nu părea să arate că se vor ridica la cer și vor dispărea fără urmă. Probabil că aveau să dăiunie aici la infinit sau până când țiganii s-ar fi îndurat să le desfacă bucățele, dându-le la schimb pe țigări, alcool, podoabe pentru femeile lor și dulciuri pentru copii, sau până când ar fi încropit din tot ce se afla acolo niște vehicule nepământești cu care să se miște prin întreaga Europă, pentru a trezi în rândurile populației, la fel ca altădată, o frică superstițioasă amestecată cu invidie și admirație. Cândva, un țigan bătrân fusese întrebat de ce țiganii nu au propriul stat. "Dacă statul ar fi fost ceva bun, fără îndoială că țiganii ar fi avut și ei unul." Așa a spus. Așa că Europa unită e făcută parcă pentru ei, deoarece se vrea ceva mai bun decât statul, un spațiu mult mai potrivit pentru a te muta din loc în loc și pentru a trăi decât îți oferă o singură țară. ~ Andrzej Stasiuk, #NFDB
336:Cea mai mare prostie pe care a conceput-o mintea omenească este ideea de eliberare prin omorârea dorinţei. De ce să pui frâne vieţii, de ce să o distrugi pentru un câştig atât de puţin fecund cum este acela al unei indiferenţe totale, al unei eliberări care nu înseamnă nimic? Cu ce îndrăzneală mai poţi vorbi de viaţă, după ce ai nimicit-o complet in tine? Am mai multă stimă pentru un om cu dorinţele contrariate, nenorocit in dragoste şi disperat, decât pentru un înţelept rece, de o impasibilitate orgolioasă şi respingătoare. Nu pot concepe o lume mai antipatică decât una de înţelepţi. Ar trebui distruşi iremediabil toţi înţelepţii acestui pământ, pentru ca viaţa să continue a exista mai departe aşa cum e: oarbă, iraţională. Fiecare stat ar face bine să aresteze pe toţi înţelepţii şi să-i închidă într-un castel părăsit, ca să nu mai tulbure pe nimeni. Căci urăsc înţelepciunea acestor oameni pe care adevărurile nu-i dor, care nu suferă cu nervii, carnea şi sângele lor. Trebuie declarate nule toate adevărurile oamenilor uscaţi, care gândesc fără spermă la creier, fără angoasă şi fără disperare. Apreciez numai adevărurile vitale, organice şi spermatice, fiindcă ştiu că nu există adevăr, ci numai adevăruri vii, fructe ale neliniştii noastre. ~ Emil M Cioran, #NFDB
337:Nu pot să nu mă întreb dacă străvechile noastre amintiri, cele care ne străbat viața atât de limpezi, pe când mii de alte momente, poate mai importante, ne-au ieșit din memorie, dacă, de asemenea, visele care ne obsedează cu claritatea lor, și care par a fi alcătuite din aceeași substanță cu amintirile noastre obsedante, nu sunt un astfel de joc, un test, o probă pe care trebuie să o trecem în această inexplicabilă aventură a vieții. Poate că bătaia inimii noastre nu-i decât metronomul care măsoară timpul ce ne este dat pentru aflarea răspunsului. Poate că e vai de noi dacă am ajuns la ultima bătaie și n-am înțeles nimic din imensul puzzle în care trăim. Poate că, dacă-am afla rezolvarea și-am da răspunsul, am fi eliberați din celula marelui penitenciar, sau măcar am urca un nivel al său spre eliberare. Șoricelul alb care aleargă pe culoare de plexiglas nu știe că i se testează memoria, el doar își trăiește viața. Creierul lui nu e capabil să se întrebe: De ce sunt aici? Ce-i cu labirintul ăsta în care m-am pomenit? Oare nu e însuși labirintul, cu simetriile lui, cu bucățica lui de brânză de la capătul celui mai îndepărtat culoar, semnul unei lumi superioare, al unei inteligențe față de care biata mea minte e doar o bâjbâială în beznă? ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
338:Ajung, în sfîrşit, la moarte şi la sentimentul nostru în legătură cu ea. E un subiect despre care totul a fost spus şi e decent să ne ferim de patetic. Totuşi, nu ne vom putea niciodată mira îndeajuns de faptul că toată lumea trăieşte ca şi cum nimeni «n-ar şti». Aceasta pentru că în realitate nu există o experienţă a morţii. În sensul propriu, experimentat e doar ceea ce a fost trăit şi a devenit conştient. In cazul de faţă, abia dacă se poate vorbi de experienţa morţii celorlalţi. E un succedaneu, o închipuire a spiritului, de care nu sîntem niciodată pe de-a-ntregul convinşi. Această convenţie melancolică nu poate fi convingătoare. Spaima vine în realitate din aspectul matematic al evenimentului. Timpul ne înspăimîntă tocmai pentru că el face demonstraţia; soluţia nu vine decît după aceea. Toate frazele frumoase despre suflet vor primi aici, cel puţin pentru o vreme, dovada matematică a contrariului lor. Din trupul inert pe care o palmă nu mai lasă nicio urmă, sufletul a dispărut. Acest aspect definitiv şi elementar al aventurii formează conţinutul sentimentului absurdului, în lumina mortală a acestui destin apare inutilitatea. Nicio morală şi niciun efort nu pot fi justificate apriori în faţa matematicilor sîngeroase sub al căror semn stă condiţia noastră. ~ Albert Camus, #NFDB
339:Oamenii sunt răi; o tristă şi necontenită experienţă mă scuteşte de a o mai dovedi. Totuşi, omul este bun de la natură şi cred că am demonstrat acest lucru. Ce oare l-a putut deci deprava până într-atâta, dacă nu schimbările survenite în alcătuirea lui, progresele pe care le-a făcut, cunoştinţele pe care le-a dobândit? N-aveţi decât să admiraţi oricât poftiţi societatea omenească; nu va deveni mai puţin adevărat faptul că ea îi împinge în mod necesar pe oameni să se urască între ei pe măsură ce interesele lor se ciocnesc, să-şi aducă unii altora servicii aparente, făcându-şi de fapt tot răul ce se poate închipui. Ce se poate crede despre o societate unde raţiunea fiecărui individ îi dictează reguli direct contrare celor pe care raţiunea publică le predică ansamblului societăţii şi unde fiecare este interesat în nenorocirea altora? (...) Nu există poate nici un om bogat căruia nişte moştenitori lacomi, adesea chiar proprii lui copii, să nu-i dorească în taină moartea; poate nu există vas pe mare al cărui naufragiu să nu constituie o veste bună pentru un anumit neguţător; nu există poate nici o casă pe care un datornic rău de plată să nu dorească s-o vadă arzând împreună cu hârtiile aflate într-însa; şi care este poporul care nu se bucură de nenorocirile vecinilor? ~ Jean Jacques Rousseau, #NFDB
340:— Ermogene, ce ai?
— Eu? Nimic, răspunse Ermogene, şi nu era o minciună, un sfânt care spune minciuni nu există; numai că el nu înţelesese încă.
Totuşi, chiar în clipa în care pronunţa cele două cuvinte („Eu? Nimic") Ermogene se simţi, brusc, cumplit de nefericit. Ceilalţi îl priviră, deoarece sfinţii îşi dau numaidecât seama dacă unul dintre ei încetează de-a mai fi fericit. Cu pietate creştină să încercăm acum să vedem ce se întâmplă în sufletul lui. De ce este nefericit sfântul? De ce i-a fost luată răsplata eternă? El a văzut, chiar şi pentru o clipă, i-a văzut pe tineri, bărbaţi şi femei, la poarta vieţii, a recunoscut speranţa teribilă de la douăzeci de ani, pe care o credea uitată, a regăsit forţa, povara, plânsul, disperarea, puterea dură a tinereţii cu acea imensitate disponibilă a viitorului. Şi el, e acolo sus în Empireu unde nimic nu poate fi dorit, unde totul e beatitudine şi mâine va fi tot beatitudine, aceeaşi, şi poimâine iar, şi în ziua următoare tot fericiţi vor fi până-n gât, infinit de fericiţi, şi aşa pentru eterna eternitate. Dar. Dar tinereţea nu mai e. Nu mai poţi fi neliniştit, nesigur, înnebunit, anxios, iluzionat, febril, înamorat, nebun. Ermogene sta nemişcat, era palid, tovarăşii din jur se traseră îndărăt speriaţi. Nu mai era de-al lor. ~ Dino Buzzati,#NFDB
341:Îi dispreţuiesc pe oamenii care sunt întruna gata să fotografieze şi toată ziua umblă cu aparatul atârnat de gât.Necotenit sunt în căutarea unui subiect şi fotografiează absolut orice,chiar şi lucrul cel mai absurd.N-au altceva în minte decât să se arate întruna pe ei înşişi şi întodeauna în maniera cea mai dezagreabilă,de care,de altfel,nici nu sunt conştienţi.Fixează în fotografiile lor o lume pervers deformată,care n-are nimic altceva în comun cu lumea reală decât această deformare perversă de care s-au făcut vinovaţi.Fotografiatul e o manie infamă de care este cuprinsă încetul cu încetul întreaga omenire,pentru că e nu numai îndrăgostire de deformare şi perversitate,ci şi înnebunită de ea şi,într-adevăr,prin fotografiere,cu timpul ia lumea deformată şi perversă drept singura autentică.Cei care fotografiează comit una din cele mai infame crime din câte din câte pot fi comise,deoarece,în fotografiile lor,oamenii apar ca nişte marionete ridicole,schimonosite până la nerecunoaştere,chiar desfigurate,care se holbează înspăimântate la obiectivul infam,într-un mod idiot,respingător.A fotografia e o pasiune abjectă,de care sunt cuprinse toate continentele şi toate straturile populaţiei,e o boală care a lovit întreaga omenire şi de care nu va mai putea fi vindecată niciodată. ~ Thomas Bernhard, #NFDB
342:Astă-noapte m-am gîndit la doi colegi de liceu, de origine ţărănească, extrem de săraci: unul a devenit popă de ţară, celălalt a făcut şcoala militară. Or mai fi trăind ? Habar n-am. Ceea ce m-a făcut să mă gîndesc la ei este un lucru inexplicabil care mă frapase încă din timpul şcolii: amîndoi ştiau totul fără să înveţe. Erau la fel de buni la toate materiile, înţelegeau din prima orice detaliu ştiinţific şi îşi aminteau perfect toate fleacurile pe care le puteau debita profesorii. Erau nu mai puţin dotaţi pentru limbi, deşi niciunul din ei nu avea nici cel mai mic talent literar. Talentele lor erau de domeniul cunoaşterii: tot ce putea fi ştiut, ştiau fără niciun efort, îi invidiam, eu care nu eram capabil decît de divagaţii literare. Gîndindu-te la ei, ai fi tentat să dezgropi teoria reminiscenţei: s-ar spune că-şi aminteau tot ce ştiau, de vreme ce nimic nu-i costa nici cel mai mic efort. Napoleon, care-a purtat 60 de bătălii, a spus că la ultima dintre ele nu ştia despre arta războiului mai multe decît la prima. Era şi cazul colegilor mei... în prima zi cînd au intrat în clasă, veniţi din satul lor, ştiau tot ce era de ştiut, adică trebuia doar să li se amintească ce purtau în ei; să înveţe însă, în sensul propriu al cuvîntului, nu, la asta nu s-ar fi înjosit niciodată. ~ Emil M Cioran, #NFDB
343:Eu cred doar în ideea mea de căpătâi. Ea rezidă în aserțiunea că oamenii pot fi, în general, împărțiți, în virtutea unei legi a firii, în două categorii: una inferioară (oamenii obișnuiți), o turmă de indivizi a căror unică menire constă în a reproduce făpturi aidoma lor, și cealaltă, superioară, constând din oameni veritabili, dotați cu darul de a spune, în mediul lor, cuvântul cel nou. Subdiviziunile sunt, firește, infinite, dar trăsăturile distinctive ale celor două categorii mi se par destul de nete: prima, turma adică, e compusă din oamenii conservatori, cuminți, care trăiesc în supunere, o supunere ce nici nu le displace, de altfel. Și eu cred că sunt chiar datori să fie supuși, pentru că acesta e rolul lor în viață, rol ce nu implică nimic umilitor pentru ei. Cât despre exponenții celeilalte categorii - toți încalcă legea sau sunt înclinați, prin firea lor, s-o încalce. Crimele comise de ei, sunt, desigur, relative și de o gravitate variabilă. În majoritatea cazurilor, acești indivizi reclamă, în formule diverse, distrugerea a ceea ce este în numele a ceea ce ar trebui să fie. Dacă e cazul, pentru a face să triumfe ideile lor, aceștia calcă peste cadavre, pe mări de sânge; și, după mine, pot să o facă fără mustrări de conștiință: totul depinde de ideea ai cărei purtători sunt, de anvergura ei. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
344:Firile slabe şi uşuratice, obişnuite cu o supunere veşnică şi care se hotărăsc în cele din urmă să se răzvrătească şi să protesteze, într-un cuvînt — să ajungă ferme şi consecvente, au de obicei o trăsătură comună, şi anume : durata limitată a fermităţii şi a consecvenţei lor. De obicei, protestul lor are la început o intensitate maximă. Energia lor ajunge pînă la frenezie. Se aruncă asupra obstacolelor, cu ochii parcă închişi şi, mai totdeauna, îşi iau pe umeri o povară peste puterile lor. Dar ajungînd la un punct anumit, omul cuprins de turbare — ca şi cum s-ar fi speriat dintr-o data de sine însuşi, se opreşte înmărmurit, cu o groaznică întrebare în minte : „Ce-am făcut ?“ Pe urmă, se domoleşte numaidecît, scînceşte, cere explicaţii, cade în genunchi, cerşeşte iertare, imploră ca situaţia să se întoarcă, lucrurile ajungînd iarăşi ca mai înainte, dar mai repede, cît se poate de repede !... Aproape acelaşi lucru se întîmplă acum şi cu Mozgliakov. După ce-şi ieşise din fire, turbat, stîrnind nenorocirea atribuită după aceea în întregime sieşi, după ce-şi potolise indignarea şi orgoliul — fapt pentru care se ura apoi el însuşi, se opri dintr-o dată, chinuit de remuşcări, faţă de ieşirea neaşteptată a Zinei. Ultimele sale cuvinte îl răpuseră definitiv. A sări de la o extremitate la alta era chestie de un minut. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
345:Nu știu cum s-a făcut, dar cu acel prilej m-a izbit mai puternic ca oricînd ciudata atmosferă de sociabilitate, de înrudire și viață de familie care alcătuiește în mare parte caracteristica Veneției. Fără străzi și vehicule, fără huruitul roților și tropotul brutal al cailor, în schimb cu micile ei căi șerpuite unde lumea se înghesuie laolaltă, unde glasurile răsună ca pe coridoarele unei case, unde pasul omenesc circulă ca și cum ar ocoli colturi de mobilă, iar încălțămintea nu se uzează, orașul are aspectul unui imens apartament colectiv, în care Piața San Marco închipuie colțul cel mai împodobit, iar în rest palatele și bisericile joacă rolul unor enorme divane pentru odihnă, mese de primit oaspeți, suprafețe destinate ornamentației.
Și într-un anumit fel splendidul domiciliu comun, familiar, domestic și răsunător, seamănă în același timp cu un teatru, cu actori clămpănind într-una peste punți sau, în procesiuni împrăștiate, mergînd cu pași mărunți de-a lungul fundațiilor. Cum șezi în gondolă, ai impresia că trotuarele, care în unele părți mărginesc canalurile, capătă importanta unei scene, întîlnindu-ți privirea sub același unghi vizual, iar cetățenii venețieni, mișcîndu-se încoace și încolo în fața decorului învechit al măruntelor lor case de comedie, îți apar ca făcînd parte dintr-o nesfîrșită trupă dramatică. ~ Henry James,#NFDB
346:Cand ajung la o anume varsta si experienta, barbatii prefera sa evite iubirea, li se pare mai simplu sa mearga la curve. Ma rog, nu la curvele din occident, nu merita, sunt adevarate gunoaie umane. Si oricum nu in timpul anului, nu au timp, muncesc prea mult. Drept urmare cei mai multi nu fac nimic, iar unii din cand in cand isi ofera un pic de turism sexual. Si-asta-i cazul cel mai fericit: sa mergi la o curva inseamna sa pastrezi totusi un minim contact uman, multi insa considera mai simplu sa se masturbeze pe internet privind filme porno. «Inteleg», a spus ea dupa un lung rastimp de tacere. «Inteleg ce vrei sa spui, nu crezi totusi ca barbatii sau femeile se pot schimba?» In trecut nu ne putem intoarce, nu cred. Ce ne-asteapta-n viitor? Femeile vor deveni probabil tot mai asemanatoare cu barbatii, pentru un moment raman interesate de seductie, barbatilor insa li se falfaie de seductie, ei vor in primul rand sa reguleze. Seductia nu-i intereseaza decat pe cativa insi fara o viata profesionala pasionanta, in general fara o viata interesanta. Pe masura ce viata profesionala si proiectele personale vor insemna mai mult pentru ele, femeilor li se va parea mai simplu si lor sa plateasca pentru sex, se vor orienta si ele spre turismul sexual; femeile se pot adapta la valorile masculine, uneori cu greu, dar, pot s-o faca, istoria a dovedit-o. ~ Michel Houellebecq, #NFDB
347:Ce varsta sa fi avut femeia asta de smantana si aur? I-as fi dat intre cincisprezece si saptesprezece miliarde de ani. Un punct de pe-un balon dintr-o spuma de universuri pornise sa se umfle el insusi, despris de celalate si alcatuind, treptat, lumea noastra. Materie luminoasa si materie intunecata au concurat la zamislirea galaxiilor: milioane de puncte de aur dispuse-n faguri si-n stringuri. In fiecare, sute de miliarde de stele au produs elemente chimice: pamantul binecuvantat al planetelor. Iar pe firmitura pe care traim, in marea de sticla sarata s-au ivit bacterii si viermi si bureti si trilobiti si nautili si celacanti. Iar cand marile s-au retras, pe plajele lor ude au ramas amfibieni si reptile. Si in padurile negre au prins a fojgai pasari si mamifere. Si umanoizi stangaci au pasit in savana. Specii si rase au exterminat specii si rase, popoare au distrus popoare, civilizatii s-au ridicat si s-au naruit, apocalipse-au venit si-au trecut, biblioteci s-au scris si li s-a dat foc si-n cele din urma o femeie a prins in pantec plod de strigoi de voievod si-o celula-ou, divizandu-se si crescand, a recapitulat facerea lumii, si embrionul a devenit o fetita ghemuita-n uter, si fetita a iesit din mingea de muschi ca dintr-o mare rotunda si-a crescut si-n cele din urma a mostenit pamantul. Caci intreaga lume exista pentru a ajunge la o femeie frumoasa. ~ Mircea C rt rescu, #NFDB
348:După câteva ore de CA la o temperatură apropiată de 15°, un grup de furnici galbene, mercenare, găsesc o idee, imediat recunoscută de ceilalţi centri nervoşi ca fiind cea mai bună.
Întâmplarea face ca Bel-o-kan să aibă numeroase mercenare dintr-o specie oarecum deosebită, "sfărâmătoarele de grăunţe". Caracteristic pentru ele este capul voluminos şi mandibulele lungi şi tăioase care le permit să strivească până şi grăunţele cele mai tari. În luptă nu sunt prea eficace, căci au un corp prea greoi şi picioarele prea scurte.
Aşa că de ce să se târască anevoie până la locul înfruntării, fără să provoace adversarului decât prea puţine pagube? Până la urmă, furnicile roşcate le-au încredinţat sarcini menajere, ca de exemplu tăierea rămurelelor groase.
După părerea furnicilor galbene, există totuşi un mijloc de a transforma aceste făpturi greoaie în trăsnete războinice. E suficient să fie duse în spinare de şase mici lucrătoare agile!
În felul acesta, "sfărâmătoarele de grăunţe", îndrumându-şi prin mirosuri "picioarele vii", se pot năpusti cu mare viteză asupra adversarelor ca să le facă bucăţele cu mandibulele lor lungi.
Câteva luptătoare îndopate cu zahăr fac încercări în solariu. Şase furnici ridică o sfărâmătoare de grăunţe şi aleargă, încercând să-şi sincronizeze paşii. Totul pare să funcţioneze foarte bine.
Cetatea Bel-o-kan inventase tancul. ~ Bernard Werber,#NFDB
349:De la doisprezece ani, cred că de când mi s-a trezit conştiinţa de sine, am început să nu-i mai iubesc pe oameni. De fapt, nu să nu-i iubesc, ci să simt că mi-e greu cu ei. În clipele de tristeţe, mi-a fost mie însumi foarte greu că nu puteam să spun totul nici măcar celor apropiaţi ; adică puteam, dar nu voiam, era ceva care mă reţinea : sunt suspicios, posac şi necomunicativ. În plus, chiar din copilărie am observat faptul că învinuiesc prea adesea sau sunt înclinat să-i acuz pe alţii ; însă, deşi aveam această înclinaţie, foarte adesea eram prins de un alt gând, mult prea grav pentru mine : "Oare nu eu sunt adevăratul vinovat şi nu ei?". Şi cât de adesea mă învinuiam pe mine pe degeaba! Ca să nu caut răspuns la asemenea întrebari, preferam singurătatea. La drept vorbind, nici n-am aflat ceva demn de interes în societatea oamenilor, oricât m-aş fi străduit, şi m-am straduit ; în orice caz, cei de o vârstă cu mine, toţi colegii mei, toţi pâna la unul, erau mai prejos în ce priveşte gândirea - nu-mi vine în minte nici o excepţie.
Dar sunt morocanos, mă ascund mereu. Foarte des vreau să parasesc societatea. Aş putea face un bine oamenilor, dar nu văd nici un motiv ca să le fac acest bine. Şi oamenii ce nu sunt deloc atat de minunati, încât să ai grija lor. De ce nu se poartă ei direct şi sincer şi de ce, neapărat, eu trebuie să fiu primul care să-i abordez? ~ Fyodor Dostoyevsky,#NFDB
350:The Protest
I say 'e isn't Remorse!
'Ow do I know?
Saw 'im on Riccarton course
Two year ago!
Think I'd forget any 'orse?
Course 'e's The Crow!
Bumper Maginnis and I
After a "go",
Walkin' our 'orses to dry,
I says "Hello!
What's that old black goin' by?"
Bumper says "Oh!
That's an old cuddy of Flanagan's -Runs as The Crow!"
Now they make out 'e's Remorse.
Well, but I know.
Soon as I came on the course
I says "'Ello!
'Ere's the old Crow."
Once a man's seen any 'orse,
Course 'e must know.
Sure as there's wood in this table,
I say 'e's The Crow.
(Cross-examied by the Committee.)
'Ow do I know the moke
After one sight?
S'posin' you meet a bloke
Down town at night,
Wouldn't you know 'im again when you meet 'im?
That's 'im all right!
What was the brand on 'is 'ide?
I couldn't say,
Brands can be transmogrified.
That ain't the way -It's the look of a 'orse and the way that 'e moves
That I'd know any day.
439
What was the boy on 'is back?
Why, 'e went past
All of a minute, and off down the track.
-- "The 'orse went as fast?"
True, so 'e did! But my eyes, what a treat!
'Ow can I notice the 'ands and the seat
Of each bumble-faced kid of a boy that I meet?
Lor'! What a question to ast!
(Protest Dismissed)
~ Banjo Paterson,#NFDB
351:Dintre oameni, sunt impresionanţi numai aceia a căror existenţă este o serie de răspântii, numai oamenii care au destin, a căror viaţă se dilată atât de mult, în-cât n-o mai pot domina în nici un fel. Totul este să ai destin, să fii un „caz’’. Prezenţa ta să fie o mustrare, o teamă, o nelinişte, un extaz sau o bucurie. Nimeni să nu ştie cât vei trăi, ce vei face, cum vei gândi, ci doar o teamă şi o bucurie, pentru prăbuşirile şi înălţările tale, să facă din existenţa ta o surpriză continuă, o nelinişte ciudată. Să fii pentru altul prilej de alarmă, de presen-timente, de meditaţie, de ură şi de entuziasm; nimeni să nu fie sigur de drumul pe care mergi, precum ni-meni să nu fie sigur de drumul pe care vei apuca. Exis-tenţa ta să fie o problemă irezolvabilă, pe care nici moartea să n-o poată rezolva vreodată, ci absenţa ta fizică să mărească chinul neînţelesului. Toţi oamenii care n-au un destin şi care nu pot deveni „cazuri" calcă sigur în existenţă, sunt siguri că ei trebuie să ajungă undeva; căci finalul este implicat în premisele fiinţei lor. Acel om, însă, care e un „caz" este pentru el însuşi o nelinişte absolută şi un prilej de nelinişte pentru alţii; în el, tremurul individuaţiei este o halucinaţie,un extaz, o reverie sau o explozie, o creaţie infinită, un nimic ce devine fiinţă. Şi atunci i se pune aceluia ultima întreba-re: dacă lumea a fost creată sau dacă n-a fost încă. ~ Emil M Cioran, #NFDB
352:Cine n-a făcut pact cu diavolul
n-are rost să trăiască, deoarece el exprimă simbolic esenţa vieţii mai bine decît Dumnezeu.
Regretul meu este că diavolul m-a ispitit atît de rar… Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit.
Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decît oamenii de
el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit pînă dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu
decît să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, dezgustat de pămînt şi
de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avîntîndu-se în neant, ca Isus de pe cruce…
Oare ce s-ar fi întîmplat dacă soldaţii romani ar fi ascultat ruga lui Isus, dacă l-ar fi luat
de pe cruce şi l-ar fi lăsat să plece? În nici un caz el nu s-ar fi dus în altă parte a lumii pentru
a predica, ci pentru a muri singur, fără compătimirea oamenilor şi fără lacrimile lor. Chiar
dacă Isus n-ar fi cerut soldaţilor eliberarea — din cauza orgoliului —, totuşi îmi este
imposibil să cred că această idee nu l-ar fi obsedat. Neapărat Isus a crezut că e fiul lui
Dumnezeu, dar aceasta nu l-a putut împiedica, în faţa jertfei pentru alţii, să se îndoiască sau
să-i fie frică de moarte. În întreg procesul răstignirii, Isus a avut momente cînd, dacă nu s-ar
fi îndoit că e fiul lui Dumnezeu, a regretat că e fiul lui. În faţa morţii, Isus Cristos a
regretat că e fiul lui Dumnezeu. Şi dacă a primit moartea, a făcut-o numai pentru a triumfa
ideile sale. ~ Emil M Cioran,#NFDB
353:EFIGIA RATATULUI: Avand oroare de orice fapta, isi repeta siesi: "Miscarea, ce prostie!" Il irita nu atat evenimentele cat ideea de a lua parte la ele; si nu se zbuciuma decat spre a le ocoli. Prin cârteli, a pustiit viața înainte de a-i fi supt ceva. E un Ecleziast de răspântie, care află în universala nimicnicie o scuză pentru infrangerile lui. Hotarat a gasi ca totul e lipsit de importanta, izbuteste usor, evidentele care sa-l slujeasca fiind numeroase. Iese totdeauma victorios din batalia argumentelor, dupa cum iese totdeauna invins din actiune: are "dreptate", refuză totul si totul il refuză. A inteles prea devreme ceea ce nu trebuie sa intelegi ca sa poti trăi - si cum talentul ii era prea stiutor de propriile functii, l-a risipit de teamă să nu-l irosească în nerozia unei opere. Purtând imaginea a ceea ce ar fi putut sa fie ca pe un stigmat si un nimb, roşeşte si e mandru de minunata-i sterilitate, pe veci strain de seducțiile naive, doar el izbăvit printre iloții Timpului. El isi trage libertatea din imensitatea nedesavarsirilor sale; este un zeu infinit si jalnic, pe care nici o creatie nu-l limiteaza, nici o creatura nu-l adora si nimeni nu-l cruță. Ceilalti ii intorc dispretul pe care l-a revarsat asupra lor. Nu are a ispăşi decât faptele pe care nu le-a săvârşit, al caror numar depaseste totusi calculul nemasuratului sau orgoliu. Dar, in cele din urma, drept mangaiere, la capatul unei vieti lipsite de glorie, isi poarta inutilitatea ca pe o coroană. ~ Emil M Cioran, #NFDB
354:Era mândră şi nobleţea acelei mândrii nu i-ar fi permis să treacă uşor peste batjocorirea a ceea ce pentru dânsa era mai presus de orice. Disprețul unui om josnic nu s-ar fi izbit la ea, desigur, decât tot la dispreț ; ar fi durut-o însă orice batjocură pentru cele socotite de ea lucruri sfinte, indiferent din partea cui ar fi venit batjocura. Şi nu din pricină că inima ei n-ar fi avut suficiente resurse de tărie, ci numai pentru că nu cunoştea îndeajuns lumea şi nu era deprinsă cu societatea, numai pentru cą era prea izolată în colţişorul ei. Stătuse izolată aproape toată viaţa , nu-şi părăsise niciodată colţul. Şi, în sfârşit, însuşirea oamenilor buni la inimă, moştenită poate de la tată-său, de a socoti mereu pe fiecare mult mai cumsecade decât este în realitate, de ai exagera calitățile, de a se înflăcăra în aprecierea lor - însuşirea aceasta se resimțea la dânsa în cel mai înalt grad. Cât de greu le vine unor astfel de oameni să suporte mai târziu deziluziile ! Dar şi mai greu le este când îşi dau seama că ei înşişi sunt vinovaţi. De ce, la urma urmelor, ai aşteptat de la oameni mai mult decât sunt ei în stare să-ți dea? Nu-i de mirare, aşadar, că asemenea făpturi suferă decepţii la fiece pas. Mult mai bine le-ar prii să stea liniştite prin colțurile lor şi să nu apară niciodată în societate ; am observat chiar că țin realmente la ungherele prin care s-au cuibărit şi că nu le displace să se izoleze în ele până într-atâta, încât aproape că ajung să se sălbăticească. ~ Fyodor Dostoyevsky, #NFDB
355:Şi totuşi, un Dumnezeu personal poate deveni o mare răspundere. Se poate transforma într-un simplu idol , făcut după chipul şi asemănarea noastră, o proiecţie a nevoilor noastre limitate, a temerilor şi a dorinţelor pe care le avem. Putem presupune că El iubeşte ce iubim noi şi urăşte ce urâm noi, accentuându-ne prejudecăţile, în loc să ne oblige să le depăşim. Când nu izbuteşte să împiedice o catastrofă sau atunci când pare că vrea o tragedie, Dumnezeu poate să pară nemilos şi crud. facila convingere că un dezastru exprimă vrerea lui Dumnezeu ne face să acceptăm lucruri care sunt, în esenţa lor, inacceptabile. Însuşi faptul că, fiind o persoană, Dumnezeu are sex, impune de asemenea nişte limite, căci ar însemna că jumătate dintre reprezentanţii rasei umane sunt sacralizaţi în detrimentul femeii, lucru care poate cauza un dezechilibru anormal, nevrotic, în convenţiile sexuale umane. Aşadar, ideea de Dumnezeu personal poate fi periculoasă. În loc să se tragă dincolo de limitele noastre El ne poate încuraja să ne complacem în ele. Ne poate face la fel de cruzi, neîndurători, aroganţi şi părtinitori ca El. În loc să inspire compasiune care ar trebui să caracterizeze orice religie avansată, ne poate încuraja să judecăm, să condamnăm şi să marginalizăm. Prin urmare, ideea de Dumnezeu personal nu poate fi decât o etapă a dezvoltării noastre religioase. Toate religiile lumii par să fi recunoscut acest pericol şi să fi căutat a depăşi concepţia personală despre realitatea supremă. ~ Karen Armstrong, #NFDB
356:A fost odată Louis Armstrong, cântând la frumoasa lui trompetă în noroaiele din New Orleans. Înaintea lui fuseseră muzicienii trăsniţi care mărşăluiau la paradele oficiale şi transformau marşurile în ragtime. Pe urmă a apărut swingul şi Roy Elridge, viguros, viril, scoţând din trompetă valuri de forţă şi logică şi subtilitate - se apleca asupra ei cu ochi sclipitori şi cu un zâmbet minunat şi trimitea sunetele prin radio să legene lumea jazzului. Sosise apoi Charlie Parker, care copilărise doar cu maică-sa într-o căsuţă de lemn din Kansas City, unde cântase la saxofon alto printre buşteni, repetând în zile ploioase, mergând în oraş să-i vadă pe bătrânii interpreţi de swing Basie şi Benny Moten cu a lor Hot Lips Page şi celelalte, Charlie Parker plecând de acasă şi sosind în Harlem, întâlnindu-se cu nebunul de Thelonius Monk şi cu celălalt smintit, Gillespie, Charlie Parker la începuturile carierei sale, când cânta învârtindu-se în cerc. Puţin mai tânăr decât Lester Young, tot din K. C., un scrântit de geniu, sumbru, a cărui muzică acoperea toată istoria jazzului. Când îşi ţinea saxofonul în sus, în poziţie orizontală, scotea cel mai formidabil sunet. Pe urmă părul îi crescu şi deveni mai leneş şi saxul îi coborî mai jos, ajunse în sfârşit să-l ţină vertical, şi acum, când purta pantofi cu talpa groasă ca să nu mai simtă cărările tari ale vieţii, instrumentul îi zăcea rezemat de piept, iar el sufla lejer şi scotea fraze tot mai simple. Aceştia erau copiii bopului din noaptea americană. ~ Jack Kerouac, #NFDB
357:Spațiile lui Riemann sunt lipsite de orice fel de omogenitate. Fiecare dintre ele se caracterizează prin forma expresiei care definește pătratul distanței dintre două puncte infinit învecinate. ... Rezultă de aici că doi observatori aflați învecinați pot să repereze într-un spațiu riemannian punctele care se află în imediata lor vecinătate, dar nu pot, fără stabilirea unei noi convenții, să se repereze unul față de celălalt. Fiecare vecinătate este deci ca o mică bucată de spațiu euclidian, dar racordarea dintre o vecinătate și următoarea nu e definită și poate fi făcută într-o infinitate de moduri. Spațiul riemannian cel mai general se prezintă, astfel, ca o colecție amorfă de bucăți juxtapuse fără a fi legate’ (Albert Lautmann, Les schèmas de structure, Hermann, 1938, pp.23, 34-35); această mulțime poate fi definită independent de orice referire la o metrică, prin condiții de frecvență sau, mai curând, de acumulare valabile pentru un ansamblu de vecinătăți, condiții total diferite de cele care determină spațiile metrice și tăieturile lor (chiar dacă un raport între cele două feluri de spațiu trebuie să decurgă de aici). Pe scurt, dacă urmăm frumoasa descriere a lui Lautmann, spațiul riemannian este un pur patchwork. Are conexiuni sau raporturi tactile. Are valori ritmice care nu se regăsesc în altă parte, chiar dacă pot fi traduse într-un spațiu metric. Eterogen, în variație continuă, este un spațiu neted, în măsura în care este amorf, nu omogen. (Gilles Deleuze et Félix Guattari) ~ Gilles Deleuze, #NFDB
358:Marie-Laure isi imagineaza undele electromagnetice intrand si iesind din aparatul lui Michel, arcuindu-se in jurul lor, asa cum descria Etienne, doar ca acum sunt de o mie de ori mai multe unde care strabat aerul in toate directiile decât pe vremea lui - sau poate de un milion de ori mai multe. Torente de mesaje scurte, oceane de conversatii pe mobil, de programe de televiziune, de e-mailuri, retele vaste de fibra si cabluri impletite deasupra si dedesubtul orasului, traversand cladiri, arcuindu-se intre transmitatoare din tuneluri de metrou, intre antene de pe cladiri, reclame la Carrefour, Evian si pateuri semipreparate scaparand in spatiu, apoi revenind pe pamant [...]zburand nevazute peste Ardeni, peste Rin, peste Belgia si Danemarca, peste peisajele pline de cicatrici si mereu in schimbare pe care le numim natiuni. Si chiar atat de greu de crezut ca sufletele umbla pe aceleasi cai? Ca tatal ei, Etienne, Madame Manec si baiatul neamt pe nume Werner Pfennig iau cerul cu asalt in stoluri precum egretele, precum randunelele-de-mare, precum graurii? Ca niste uriase navete pline cu suflete zboara de colo-colo, ba chiar se si aud, chiar daca slab, daca deschizi bine urechile? Zboara peste hornuri, trec peste trotuare, iti strapung haina, bluza, osul pieptului si plamanii, iesind prin partea cealaltă, aerul ca o biblioteca in care reverbereaza inca ecoul tuturor vietilor traite vreodata, al fiecarei fraze rostite, al fiecarui cuvant transmis. [...] Renastem in iarba. In flori. In cantece. ~ Anthony Doerr, #NFDB
359:Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nici o teorie şi la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele, care trăiesc fiecare din silinţa lor, nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Nici un animal nu-şi bate joc de altul, asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capabil de atît autodispreţ. Toată caritatea din lume nu face decît să evidenţieze şi mai mult mizeria, arătînd-o mai îngrozitoare şi mai ininteligibilă decît în părăsirea absolută. Ca şi în faţa ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă esenţial ceea ce este în putinţa lor de a schimba. De altă parte, acest sentiment se combină cu unul al imanenţei şi eternităţii mizeriei, al caracterului ei ineluctabil şi fatal, acolo unde există viaţă omenească. Deşi ştii că oamenii ar putea înlătura mizeria, îţi dai totuşi seama de veşnicia ei, dînd astfel naştere la un sentiment neobişnuit de nelinişte amară, la o stare sufletească paradoxală şi tulbure, în care omul apare în toată inconsistenţa şi mizeria lui. Căci mizeria obiectivă din viaţa socială nu este decît un reflex palid al infinitei lui mizerii lăuntrice. Nu admit o revoltă relativă în faţa nedreptăţilor, ci numai o revoltă eternă, fiindcă eternă este mizeria în umanitate. ~ Emil M Cioran, #NFDB
360:A scrie un roman, am spus cândva, e ca și cum ai încerca să faci munții Edom din Lego. Sau ca și cum ai construi întregul Paris, cu clădiri, piețe și bulevarde, până la ultima bancă de pe stradă, din bețe de chibrit. Dacă scrii un roman de optzeci de mii de cuvinte trebuie să iei cam un sfert de milion de hotărâri, nu doar în privința liniilor mari ale intrigii, cine trăiește sau cine moare, cine se îndrăgostește sau este necredincios, cine se îmbogățește sau se face de râsul lumii, numele și chipurile personajelor, obiceiurile și ocupațiile lor, împărțirea pe capitole, titlul cărții (acestea sunt cele mai simple, cele mai generale hotărâri); nu doar ce să povestești și ce să ascunzi sub aparențe înșelătoare, ce vine întâi și ce vine la urmă, ce să spui deschis și la ce să faci aluzie, indirect (și acestea sunt hotărâri destul de generale); dar trebuie să iei și mii de hotărâri mai delicate, cum ar fi dacă scrii, în cea de-a treia propoziție de la sfârșitul paragrafului, "albastru" sau "albăstrui"? Sau ar trebui să fie "albastru-pal"? Sau "azuriu"? Sau "albăstrui-regal"? Sau ar trebui cu adevărat să fie "cenușiu-albăstrui"? Şi acest "albastru-cenușiu" trebuie să stea la începutul propoziției sau trebuie să strălucească doar către sfârșit? Ori la mijloc? Sau ar trebui pur și simplu să fie prins în curgerea unei fraze complicate, plină de propoziții subordonate? Sau cel mai bine ar fi să scriu cele două cuvinte, "lumina serii", fără să încerc să o colorez în "albastru-cenușiu" sau " albastru prăfuit" sau cum o mai fi? ~ Amos Oz, #NFDB
361:Când suntem loviţi, ne aşteptăm ca acela care ne-a lovit să recunoască durerea pe care ne-a pricinuit-o şi să recunoască răspunderea şi vina pe care le poartă faţă de noi. Noi, cei pe care lovitura i-a umilit, vom aştepta ca acela care ne-a lovit să se înjosească în faţa noastră şi să ne ceară să-l iertăm, şi mai cu seamă vom voi să credem că în personalitatea lui s-a petrecut într-adevăr o mare schimbare, atât de mare, încât nu mai trebuie să ne temem că ne va lovi din nou.(...)
Generaţiile următoare suntem noi şi copiii noştri, şi copiii voştri pe care ni-i încredinţaţi nouă, în şcoala noastră în care credem că dreptatea înseamnă capacitatea de a ierta. Începutul iertării – ca proces la care participă ambele părţi deopotrivă – e însăşi recunoaşterea durerii pricinuite atât nouă, cât şi celuilalt, e capacitatea de a vedea punctul de vedere al celuilalt alături de punctul nostru de vedere. La începutul iertării se află modestia care îţi dă posibilitatea să-l vezi pe celălalt ca pe o entitate independentă şi deosebită, şi nu ca rezultatul voinţei şi acţiunilor noastre. Este obligaţia de a ne ajuta unul pe celălalt să evităm noi lovituri, conştienţi de faptul că o schimbare adevărată se poate realiza numai prin cooperare.
Dragi părinţi, vă rog încurajaţi-i pe copiii voştri să ceară iertare colegilor lor dacă i-au lovit, şi daţi-le exemplu personal, cerându-le voi iertare pentru orice lovitură pe care le-aţi dat-o. Ajutaţi-i să vadă cu ochii lor în ce fel puterea de a ierta duce la vindecarea durerii şi la cicatrizarea rănii. ~ Zeruya Shalev,#NFDB
362:e cu e l ementele naturii, precum focul, aerul sau apa, fie cu materia în general, fie cu anumite universalii, precum Formele platoniciene sau numerele pitagoricienilor. Lipsa de unitate a răspunsurilor a generat însă confuzie şi a condus la scepticismul c e lor care au negat realitatea Fi inţ e i . Aristotel a s t abi l i t îns ă că anumite cuvint e au mai multe sensuri, că sunt noA.A.ax A.Ey6f!EVa : or, în acest caz, nu cumva ş i conceptul de Fiinţă trebuie gândit în ma i multe sensuri ? Iar dacă este aşa, s - ar cuveni a fi detaliate sensurile principale ale noţ iuni i de Fiinţă ş i stabilit la c e porţiune d e realitate se aplică ele, după cum trebuie s t abi l i t şi s ensul central, fundamental, care le asociază. Prin urmare, aşa după cum Fiinţa împiedică dispersia realităţii în ansamblu, trebuie s ă existe un fel de sens esenţial al Fiinţei - o ,.F i inţă a Fi inţ e i " , care adună ş i conec tează sensurile relativ diferite ale notiunii de Fiintă. Iar dacă este aşa, înseamnă că toţi filozofii care a identificat Fiinţa cu anumite aspecte ale realului au avut, cumva, dreptate, deşi parţial. Ei nu au văzut decât un anumit sens al Fi inţei, dar le-au scăpat celelalte sensuri. Experienţa lor rămâne ut i l ă ş i merită a f i studiată istoric, ceea c e chiar face Aristotel, în Cartea Alpha mare, dar trebuie s ă fie depă ş i t ă critic printr-un fel de s i nteză. Mai mul t , a căuta să se răspundă în mod univoc între bă ri i : ce este Fiinta s e dovedeste a fi o eroare : Fiinta este, în mod efectiv, mai 'multe entităti, chiar dacă în grad diferite ~ Anonymous, #NFDB
363:i e cu e l ementele naturii, precum focul, aerul sau apa, fie cu materia în general, fie cu anumite universalii, precum Formele platoniciene sau numerele pitagoricienilor. Lipsa de unitate a răspunsurilor a generat însă confuzie şi a condus la scepticismul c e lor care au negat realitatea Fi inţ e i . Aristotel a s t abi l i t îns ă că anumite cuvint e au mai multe sensuri, că sunt noA.A.ax A.Ey6f!EVa : or, în acest caz, nu cumva ş i conceptul de Fiinţă trebuie gândit în ma i multe sensuri ? Iar dacă este aşa, s - ar cuveni a fi detaliate sensurile principale ale noţ iuni i de Fiinţă ş i stabilit la c e porţiune d e realitate se aplică ele, după cum trebuie s t abi l i t şi s ensul central, fundamental, care le asociază. Prin urmare, aşa după cum Fiinţa împiedică dispersia realităţii în ansamblu, trebuie s ă existe un fel de sens esenţial al Fiinţei - o ,.F i inţă a Fi inţ e i " , care adună ş i conec tează sensurile relativ diferite ale notiunii de Fiintă. Iar dacă este aşa, înseamnă că toţi filozofii care a identificat Fiinţa cu anumite aspecte ale realului au avut, cumva, dreptate, deşi parţial. Ei nu au văzut decât un anumit sens al Fi inţei, dar le-au scăpat celelalte sensuri. Experienţa lor rămâne ut i l ă ş i merită a f i studiată istoric, ceea c e chiar face Aristotel, în Cartea Alpha mare, dar trebuie s ă fie depă ş i t ă critic printr-un fel de s i nteză. Mai mul t , a căuta să se răspundă în mod univoc între bă ri i : ce este Fiinta s e dovedeste a fi o eroare : Fiinta este, în mod efectiv, mai 'multe entităti, chiar dacă în grad diferite ~ Anonymous, #NFDB
364:Mi-e frică. Nu ştiu de ce mi-e frică. Ieri seară, la televizor a fost ceea ce ei numesc un „western”. Am fost încremenit de frică şi oroare. Tremuram din tot corpul. Toată familia mea a fost surprinsă.
În dimineaţa asta surorile mele au apărut imitînd acei cow-boy ca să mă sperie. Fug la celălalt capăt al apartamentului. Mă prind din urmă în salon. Fug în bucătărie. Mă prind în bucătărie. Fug spre baie. Mă prind în sala de baie.
- Te vom scalpa, strigă Mathilda, cea mai tînără.
Dar de ce spun cuvinte atît de răutăcioase! Surorile mele mă urmăresc pînă în camera părinţilor. Apoi încearcă să mă prindă în spălătorie, dar scap strecurîndu-mă printre picioarele lor. Mă cuprinde panica. Unde să mă ascund? Îmi vine o idee. Mă închid la wc. Pentru mai multă siguranţă, pun şi zăvorul. Bat în uşă dar nu mă tem, e solidă. În acel wc mă simt ca într-o fortăreaţă, în timp ce ele bat din ce în ce mai tare. Deodată se opresc. Aud discuţii.
- Ce s-a întîmplat? întreabă tata.
- Jacques s-a închis în wc, răspund surorile mele.
- În wc? Ce face acolo? zice tata mirat.
Şi în acel moment am o inspiraţie. Pronunţ fraza pe care o spune totdeauna tata cînd vrea să fie liniştit la wc şi mama îl agasează:
- Citesc o carte.
Tăcere de partea cealaltă a uşii. Ştiu că în casă cuvîntul „carte” provoacă imediat respect.
- Spargem uşa? propune cu gingăşie Mathilda.
Suspans.
Apoi îl aud pe tata mormăind:
- Dacă s-a dus la wc ca să citească o carte, trebuie să-l lăsăm.
În mintea mea se imprimă o lecţie. Cînd nimic nu mai ţine, te închizi în wc şi citeşti o carte. ~ Bernard Werber,#NFDB
365:Iubirea este cu atât mai profundă, cu cât se în-dreaptă spre fiinţe mai nefericite. Dar nu nefericite fiindcă n-au condiţii prielnice de existenţă, deoarece acestea nu ne trezesc decât mila, ci nefericite în sâmburele fiinţei lor. De ce să iubim un om singur pe drumul vieţii? Are el nevoie de iubirea noastră? Cu cât sunt mai mulţi oameni mulţumiţi cu condiţia lor pe pământ, cu atât iubirea din mine se scoboară la un nivel mai inferior. Mă atrage nefericirea altora ca un exerciţiu al iubirii mele. Setea maladivă de nefericire, căutarea tristeţilor altora dezvoltă în mine o iubire egală cu tristeţile, bolile şi nefericirile altora. Şi când iubirea mea reduce din intensitatea acestor blesteme, este ca şi cum aş lupta împotriva tristeţilor, bolilor şi nefericirilor mele, o luptă care, micşorându-se la alţii, creşte la mine, pentru ca variindu-le intensitatea să le pot suporta mai bine. Toate tristeţile, bolile şi nefericirile altora le-am absorbit în mine în măsura în care le-am redus la alţii. Nu mă pot apăra de ele decât sporindu-le. Sunt fiinţe care, în ordinea aceasta, rezistă infinit. Şi atunci este o crimă să nu practici iubirea, ca un mijloc de a reduce nefericirea altora. Numai în iubirea pentru cei nefericiţi, pentru cei care nu pot fi fericiţi, sacrificiul încoronează iubirea. Nu există adâncime în iubire fără sacrificiu, fiindcă în genere nu există adâncime fără o mare renunţare. Şi ce altceva este sacrificiul, dacă nu o mare renunţare dintr-o mare iubire? Viaţa pare a câştiga un sens numai în sacrificiu. Dar nu este o ironie amară faptul că în sacrificiu ne pierdem viaţa? ~ Emil M Cioran, #NFDB
366:Pe peretele opus se află o oglindă; ea nu se sinchiseşte de această oglindă, în schimb oglinda se sinchiseşte de ea. Cu câtă fidelitate îi redă imaginea! E ca un sclav umil care-şi dovedeşte ataşamentul prin fidelitate, un sclav pentru care ea prezintă cea mai mare importanţă, dar care n-are pentru ea nici o importanţă, un sclav care îndrăzneşte să-i înţeleagă dorinţele, dar nu şi curajul de a face dragoste cu ea. Şi această nefericită oglindă care are acum imaginea ei, dar n-o are şi pe ea, care nu-i poate păstra chipul în ascunzătorile ei tainice, smulgând-o vederii lumii întregi, căci nu ştie altceva decât s-o arate altora cum mi-o arată mie acum! Ce supliciu pentru un bărbat dacă ar fi în locul oglinzii! Şi cu toate astea, nu sunt oare destui bărbaţi care au întru totul trăsăturile oglinzii? Care nu posedă nimic decât în momentul în care arată altora, care nu sesizează decât aparenţa lucrurilor, iar nu substanţa lor? Care pierd totul în momentul în care ceea ce posedă are dorinţa de a se arăta, exact ca această oglindă care i-ar pierde imaginea îndată ce ea ar dori să-i deschidă inima? Dacă un bărbat nu e capabil să păstreze în memorie imaginea frumuseţii nici măcar în clipa prezenţei acesteia, el ar trebui, în acest caz, să dorească să fie totdeauna departe de ea, niciodată prea aproape; de aproape, el nu vede ce strânge în braţe, îndepărtându-se, vede din nou... Dar în momentul în care el nu poate vedea obiectul pentru că e aproape de el, în momentul în care buzele lor se unesc într-un sărut, ceea ce strânge în braţe ar putea fi totuşi vizibil pentru ochii sufletului său... ~ S ren Kierkegaard, #NFDB
367:Irlandez sau german, evreu sau catolic, alb sau negru, alcoolic sau suicidar, victimă sau borderline, sunt concepte care clasifică, nu persoane. Ele vorbesc de sociologie, nu de suflet. Pentru a descrie o expresie avem nevoie de foarte multe cuvinte. ”Cei mai mulți oameni nu pot «să spună» cum este persoana din fața lor, dar asta înseamnă doar că nu sunt apți «să spună», nu că nu sunt apți să vadă”, scria filosoful Ortega y Gasset. Găsim atât de multe cuvinte când închidem manualul de psihologie și deschidem un roman, un jurnal de călătorie sau chiar și o carte de bucate. Sau în filme, unde putem vedea adjectivele și adverbele prinzând viață în imagini bine aranjate pentru a se mișca pe un ecran. ”Prefer o Viață de Senzații și nu una de Gânduri”, spunea Keats. Pentru a vedea ghinda e nevoie de un ochi pentru imagine, un ochi pentru manifestare și de limbaj pentru a spune ce ai văzut.
Eșecurile din iubirile, prieteniile și relațiile noastre de familie se reduc cel mai adesea la eșecuri ale percepției imaginative. Dragostea e cu adevărat oarbă când nu ne folosim ochiul inimii, pentru că atunci nu vedem că și cealaltă persoană poartă cu sine o ghindă de adevăr imaginativ. Poate că simțim ceva, dar nu vedem și odată cu viziunea dispar și simpatia și interesul. Ne simțim enervați și începem căutarea de diagnostice și tipologii. Dar soțul tău nu are o ”fixație maternă”, el tânjește și așteaptă și este adesea paralizat. Soția ta nu este ”dominată de animus”, ci este autoritară, argumentează logic și nu poate să cedeze. Cum sunt este de fapt cine sunt oamenii și nu ce spun tipologiile și clasele că ar fi. ~ James Hillman,#NFDB
368:Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atîta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalilate. Să-ţi vină să plîngi atunci cînd te gîndeşti la oameni, să iubeşti totul intr-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie cînd te gindeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce inseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. Oricît m-aş lupta pe culmile disperării, nu vreau şi nu pot să renunţ şi să părasesc iubirea, chiar dacă disperarile şi tristeţile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat in cine ştie ce colţuri îndepărtate ale existenţei mele. Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cînd iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, cînd toţi oamenii te-ar abandona şi cind singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă intunericul mai misterios, se vor răsfrînge şi se vor reintoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri, strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură. Şi atunci întunericul nu va mai fi o atracţie irezistibilă şi nu te vei mai ameţi la viziunea prăpăstiilor şi adîncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile şi limitele beatitudinii, dematerializat de raze şi purificat de seninătăţi, trebuie să fi scăpat definitiv de dialectica luminii şi a întunericului, să fi ajuns la autonomia absolută a întîiului termen. Dar cine poate avea o iubire atît de mare? ~ Emil M Cioran, #NFDB
369:... acolo unde nu există aparat de stat și supramuncă, nu există nici model-Muncă. Există doar o variație continuă a acțiunii libere, trecând de la cuvânt la acțiune, de la o acțiune la alta, de la acțiune la cântec, de la cântec la cuvânt, de la cuvânt la întreprindere, într-un ciudat cromatism, cu momente de vârf sau de efort pe care observatorul extern nu poate decât să le ‘traducă’ în termeni de muncă, izbucnind intens și rar. E adevărat că întotdeauna s-a spus despre negri: ‘Nu muncesc, nu știu ce înseamnă munca.’ ... La fel de adevărat este că și indienii nici măcar nu înțelegeau despre ce este vorba, fiind total incapabili de vreun fel de organizare a muncii, chiar și sclavagistă: americanii nu vor fi importat atâția negri decât pentru că nu se puteau folosi de indieni, care preferau mai degrabă să moară. Anumiți etnologi remarcabili au pus o întrebare esențială. Au știut să întoarcă problema: societățile primitive nu sunt niște societăți de penurie sau de subzistență, dat fiindcă nu cunosc munca, ci, dimpotrivă, niște societăți ale acțiunii libere și ale spațiului neted, care nu au nicio nevoie de un factor-muncă , tot așa cum nici nu constituie stocuri. Aceste societăți nu sunt niște societăți ale lenei, chiar dacă diferența lor față de muncă poate să se exprime sub forma unui ‘drept la lene’. Și nu sunt niște societăți fără legi, chiar dacă diferența lor față de lege poate să se exprime sub aparența unei ‘anarhii’. Ele au mai curând legea nomos-ului, care reglează o variație continuă a activității, cu propria ei rigoare și propria ei cruzime (a te debarasa de ceea ce nu poți să transporți – batrâni sau copii...). (Gilles Deleuze et Félix Guattari) ~ Gilles Deleuze, #NFDB
370:Aveam un gust de piersica in gura. Recunosc ca pana in acea noapte habar nu aveam despre unguentele vaginale cu gust de fructe. Aveam sa descopar, in noptile urmatoare, gusturi de capsune, ananas, portocala, care imi aminteau de inghetatele pe care, copil fiind, imi placea sa le ling intr-o cofetarie minunata din orasul numit La Salamanca, unde fructele mexicane, atat de deosebite, erau transformate in inghetate subtile, vaporoase, aduse la perfectiune in momentul contactului cu limba si cerul gurii noastre, revarsandu-si desavarsirea in clipa in care se evaporau. Mi-o inchipuiam pe Diana cu gusturile copilariei mele in vagin - mamey, guayaba, zapote, guanabana, mango... Ea stia sa se foloseasca admirabil, iar pentru mine, din acel moment, imaginabil de un produs comercial excentric, crema vaginala cu gust de fructe... In schimb, imaginatia mea ramanea neputincioasa cand era vorba despre lenjeria intima pe care o avea in dulapurile de la hotel. Nici nu incerc sa o descriu. Era de nedescris. Era o incitare, un prinos, o nebunie. Calitatea dantelelor si a matasurilor, felul in care se combinau, se deschideau si se inchideau, aratau si ascundeau, imitau si transformau, apareau si dispareau, contrastau de minune cu acea simplitata razboinica, androgina, pe care o stiam: Diana, sfanta luptatoare. Doar o privire aruncata asupra acelor sertare (fiindca ceva ma oprea sa le ating continutul, sa ma delectez cu textura lor) te lasa sa intrevezi, si sa atingi, si sa te bucuri pe dinauntru cu ceea ce se putea ascunde dincolo de astfel de frenezii. Ce miracol: o fata imbracata cu bluza si pantaloni albastri; iar sub aceasta infatisare populara, intimtiatile unei zeite. Care? ~ Carlos Fuentes, #NFDB
371:Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.
Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?
Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu. ~ Marin Sorescu,#NFDB
372:Din momentul în care Herodot și Tucidide au inventat practic istoria și Biblia ne-a povestit cine a procreat pe cine la începuturile istoriei, civilizația vestică e depins în totalitate de cronologie. Evreii și vechii greci sunt de acord în privința asta - timpul este cu adevărat important. Progresul depinde de timp, evoluția depinde de timp, măsurătorile, fără de care nu ar exista științe exacte, se bazează pe dimensiunea timp. Noțiunile de ”nou” și ”îmbunătățit”, care îți stârnesc dorința de a consuma, sunt invenții ale timpului. Mintea vestică are probleme în a-și opri ceasul. Concepe viața interioară în termenii ceasului biologic și chiar bătăile inimii sunt numite tictacuri. Micul dispozitiv electronic pe care îl purtăm la mână simbolizează perfect gândirea vestică centrată în jurul ideii de timp. În limba engleză, cuvântul ”ceas” (watch) vine din aceeași rădăcină lexicală cu cuvintele ”treaz” (awake) și ”conștient” (aware). Credem cu tărie că absolut totul se mișcă în timp, al cărui fluviu poartă cu sine întreaga lume, toate speciile și toți indivizii. Privim totul din perspectivă temporală și adesea lăsăm impresia că putem arăta cu degetul însăși prezența fizică a Timpului.
Pentru a ne modifica viziunea trebuie să ne îndrăgostim. Doar atunci putem vedea altfel ceea ce știm deja de mult. Asemenea iubirii, schimbarea viziunii ne poate aduce mântuirea - nu în sens religios, ci într-un sens mult mai pragmatic. Ca într-un centru de reabilitare, schimbarea de perspectivă ne aduce înapoi ceva ce am pierdut deoarece nu am apreciat la adevărata sa valoare. Simptomele care ne irită zilnic pot fi reevaluate și putem descoperi care este utilitatea lor în viața noastră. ~ James Hillman,#NFDB
373:Fiecare viață poate fi asemănată cu o călătorie.Nu știm niciodată cât de lungă este călătoria noastră prin lume și nici când și unde se va termina.Nu știm dacă va fi frumoasă, monotonă sau plină de neprevăzut.Nu știm ce oameni vom întâlni în călătoria noastră și nici cine ne va fi alături până la sfârșit.Nu știm ce experiențe vom trăi, ce bucurii, ce dureri, ce iluzii, ce speranțe.Știm doar că drumul nostru nu va fi întotdeauna lin,că uneori vom întâmpina obstacole și chiar și oameni care vor încerca să ne abată de la calea noastră.Uneori ne vom opri acolo unde vom avea impresia că ne-am găsit locul sub Soare, apoi vom realiza că nu ne regăsim în locul acela și nici alături de oamenii lângă care am zăbovit...Ruptura de ei va apărea imposibil de suportat și vom amâna o vreme plecarea, irosind timp și iluzionându-ne că poate, într-un târziu, vom primi ceea ce dorim.Iar când nu va mai suporta pustiul din el și lipsa iubirii, sufletul nostru va găsi forța de a-și urma călătoria de unul singur, până ce va întâlni pe altcineva lângă care să i se pară că a găsit locul sub Soare...Nu știm niciodată ce oameni ni se vor alătura în călătoria noastră și nici cât timp ne vor însoți.Unii vor rămâne în urma noastră, pe neașteptate, fiindcă acolo se încheie drumul lor, alții vor călători mai repede și ne vor depăși din mers, îndreptându-se spre zări de ei știute și nouă necunoscute.Vor fi persoane care ni se vor alătura pe drum pentru perioade scurte, căutând să își aline singurătatea alături de noi, ne vom lăsa amăgiți de promisiunile lor, vom trăi deziluzii ce ne vor face să ne pierdem încrederea în oameni și să fim precauți cu aceia care vor încerca să se alăture călătoriei noastre. ~ Irina Binder, #NFDB
374:... dar in "Pivnita de ceapa" a lui Schmuh nu se gasea nimic de mancare si cine voia sa manance ceva trebuia sa mearga in alta parte, la Fischl si nu in "Pivnita de ceapa", fiindca aici nu se taia decat ceapa. Si de ce asa? Pentru ca pivnita se numea astfel si ce era cu totul iesit din comun pentru ca aceasta ceapa, ceapa taiata, cand o privesti cu atentie... nu, clientii lui Schmuh nu mai vedeau nimic sau doar unii dintre ei nu mai vedeau nimic, li se scurgeau ochii, nu pentru ca aveau inimile prea pline; caci unde scrie ca daca ti-e inima plina, trebuie sa iti planga ochii, unora nu le reuseste niciodata asa ceva, mai ales in deceniile din urma, de aceea secolul nostru se va numi candva, in viitor, secolul lipsit de lacrimi, desi a fost multa suferinta - si tocmai din acest motiv, din cauza lipsei lacrimilor, oamenii, cei care isi puteau permite, se duceau la "Pivnita de ceapa", se lasau serviti de patron cu o scandura de tocat, cu un cutit de bucatarie si cu o ceapa ordinara de camp sau gradina care-i costa douasprezece marci, o taiau atat de marunt pana ce sucul reusea. Ce reusea? Reusea ceea ce lumea si suferinta acestei lumi nu reuseau sa produca: omeneasca lacrima rotunda. Si atunci se puneau pe plans. In sfarsit se punea lumea, din nou, pe plans. Se plangea serios, dezlantuit, in toata legea. Apa curgea si lua totul cu ea. Apoi venea ploaia. Apoi cadea roua... Si dupa acea calamitate naturala de douasprezece marci si optzeci de pfenigi, oamenii satui de plans incep sa vorbeasca. Inca ezitand, mirati de propria lor limba goala, dupa ce savureaza ceapa, clientii pivnitei se predau vecinilor lor, acolo, pe lazile incomode imbracate in iuta, se lasa intrebati, isi schimba felul de a fi cum iti intorci paltonul. ~ G nter Grass, #NFDB
375:Când Platon se îndoia dacă locul femeii se află printre vietuitoarele înzestrate cu judecată sau printre cele lipsite de minte, voia doar să arate prostia nemăsurată a sexului frumos. Femeia e tot femeie, orice ar face, adică tot proastă, oricât s-ar strădui să se prefacă. Încă nu-mi vine a crede să fie femeile aşa de proaste încât să le supere cele ce am spus aici. Sunt doar de acelaşi sex cu ele, sunt Prostia. Dovedindu-le proaste nu le fac oare supremul elogiu? Şi, la o dreaptă cumpănire, ar trebui să vadă că mie, Prostiei, îmi datorează ele fericirea lor cu mult mai mare decât a bărbatilor. Nu eu le-am dat farmecele şi aţâţările, pe care cu drept cuvânt le socotesc ele mai de preţ decât orice şi care le ajută să-i înlănţuiască până şi pe cei mai crunţi tirani? De unde vine oare sluţenia bărbaţilor, cu pielea lor plină de păr, cu barba aceea ca o pădure, de par bătrâni şi în floarea vârstei? De la cel mai mare dintre vicii, înţelepciunea. Dimpotrivă, femeile au obraji catifelati, vorbă cristalină, piele netedă, tot atâtea semne ale unei tinereţi veşnice. Au ele vreo altă dorinţă în viaţă decât să placă bărbaţilor? Gătelile, sulemenelile, băile, dichisirea părului, parfumurile, mirodeniile şi toate celelalte care slujesc la înfrumuseţarea chipului, ochilor ori ascund beteşugurile, nu sunt inchinate acestui scop? Şi nu prostia le ajută pe femei să şi-l atingă? Dacă bărbaţii îndură fără crâcnire toanele femeilor, o fac ei oare din alt motiv decât pentru că aşteaptă ca ele să-i răsplătească dăruindu-le plăcere? Iar plăcerea e totuna cu prostia. Cine ia aminte la toate neroziile pe care le spune şi la toate prostiile pe care le săvârşeşte bărbatul care vrea să intre pe sub pielea unei femei nici că are nevoie de mai bună dovadă. ~ Erasmus, #NFDB
376:Cei ce aleargă după nemurire scriind cărţi nu se deosebesc prea tare de oratori. Cu toţii îmi sunt îndatorati până peste cap, dar de inspirat îi inspir mai cu seamă pe scriitorii de flecuşteţe şi istorioare. Căci autorii care prin opere miezoase aspiră la preţuirea puţinilor oameni înzestraţi cu judecată îmi par mai degrabă vrednici de milă decât de invidie. Îşi storc veşnic creierii, adaugă, schimbă, taie, pun la loc, se întorc, îndreaptă, citesc în stânga şi-n dreapta. Veşnic nemulţumiţi de roadele muncii lor, lucrează nouă sau zece ani la o carte. Şi cu ce se aleg după atâtea cazne şi trude; după atâtea nopti în care n-au gustat dulceaţa somnului? Cu cea mai deşartă şi mai uşuratică răsplată de pe lume, preţuirea câtorva cititori. Şi asta nu-i tot, căci mârjirea lor are şi urmări neplăcute. Sănătate, bunăstare, tihnă, se duc pe apa sâmbetei. Deoarece se lipsesc de toate plăcerile vieţii, ajung urduroşi, traşi la faţă, sfrijiţi, ba adesea şi orbesc. Sărăcia îi împovărează, invidia îi macină, bătrâneţea le este timpurie şi, copleşiţi de toate relele de soiul ăsta, mor înainte să le vină sorocul. Şi toate acestea le înfruntă scriitorii înţelepţi doar de dragul laudelor a încă trei ori patru prăpădiţi asemenea lor. Dimpotrivă, fericit autorul ce intră sub aripa mea ocrotitoare! El nu cunoaşte munca pe brânci şi chinul, scrie tot ce-i trece prin cap, pune pe hârtie tot ce visează noaptea cu mintea-i înfierbântată. Nu şterge şi nu îndreaptă nimic, încredinţat că va avea mai mulţi admiratori de va scrie gogomănii mai mari, pe gustul gloatei neghioabe şi neştiutoare. Ce-i pasă dacă rarii învăţaţi şi oamenii cu judecată îl citesc şi îl dispreţuiesc? Fluierăturile a două sau trei persoane cu capul pe umeri nu vor fi oare înăbuşite de aplauzele tunătoare ce răsună din toate părţile? ~ Erasmus, #NFDB
377:Un om se defineşte la fel de bine prin comediile sale ca şi prin elanurile sale sincere. Tot astfel se întâmplă, la un alt nivel, cu sentimentele, inaccesibile inimii, dar parţial trădate de faptele pe care le însufleţesc şi de atitudinile spiritului pe care le presupun. Nu-i greu de văzut că in felul acesta definesc o metodă. Dar e uşor de văzut că e vorba de o metodă de analiză si nu de cunoaştere. Căci metodele implică metafizici, trădind fără voia lor concluziile pe care pretind uneori că nu le cunosc încă. Astfel, ultimele pagini ale unei cărţi se află încă în primele. Metoda definită aici exprimă sentimentul că orice cunoaştere adevărată este imposibilă. Nu putem decât enumera aparenţe şi simţi un climat. Atunci vom ajunge poate la acel insesizabil sentiment al absurdităţii, în lumile diferite dar frăţeşti ale inteligenţei, ale artei de a trăi sau ale artei pur şi simplu. Climatul absurdităţii e un început. Sfîrşitul e universul absurd şi acea atitudine a spiritului care proiectează asupra lumii o strălucire ce-i este proprie, făcând să lumineze chipul privilegiat şi implacabil pe care ştie să i-l recunoască. Toate marile acţiuni şi toate marile filosofii au un început derizoriu. Marile opere se nasc adesea pe neaşteptate, la colţul unei străzi sau la intrarea într-un restaurant. Tot astfel şi absurditatea. Lumea absurdă, mai mult decât oricare alta, îşi trage nobleţea din această naştere lipsită de măreţie. În anumite situaţii, un om care răspunde: «la nimic», când e întrebat la ce se gândeste, poate că doar se preface. Cei iubiţi o ştiu prea bine. Dar dacă acest răspuns este sincer, dacă exprimă acea stare ciudată a sufletului când vidul devine elocvent, când lanţul gesturilor cotidiene s-a rupt, când inima caută zadarnic veriga pierdută, el reprezintă primul semn al absurdităţii. ~ Albert Camus, #NFDB
378:Văzând în fapta lui jignire, Boierii şi-au ieşit din fire: „Vecinu-i fire prost crescută, Un farmazon, un om năuc: Bea roşul vin ca un haiduc, La doamne mâna nu sărută, Doar da şi nu, nicicând poftim” - îl osândiră unanim.
În satul său, pe-aceeaşi vreme Un alt boier sosi-n vecini, Stârnind aidoma dileme La moşierii cei meschini. Vladimir Lenski se numeşte, Direct din Gottirsgen soseşte: Frumos şi tânăr şi poet, Lui Kant discipol, interpret, El din Germania ceţoasă Aduse roadele ştiinţei — S-aline greul suferinţei; Fiinţă-aprinsă, curioasă, Cu negrul păr adus pe spate Vorbea cu foc de libertate. Adică francmason, aici în sens de liber-cugetător. Ferit de tina infamiei, Cu sufletul cuprins de-ardoare, Credea-n căldura prieteniei Şi-n duioşie de fecioare. În inima-i ce ignoranţă! — Nutrea statornic o speranţă. Şi-a lumii larmă, strălucire îi răscoleau tânăra-i fire, împodobind ideea-n haină De reverii şi dulce vis; Scruta cu sufletul deschis în viaţă-un scop, în lume-o taină Ce-i frământa adânca minte, …Visând minuni, ţintind nainte! Credea el că un suflet mare Se va uni cu el, odată, Că chipul gingaşei fecioare L-aşteaptă undeva curată; Sau că amicii-s plini de zel Să poarte lanţuri pentru el, Să sfarme-n ţăndări braţul lor Ulciorul clevetirilor; Că-n viaţă sunt aleşi ai sorţii, Prieteni sfinţi ai omenirii, Ce hărăziţi sunt nemuririi, Cu veşnica văpaie-a torţii Şi cu raza ei de înnoire S-aducă-n lume fericire. Revolta şi compătimirea, iubirea binelui avea Şi-a slavei dulce pătimire De june-n sânge-i clocotea. El lira şi-o plimba cu sete Sub cerul lui Schiller şi Goethe Şi sufletu-i vibra patetic, Aprins de jarul lor poetic. Şi-a muzelor înaltă artă N-a ruşinat-o el nicicând. Şi nimeni de semeţu-i gând N-a fost în stare să-l despartă, De dorul sfânt al tinereţii Şi gingăşia simplităţii. ~ Alexander Pushkin,#NFDB
379:Cunosc perioade de mari stagnări.Nu că aştept,cum face toată lumea,zile la rând până să răspund cu o simplă carte poştală unei scrisori urgente ce mi-a fost adresată.Nici că renunţ la nesfârşit să fac,ca nimeni altcineva,gestul uşor de făcut care mi-ar fi util sau gestul util care mi-ar fi agreabil.Intră mult mai multă subtilitate în felul meu de a fi neinteligent cu mine însumi.Eu stagnez în chiar sufletul meu.Se petrece în mine o suspendare a voinţei,a emoţiei,a gândirii,iar această suspendare durează zile nesfărşite;numai viaţă vegetativă a sufletului;cuvântul,gestul,înfăţişarea- mă mai poate exprima în raport cu alţii şi,prin intermediul lor,în raport cu mine.În aceste perioade impregnate de umbre,nu pot să gândesc,să simt,să am vreo dorinţă.Nu mai ştiu să scriu altceva decât cifre sau să mâzgălesc.Nu resimt nimic,iar moartea unei persoane iubite mi-ar da impresia că s-ar produce în altă limbă străină.Sunt incapabil:am impresia că dorm,iar gesturile,cuvintele,acţiunile mele cele mai judicoase par a nu fi decât o respiraţie periferică,instinctul ritmic al unui organism oarecare.
Trec aşa zile întregi şi,dacă ar fi să le socotesc,nu aş putea să spun cât din viaţa mea s-a scurs astfel.Uneori cred ,atunci când ajung să mă debarasez de această zacere,că nu rămân chiar gol puşcă,cum mi-aş imagina,că mai există văluri impalpabile care acoperă eterna absenţă a adevăratului meu suflet.Mi se mai întâmplă să constat că a gândi,a simţi,a dori pot să reprezinte tot atâtea stagnări,faţă de un gând şi mai intim,faţă de o voinţă pierdută undeva în labirintul a ceea ce sunt eu cu adevărat.
Fie ce-o fi,rămân aşa cum sunt.Iar dumnezeului sau dumnezeilor ce vor fi existând,cu mâna mea le arunc de la mine fiinţa mea ca pe o sfidare,aşa cum ordonă soarta,iar hazardul împlineşte,fidel unui jurământ uitat. ~ Fernando Pessoa,#NFDB
380:Totuşi, nu-mi pot scoate din cap diferenţa enormă ce există între idei şi viaţă. E o dislocare permanentă, cu toate că ne străduim să aruncăm peste amândouă un magnific acoperământ. Şi nu se potriveşte. Ideile trebuie însoţite de acţiune.’’
‘’Până acum, gândul meu, colaborând cu mine însumi, a fost acela de a mă îndepărta de etalonul de aur al literaturii. Pe scurt, gândul meu era să prezint o resurecţie a emoţiilor, să descriu comportamentul unei fiinţe omeneşti în stratosfera ideilor, adică în ghearele delirului. Să zugrăvesc o fiintă presocratică, o făptură jumătate ţap, jumătate titan.’’
‘’Când vâd siluetele bărbaţilor şi femeilor mişcându-se apatic în dosul zidurilor închisorii lor, la adăpost sigur, bine închişi pentru câteva ore fugare, mă înspăimântă potenţialul de dramă umană cuprins în aceste trupuri plăpânde, în dosul acestor ziduri cenuşii e plin de scântei umane şi totuşi nici un incendiu nu izbucneşte. Oare aceştia sunt bărbaţi şi femei, mă întreb eu, sau doar nişte umbre, umbrele unor marionete manevrate de nişte sfori invizibile? Aparent se mişcă fără nici un fel de constrângere, dar n-au unde să se ducă. Doar pe un singur tărâm sunt liberi şi pot hălădui în libertate, dar încă n-au învăţat să-şi ia avânt. Până acum nu se cunoaşte vreun vis care să-şi fi luat avântul. Nici un om n-a venit pe lume destul de uşor, destul de voios pentru a se putea desprinde de pământ!
Vulturii care au bătut o vreme din aripile lor puternice s-au zdrobit de pământ. Ne-au ameţit cu zgomotul pe care-1 fac când bat aerul cu apripile. Rămâneţi pe pământ, o, voi, vulturi ai viitorului! Cerurile au fost explorate şi s-au dovedit a fi pustii. Iar ceea ce zace sub pământ este tot un pustiu, umplut doar de oseminte şi de umbre. Rămâneţi deci pe pământ şi mai plutiţi
câteva sute de mii de ani! ~ Henry Miller,#NFDB
381:Endurance
YOU never hear a woman boast
Of her endurance, yet I vow
The tiniest mite o' a woman has
More courage than a man, somehow.
Lor' bless me, when I hear a man
A-braggin' how he kep' right on
A pluggin', fightin' to'ards his goal,
With all his hope of winnin' gone,
A-puffin' out his chest with pride,
It makes me smile, becoz I know
If he 'd a woman's cross t' bear,
'At he 'd a give up long ago.
It 'pears t' me 'at woman is
Jes' equal parts o' nerve an' grit;
There is no task too great fer her,
She doesn't know such word as quit.
I've seen her when I knew her strength
Was failin' faster every day,
Still workin' on without complaint,
Findin', in some mysterious way,
The power t' overcome her aches,
An' all the weariness she knows.
Endurance! Not bin' ever yet
Has equaled what a woman shows!
An' when her back was like t' break,
An' man would plumb discouraged be,
I've heard a little woman say:
'The children need so much from me
I've got t' work,' an' then she 'd start
Washin' an mendin' little clo'es;
An' then sit up till late at night
Darnin' the holes in little hose.
It mattered not how sick she wuz,
No task o' hers she ever shirked,
When man would quit an' go t' bed
That little woman bravely worked.
230
An' so it allus makes me smile
T' hear a man git up an' say
'T is wonderful what he endured,
An' how he worked from day t' day;
An' then t' tell in boastin' style
The hardships that he underwent,
Explainin' how he kep' his nerve
Although his strength was nearly spent.
For when it comes t' downright grit,
An' bearin' troubles great an' small,
An' winnin' spite of everything,
A little woman beats 'em all.
~ Edgar Albert Guest,#NFDB
382:Out Of Khaki
I slung me khaki suit to-day.
Civilian now front heel to chin
I 'op round on a single shin;
At home in peace I'm bound to stay.
'N' so they've took me duds away.
It 'urt like strippin' off me skin!
I put it on three years ago,
The ole brown rig. There wasn't then
A prouder chicken in the pen.
Jist twenty turned, me nibs you'd know
For how I give me chest a throw,
A man among the best of men.
Me little no the touch I give,
Me chin's ez solid ez a rock,
'N' level with the Town 'All clock,
A five-inch grin across me chiv.
“Lor' love us, this is how to live,”
Sez I, 'n' felt I owned the Block.
Glad eyes was ever on the lurk,
'N' little 'earts was thumpin' warm
For nippers trainin' with the swarm
To swat ole Kaiser Bill, or work
A toe-hold on the heathen Turk.
Fair dink, I loved the uniform!
I soused mine in the brine that day
When Tophet spilt, 'n' in the roar
Of shells that split the sea 'n' tore
Our boats to chips, we broke any
Up through the pelt of leaden spray,
'N' got our first real taste of war.
They shot me tunic all to rags;
Then in the perpendic'lar spree
Me trousers wore off to the knee.
The right-abouts of many bags
83
Was ground off in the dust 'n' crags
A-sittin' in Gallipoli.
I wore the khaki on the SommeMost time 'twas jist a coat of mud;
I once come through the battle scud
Stripped mother-naked by a bomb;
'N' once it' took its color from
Me own 'n' one good cobber's blood.
They cheered the khaki through the street
When we come home with pipers gay,
But now I'm jist a bloke in grey.
Harf-lost, lob-sided, incomplete,
It's nothin' but me spook you'll meet,
Ghost-walkin' in the light o' day.
~ Edward George Dyson,#NFDB
383:— Şi totuşi ce? albi zâmbetul oblic al lui Schiassi.
— Şi totuşi, spusei, chiar şi când nu va mai fi nici un singur om care să citească poveştile pe care le scriem, bine sau rău, când expoziţiile de artă vor rămâne pustii şi compozitorii îşi vor cânta creaţiile lor înaintea şirurilor de scaune goale, lucrurile pe care le vom face, nu spun eu, cei care au meseria mea.:.
— Hai, hai, curaj, împungea sarcastic amicul meu.
— Da, poveştile care se vor scrie, tablourile care se vor picta, bucăţile muzicale care se vor compune, tâmpitele ticnitele confuzele şi inutilele lucruri de care spui, vor fi totuşi mereu culmea cea mai înaltă a omului, flamura sa adevărată.
— Mă înspăimânţi, exclamă Schiassi.
Dar, nici măcar eu nu ştiu cum, eram incapabil să mă opresc. Eram cuprins de o mânie fără margini; şi-mi năvălea din piept, şi nu izbuteam s-o reţin.
— Da, spusei, idioţeniile alea despre care spui vor fi tot ceea ce ne deosebeşte mai mult de animale, indiferent dacă sunt cu totul şi cu totul inutile, ba poate tocmai pentru asta. Mai mult chiar decât atomica, decât sputnicele şi decât rachetele intersiderale. Şi în ziua în care idioţeniile acelea nu se vor mai face, oamenii vor fi devenit nişte viermi nenorociţi ca în timpul cavernelor. Căci diferenţa dintre un furnicar de termite sau un dig de castori şi miracolele tehnicii moderne e o diferenţă minoră, un lucru de nimic faţă de cea care deosebeşte acelaşi furnicar de... de...
—De o poezie ermetică de zece versuri, poate? sugeră cu răutate Schiassi.
— Desigur, faţă de o poezie, chiar dacă aparent este indescifrabilă, chiar şi de numai cinci versuri. Ar ajunge încercarea de-a o scrie, chiar dacă eşuează... poate greşesc, dar numai în direcţia asta există pentru noi unica scăpare. Şi dacă...
Aici Schiassi se abandonă într-un superb şi nesfârşit hohot de râs. ~ Dino Buzzati,#NFDB
384:Den we git hurtee again. Somebody call hisself a deputy sheriff kill de baby boy now. (Over)1 “He say he de law, but he doan come ’rest him. If my boy done something wrong, it his place come ’rest him lak a man. If he mad wid my Cudjo ’bout something den he oughter come fight him face to face lak a man. He doan come ’rest him lak no sheriff and he doan come fight him lak no man. He have words wid my boy, but he skeered face him. Derefo’, you unnerstand me, he hidee hisself in de butcher wagon and when it gittee to my boy’s store, Cudjo walk straight to talk business. Dis man, he hidin’ hisself in de back of de wagon, an’ shootee my boy. Oh, Lor’! He shootee my boy in de throat. He got no right shootee my boy. He make out he skeered my boy goin’ shoot him and shootee my boy down in de store. Oh, Lor’! De people run come tellee me my boy hurtee. We tookee him home and lay him in de bed. De big hole in de neck. He try so hard to ketchee breath. Oh, Lor’! It hurtee me see my baby boy lak dat. It hurtee his mama so her breast swell up so. It make me cry ’cause it hurt Seely so much. She keep standin’ at de foot of de bed, you unnerstand me, an’ lookee all de time in his face. She keep telling him all de time, ‘Cudjo, Cudjo, Cudjo, baby, put whip to yo’ horse!’ “He hurtee so hard, but he answer her de best he kin, you unnerstand me. He tellee her, ‘Mama, thass whut I been doin’!’ “Two days and two nights my boy lay in de bed wid de noise in de throat. His mama never leave him. She lookee at his face and tellee him, ‘Put whip to yo’ horse, baby.’ “He pray all he could. His mama pray. I pray so hard, but he die. I so sad I wish I could die in place of my Cudjo. Maybe, I doan pray right, you unnerstand me, ’cause he die while I was prayin’ dat de Lor’ spare my boy life. “De man dat killee my boy, he de paster of Hay Chapel in Plateau today. I try forgive him. ~ Zora Neale Hurston, #NFDB
385:BENVOLIO - Tuo padre, sì… Ma quale interna pena fa tanto lunghe
l’ore di Romeo?
ROMEO - La pena di non posseder per sé la cosa che gliele farebbe brevi.
==========
È la crudele legge dell’amore. Già le pene del mio pesano troppo
sul mio cuore, e tu vuoi ch’esso trabocchi coll’aggiungervi il peso
delle tue: giacché quest’affettuosa tua premura altro non fa che
aggiunger nuova ambascia a quella che m’opprime, ch’è già troppa.
L’amore è vaporosa nebbiolina formata dai sospiri; se si dissolve,
è fuoco che sfavilla scintillando negli occhi degli amanti; s’è
ostacolato, è un mare alimentato dalle lacrime degli stessi amanti.
Che altro è più? Una follia segreta, un’acritudine che mozza il
fiato, una dolcezza che ti tira su.
==========
Oh, ch’ella insegna perfino alle torce come splendere di più viva
luce! Par che sul buio volto della notte ella brilli come una gemma
rara pendente dall’orecchio d’una Etiope. Bellezza troppo ricca per
usarne, troppo cara e preziosa per la terra! Ella spicca fra queste
sue compagne come spicca una nivea colomba in mezzo ad uno stormo
di cornacchie. Finito questo ballo, osserverò dove s’andrà a posare
e, toccando la sua, farò beata questa mia rozza mano… Ha mai amato
il mio cuore finora?… Se dice sì, occhi miei, sbugiardatelo,
perch’io non ho mai visto vera beltà prima di questa notte.
==========
Codesti subitanei piacimenti hanno altrettanta subitanea fine, e
come fuoco o polvere da sparo s’estinguono nel lor trionfo stesso,
si consumano al loro primo bacio. Miele più dolce si fa più
stucchevole proprio per l’eccessiva sua dolcezza, e toglie la sua
voglia al primo assaggio. Perciò sii moderato nell’amare. L’amor
che vuol durare fa così. Chi ha fretta arriva sempre troppo tardi,
come chi s’incammina troppo adagio.
========== ~ William Shakespeare,#NFDB
386:Cred ca deja am scris in notele mele despre faptul ca iubirea se aseamana izbitor cu o tortura sau cu o operatie chirurgicala. Aceasta idee poate fi insa dezvoltata la modul cel mai chinuitor. Chiar daca cei doi amanti ar fi foarte indragostiti si plini de dorinte unul fata de celalalt, unul din ei va fi intotdeauna mai calm sau mai putin posedat decat celalalt.
El - sau ea - este operatorul, sau calaul; celalalt, subiectul, victima. Auziti aceste suspine, preludiu al unei tragedii a dezonoarei, gemetele, strigatele, horcaiturile? Cine nu le-a proferat, cine nu le-a extorcat fara putinta de a se impotrivi? Si ce gasiti mai rau in supliciul profesat de niste tortionari meticulosi? Ochii acestia de somnambul, dati peste cap, membrele ale caror muschi tresar cu putere si se incordeaza, ca si cum ar fi actionati de o pila galvanica, betia, delirul, opiumul, in consecintele lor cele mai violente,nu va vor oferi, cu siguranta, exemple atat de curioase, atat de inspaimanatatoare. Si chipul omului, pe care Ovidiu il credea alcatuit pentru a oglindi astrele, iata-l nemairostind decat expresia unei ferocitati nebunesti ori destinzandu-se intr-un soi de moarte. Fiindca, desigur, as crede ca fac un sacrilegiu folosind extaz pentru acest soi de descompunere.
-Infricosator joc, in care trebuie ca unul dintre jucatori sa-si piarda controlul de sine !
Odata, in fata mea, s-a pus intrebarea : in ce consta placerea cea mai mare a dragostei? Cineva a raspuns cu naturalete : in a primi; iar un altul : in a se datui. Primul spuse: placere orgolioasa! Iar al doilea: voluptate a umilintei! Toti acesti obsceni vorbeau ca din Imitatio Christi. In fine, s-a gasit un isolent utopist care a spus ca cea mai mare placere a dragostei este aceea de a forma cetateni pentru patrie.
Eu spun ca unica, suprema voluptate, in iubire, sta in certitudinea de a face răul. Iar barbatul si femeia stiu asta din nastere ca intreaga voluptate se gaseste in rău. ~ Charles Baudelaire,#NFDB
387:Look at me, woman,” Lor growled.
I turned my head and met his gaze coolly.
“If he tells you anything about us, we’ll kill you. Do you understand that? One word, you die. So if you’re walking around feeling cocky and protected because Barrons likes to fuck you, think again. The more he likes to do you, the more likely it is that one of us will kill you.”
I looked up at Ryodan.
The owner of Chester’s nodded.
“Nobody killed Fiona.”
“She was a doormat.”
I pushed the arm away from my neck. “Get out of my way.”
“I would suggest you cure him of his little problem if you want to survive,” Lor said.
“Oh, I’ll survive.”
“The farther away from him you get, the safer you are.”
“Do you want me to find the Book or not?”
Ryodan answered. “We don’t give a fuck if the Book is out there. Or that the walls are down. Times change, we go on.”
“Then why are you helping with the ritual? V’lane said Barrons asked you and Lor to handle the other stones.”
“For Barrons. But if he breathes one word about himself, you’re dead.”
“I thought he was the boss of you guys.”
“He is. He made the rules we live by. We’ll still take you from him.”
Take you from him. Sometimes I was so dense. “And he knows that.”
“We’ve had to do it before,” Lor said. “Kasteo hasn’t said a word to us since. I say get over it already. It’s been a thousand fucking years. What’s a woman worth?”
I inhaled slow and deep as the full ramifications of what they’d just told me sunk in. This was why Barrons never answered any of my questions and never would. He knew what they would do to me if he told me—whatever they’d done to Kasteo’s woman a thousand years ago. “You don’t need to worry about it. He hasn’t told me anything.”
“Yet,” Lor said.
“But more importantly,” I said, looking at Ryodan. “I won’t ask. I don’t need to know.” I realized it was true. I was no longer obsessed with having a name and an explanation for Jericho Barrons. He was what he was. No name, no reasons, would alter anything about him. Or how I felt. ~ Karen Marie Moning,#NFDB
388:In Europa, intre 1911 si 1913, s-au produs doua miscari disidente ale psihanalizei, miscari inaugurate de persoane care pana atunci jucasera un rol de baza in tanara stiinta: Alfred si C. G. Jung. Aceste miscari pareau foarte periculoase si castigasera repede un mare numar de partizani. Ele nu trebuiau, totusi, prin forta lor, sa fie resimtite ca niste socuri furnizate psihanalizei, chiar daca nu se mai nega materialul faptic, ci permiteau, ceea ce era ademenitor, eliberarea de rezultate. Jung a incercat o transpunere a faptelor analitice intr-un mod abstract, impersonal, fara sa tina cont de istoria individului, modalitate prin care el spera sa indeparteze recunoasterea sexualitatii infantile si a complexului lui Oedip, ca si necesitatea de a analiza copilaria. Adler parea sa se indeparteze si mai mult de psihanaliza, respingand total importanta sexualitatii. Critica a fost ingaduitoare cu cele doua miscari (pentru cei doi «eretici»), eu neputand sa obtin mai mult decat sa-i fac pe Adler si pe Jung sa renunte sa-si numeasca doctrinele «psihanaliza». Se poate astazi constata, la capatul a zece ani, ca cele doua tentative au trecut pe langa psihanaliza fara sa o atinga.
Este suficient sa spun ca in fata celor care m-au parasit ca Jung, Adler, Stekel sau alti cativa, se gaseste un mare numar de cercetatori ca Abraham, Eitingon, Ferenczi, Rank, Jones, Brill, Sachs, pastorul Pfister, van Emden, Reik, care de aproape 15 ani mi-au ramas fideli colaboratori, de majoritatea legandu-ma o prietenie pe care nimic n-a tulburat-o. N-am numit aici decat pe cei mai vechi dintre elevii mei, cei care si-au facut deja un nume in literatura psihanalitica; amintirea altor nume nu implica mai putin respect, si tocmai printre cei tineri si printre cei care au venit la mine mai tarziu se gasesc talente care ne dau mari sperante. Dar trebuie sa spun in avantajul meu ca un om dominat de intoleranta si de aroganta perfectiunii nu s-ar fi putut inconjura de o astfel de legiune de personalitati cu o inteligenta superioara, mai ales cand nu are sa le ofere atractii de ordin practic. ~ Sigmund Freud,#NFDB
389:Prin artă, Dostoievski penetrează înseşi principiile vieţii ideilor, iar viaţa pătrunde în arta sa. Ideile trăiesc la el o viaţă organică, au soarta lor inevitabil umană, iar această viaţă este dinamică, nu are nimic static, nu e pasivă, osificată. Dostoievski studiază procesele dinamice în viaţa ideilor. În creaţia sa se înalţă vârtejul de foc al ideilor care curge şuvoi. Ideile reci nu există şi nici nu-l interesează. La Dostoievski există ceva din spiritul lui Heraclit. Totul este incendiar, dinamic, totul e în mişcare, în contradicţie şi luptă. Ideile sale nu sunt categorii îngheţate, statice, ci torente pârjolitoare. Toate sunt legate de destinul omului, de destinul lumii şi al lui Dumnezeu. Ideile determină destinul, ele sunt adânc ontologice, existenţiale, energetice şi dinamice. În idee este concentrată şi ascunsă energia distrugătoare a dinamitei, iar Dostoievski arată cum exploziile ideilor distrug şi aduc moartea. Totodată, în idee este concentrată şi ascunsă energia regeneratoare şi izbăvitoare. Lumea ideilor lui Dostoievski este cu totul deosebită, o lume unică, mult deosebită de lumea ideilor lui Platon. Ideile lui Dostoievski nu sunt prototipuri ale existenţei, nu se constituie în esenţele primare şi, desigur, nu sunt norme, ci destine ale existenţei, energii incandescente primare. Dar, ca şi Platon, Dostoievski a recunoscut rolul determinant al ideilor. Şi, în ciuda modei actuale, înclinată să nege valoarea independentă a ideilor şi să suspecteze valoarea lor la fiecare scriitor, nu poţi să te apropii de Dostoievski, nu poţi să-l înţelegi, fără să te cufunzi în diversa şi bogata lume a ideilor lui. Creaţia lui Dostoievski este un adevărat ospăţ al cugetării. Iar acei care refuză să ia parte la acest ospăţ, bazaţi pe faptul că în reflecţiile sale sceptice bănuiesc valori comune ale gândului şi ideii, sunt sortiţi la o existenţă tristă, săracă, ajung în pragul inaniţiei spirituale. Dostoievski descoperă noi lumi. Aceste lumi se află în stare de mişcare clocotitoare. Prin intermediul lumilor şi prin mişcarea lor sunt dezlegate destinele omeneşti. ~ Nikolai A Berdyaev, #NFDB
390:cele 3 secole
diferitele lor tipuri de sensibilitate se exprima cel mai bine astfel:
aristocratismul: Descartes, domnia ratiunii, marturie despre suveranitatea vointei.
feminismul: Rousseau, domnia sentimentului, marturie despre suveranitatea simturilor, minciuna.
animalismul: Schopenhauer, domnia dorintei, marturie despre suveranitatea animalitatii. mai cinstit, dar sumbru.
secolul 17 e aristocratic, ordonator, trufas fata de animalic, sever fata de inima, "incomod", chiar lipsit de sentiment, negermanic, retinut fata de burlesc si naturalete, inclinat spre generalizare si cu aere de suveranitate fata de trecut, deoarece este increzator in sine. in mare masura si animal de prada, multa deprindere ascetica pt a putea ramane stapan. secolul tariei de vointa dar si al pasiunii puternice.
secolul 18 e dominat de femeie, visator, inteligent, cam plat, avand totusi un anumit spirit la dispozitia dorintelor sale, a inimii, libertin in delectarea cu cele spirituale, subminand orice gen de autoritate. ametit, voios, limpede, uman, fals fata de sine, o mare canalie au fond, sociabil.
secolul 19 e mai animalic, mai subteran, mai urat, mai realist, mai badaran si tocmai de aceea considerat "mai bun" "mai cinstit" mai smerit in fata "realitatii", mai autentic. dar slab in vointa, dar trist si sumbru, pofticios dar fatalist. nu se teme si nici nu stimeaza ratiunea sau inima. adanc convins de dominatia poftelor [Schopenhauer vorbea de "vointa" dar nimic nu e mai caracteristic pt filozofia sa, decat ca ii lipseste tocmai vointa per se]. pana si morala e redusa la un singur instinct ["mila"].
faptul ca stiinta devenit intr'un asemenea grad suverana arata ca secolul 19 s'a eliberat de dominatia idealurilor. abia o anumita lipsa de pretentii in felul nostru de a dori ne face posibila starea de curiozitate si rigoare stiintifica - aceasta stranie virtute care ne apartine. secolul 19 cauta instinctiv teorii cu ajutorul carora isi simte justificata subordonarea fatalista fata de real. suntem niste oameni care se autodesfiinteaza. ~ Friedrich Nietzsche,#NFDB
391:Doamne! Ce vom fi făcut o mie de ani?! Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decît procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic… Trecutul României nu mă flatează deloc şi nici nu sînt prea mîndru de strămoşii mei lipsiţi de orgoliu că au putut dormi atîta timp, în aşteptarea libertăţii. România are un sens întrucît o începem. Trebuie s-o creăm lăuntric, pentru a putea renaşte în ea. Plăsmuirea acestei ţări să ne fie singura obsesie. Orice om care vrea sau este chemat să joace un rol profetic în viaţa României trebuie să se convingă că în ţara aceasta orice gest, orice acţiune, orice atitudine este un început absolut, că nu există continuări, reluări, linii şi directive. Pentru ceea ce trebuie făcut nimeni nu ne precede, nimeni nu ne îndeamnă, nimeni nu ne ajută. Alte popoare şi-au trăit începuturile naiv, inconştient, nereflectat, trezindu-se din somnul materiei la viaţa istorică printr-un insensibil proces, cu o evoluţie naturală, cu o lunecare insesizabilă. Noi, dimpotrivă, ştim şi trebuie să ştim că începem, sîntem obligaţi a avea luciditatea începuturilor de viaţă, conştiinţa vie şi reflectată a aurorei. Trezirea noastră la viaţă coincide cu o dilatare de perspectivă, pe care celelalte popoare o cunosc în amurgurile lor. De nu vom avea atîta tărie în conştiinţă pentru a da directive vieţii noastre fragile, nu vom face niciodată istorie. De nu vom exploata paradoxul ciudat al „istoriei“ noastre, pierduţi sîntem. Fiecare din noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă n-avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decît cu viitorul. Adamismul în cultură nu înseamnă altceva decît că fiecare problemă de viaţă spirituală, istorică şi politică se pune pentru întîia oară, că tot ceea ce trăim se determină într-o lume de valori nouă, într-o ordine şi un stil incomparabil. Cultura românească este o cultură adamitică, fiindcă tot ce se naşte în ea n-are precedent. (Şi în sens peiorativ.) Fiecare reedităm destinul lui Adam; decît, acesta a fost scos din paradis, iar noi dintr-un mare somn istoric. ~ Emil M Cioran, #NFDB
392:În vremurile de demult, conflictul principal dintr-o familie avea întotdeauna de-a face cu luptele dintre fantasmele personalităților și generațiilor distincte prezente în familie, cum ar fi a continua munca tatălui versus a continua educația, a rămâne pe pământul familiei versus a migra către oraș, a te căsători cu persoana pe care au ales-o părinții pentru tine versus a te căsători cu persoana pe care ai ales-o tu însuți. Pe atunci, imaginea inimii se putea afirma numai prin refuzul încăpățânat de a te conforma sau prin rebeliune fățișă față de fantasma parentală scrisă în codul colectiv al societății. Codurile s-au schimbat, presiunea colectivă nu mai e aceeași, dar inima trebuie în continuare să găsească curajul de a lua deciziile potrivite.
Gesturile minore în direcția a ceea ce nu este permis, micii pași către rebeliune încep cu afirmații de genul: ”eu nu sunt ajutorul mamei mele”; ”nu sunt un tocilar șoarece-de-bibliotecă”; ”nu sunt un pierde-vară leneș”; ”nu sunt o fetiță isteață și de carieră”. Fantasma parentală ce îl bate pe copil în cuie într-o etichetă îl forțează pe acesta să-și asume deciziile destinului inimii sale, decizii de căutare a unei altfel de fantasme, oriunde ar fi ea.
(...)
În cele din urmă, copiii fug nu doar de controlul sau de haosul părinților; copiii fug de vidul vieții într-o familie lipsită de orice fantezie dincolo de cumpărături, întreținerea mașinii și ritualurile politeții. Tocmai aici stă valoarea fantasmei parentale pentru copil; în aceea că îl forțează să se opună și să se aventureze în recunoașterea faptului că inima lui este ciudată, este diferită și este nesatisfăcută de a respira în umbra pe care viziunea familiei o aruncă asupra ei. E mult mai bine ca părinții să-și dorească să aibă un băiat, să dorească să-l numească Harry, Sidney sau Clark și să-l tundă scurt, decât să nu aibă nicio dorință în direcția copiilor lor. În situația asta ghinda este măcar provocată și trebuie să se descurce într-o felie de realitate, aceea a fantasmei parentale, iar asta o poate duce la a vedea dincolo de fantasma parentală - la faptul că eu nu sunt rezultatul părinților și nici nu sunt condiționat de ei. ~ James Hillman,#NFDB
393:Per Mels Cobrir Lo Mal Pes (Anne)
Per melhs cobrir lo mal pes e.l cossire
chan e deport et ai joi e solatz;
e fatz esfortz car sai chantar ni rire,
car eu me mor e nul semblan no.n fatz;
e per Amor sui si apoderatz,
tot m'a vencut a forsa e batalha.
Anc Deus no fetz trebalhas ni martire,
ses mal d'amor, qu'eu no sofris en patz;
mas d'aquel sui, si be.m peza, sofrire,
c'Amors mi fai amar lai on li platz;
e dic vos be que s'eu no sui amatz,
ges no reman en lai mia nualha.
Midons sui om et amics e servire,
e en quer mais autras amistatz
mas c'a celat los seus bels olhs me vire,
que gran be.m fan ades can sui iratz;
e ren lor en laus e merces e gratz,
qu'el mon non ai amic que tan me valha.
Dins en mo cor me corrotz e.m azire,
car eu sec tan las mias volontatz.
Mas negus om no deu aital re dire,
c'om no sap ges com s'es aventuratz.
Que farai doncs dels bels semblans privatz?
Falhirai lor? Mais volh que.l mons me falha!
Corona, man salutz e amistaz,
e prec midons que m'ayut e me valha.
(To better hide the dark thoughts and the pain, I sing and play around, I have
pleasure and solace; I make an effort, because I know how to sing and laugh.
Still, I am dying, but show no sign of it, and by Love am so overcome, for Love
has conquered me by force and battle.
Never has God created martyrdom and travail that I could not undergo
peacefully, except for lovesickness. Still, although it weighs on me, I suffer it, for
Love makes me love where he pleases. And I say to you that if I am not loved, it
24
is not the fault of my passivity.
I am the servant and friend and vassal of my lady, and I do not ask from her any
other favor but this: secretly, to turn her fair eyes to me, for when I am
distraught they do me much good. In my heart I blame and accuse myself for
following so my desires. Noone should say such things, because we never know
what our destiny will be. What shall I do, then, with her beautiful, secret
glances? Shall I fail them? Better that the world itself fail me.
Corona, I send greetings and love, and I pray my lady that she aid and assist
me.)
~ Bernard de Ventadorn,#NFDB
394:Te miri cum frumuseţea ne dă iluzia deplină a binelui. Când o femeie frumoasă îndrugă prostii, o asculţi şi nu-i observi prostia, ci tot ce-ţi spune ţi se pare inteligent. Vorbeşte şi se poartă oribil şi tu vezi în asta ceva drăgălaş. Dacă însă nici nu spune prostii nici nu face lucruri urâte şi mai e şi frumoasă, te convingi numaidecât că e un miracol de deşteptăciune şi de moralitate.
Milioane de oameni, generaţii de robi cad victimă muncii silnice din fabrici numai pentru a satisface capriciile femeilor. Femeile, aidoma unor regine, ţin nouăzeci la sută din omenire în captivitatea lor şi în sclavia muncii grele… Ele se răzbună, acţionând asupra simţurilor noastre, prinzându-ne în mrejele lor. Da, totul purcede de aici. Femeile au făurit din ele însele o atât de puternică armă de acţionare asupra simţurilor, încât bărbatul nu se poate purta calm faţă de femeie. E de ajuns bărbatul să se apropie de femeie ca să cadă pradă vrăjii ei şi să-şi piardă capul. Şi odinioară mă simţeam totdeauna prost, stingherit când vedeam o doamnă gătită de bal; acum, însă mă cuprinde de-a dreptul groaza, văd în ea pur şi simplu o primejdie pentru oameni, o nelegiuire, şi-mi vine să chem Poliţia, să strig după ajutor.
Căci numai noi, bărbaţii, nu ştim şi, fiindcă nu vrem să ştim, pe câtă vreme femeile ştiu foarte bine că cea mai sublimă, cea mai poetică dragoste, cum îi spunem noi, nu depinde de însuşirile morale ale femeii, ce de apropierea fizică şi totodată de pieptănătură, de culoarea şi croiala rochiei.
Oamenii se căsătoresc fără să vadă în căsătorie altceva decât o împerechere şi rezultatul este fie înşelăciunea, fie silnicia. Înşelăciunea e mai uşor de suportat. Bărbatul şi soţia înşeală numai lumea, lăsând să se creadă că ar fi monogami, când în realitate trăiesc poligamie sau poliandrie. Şi asta e destul de greu, dar mai merge. Când însă – şi lucru acesta se întâmplă cel mai adesea – soţul şi soţia şi-au asumat obligaţia formală de a trăi toată viaţa împreună şi chiar din a doua lună a căsniciei încep a se urî unul pe altul, doresc să se despartă şi totuşi stau laolaltă, atunci ajung la acel infern îngrozitor, care-i duce la beţie, care-i face să se împuşte, să se omoare sau să-şi otrăvească fiecare viaţa lui şi pe a celuilalt ~ Leo Tolstoy,#NFDB
395:Senzaţia interioară a forţei poate fi intensificată şi la indivizi aparţinători culturilor mici, culturilor ratate în sîmburele lor; decît, ea presupune un exerciţiu individual durabil, şi astfel, nu depăşeşte semnificaţia unui fapt psihologic. În marile culturi, senzaţia forţei o cîştigi automat. Intensificarea ei presupune doar o creştere conştientă a destinului acelei culturi. În marile culturi, individul se salvează. Mai mult; el este salvat totdeauna. Numai culturile mici te pierd. Şi cum să nu te piardă, cînd ritmul lor de viaţă este lipsit de o convergenţă ofensivă şi de un elan agresiv? Deficienţele lor rezultă nu numai din absenţa unei forţe iniţiale, ci şi din lipsa unui cult excesiv şi întreţinut pentru forţă. Lipsurile iniţiale ale României (caz tipic de cultură cu soartă minoră) n-au fost corectate şi compensate niciodată printr-o iubire conştientă a puterii. Dovada? Ce viziune în trecutul nostru ne-a exagerat rolul în lume? S-a spus de atîtea ori: am apărat latinitatea (şi se citează: o oază de latinitate în Balcani); un dig împotriva slavismului, apărători ai creştinătăţii; păstrători ai tradiţiilor romane etc. Aţi înţeles: am apărat şi am păstrat. Se cheamă aceasta destin? Naţiunile mari au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. După flăcările lor rămîne o dîră de foc în lume, căci o cultură mare seamănă unei ofensive cosmice. Dar ce rămîne după defensiva unei culturi mici? Praf — dar nu de puşcă, pulbere purtată de un vînt de toamnă. Caut în zadar primăvara culturilor mici… Există totuşi un moment în care ele se pot salva de la neant prin cultul forţei. Cînd, făcîndu-şi procesul şi într-o luciditate unică, iau act de propriile carenţe, recunosc trecutul ca linia lor moartă şi îşi fac din profeţie sursă de existenţă. Diferenţa între o cultură mare şi una mică nu se bazează nici pe numărul locuitorilor şi nici pe frecvenţa evenimentelor extraordinare, ci pe destinul spiritual şi politic prin care ele se individualizează specific în lume. O ţară, care o mie de ani a fost un organism naţional în devenire, dar care în acest răstimp nu şi-a putut defini destinul ei spiritual şi politic, suferă de o deficienţă organică, chiar dacă acel mileniu i-a servit numai unei constituiri biologice. Din punctul de vedere al istoriei, biologia este o substructură, care, în sine, nu dovedeşte nimic. ~ Anonymous, #NFDB
396:Absurdul mă lămureşte în privinţa aceasta : nu există un mîine. Iată, de acum înainte, raţiunea libertăţii mele profunde. Voi face aici două comparaţii. Misticii află mai întîi o libertate în dăruirea de sine. Nimicindu-se întru Dumnezeul lor, urmîndu-i poruncile, devin la rîndul lor, în adîncul inimii, liberi. În sclavia liber consimţită, ei află o independenţă profundă. Dar ce înseamnă această libertate? Putem spune mai cu seamă că se simt liberi faţă de ei înşişi şi nu atît liberi, cît, mai ales, liberaţi. Tot astfel, întors cu totul înspre moarte (considerată aici drept absurditatea cea mai evidentă), omul absurd se simte eliberat de tot ceea ce nu este atenţie pasionată care cristalizează în el. El gustă o anumită libertate faţă de regulile comune. Vedem aici că temele iniţiale ale filosofiei existenţialiste îşi păstrează întreaga valoare. Trezirea la conştiinţă, evadarea din somnul cotidian reprezintă primele demersuri ale libertăţii absurde. Vizată însă este învăţătura existenţialistă şi, odată cu ea, acel salt spiritual care, în fond, se sustrage conştiinţei. Tot astfel (e a doua mea comparaţie), sclavii din antichitate nu-şi aparţineau. Dar ei cunoşteau libertatea de a nu se simţi responsabili. Şi moartea are mîini patriciene care strivesc, dar care eliberează. În faptul de a te pierde în această certitudine fără margini, de a te simţi îndeajuns de străin de propria ta viaţă ca s-o poţi spori şi străbate fără miopia amantului există principiul unei eliberări. Această nouă independenţă are un sfirşit, ca orice libertate de acţiune. Nu emite un cec pentru eternitate. Dar înlocuieşte iluziile libertăţii, care se opreau toate în faţa morţii. Divina disponibilitate a condamnatului la moarte în faţa căruia se deschid porţile închisorii într-o anume zi în zori, indiferenţa sa de necrezut faţă de toate, în afară de flacăra pură a vieţii, moartea şi absurdul sunt aici, e lesne de văzut, principiile singurei libertăţi raţionale: aceea pe care o inimă omenească o poate simţi şi trăi! Iată a doua consecinţă. Omul absurd întrevede astfel un univers fierbinte şi îngheţat, transparent şi limitat, în care nimic nu-i cu putinţă dar totul este dat, după care urmează prăbuşirea şi neantul. El poate atunci hotărî să accepte a trăi într-un asemenea univers şi să-şi tragă de aici puterea, refuzul de a spera şi mărturia încăpăţînată a unei vieţi fără consolare. ~ Albert Camus, #NFDB
397:IDEOSFERĂ: Ideile sunt ca nişte fiinţe vii. Se nasc, cresc, proliferează, se confruntă cu alte idei şi în cele din urmă pier.
Şi dacă ideile, ca şi fiinţele vii, ar avea propria lor evoluţie? Şi dacă ideile s-ar selecta între ele ca să le elimine pe cele mai slabe şi să le reproducă pe cele mai puternice ca în darwinism? În lucrarea Hazard şi Necesitate, apărută în 1970, Jacques Monod a emis ipoteza că ideile ar putea avea o autonomie şi, ca şi fiinţele organice, ar fi capabile să se reproducă şi să se înmulţească.
În 1976, în Genă egoistă, Richard Dawkins pomeneşte conceptul de „ideosferă”.
Ideosfera ar fi pentru lumea ideilor ceea ce este biosfera pentru lumea fiinţelor vii.
Dawkins scrie: „Cînd plantezi o idee fertilă în mintea mea, îmi parazitezi literalmente creierul, transformîndu-l în vehicul pentru propagarea acestei idei”. Şi citează conceptul de Dumnezeu, o idee care s-a născut într-o zi şi a evoluat şi propagat continuu, preluată şi amplificată de parabole, scrieri, apoi muzică, artă, preoţii reproducînd-o şi interpretînd-o astfel încît să o adapteze spaţiului şi timpului în care trăiesc.
Dar ideile, mai mult decît fiinţele vii, suferă repede mutaţii. De exemplu, conceptul, ideea de comunism, născută în mintea lui Karl Marx, s-a răspîndit într-un timp foarte scurt în spaţiu pînă la a acoperi jumătate din lume. Ea a evoluat, a suferit mutaţii, ca în cele din urmă să se reducă, stăruind la un număr din ce în ce mai mic de persoane, ca o specie animală pe cale de dispariţie.
Dar, în acelaşi timp, a constrîns ideea de „capitalism” să sufere şi ea mutaţii.
Din lupta ideilor din ideosferă apare civilizaţia noastră.
Actualmente, computerele sunt pe cale să dea ideilor o accelerare a mutaţiei. Datorită Internetului, o idee se poate răspîndi mai repede în spaţiu şi timp, putînd să se confrunte mai rapid cu rivalii sau cu prădătorii ei.
E excelent pentru răspîndirea ideilor bune, dar şi pentru cele rele, căci în noţiunea de idee nu există noţiunea de „moral”.
De altfel, nici în biologie, evoluţia nu ascultă de nici un fel de morală. Iată de ce poate că ar trebui să reflectăm de două ori înainte de a răspîndi idei. Căci ele sunt de acum înainte mai puternice decît oamenii care le inventează şi decît cei care le vehiculează.
În fine, e doar o idee...
Edmond Wells,
Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul IV ~ Bernard Werber,#NFDB
398:dacă vreţi să aflaţi tot. - Dacă crezi că e necesar... - Este. Mai ales dacă vreţi să ştiţi ce trebuie să căutaţi în acele interceptări, replică Burckhardt, şi dacă vreţi să vă faceţi o idee a necazurilor pe care povestea asta le poate aduce Elveţiei. - Dă-i înainte. - Bine. Pe 26 iunie 1940, la patru săptămâni după capitularea forţelor armate belgiene, regele lor, ajuns prizonier al Wermachtului german, i-a trimis un mesaj personal lui Hitler prin care îl informa că, anterior izbucnirii războiului, a fost efectuat un transport masiv de aur aparţinând regatului belgian către Banque de France din Paris, pentru siguranţă. După informaţiile sale, aurul fusese depus într-o ascunzătoare din vecinătatea oraşului Bordeaux. Scrisoarea continua prin a-l în cunoştinţa pe Hitler că el, Leopold al IlI-lea, ar fi foarte recunoscător dacă Hitler ar putea face ceva în sensul returnării aurului către proprietarul de drept. Până aici, toate bune. Mai întâi, cât de mare era acea cantitate de aur belgian? Şi cine îl controla? Conform armistiţiului din 22 iunie 1940 dintre Franţa şi Germania, s-a convenit ca guvernul mareşalului Petain s.l exercite de la Vichy toate prerogativele administrării civile asupra îiu regii Franţe, inclusiv asupra teritoriilor de peste mări, deci şi asupra Acest ordin a fost dat de Roosevelt în Ordonanţa Executivă nr. 8785 (vezi Paul Erdman, ţtviss-American Economic Relations, Basel, Tubingen, 1959, p. Băncii Franţei. In consecinţă, în urma ordinelor lui Hitler, Berlinul a trimis celor din Vichy un mesaj urgent prin care solicitau detalii asupra aurului belgian. Răspunsul a venit imediat şi a depăşit evaluările nemţilor. După cei din Vichy, cantitatea de aur în discuţie se ridica la... Burckhardt se opri, scoase din geantă un dosar, îl deschise şi citi: - 4 944 de lăzi conţinând, în total, 221 730 kilograme de aur pur. În plus, Franţa mai deţinea 57 000 kilograme ale Băncii Naţionale a Poloniei şi 10 000 kilograme ale băncilor naţionale ale Luxemburgului, Lituaniei, Letoniei, Norvegiei şi Cehoslovaciei. Burckhardt închise dosarul. - Problema era că nici un gram din toată această masă enormă de aur nu se mai afla în Franţa. Cu patru zile înainte ca Franţa să capituleze, toată cantitatea de aur - plus cel aparţinând Franţei - fusese încărcată în portul Brest la bordul a două crucişătoare care, ulterior, au dispărut în Atlantic. Planul iniţial, încheiat în urma unei înţelegeri ~ Anonymous, #NFDB
399:Lo Gens Temps De Pascor
Lo gens temps de pascor
ab la frescha verdor
nos adui folh'e flor
de diversa color,
per que tuih amador
son gai e chantador
mas eu, que planh e plor
c'us jois no m'a sabor
a totz me clam, senhor
de midons e d'Amor,
c'aicist dui traïdor,
car me fiav' en lor
me fan viur'a dolor
per ben e per onor
c'ai faih a la gensor,
que no.m val ni.m acor.
Pois fom amdui efan
l'am ades e la blan;
e.s vai m'amors doblan
a chascu jorn del an.
E si no.m fai enan
amor e bel semblan,
cant er velha,.m deman
que l'aya bo talan.
Las! e viure que.m val,
s'eu no vei a jornal
mo fi joi natural
en leih, sotz fenestral,
cors blanc tot atretal
com la neus a nadal,
si c'amdui comunal
mesuram s'em egal?
Be fór'oimais sazos,
bela domna e pros,
que. m fos datz a rescos
19
en baizan guizardos,
si ja per als no fos,
mas car sui enveyos,
c'us bes val d'autres dos,
can per fors'es faihz dos.
Bel Vezer, si no fos
mos enans totz en vos
laissat agra chansos
per mal dels enoyos.
(The fair season of Easter, with new green, brings us leaves and flowers of
various colors, so that all lovers are gay, and sing, except for me, weeping and
lamenting, for I taste of no joy. I make my case to you all, gentlefolk, against my
lady and Love; for these two traitors, in whom I had trusted, make me live in
sorrow, for all the good and honor I have done for the fair one, who neither
values nor succors me.
Since the time when we were both children I love and court her. And my love
doubles evey day of the year. And if we don't make love now and aren't friendly,
she can just try asking later on, when we are old, if I feel like it.
Alas! What is life worth to me, if I cannot see every day my true, natural joy in
bed, under the window, her body all white like the Christmas snow, so that in
common we can take measure to see if we are equal?
It's the season henceforth, fair and precious lady, that in secret you give me a
kiss as recompense, for no other reason than that I desire it. For such a kiss is
worth two of the other kind, those that are given by constraint.
Fair-to-See, if my welfare were not entirely dependent on you, I would have left
off singing because of the meanness of the bluestockings.
~ Bernard de Ventadorn,#NFDB
400:stilul meu va dobandi un caracter specific din clipa cand nu se va mai sinchisi de nimic, va fi exact, nu va adormi.
a face curte direct unei femei pe care o doresti e cea mai mare prostie. asta n-ar reusi decat cu o femeie neatinsa de vanitate. si vanitatea femeilor e locul comun al tuturor filozofilor. fie doua surori A si B: daca vrei ca A sa te placa trebuie neaparat sa incepi prin a-i face curte lui B.
..ajungand la han, am gasit acolo doua fetiscane cu obrajii rumeni. amandoua erau dragute. am apucat-o de cur pe cea mai putin draguta, as fi putut s-o [..] dar m-am gandit ca ar fi imprudent chiar la inceput de campanie. oricum asta mi-a risipit toata melancolia care ma rodea de cand am plecat din Pforzheim si am fost fericit pana la Stuttgart. in timpul drumului am citit Viata lui Alfieri, vol 2.
te poti preface o luna-doua dar in cele din urma adevaratul caracter tot iese la iveala: nu tin neaparat sa am femei. Martial a avut, intre 18 si 31 de ani, vreo 22 de femei, dintre care 12 intr-adevar dupa o intriga amoroasa. eu am 25 de ani si in urmatorii 10 ani voi avea probabil 6 femei. voi avea, de asemenea, 20 de cai de acum si pana cand nu voi mai fi in stare sa incalec din pricina varstei.
sufletul e oare substanta, sau calitate – pusa odata cu ochiul in trup, consecinta a existentei ochiului? principiul lui Locke potrivit caruia toate ideile ne vin prin simturi, si anatomia pasiunilor asa cum reiese din Helvetius dovedesc ca nu vedem in om niciun fel de efect al sufletului, ca nu exista decat efecte ale simturilor, ca nu exista par conséquent suflet.
cele doua portrete ale Imparatului sunt intr-adevar marete, dar Appiani a facut din el un iluminat. se pare ca pictorii nu concep altfel geniul. acea intelegere superioara care surprinde pe cat posibil omeneste raporturile reale dintre lucruri, si care domina evenimentele printr-o prudenta rece, le ramane invizibila.
gasesc ca sensibilitatea e inconsistenta, ca autorul [Schiller] n-a adancit suficient ideile majore, in sfarsit ca personajele sale n-au destul spirit [esprit]. exceptand acestea si unele lungimi catre final, piesele sunt bune. dar sensibilitatea intemeiata pe-o serie de idei vagi si umflate, ca aceea din Werther, mi se pare o consecinta a lipsei de spirit specifice natiei, nu ma emotioneaza. raceala germanilor se explica bine prin hrana lor: paine neagra, unt, lapte si bere. cafea totusi, dar ar trebui sa bea vin, si inca din cel mai tare, pt a le insufleti muschii puhavi. apoi lectura Bibliei i-a ajutat si ea sa fie neghiobi si emfatici. de altfel e o cauza care actioneaza si asupra caracterului britanic. dar cei mai mari suverani din sec 18, Frederick II si Catherina II, apartineau acestei natii. ~ Stendhal,#NFDB
401:Acest copac stă-nsingurat aici pe munte; el a-ntrecut, crescând, şi om şi fiare. Iar dacă ar începe să vorbească, el n-ar găsi pe nimenea să-l înţeleagă: atâta a crescut de-nalt.
Acuma el aşteaptă şi aşteaptă-ntruna – dar oare ce aşteaptă? El locuieşte prea aproape de reşedinţa norilor; aşteaptă oare primul trăsnet?”
După ce Zarathustra zise-acestea, tânărul, agitându-şi mâinile, strigă: „Da, Zarathustra, ce-ai grăit e-adevărat. Eu însumi mi-am dorit teribil prăbuşirea, în timp ce aspiram către-nălţimi, iar tu eşti trăsnetul pe care-l aşteptam mereu! Uite, ce mai sunt eu, de când mi-ai apărut în faţă tu? Invidia faţă de tine m-a distrus!” – Aşa grăi tânărul om, plângând amarnic. Dar Zarathustra, cuprinzându-l cu un braţ, îl luă cu sine. Iar după un răstimp, mergând alături, Zarathustra începu să zică: Mi-e inima ca sfâşiată. Privirea ta îmi spune, mai bine decât vorba ta, primejdia ce te pândeşte. Tu încă nu eşti liber, tu cauţi încă libertatea. Această căutare te-a făcut să nu mai dormi şi toată noaptea să veghezi. Tu năzuieşti spre piscurile libere, spiritul tău e însetat de stele. Dar chiar şi instinctele cele mai rele din tine năzuiesc spre libertate. Câinii sălbatici din fiinţa ta vor libertatea; ei zăpăte de bucurie-n închisoarea lor, când spiritul tău se munceşte să se libereze. Tu pentru mine încă eşti un prizonier care visează după libertate: ah! sufletul unor asemenea captivi devine foarte întreprinzător, dar şi perfid şi rău. Chiar spiritul eliberat are nevoie de purificare. El încă mai poartă-n sine gratii şi mucegai: chiar ochii lui trebuie să se purifice. Da, cunosc primejdia ce te pândeşte. Dar te conjur, pe dragostea şi pe speranţa mea, nu-ţi părăsi nici dragostea şi nici speranţa! Tu te simţi încă nobil, la fel de nobil te simt încă cei care-ţi poartă pică, zvârlindu-ţi doar priviri răutăcioase. Să ştii că tuturor acestora le stai în drum. Chiar celor buni, un om plin de nobleţe le stă-n drum; şi chiar dacă vor zice că e bun, tot vor căuta în felu-acesta să-l înlăture. Omul cel nobil vrea să creeze noi valori şi o virtute nouă. Omul cel bun iubeşte lucrurile vechi, păstrează tot ce este vechi. Primejdia, pentru cel nobil, nu-i să devină bun, ci să devină insolent, ironic şi distrugător. Am cunoscut, vai! oameni nobili, care-şi pierduseră speranţa cea mai 'naltă. Şi după-aceea ponegreau orice speranţă mai înaltă. De-aceea îşi trăiau cu insolenţă viaţa în trecătoare bucurii şi n-aveau dincolo de clipă nici un ţel. „Spiritul este şi plăcere” – aşa ziceau. Şi astfel spiritul lor avea aripi frânte: acum se târâie pe jos şi întinează totul ca o rozătoare. Visaseră, odată, că vor deveni eroi: acuma sunt doar nişte desfrânaţi. Amar şi spaimă-i pentru ei orice erou. Dar te conjur, pe dragostea şi pe speranţa mea: nu izgoni eroul care e în tine! Păstrează cu sfinţenie speranţa ta cea mai înaltă! Aşa grăit-a Zarathustra. ~ Friedrich Nietzsche,#NFDB
402:Cînd iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreaza unui minus de iubire. Cînd ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie intreaga ta fiinţă, care a crescut organic in tine seamănă cu oricare alta ca adîncime sufletească sau cînd înţelegi că zîmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil; cand o poţi înseria şi încadra în rîndul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. lubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai cînd nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o lupta pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, cînd am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează numai un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întîia este cea primordială. Iubim o femeie, fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul în această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încîntăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atît mai intensă şi mai profundă, cu cît distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încît ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzîndu-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adinca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adîncindu-te în zvacniriIe unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie. La oamenii cu multă imaginaţie şi cu o viaţă interioară complicată, se găseşte nu arareori o astfel de purificare a iubirii încît ei trăiesc elanurile iubirii in ceea ce ele au suav, virginal, în volutele vitale ale iubirii, în pulsaţiile ei pure, în potenţialul erotic ca atare, inainte ca o fiinţă să fi trezit la viaţă şi să fi actualizat acest potenţial. Contopirea în tremurul vital, în iubirea ca germen, în iubirea ca dorinţă face din sufletul acestor oameni fîntîni nesecate de stări cristaline în puritatea lor. ~ Emil M Cioran, #NFDB
403:In ultima perioadă a vieţii, Gogol a fost cuprins de remuşcări: personajele sale, credea el, nu erau decat viciu, vulgaritate, gunoi. Trebuia să aibă grijă să le dăruiască şi virtuţi, să le smulgă din noroiul lor. Şi astfel scrise partea a doua a Sufletelor moarte; din fericire, a pus-o pe foc. Nu exista «salvare» pentru eroii săi. Unii au pus gestul pe seama nebuniei, cînd, de fapt, îşi avea obîrşia în scrupulele conştiinţei sale de artist: scriitorul l-a învins pe profet. Ne plac la el cruzimea, dispreţul faţă de oameni, viziunea unei lumi osîndite; cum să fi suportat o caricatură moralizatoare? Pierdere ireparabilă, spun unii; pierdere salutară, mai curînd. In ultima sa perioadă, Gogol mai păstrează o forţă obscură pe care însă nu ştie s-o folosească; se prăbuşeşte într-o letargie străbătută cînd şi cînd de tresăriri; tresăririle unei fantome. Umorul ce-i îngăduia să-şi stăpînească «accesele de spaimă» dispare. O jalnică perioadă începe. Prietenii îl părăsesc. Face un gest necugetat: publică Pagini alese din corespondenţa cu prietenii, care au fost, o recunoaşte chiar el, o «palmă pentru public, o palmă pentru prieteni, o palmă pentru mine». Slavofili şi prooccidentali îl reneagă deopotrivă. Cartea era o apologie a puterii, un delir reacţionar. Spre nenorocirea lui, Gogol s-a legat de un anume părinte Matvei, nesimţitor la artă, mărginit, agresiv, şi care a avut asupra lui o autoritate de duhovnic, de călău. Scrisorile primite de la acesta le purta asupra sa în permanenţă, le citea şi le răscitea; cură de stupiditate, de idioţie. Cînd talentul unui scriitor se epuizează, inepţiile unui duhovnic umplu golul inspiraţiei. Influenţa părintelui Matvei asupra lui Gogol a fost mai mare decît a lui Puşkin; acesta îi încuraja geniul; al doilea se străduia să-i înăbuşe orice rămăşiţă de geniu... Neajungîndu-i predicile, Gogol a simţit nevoia să se pedepsească şi mai mult; opera lui conferea farsei, grimasei un sens universal; frămîntările sale religioase nu puteau rămîne străine de asta. Unii ar putea susţine că Gogol îşi merita încercările, că prin ele îşi ispăşea cutezanţa de-a fi schimonosit chipul omului. Adevărat îmi pare mai curînd contrariul; trebuia să plătească pentru că avusese dreptate: în materie de artă, ne ispăşim nu greşelile, ci «adevărurile», realitatea pe care am surprins-o. Personajele sale îl urmăreau. După propria-i mărturisire, îi purta neîncetat în el pe Klestakovi şi Cicikovi: subumanitatea lor îl strivea. Nu-l salvase pe niciunul; ca artist, nici nu ar fi putut s-o facă. Apoi, pierzandu-şi geniul, a vrut să se mîntuiască măcar. Eroii săi l-au împiedicat. De aceea, contrar voinţei sale, a trebuit să rămînă credincios neantului din ei. Ajunşi aici, nu ne gîndim la Regent (despre care Saint-Simon scria că «se născuse plictisit»), nici la Baudelaire ori la Ecclesiast, ci la o fiinţă ce şi-ar întoarce rugăciunile împotriva ei înseşi, în această fază, plictisul dobandeşte un soi de demnitate mistică. «Orice senzaţie absolută, spune Novalis, este religioasă.» La Gogol, plictisul s-a substituit, cu timpul, credinţei, devenind pentru el senzaţie absolută, religie. ~ Emil M Cioran, #NFDB
404:Chiar și când nu era vreo cădere de tensiune trăiam într-o lumină slabă, pentru că era important să faci economie: părinții mei înlocuiau becurile de 40 de wați cu unele de 25, nu doar pentru a face economie, ci din principiu, pentru că lumina puternică e risipă, iar risipa e imorală. Apartamentul nostru micuț era întotdeauna ticsit cu suferințele întregii omeniri. Copiii care mureau de foame în India, de dragul cărora eram eu silit să mănânc tot ce mi se punea în farfurie. Supraviețuitorii infernului lui Hitler, pe care englezii ii deportaseră în lagăre din Cipru. Orfanii zdrențăroși care încă mai bântuiau prin pădurile copleșite de zăpadă din Europa în ruine. Tata lucra la biroul lui până la două dimineața, la lumina unui bec anemic de 25 de wați, chinuindu-și ochii, pentru că nu i se părea corect sa folosească o lumină mai puternică: pionierii din kibbutzurile Galileii ședeau în corturile lor noapte de noapte scriind cărți de poezii sau tratate filozofice la lumina unor lumânări ce picurau, și cum ai putea să uiți de ei și să șezi aici ca Rothschild, la un bec orbitor de 40 de wați? Şi ce-ar zice vecinii dacă ar vedea dintr-odată la noi lumină ca într-o sală de bal? Mai bine să-și distrugă vederea decât să atragă privirile furișe ale celorlalți.
Nu ne număram printre cei mai nevoiași. Slujba pe care o avea tata la Biblioteca Națională îi aducea un salariu modest, dar regulat. Mama dădea meditații. Eu udam în fiecare vineri grădina domnului Cohen din Tel Arza, pentru un șiling, iar miercurea mai câștigam patru piaștri pentru că așezam sticlele goale în lăzi, în dosul băcăniei domnului Auster, și pe lângă astea îl învățam pe fiul doamnei Finster să citească o hartă, cu doi piaștri pe lecție (dar asta era pe credit, și nici până în ziua de azi nu m-au plătit Finsterii).
În ciuda tuturor acestor surse de venit, făceam tot timpul economii. Viața din apartamentul nostru micuț semăna cu viața dintr-un submarin, așa cum se arăta într-un film pe care l-am văzut cândva la cinematograful Edison, unde marinarii închideau după ei o trapă ori de câte ori treceau dintr-un compartiment în altul. În clipa în care aprindeam cu o mână lumina la baie, stingeam cu cealaltă lumina de pe coridor, ca să nu irosesc curentul. Trăgeam lanțul ușurel, pentru că nu se cuvenea să golești toată Niagara din rezervor pentru un pipi. Erau alte funcții (pe care nu le numeam niciodată) care puteau justifica, uneori, golirea completă a rezervorului. Dar pentru un pipi? Toată Niagara? În vreme ce pionierii din Negev păstrau apa cu care se spălaseră pe dinți pentru udatul plantelor? În vreme în lagărele din Cipru o întreagă familie trebuia să se descurce cu o găleată de apă timp de trei zile? Când plecam de la toaletă stingeam lumina cu mâna stângă și în aceeași clipă aprindeam lumina de pe coridor cu dreapta, pentru că Shoah a fost doar ieri, pentru că erau încă evrei fără adăpost care bântuiau prin Carpați și Dolomiți, lâncezeau prin lagărele de deportare și pe corăbii greoaie, gata-gata să se scufunde, scheletici, acoperiți de zdrențe, și pentru că și prin alte părți ale lumii erau greutăți și sărăcie: culii din China, culegătorii de bumbac din Mississippi, copiii din Africa, pescarii din Sicilia. Era de datoria noastră să nu fim risipitori. ~ Amos Oz,#NFDB
405:Anumite mărturii, rare, ce-i drept, ni-l înfăţişează pe Gogol ca pe un sfînt; altele, mai frecvente, ca pe-o fantomă. Nu i se cunoaşte nicio relaţie amoroasă. Biografii săi vorbesc deschis de impotenţă. Nu e cusur care să izoleze mai mult. Impotentul dispune de o forţă lăuntrică ce-l singularizează, îl face inaccesibil şi, în chip paradoxal, primejdios: provoacă frică. Animal desprins de animalitate, bărbat fără neam, viaţă abandonată de instinct, el se înalţă prin tot ce a pierdut: e victima preferată a spiritului. Ne-am putea imagina un şobolan impotent? Rozătoarele realizează de minune actul cu pricina. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre oameni: cu cît sînt mai excepţionali, cu atît se agravează la ei această slăbiciune majoră ce-i smulge din lanţul fiinţelor. Orice activitate le este îngăduită, mai puţin aceea ce ne înrudeşte cu ansamblul zoologiei. Sexualitatea ne egalizează; mai mult: ne răpeşte misterul... Ea este aceea care, în mai mare măsură decît orice altă nevoie şi activitate, ne pune pe picior de egalitate cu semenii noştri: cu cît o practicăm mai asiduu, cu atît devenim mai asemănători. Abstinenţa voluntară sau forţată, proiectînd individul în acelaşi timp mai sus şi mai jos de Specie, face din el un amestec de sfînt şi imbecil care ne pune pe ganduri şi ne consternează. De aici si ura echivocă pe care o simţim faţă de călugări, ca de altfel faţă de orice bărbat care a renunţat la femeie, care a renunţat să fie ca noi. Nu-i vom ierta niciodată singurătatea: ea ne umileşte şi ne dezgustă, ne sfidează. Gogol a mărturisit cîndva că dacă ar fi cedat iubirii, aceasta l-ar fi «făcut praf şi pulbere pe dată». O asemenea mărturisire, care ne răscoleşte şi ne fascinează, ne duce cu gîndul la «taina» lui Kierkegaard, la «ghimpele din carnea sa». Totuşi, filozoful danez era o natură erotică: ruperea logodnei, eşecul în iubire l-au chinuit întreaga viaţă şi i-au marcat pînă şi scrierile teologice. Ar trebui atunci să-l comparăm pe Gogol cu Swift, celălalt «osîndit»? Ar însemna să uităm că acesta a avut şansa, dacă nu să iubească, cel puţin să facă, victime. Pentru a fixa locul lui Gogol, trebuie să ne imaginăm un Swift fără Stella şi fără Vanessa. Fiinţele care trăiesc sub ochii noştri în Revizorul sau în Suflete moarte, observă un biograf, nu sînt «nimic». Şi fiind «nimic», sunt «totul». Intr-adevăr, «substanţa» le lipseşte; de unde, universalitatea lor. Ce sînt Cicikov, Pliuşkin, Sobakevici, Nozdriov, Malinov, eroul din Mantaua ori acela din Nasul, dacă nu noi înşine reduşi la adevărata noastră esenţă? «Suflete goale», spune Gogol; şi totuşi, ele au o anume măreţie: aceea a platitudinii. Un Shakespeare al meschinului,
s-ar spune, un Shakespeare preocupat să ne observe ideile fixe, micile obsesii, foiala noastră zilnică. Nimeni n-a mers mai departe decat Gogol în perceperea cotidianului. De prea multă realitate, personajele sale devin inexistente şi se preschimbă in simboluri în care ne recunoaştem pe deplin. Ele nu decad: sînt decăzute dintru început. Fără să vrem, ne vin în minte Demonii; dar, in vreme ce eroii lui Dostoievski se avîntă spre limitele lor, eroii lui Gogol dau îndărăt spre acelea ce le sînt proprii; unii par să răspundă unei chemări ce-i depăşeşte, ceilalţi nu dau ascultare decft nesfîrşitei lor vulgarităţi. ~ Emil M Cioran,#NFDB
406:Năzuinţa omului spre „liberul arbitru“, în înţelesul superlativ şi metafizic care din păcate mai domneşte încă în creierele semidocte, vrerea de a purta întreaga şi ultima responsabilitate pentru actele sale, descărcând-o din spinarea lui Dumnezeu, a lumii, a eredităţii, a întâmplării, a societăţii, este nici mai mult, nici mai puţin decât dorinţa de a fi însăşi causa sui. Cu o cutezanţă mai mare decât aceea a baronului de Munchhausen, omul încearcă, trăgându-se de păr, să se smulgă din mlaştina neantului, pentru a se înălţa în existentă. Iar de s-ar hotărî vreunul să-i facă vânt neroziei rustice a acestei noţiuni faimoase a „liberului arbitru“ şi să şi-o scoată din cap l-aş ruga să mai facă un pas pe calea „iluminării“ sale şi să procedeze aşijderea şi în privinţa contrariului acestei pseudonoţiuni a „liberului arbitru“: mă refer la „vrerea încătuşată“ care conduce la un abuz al noţiunilor de cauză şi efect. „Cauza“ şi „efectul“ nu trebuie concretizate, precum o fac în mod greşit naturaliştii (şi toţi cei care naturalizează azi în gândire, asemenea lor), care se conformează neroziei mecaniciste dominante ce îşi imaginează cauza drept ceva care trage şi împinge până în momentul în care este obţinut efectul: trebuie să ne folosim de „cauză“ şi de „efect" doar ca de nişte noţiuni pure, adică în chip de ficţiuni convenţionale în scopul desemnării, al comunicării, şi nu pentru cel al explicaţiei. Noţiunea de „în sine“ nu conţine nici un dram de „legătură cauzală“, de „necesitate“, de „determinism psihologic“, în cazul ei efectul nu este urmarea cauzei, în cadrul ei nu domneşte nici o „lege“. Noi singuri am fost cei care am inventat cauzele, succesiunea, reciprocitatea, relativitatea, obligativitatea, numărul, legea, libertatea, temeiul, ţinta; iar când introducem şi amestecăm în lucruri această lume de semne născocite de noi înşine, în chip de lucruri „în sine“, procedăm iarăşi precum am făcut întotdeauna, şi anume mitologic. „Voinţa încătuşată“ este un mit: în realitate, se poate vorbi doar despre voinţe puternice şi slabe. - Când un gânditor simte că a descoperit deodată în întreaga „înlănţuire cauzală" şi în întreaga „necesitate psihologică“ ceva ce seamănă a constrângere, a necesitate, a succesiune obligatorie, a presiune, a încătuşare - aceasta este mai întotdeauna semnul că în cazul lui ceva nu este în regulă: a simţi astfel e un simptom revelator, - respectivul se demască pe sine; şi, în general, în caz că observaţiile mele sunt exacte, problema determinismului este cercetată sub două aspecte diametral opuse, însă întotdeauna într-un mod profund personal: unii nu vor să cedeze cu niciun preţ din „responsabilitatea“ lor, din credinţa în sine, din dreptul personal asupra meritelor tor (acesta e cazul raselor vanitoase), ceilalţi, dimpotrivă, nu vor să-si asume responsabilitatea şi vinovăţia pentru nimic, dorind, dintr-un tăinuit dispreţ de sine, să poată da bir cu fugiţii, indiferent în ce direcţie, din faţa eului lor. Când scriu cărţi, aceştia din urmă obişnuiesc să ia apărarea în zilele noastre răufăcătorilor; deghizarea lor preferată este un fel de compătimire socialistă. Si, într-adevăr, fatalismul celor cu voinţa slabă se înfrumuseţează uimitor din momentul în care reuşeşte să se dea drept la religion de la souffrance humaine: este felul său de a-si demonstra „bunul gust“. ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
407:Fiecare dragoste aşa cum se iveşte apare a fi eterică, izvorând în întregime din instinctul sexual; într-adevăr, incontestabil este vorba despre acest instinct şi vorbind doar într-un mod mult mai definit, specializat şi poate ceva mai strict, este o formă mult mai individualizată a acestui instinct. Dacă vom avea permanent în minte acest lucru vom putea considera că unul dintre cele mai importante roluri pe care îl joacă dragostea în toate fazele şi gradele ei, nu doar în drame şi nuvele, dar de asemenea şi în lumea reală, unde alături de dragostea de viaţă se arată a fi ea însăşi cea mai puternică şi cea mai activă dintre toate cauzele ei; astfel încât unii vor considera că va ocupa constant jumătate din capacităţile şi gândurile celor mai tineri membri ai umanităţii şi că este scopul final aproape al fiecăruia dintre eforturile omeneşti; că influenţează nefavorabil cele mai importante acţiuni; că perturbă frecvent până şi cele mai serioase ocupaţii; că uneori este deranjantă pentru o anumită vreme şi chiar şi pentru cele mai mari dintre spirite; că nu-i este teamă să întrerupă tranzacţiile de stat sau investigaţiile în care sunt implicaţi oamenii învăţaţi; că ştie cum să înrâurească alcătuirea scrisorilor de dragoste, manuscrisele filosofice şi pliantele ministeriale; că ştie la fel de bine cum să anticipeze acţiunile cele mai complicate şi situaţiile cele mai extreme, să dizolve cele mai importante relaţii, să rupă cele mai strânse legături; că viaţa, sănătatea, bogăţia, rangul şi fericirea sunt sacrificate de dragul ei; că face dintr-un om, care de altfel este unul onest, un perfid şi dintr-un om ce a fost până acum credincios, un trădător şi că totodată apare ca un demon ostil al cărui obiectiv este de a răsturna totul, de-a aduce confuzie şi nelinişte pretutindeni acolo unde poate ajunge; dacă toate acestea sunt luate în considerare vor fi suficiente raţiuni ca cineva să se întrebe: 'La ce bun tot acest zgomot? Toate aceste complicaţii, furtuni, suferinţe şi dorinţe? De ce ar trebui ca aceste nimicuri să joace o parte atât de importantă, să creeze atâta dezordine şi confuzie în viaţa ordonată a umanităţii?' Dar pentru investigatorul zelos spiritului adevărului răspunsul va fi relevat gradual; nu este vorba despre câteva nimicuri, este vorba despre o atitudine; importanţa dragostei consistă întru-totul în armonia dintre seriozitatea şi zelul cu care este dusă până la capăt. Scopul ultim al tuturor chestiunilor aparţinând dragostei, indiferent dacă acestea sunt de natură comică sau tragică, este în realitate mult mai important decât toate celelalte obiective ale vieţii umane şi de aceea este deservită perfect de acea seriozitate profundă de care este urmărită mereu. Ca o chestiune de fapt, dragostea nu determină nimic altceva decât -întemeierea noii generaţii-. Existenţa şi natura unor -dramatis personae- care intră în scenă atunci când noi ne-am făcut deja ieşirea, ce a fost prilejuită de câteva întîmplări frivole ale dragostei. Că fiinţarea -existentia- acestor oameni viitori, este condiţionată în general de instinctul nostru sexual, astfel încât ea este natura -essentia- acestor oameni, identic condiţionaţi de selecţia pe care individualul o face pentru satisfacţia lor, cu alte cuvinte prin dragoste şi prin urmare prin fiecare din aceste relaţii ce sunt stabilite într-un mod irevocabil. Aceasta este cheia problemei. ~ Arthur Schopenhauer, #NFDB
408:În secolele târzii care se mândresc pe bună dreptate cu umanitatea lor, persistă încă o teamă atât de mare si de superstitioasă fată de „animalele sălbatice fioroase“, (tocmai dominatia asupra lor constituind mândria acelor secole mai umanitare) încât până si adevărurile evidente au fost trecute sub tăcere, rămânând, oarecum printr-o întelegere tacită, inexprimate secole la rând, deoarece ele aveau aerul că trezesc la viată acele fiare în sfârsit ucise. Poate că mă expun la anumite riscuri lăsând să-mi scape un astfel de adevăr: n-au decât să-i captureze altii si să-i dea de băut „laptele gândirii blajine“, până ce se va reîntoarce, linistit si uitat, în cusca în care dormita. - Trebuie să ne revizuim ideile privitoare la cruzime si să deschidem bine ochii; trebuie să ne deprindem cu nerăbdarea, pentru ca astfel de erori arogante si grosolane să înceteze o dată pentru totdeauna să se mai fâtâie virtuoase si impertinente în fată-ne, cum sunt de pildă erorile întretinute de către vechii si noii filozofi în privinta tragediei. Aproape tot ceea ce numim noi „cultură înaltă" are la bază spiritualizarea si aprofundarea cruzimii - aceasta e convingerea mea; „animalul sălbatic“ n-a fost nicidecum ucis, e bine sănătos, numai că a devenit - divin. Cruzimea este cea care produce voluptatea dureroasă a tragediei; senzatiile plăcute în savurarea asa-numitei compasiuni tragice si, de fapt, în toate cele sublime, până la culmile celor mai subtile fioruri ale metafizicii, îsi datorează dulceata numai si numai grăuntelui de cruzime amestecat în ele. Ce îl atrage pe roman în arenă, pe crestin în extazul crucii, pe spaniol în fata rugurilor sau la luptele de tauri, pe japonezul zilelor noastre care dă năvală la tragedii, pe lucrătorul suburbiilor pariziene care duce dorul revolutiilor sângeroase, pe wagneriana care cu vointa inhibată se lasă „coplesită“ de Tristan si Isolda? Cu totii, ei savurează si năzuiesc să soarbă în ei cu o ardoare misterioasă tocmai licorile aromate ale marii Circe pe nume „Cruzimea“. Fireste că trebuie izgonită totodată si neghioaba psihologie de odinioară care stie să ne învete doar că cruzimea ia nastere la vederea suferintei altcuiva: se poate afla plăcere, o plăcere cât se poate de mare, chiar si în propria-ti suferintă, în a-ti-provoca-suferintă, - si ori de câte ori omul se lasă înduplecat la lepădarea de sine, în sensul religios al cuvântului, sau la automutilare, precum o practicau fenicienii si ascetii, sau, în general, la renuntarea la nevoile simturilor si ale cărnii, la umilintă, la convulsii puritanice de pocăintă, la vivisectia constiintei si la pascaliana sacrifizio dell'inteletto, cruzimea sa este aceea care în taină îl ademeneste si îl îmboldeste, fiorul cel primejdios al cruzimii îndreptate împotriva lui însusi. În fine, luati în consideratie si recunoasteti faptul că însusi cunoscătorul, aplicând constrângerea asupra spiritului său, potrivnic înclinatiei acestuia si adeseori împotriva dorintelor inimii sale - si anume, spunând Nu atunci când ar dori să aprobe, să iubească, să adore -, actionează în chip de artist si adept al cruzimii: orice coborâre spre profunzimile si temeliile lucrurilor constituie prin ea însăsi o siluire, o vrere de îndurerare a vointei fundamentale a spiritului, care se avântă fără încetare spre aparentă si suprafată, - în orice vrere de cunoastere se află si câte o picătură de cruzime. ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
409:Unor astfel de oameni ma voi arta asa cum sunt
5. Dar cu ce folos vor ei lucrul acesta? Doresc cumva sa ma felicite, dupa ce vor fi aflat cit de mult m-am apropiat de Tine prin darul pe care Tu mi l-ai dat, si sa se roage pentru mine cind vor fi aflat cit de mult zabovesc sub povara greutatii mele? Ma voi arata lor, celor care sint in acest fel. Caci, o, Dumnezeule al meu, nu e putin lucru ca tie sa ti se aduca multumiri de catre multi dintre noi si sa-Ti se adreseze multe rugaciuni pentru noi.
Sufletul lor fratesc sa iubeasca in mine ceea ce Tu le arati ca merita sa fie iubit, si sa deplinga ceea ce Tu le arati ca trebuie sa fie deplins. Acest lucru sa-l realizeze acel suflet fratesc, nu un altul din afara, nu al altor fii, a caror
gura a grait desertaciune si a caror dreaptat este dreapta nedreptatii , ci sufletul acela fratesc, care, atunci cind
ma aproba, se bucura de mine; dar care, atunci cind ma dezaproba, se intristeaza de mine: deoarece, fie ca ma aproba, fie ca ma dezaproba, acela ma iubeste. Unor asemenea oameni ma voi arata: cei care isi potrivesc
respiratia cu mine in cele bune ale mele si care suspina cu mine in cele rele. Or, bunurile mele sint rinduielile Tale si darurile Tale; iar relele mele sint pacatele mele si judecatile Tale; sa-si potriveasca respiratia cu mine in
unele, si sa suspine cu mine in celelalte, si cintul de preamarire si plinsul sa se urce pina la Tine din inimile fratesti, cadelnitele Tale. Iar Tu, o, Doamne, desfatat de mireasma templului Tau cel sfint, ai mila de mine dupa
mare mila Ta , pentru numele Tau si, neparasind nicidecum cele pe care deja le-ai inceput, pune capat
neajunsurilor mele.
6. Acesta este rostul marturisirilor mele, nu in ce fel voi fi fost eu, ci in ce fel sint acum, intrucit nu numai in fata Ta ma marturisesc intr-o tainica preamarire plina de cutremur si intr-o tainica jale plina de speranta, ci ma
marturisesc chiar in urechile fiilor oamenilor care cred in Tine, ei, partasii bucuriilor mele si ai destinului meu muritor, in urechile concetatenilor mei si in ale celor care calatoresc cu mine in lumea aceasta, ale celor care au fost inaintea mea si ale celor care vin dupa mine, in ale tuturor celor ce-mi urmeaza pasii, si devin partasi la calea
mea.
Acestia sint robii Tai, fratii mei, cei pe care Tu ai voit sa-i numesti fiii Tai, stapinii mei, cei carora Tu ai poruncit sa le slujesc, daca vreau sa traiesc cu Tine si din Tine. Si cuvintul acesta al Tau ar fi fost putin pentru mine, daca
el m-ar fi instruit vorbind doar, si nu ar fi mers inaintea mea lucrind. Iar eu fac acest lucru prin fapte si prin vorbe, savarsesc asta sub acoperamintul aripilor Tale ; sub amenintarea unei primejdii prea mari, daca sufletul
meu n-ar fi fost pus sub acoperamintul aripilor Tale si daca slabiciunea mea nu Ti-ar fi cunoscuta. Eu sint mititel, dar Tatal meu traieste vesnic, si Ocrotitorul meu este potrivit pentru mine: caci acelasi este si Cel Care m-a nascut si Cel Care ma pazeste. Tu insuti esti toate bunurile mele, Tu, CeL Atotputernic, Tu CeL Care esti cu
mine inainte ca eu sa fiu cu Tine. Asadar, ma voi arata unor astfel de oameni, carora Tu imi poruncesti sa le slujesc, nu cum am fost eu cindva, ci in ce fel am fost pina acum si inca sint. De altfel, nici eu nu ma judec pe
mine insumi ; deci in felul acesta sa fiu ascultat. ~ Saint Augustine of Hippo,#NFDB
410:Vedem pe marii poeti ai antichitatii - intre ei Homer, cu spada in mana - poeti cu care Dante schimba cuvinte ce nu pot fi reproduse. Insa aici troneaza tacerea, pentru ca totul este dominat de teribila pudoare a celor care nu vor vedea niciodata chipul Domnului. Dar, indata ce ajungem la cantul al cincilea, vedem ca Dante facuse deja marea sa descoperire: posibilitatea unui dialog cu sufletele mortilor, pe care apoi ii va judeca in felul sau. Nu, nu-i va judeca; el stie ca nu este judecator; judecator este altcineva; este cel de-al treilea interlocutor, este divinitatea.
Ei bine, aici se afla Homer, aici se afla Platon si alti barbati ilustri. Dante vede insa doi oameni pe care ii cunoaste si care apartin lumii contemporane lui: Paolo si Francesca. El stie cum au murit cei doi adulteri. Ii cheama si ei vin indata. Dante spune: 'Quali colombe dal disio chiamate'. Suntem in fata a doi pacatosi, iar Dante ii compara cu 'doi porumbei chemati de dorinta'. Si asta pentru ca senzualitatea trebuie sa fie, de asemenea, in centrul scenei. Atunci se apropie de el Francesca, singura care vorbeste (Paolo nu poate vorbi), multumindu-i pentru ca i-a chemat, si ii spune aceste cuvinte patetice: 'Se fosse amico il re de l'universo noi preghiremmo lui de la tua pace', 'Daca Regele Universului ne-ar fi prieten l-am ruga pentru pacea ta', adaugand: 'din moment ce pacatele noastre nu-ti inspira mila'. Apoi, ea isi povesteste istoria si o spune de doua ori. Prima data o povesteste intr-o maniera rezervata, dar insista asupra faptului ca ea continua sa fie indragostita de Paolo. Continua sa fie indragostita de Paolo, deoarece sentimentul caintei este imposibil in Infern. Cainta este oprita in Infern, astfel incat, stiind ca a pacatuit, ea continua sa fie credincioasa pacatului sau, iar aceasta ii da o grandoare eroica. Ar fi fost oribil, de pilda, daca s-ar fi lamentat, daca s-ar fi cait, daca s-ar fi plans de cele intamplate. Dar ea accepta aceasta pedeapsa, stie ca pedeapsa a fost dreapta si continua sa-l iubeasca pe Paolo.
Vorbind despre dragostea lor, Dante aminteste ca 'Amor condusse noi ad una morte', si, intr-adevar, dragostea i-a dus pe amandoi la moarte; amandoi au fost executati impreuna. Apoi, Dante este curios sa mai afle ceva. Dar pe el nu-l intereseaza adulterul, nu-l intereseaza in ce mod au fost descoperiti si apoi ucisi. Pe el il intereseaza ceva mult mai intim. El ar vrea sa stie cum si-au dat seama ei ca erau indragostiti, cum s-au indragostit si cum a venit timpul dulcelor suspine.
[...]
Aici este ceva ce nu spune Dante, ceva care se simte de-a lungul acestui intreg episod si care-i subliniaza virtutea. Iata: Dante, cu infinita compatimire, ne infatiseaza destinul celor doi amanti, dar, totodata, se simte ca el invidiaza acest destin. Ei raman in Infern, iar el se va salva. Ei insa s-au iubit, in timp ce el nu a reusit sa fie iubit de femeia pe care el o adora, Beatrice. In schimb, acesti doi infami sunt impreuna, desi nu-si pot vorbi si se rotesc in acea neagra involburare, fara nici o speranta, fara a spera macar, ne spune Dante, ca suferintele lor vor inceta vreodata, dar ei sunt impreuna, si cand ea vorbeste, spune 'noi'. Cu alte cuvinte, ea vorbeste pentru amandoi, ceea ce inseamna ca, intr-un fel, ei sunt impreuna. Sunt impreuna pentru eternitate, impartasesc amandoi Infernul, iar acest lucru ii pare lui Dante un fel de Paradis... ~ Jorge Luis Borges,#NFDB
411:Personajul Gavrila Ardalionovici Ivolghin din naraţiunea noastră aparţinea unei alte categorii; făcea parte din categoria oamenilor „ceva mai deştepţi", deşi ardea, din cap pînă în picioare, de dorinţa de a părea original. După cum am arătat însă, categoria aceasta de oameni e mult mai nefericită decît prima. Chestiunea e că un om „obişnuit" deştept, chiar dacă îşi închipuie la un moment dat (sau poate chiar şi o viaţă întreagă) că este un om genial, deosebit de original, păstrează totuşi, în adîncul inimii, un viermişor de îndoială, care îl duce uneori la exasperare; iar dacă se resemnează, o face de aici încolo deplin înveninat de o puternică doză de vanitate refulată. E drept că în exemplificarea noastră am luat extrema şi am folosit un caz excepţional; în marea majoritate a cazurilor la această categorie de oameni mai deştepţi, lucrurile se petrec mai puţin tragic doar dacă la o vîrstă mai înaintată începe să-i supere ceva mai mult ficatul, atîta tot. Oricum însă, înainte de a se supune şi a se resemna, oamenii aceştia se încăpăţînează uneori să-şi facă de cap vreme indelungată, din tinereţe şi pînă la vîrsta resemnării şi tot numai din dorinţa de a fi originali. Se întîmplă şi cazuri destul de ciudate: din dorinţa de originalitate îl vezi pe cîte unul, om dintr-o bucată de altfel, că este gata să comită şi cîte o mîrşăvie, ba de multe ori se întîmplă ca nenorocitul să nu fie numai un om cinstit, dar şi bun pe deasupra, susţinător de familie, care mai întreţine sau ajută cu banii lui munciţi şi pe cîte un străin de familia lui, şi totuşi o viaţă întreagă să nu-şi găsească astîmpăr. Nu-l satisface nici pe departe şi nu-l consolează gîndul că îşi îndeplineşte atît de frumos îndatoririle de om, dimpotrivă tocmai asta îl enervează. „Uite pe ce mi-am irosit o viaţă întreagă, parcă ar vrea el să spună, iată ce m-a legat de mîini şi de picioare, iată ce m-a împiedicat să descopăr praful de puşcă! Dacă nu era această piedică, poate că aş fi descoperit negreşit ori praful de puşcă, ori America - precis nu ştiu încă ce anume - dar aş fi descoperit negreşit ceva". Ceea ce îi caracterizează îndeosebi pe toţi domnii aceştia e că, în tot decursul vieţii, ei nu izbutesc să se dumerească bine: ce anume trebuie neapărat să descopere şi ce anume sînt gata să descopere în cursul vieţii lor: praful de puşcă sau America? În ce priveşte însă năzuinţa, dorul descoperirii, s-ar putea spune că le posedă într-o doză care ar fi fost pe măsura unui Columb sau unui Galileu. Gavrila Ardalionovici apucase tocmai pe această cale dar nu era decît la începutul ei.
Avea încă mult de umblat pe drumuri nesăbuite. Încă din adolescenţă fusese mereu chinuit de conştiinţa mediocrităţii lui, căutînd în acelaşi timp să se convingă că e un om superior. Era un tînăr ros de ambiţii, cu veleităţi şi porniri nestăpînite, cu nervii cam şubrezi încă de la naştere. Impetuozitatea dorinţelor o lua drept semn al forţei sale. În dorinţa lui aprigă de a ieşi din comun, era gata chiar şi de acţiuni nechibzuite, dar în momentul cînd aceste acţiuni urmau să fie aduse la îndeplinire, eroul nostru se dovedea întotdeauna prea deştept pentru a le săvîrşi, şi ca atare se lăsa păgubaş. Asta îl ducea la disperare. Poate că în anumite împrejurări, s-ar fi hotârît şi la vreo ticăloşie, numai să obţină cele rîvnite, dar, ca un făcut, în clipa decisivă se dovedea a fi prea cinstit pentru o ticăloşie. De altfel, la una mai mică s-ar fi pretat oricînd. ~ Fyodor Dostoyevsky,#NFDB
412:Oare ce-a fost pe lume până-acuma păcatul cel mai mare? Oare n-a fost cuvântul celui ce zicea: „Vai celor care râd aici!” Chiar nu găsise el pe lume nici un motiv să râdă? Înseamnă că nu căutase bine. Chiar şi-un copil ar fi găsit destule motive. Acela nu iubea-ndeajuns: altfel ne-ar fi iubit chiar şi pe noi, cei care râdem! El însă ne-a batjocorit şi ne-a urât, şi ne-a promis doar lacrimi şi scrâşnirea dinţilor. Se cade oare să blestemi ce nu iubeşti? — Nu mi se pare de bun gust aceasta. El însă a făcut aşa, neînduplecatul. El se trăgea din gloată. El însuşi nu iubea-ndeajuns – altfel nu s-ar fi mâniat că nu este iubit îndeajuns. Iubirea mea nu-i flămândă de iubire: ea vrea mai mult. Feriţi-vă de toţi aceşti neînduplecaţi! Ei sunt o biată spiţă cam bolnavă, spiţă de gloată, care se uită doar chiorâş la viaţă, care privesc cu ciudă-acest pământ. Feriţi-vă de toţi aceşti intransigenţi! Ei calcă greu, au inimi apăsate – ei nu ştiu să danseze. Cum să le fie uşor lor pământul? Tot ce e bun şi-atinge ţelul încovoiat. Îşi încovoaie ca pisicile spinarea, începe-a toarce văzându-şi fericirea apropiată – tot ce e bun ştie să râdă. Pasul arată dacă mergi sau nu pe drumul tău: uitaţi-vă la mine cum păşesc! Dar cine se apropie de ţel dansează. Într-adevăr, eu nu sunt ca un stâlp, nu stau acolo ţeapăn, încremenit şi tâmp ca o coloană; îmi place să merg repede. Şi chiar dacă pe lume mai sunt şi smârcuri şi tristeţe groasă, cel care are glezna sprintenă aleargă peste mâluri şi dansează ca pe gheaţa netedă. Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Dar nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Coroana celor care râd, această cunună din crengi de trandafir, eu însumi m-am încoronat cu ea, eu însumi am decis că râsul meu e sfânt. Căci n-am găsit pe nimeni altul destul de tare pentru-aceasta. Eu, Zarathustra, dansatorul! Eu, Zarathustra cel uşor! cel care dă din aripi, gata pentru zbor, în rând cu toate păsările, mereu dispus şi ager, ferice în uşurătatea sa. Profetul Zarathustra, profetul care râde, nicicând intransigent şi nici nerăbdător, cel ce iubeşte săriturile: eu însumi m-am încoronat! Sus inimile, fraţi ai mei, mai sus! Mai sus! Şi nu uitaţi picioarele! Săltaţi-le, voi – ageri dansatori, sau şi mai bine: aşezaţi-vă în creştet! Există chiar şi-n fericire brute greoaie, există glezne-mpiedicate din născare. Acestea ostenesc bizar, asemeni elefantului care-ar cerca să se aşeze-n creştet. Mai bine să fii nebun de fericire decât să fii nebun de nenoroc, mai bine să dansezi greoi decât să şchiopătezi. Deci învăţaţi înţelepciunea mea: chiar lucrul cel mai rău are două părţi bune — chiar lucrul cel mai rău are picioare bune de dansat; deci învăţaţi voi înşivă, oameni superiori, cum să vă ţineţi pe picioare! Daţi la o parte văicăreala şi toată-amărăciunea gloatei! Ce jalnici mi se par acuma aceşti bufoni ai gloatei! însă prezentul aparţine gloatei. Faceţi ca vântul care se năpusteşte din peşterile muntelui: la propriul său fluier vrea să danseze, să crească-n freamăt mările şi să-i urmeze paşii-n salturi mari. Cel care dă aripi asinilor, cel care mulge chiar leoaicele – lăudat să fie spiritul dezlănţuit, care ca uraganul mătură orice prezent şi orice gloate. — duşmanul ciulinilor şi-al celor care taie firu-n patru şi-al tuturor frunzarelor şi buruienilor îngălbenite: lăudat să fie acest aprig uragan plăcut şi liber, care dansează peste smârcuri şi amărăciuni ca peste pajişti. ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
413:Eram într-o frizerie. Tin minte fiecare amanunt...[..] În timp ce frizerul ma tundea, vedeam în oglinda, la garderoba, o femeie cam de patruzeci de ani, cu un aer simplu, modest îmbracata si cu ceva blînd si casnic în atitudini. Una din acele femei care nu trebuie sa fie nici frumoase, nici bine îmbracate, care au un fel de maternitate elementara si o blîndete resemnata si tacuta, traind între gesturi mici. Statea la garderoba, în aceeasi pozitie, fara nici o miscare, fara nici o vorba, privind în gol. De fapt, aveam impresia ca nici macar nu se gîndea.[..] La un moment dat am vazut-o cum se îmbraca, si-a luat o punga de plastic si era gata sa se îndrepte spre usa cînd s-a întîmplat ceva. Probabil, unul dintre frizerii care lucrau de partea cealalta, si mai spre fund, i-a zis ceva ce nu auzisem. Eu o vedeam numai pe ea. A stat cîteva clipe fara sa spuna nimic, privind fix spre partea din fund a frizeriei. Apoi deodata s-a congestionat si a început sa strige. Si pe masura ce striga, vocea ei se subtia, devenea tipat, pîna cînd tipatul s-a sfarîmat. Ea îsi dadea seama ca vocea n-o mai ajuta si tipa atunci si mai tare. Nu întelegeam nimic din ce spunea, dar tipatul acela nesigur, ca o lama de cutit care se frînge, suna atît de strident încît era înfricosator. Nu mai era un tipat omenesc. Era un tipat animalic plin de disperare si de neputinta. Nu stiu cît a durat astfel, dar parca nu se mai termina si simteam ca nu mai puteam sa suport. Si poate si mai mult m-a înfricosat faptul ca în acest timp nimeni din frizerie n-a întors privirea spre locul acela. Ca si cum tot ce vedeam si auzeam erau nascociri ale imaginatiei mele. Pentru ceilalti, femeia aceea tacea în continuare la garderoba ei sau plecase. Întelegeti? Tipatul ei nu exista. În zadar tipa, nimeni nu vroia s-o auda. Inclusiv eu, de fapt. Caci în tot acest timp nu m-am sculat de pe scaun sa ma întorc. L-am lasat pe frizer sa ma tunda mai departe. Si numai dupa ce femeia s-a dus undeva în spatele frizeriei, unde îsi lasau frizerii halatele, caci i se facuse rau, l-am întrebat pe cel care ma tundea: "Ce s-a întîmplat?" Ca si cum eu nu fusesem de fata sau ma gîndisem la altceva, nu fusesem atent. Frizerul mi-a explicat atunci ca femeia lucra acolo de mai multa vreme si fusese concediata, iar ea, neavînd din ce trai, venea totusi si-si facea treaba mai departe fara nici un salariu, multumindu-se cu ceea ce primea bacsis. Unul dintre frizeri îi aruncase o vorba grosolana, adaugînd ca nu era nevoie de ea acolo, de ce venea...Îi auzeam înca gemetele cînd am platit si am plecat cît am putut mai repede. Simteam ca trebuia sa ajung afara. Sa n-o mai aud pe femeia aceea gemînd. Si parca tipatul ei plutea în continuare ca un tais de pumnal în aerul frizeriei, desi ceea ce se petrecuse nu zdruncinase nici un detaliu. Rumoarea era aceeasi ca deobicei. "Criza de isterie, a zis unul. Am mai vazut noi de-astea."Atît. Întelegeti? Acesta a fost singurul comentariu pe care l-am auzit...
[..]Tipatul dizgratios si disperat, aproape animalic, al acelei femei sfîsiase brutal tot ce tesusem eu cu grija ani de zile. Fericire? Lumina? Frumusete? Gogosi! Cacialma, domnilor. Nu exista decît tipatul si tacerea. Gemetele de animal înjunghiat si exclamatia: "Am mai vazut noi de-astea". Atunci am priceput prima oara ca traisem într-o minciuna aurita.
[..] Mi-am dat seama ca tipetele exista, însa nu le auzim.Nu vrem sa le auzim. Sîntem surzi, iar cei care tipa se chinuiesc sa tipe si mai tare vazînd ca nimeni nu-i aude. Toti îsi vad de treburile lor mai departe, ca si cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, iar tu te simti atunci ca o papusa dezarticulata. ~ Octavian Paler,#NFDB
414:De unde derivă adâncimea iubirii, dacă nu din negaţia cunoaşterii? Ceea ce în cunoaştere e plat, iubire devine absolut. Orice cunoaştere obiectivă e plată; e o punere în relaţii prin care obiectele îşi pierd valoarea. Cunoaştem un lucru pentru a-l face ca pe celelalte; cu cât cunoaştem mai mult, cu atât realitatea devine mai comună, mai vulgară şi mai plată, deoarece cunoaşterea nu salvează niciodată nimic, ci distruge progresiv în fiinţă. Există, în orice cunoaştere obiectivă, care consideră lucrurile din afară, le încadrează în legi şi le pune în relaţii, care înţelege totul şi încearcă să explice totul, o tendinţă distructivă, iar când pornirea spre cunoaştere devine pasiune, ea nu este decât o formă de autodistrugere. Iubim în măsura în care negăm cunoaşterea, în măsura în care ne putem abandona absolut unei valori, făcând-o şi pe aceasta absolută. Şi dacă nu ne-am iubi decât dorinţa noastră de iubire sau iubirea noastră, în acest avânt nu este mai puţină negaţie a cunoaşterii. Cunoaştem cu adevărat numai în momentele când nu vibrăm intern, când nu ardem, când nu ne putem ridica la un înalt nivel psihic. Diferenţa aceasta de nivel psihic între cunoaştere şi iubire ne indică suficient pentru ce ele nu pot vieţui niciodată împreună. Când iubeşti o fiinţă, momentele de reală cunoaştere sunt extrem de rare; apariţia lor se datoreşte unui minus de iubire. Când ajungi uneori să-ţi dai seama din afară, cu o perspectivă obiectivă, că femeia care-ţi şerpuieşte ca o obsesie întreaga ta fiinţă, care a crescut organic în tine, seamănă cu oricare alta ca adâncime sufletească, sau când înţelegi că zâmbetul ei nu e unic, ci perfect reversibil, când o poţi încadra în rândul celorlalte şi găseşti explicaţii generale pentru reacţiile ei individuale, atunci cunoaşterea a suplinit dureros elanurile iubirii. Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli. Pe fiinţa ce o iubim o cunoaştem cu adevărat numai după ce n-o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci şi goi. Şi în iubire nu putem cunoaşte, fiindcă persoana ce o iubim actualizează, numai, un potenţial lăuntric de iubire. Realitatea primordială şi efectivă este iubirea din noi. Pentru aceasta iubim. Iubesc iubirea din mine, iubesc iubirea mea. Femeia este pretextul indispensabil care-mi aduce într-un ritm intens pulsaţiile timide ale iubirii. Nu poate exista o iubire pur subiectivă. Dar, între abandonarea în experienţa voluptuoasă a iubirii ca stare pură şi abandonarea în culmile unei alte fiinţe, întâia este cea primordială. Iubim o femeie fiindcă ne este scumpă iubirea noastră. Singurătatea sexelor şi lupta sălbatică între bărbat şi femeie îşi au izvorul in această interioritate a iubirii. Căci în iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înşine, ne încântăm de voluptăţile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă şi mai profundă, cu cât distanţa de persoana iubită este mai mare. Prezenţa ei fizică face din sentimentul nostru ceva prea orientat, cu o direcţie prea determinată, încât ceea ce este în noi cu adevărat trăire erotică pură, elan subiectiv, ne pare a veni din afară, desprinzându-se din prezenţa fizică a persoanei iubite. Numai iubirea de departe, iubirea care creşte alimentată de fatalitatea spaţiului, numai aceasta se prezintă ca stare pură. Atunci ai priză directă pe adânca ei interioritate, atunci trăieşti iubirea ca iubire, adâncindu-te în zvâcnirile unui sentiment, în farmecul lui voluptuos, care face suferinţele fluide, le topeşte ca într-o iluzie. ~ Emil M Cioran, #NFDB
415:Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii!
Pentru a-şi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le
scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai
determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere.
Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei
n-o pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv
de ordin raţional n-o mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale,
rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se
opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că
sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice
pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii
sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin
mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă
astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri.
Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său
interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe
alţii îi afectează, pentru ca pe alţii să-i aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea
obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de
puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a
vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţi-a provocat decepţii. Ca atare ai dorit-o, ai
aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţi-a putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se
sinucide n-ar fi trăit înainte de a muri, n-ar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi.
În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintr-un capriciu, ci
din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice
sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută
motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru a-i căuta diverse feluri de
justificări, cînd n-o depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care
s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la
cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de a-ţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît
orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de
sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este
pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de
fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective,
o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile
pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în
marile deficienţe te consumi într-o agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te
stingi ca un fulger. N-am admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care
pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide. ~ Emil M Cioran,#NFDB
416:Cînd sîntem gata să depunem armele, ce pildă, ce îndemn ne este puterea lor de-a îndura! De cîte ori, clocind în mine gîndul suprimării, n-am meditat la înverşunarea,la încăpăţînarea lor, la reconfortanta, inexplicabila lor poftă de a fi! Le datorez nenumărate reîntoarceri la viaţă, nenumărate compromisuri cu iluzia de a trăi. Şi totuşi, oare am fost întotdeauna drept cu ei? Nici pe departe. Dacă la douăzeci de ani îi iubeam într-atît, încît regretam că nu sunt unul de-al lor, ceva mai tarziu, neputînd să le iert rolul major jucat în istorie, am început să-i detest cu înverşunarea unei iubiri dublate de ură. Strălucirea omniprezenţei lor mă făcea să simt şi mai bine mediocritatea ţării mele, sortită, o ştiam, să fie sufocată şi chiar să dispară; în vreme ce ei, ştiam la fel de bine, aveau să supravieţuiască în veci şi oricui, orice s-ar fi-ntîmplat. De altfel, la vremea aceea nu simţeam decît o compătimire livrescă pentru suferinţele lor trecute, fără a Ie putea ghici pe cele viitoare. De-abia mai tarziu, gîndindu-mă la încercările ce-i aşteptau şi la tăria cu care le-au îndurat, aveam să pătrund valoarea pildei lor şi să găsesc în ea argumente împotriva ispitei de-a renunţa la tot. Insă oricare mi-ar fi fost, în diferitele momente ale vieţii, sentimentele în ce-i priveşte, asupra unui punct am fost mereu statornic: pasiunea mea pentru Vechiul Testament, cultul pe care l-am închinat mereu Cărţii lor, providenţă a furiilor sau amărăciunilor mele. Prin ea, împărtăşeam cu ei tot ce aveau mai bun în mîhnirile lor; tot datorită ei şi mîngîierilor pe care mi le dăruia, atîtea şi atîtea nopţi, oricît de crunte ar fi fost, mi se păreau suportabile. Nu puteam uita acest lucru nici chiar atunci cînd mă gîndem că-şi merită oprobriul. Iar amintirea acelor nopţi, cînd butadele sfîşietoare ale lui Iov şi Solomon mi i-au adus alături, justifică hiperbolele gratitudinii mele. Să-i insulte alţii spunînd despre ei cuvinte de bun-simţ! Eu n-aş putea s-o fac: aplicîndu-le criteriile noastre, ar însemna să-i privez de privilegiile lor, să-i cobor la condiţia de simpli muritori, de varietate oarecare a speciei umane. Din fericire, ei desfid criteriile noastre, ca şi investigaţiile bunului-simţ. Meditînd la aceşti îmblînzitori de abise (ai propriului abis), descoperi avantajul menţinerii la suprafaţă, avantajul de a nu ceda plăcerii de-a fi o epavă şi, cugetand la refuzul pe care ei îl opun naufragiului, faci legămînt să-i imiţi, deşi prea bine ştii că-i în zadar, că datul nostru-i să ne scufundăm, să răspundem chemării genunii. Cu toate acestea, abătîndu-ne fie şi temporar de la veleităţile spre prăbuşire, ei ne învaţă cum să suportăm o lume ameţitoare, de neîndurat: sînt
specialişti în arta de a exista.
Cînd Revoluţiale-a dat un statut, ei deţineau resurse biologice superioare altor popoare. Iar cînd în secolul al XlX-lea, liberi în sfîrşit, şi-au făcut apariţia în plină lumină, lumea a fost uluită: de la conchistadori încoace nu se mai văzuse asemenea temeritate, asemenea zvîcnet vital. Imperialism ciudat, neaşteptat, fulgerător. Reprimată atîta timp,vitalitatea lor izbucnise; iar ei, care păruseră atît de şterşi, de umili, dovedeau o sete de putere, de dominare şi glorie care înspăimînta societatea dezabuzată în care începeau să se afirme şi căreia aceşti bătrîni neîmblînziţi aveau să-i toarne-n vine sînge proaspăt. Lacomi şi generoşi, se infiltrează în toate ramurile comerţului şi cunoaşterii, în fel de fel de întreprinderi, dar nicidecum pentru a tezauriza, ci, împătimiţi ai riscului, pentru a cheltui, a risipi; insaţiabili, căutători ai veşniciei rătăciţi în cotidian, legaţi de aur şi de cer şi-amestecîndu-le mereu strălucirea, promiscuitate luminoasă şi năucitoare, vîrtej de abjecţie şi transcendenţă, evreii îşi găsesc adevărata bogăţie în contradicţiile lor. ~ Emil M Cioran,#NFDB
417:Tour Abroad Of Wilfrid The Great
By Jean Baptiste Trudeau.
W'en Queen Victoria calls her peup's
For mak' some Jubilee,
She sen' for men from all de worl' -And from her colonie.
But mos' of all, she sen' dis word
To dis Canadian shore,
"If Wilfrid Laurier do not come,
I will be glad no more."
Den Wilfrid not hard-hearted, he
Lif' w'at you call de hat,
An' say, "Ma reine, you mus' not fret,
For little t'ing lak' dat.
"To Londres, on de day in June
You mention, I will come,
And show you w'at is lak' de FrenchCanadian gentilhomme."
So Wildred sailed across de sea,
An' Queen Victoria met,
An' w'en she's see him, ah! she is
Jus' tickle half to deat'!
An' w'en he's kneel, as etiquette
Demand, for be correc',
She tak' a sword into her han'
An' hit him on de neck.
An' w'en she do, she smile on him,
An' dese de words she say:
"Rise up, my true Canadian Knight -Sir Wilfrid Laurier!
"An' on dose grand Imperial plans
14
Which I have now in view,
For guidance, counsel, an' advice
I'll always look to you."
Den Wilfrid kiss de Royal han',
An' back off on de door,
An' bow as only Frenchman can,
An' smile an' bow some more.
Nex' day, it was a glorious sight,
At half-pas' twelve o'clock,
To see Sir Wilfrid ride in state,
An' in chapeau de coque.
Lords Solsby, Roberts, and Cecil Rhodes,
An' Chamberlain an' dose
Were w'at you call "not in it," for
Sir Wilfrid was de boss.
Oui, certainement, excep' de Queen
Herself dat glorious day,
De greates' man on Angleterre
Was Wilfrid Laurier.
VISITS PARIS.
Sir Wilfrid cross de Channel den,
Mak' visit La Patrie,
An' mak' fine speeches two or three
In de city of Paree.
An' shak' de han', an' drink de vin
Mit Faure de Presiden',
An' show him what de kin' of man
Dis contrie represen'.
An' w'en Dir Wilfrid's voice dey hear,
An' his fine shape dey see,
De men of France was hall surprise,
De ladies hall epris.
15
Den Monsieur Faure he rise an say,
"Sir Wilfrid Laurier,
In de Legion d'Honneur you are
Un grand officier."
An' to Sir Wilfrid, front dem hall,
He mak' some fine address,
An' den ribbon wit' de star
He pin upon his breas'.
En bref, our Wilfrid capture France,
He's capture Anglan', too;
I t'ink he will annex dem both
To Canada -- don' you?
SIR WILFRID'S RETURN.
Sir Wilfrid, tired of Jubilee
An' glorie an' eclat,
He says, "Dese contrie dey ees not
Lak' my own Canada.
"I wan' my own dear lan' for see
An' de St. Laurent gran',
An' hear again de French he spik
Mon bonhomme habitan!"
Den to the Queen an' Monsieur Faure
Hees "au revoirs" he say,
"I mus' go back on ole Kebec,
An' Mo'real dis day.
"An' I mus go an help toujours,
Lor' Aberdeen mak' law,
An' keep dem Tory boodler from
De safe in Ottawa.
"An' help Sir Olivair, Sir Deek
An' Tarte mak' politique,
An' keep Sir Tuppair an' hees gang
From play some crooked trique."
16
So, on de "Labrador" he sail,
On Canada he come,
We hall be glad his face to see,
An' he ees glad be home.
An' hall de Angleesh, Ireesh, Franch
'Roun hees triomphan' car,
Say, "Bienvenu! Come, spok to us
Upon de Champ de Mars."
Sir Wilfrid tole us dat he drink
Dose vins mit' Monsieur Faure,
An' dine on Windsor -- so he tole
Us on de Champ de Mars.
Den hall de peup' dey mak' big cheer,
De cannon dey mak' shoot,
We hall be on one grand hoorau,
De steamboats on a toot.
So we hall sing, "God bless de Queen!
An' Monsieur Faure, alway!
Because dey treat all same lak' prince,
Our Wilfrid Laurier."
~ Alexander MacGregor Rose,#NFDB
418:Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului.
Răspuns: instinctul de putere nu există în somn.
Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic.
Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă.
De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient.
Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui.
Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive. ~ Marie Louise von Franz,#NFDB
419:Bibliothèque Nationale. Sunt mulți oameni în sală, dar nu-i simt. Ei sunt în cărți. Uneori se mișcă printre file, asemenea oamenilor care dorm și se răsucesc între două vise. Ah, ce bine este totuși să fii printre oamenii care citesc. De ce nu sunt mereu așa? Poți să te duci la unul și să-l atingi ușor: nu simte nimic. Și dacă îl atingi puțin pe vecin când te ridici și te scuzi, el face un semn din cap spre partea în care îți aude vocea, întoarce fața spre tine, dar nu te vede, iar părul lui arată ca părul unui om adormit. Ce bine e așa! Și eu stau și am un poet. Ce mai soartă! Acum poate că sunt în sală trei sute de oameni care citesc, dar este imposibil ca fiecare în parte să aibă un poet. (Dumnezeu știe ce au!) Nu există trei sute de poeți, dar ia uite ce soartă, eu, poate cel mai nevoiaș dintre acești cititori, un străin, eu am un poet. Deși sunt sărac. Deși costumul meu, pe care îl port zilnic, începe să se tocească în unele locuri, deși pantofii mei cam lasă de dorit. Ce-i drept, gulerul este curat, ca și lenjeria, și aș putea, așa cum sunt, să intru în orice cofetărie, chiar și pe marile bulevarde, să întind liniștit mâna spre farfuria cu prăjituri și să iau una. Nu s-ar mira nimeni de asta și n-aș fi certat și dat afară pentru că, oricum, este o mână din lumea bună, o mână spălată de patru-cinci ori pe zi. Da, sub unghii nu este nimic, degetul mijlociu nu e pătat de cerneală și în special încheieturile sunt impecabile. Este un fapt cunoscut că oamenii săraci nu se spală până acolo. De la curățenia lor se pot trage unele concluzii. Se și trag. Se trag în magazine. Există totuși câțiva oameni, pe Boulevard Saint-Michel de pildă și pe rue Racine, care nu se lasă derutați și cărora puțin le pasă de încheieturile mele. Ei mă privesc și știu. Ei știu că de fapt fac parte dintre ei, că joc doar un pic de comedie. Doar suntem în carnaval. Și nu vor să-și strice distracția; rânjesc un pic și-mi fac cu ochiul. N-a văzut nimeni. De altfel, mă tratează ca pe un domn. Trebuie numai să fie cineva în apropiere și atunci devin chiar servili. Se comportă ca și cum aș avea o haină de blană pe mine și în urma mea ar veni o mașină. Uneori le dau doi gologani, tremurând că ar putea să-i refuze, dar ei îi primesc. Și totul ar fi în regulă dacă n-ar rânji un pic și n-ar face cu ochiul. Cine sunt acești oameni? Ce vor de la mine? Mă așteaptă? De unde mă cunosc? Este adevărat, barba mea este cam neglijentă și de foarte, foarte departe, amintește de bărbile lor bolnave, bătrâne, spălăcite, care m-au impresionat întotdeauna, dar n-am oare dreptul să-mi neglijez barba? Mulți oameni ocupați fac asta și nimănui nu-i trece prin cap să-i socotească, din pricina asta, printre dezmoșteniți. Pentru mine este limpede: dezmoșteniții nu sunt numai cerșetori; nu, de fapt nu sunt cerșetori, trebuie să se facă distincție. Sunt deșeurile, cojile de oameni scuipate de soartă. Uzi încă de saliva sorții, se lipesc de un zid, de un felinar, de un stâlp cu afișe sau se scurg încet în josul străzii, lăsând în urma lor o dâră neagră, murdară. Ce dracu’ voia de la mine bătrâna aceea care, cu un sertar de noptieră în care se rostogoleau câțiva nasturi și câteva ace, ieșise din cine știe ce cocioabă? De ce se ținea întruna după mine și mă măsura cu privirea? Parcă încerca să mă recunoască cu ochii ei urduroși, care arătau ca și cum un bolnav ar fi scuipat flegmă verde pe pleoapele ei sângerii. Și cum a ajuns femeia aia cenușie, măruntă, să stea un sfert de oră lângă mine în fața unei vitrine, arătându-mi un creion vechi, lung, care ieșea nesfârșit de încet dintre mâinile ei murdare, împreunate. Mă prefăceam că privesc obiectele expuse în vitrină și că nu observ nimic. Ea însă știa că am văzut-o, știa că stau și mă întreb ce face de fapt. Înțelegeam foarte bine că nu putea fi vorba de creion: simțeam că era un semn, un semn pentru inițiați, un semn pe care-l cunosc dezmoșteniții. ~ Rainer Maria Rilke, #NFDB
420:― Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta?
― Cinci, domnule profesor.
― Cinci? Şi la cîte ai căzut?
― La patru.
Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare.
― La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere.
Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai.
― Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic.
― Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi?
― Absolut nimic, repetă el.
Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară.
― Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept!
― Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus.
Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie!
― A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace.
Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun.
Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce.
― Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris?
― Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns.
Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el!
Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană.
Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui.
Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX.
Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc!
― Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte.
― Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească.
Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită.
Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi ― că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield.
În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte.
― Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el.
― Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu.
Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"! ~ J D Salinger,#NFDB
421:PLOŞNIŢE: Dintre toate formele de sexualitate animală, cea a ploşniţelor de pat (Cimex lectularius) este cea mai stupefiantă. Nici o închipuire omenească nu poate egala o asemenea perversiune.
Prima particularitate: priapismul. Ploşniţa de pat nu se opreşte niciodată din copulaţie. Unii indivizi au peste două sute de raporturi sexuale pe zi.
A doua particularitate: homosexualitatea şi bestialitatea. Ploşniţele de pat întâmpină dificultăţi în deosebirea semenilor şi, dintre aceşti semeni, le este şi mai greu să recunoască femelele.
50% din raporturile lor sunt homosexuale, 20% se produc cu alte specii, iar 30% se efectuează cu femele.
A treia particularitate: penisul perforant. Ploşniţele de pat sunt echipate cu un sex lung dotat cu un vârf ascuţit. Prin intermediul acestui instrument asemănător cu o seringă, masculii străpung carapacea şi îşi injectează sămânţa oriunde, la întâmplare ― în cap, în abdomen, în labe, în spinare, ba chiar şi în inima doamnei lor! Operaţia nu afectează cu nimic sănătatea femelei, dar cum ar mai putea ele să rămână însărcinate în asemenea condiţii? De unde şi...
... A patra particularitate: virgina însărcinată. Din exterior, vaginul ei pare intact şi, totuşi, ea a primit o lovitură de penis în spinare. Cum pot supravieţui spermatozoizii în sânge? De fapt, majoritatea vor fi distruşi de sistemul imunitar, ca nişte vulgari microbi străini. Pentru a multiplica şansele ca vreo sută dintre aceşti gameţi masculi să ajungă la destinaţie, cantitatea de spermă eliberată e fenomenală. Cu titlu de comparaţie, dacă masculii ploşniţe ar avea dimensiunile unei fiinţe omeneşti, ei ar elibera treizeci de litri de spermă la fiecare ejaculare. Din această mulţime de spermatozoizi va supravieţui un număr extrem de mic. Ascunşi în ungherele arterelor, pitiţi prin vene, ei îşi vor aştepta sorocul. Femela îşi petrece iarna găzduindu-i pe aceşti locatari clandestini. Primăvara, conduşi de instinct, toţi spermatozoizii din cap, labe şi abdomen se strâng în jurul ovarelor, le străpung şi pătrund în interiorul lor. Fazele următoare ale ciclului se vor desfăşura fără nici o problemă.
A cincea particularitate: femela cu sexe multiple. Fiind tot timpul perforate pretutindeni de sexele masculilor, femelele ploşniţe ajung la un moment dat să fie acoperite de cicatrice care conturează fante maronii înconjurate de o zonă deschisă la culoare. Asemenea unor ţinte! În felul acesta se poate şti câte acuplări a avut femela.
Natura a încurajat aceste nelegiuiri dând naştere unor adaptări ciudate. Generaţie după generaţie, anumite mutaţii au ajuns să creeze incredibilul însuşi. Ploşniţele de sex feminin au ajuns să se nască având pe spate pete maronii, aureolate de o culoare deschisă. Fiecărei pete îi corespunde un receptacul care este un "sex sucursală" legat direct de sexul principal. Particularitatea aceasta există actualmente în toate fazele dezvoltării sale: lipsa cicatricelor, câteva cicatrice receptacule la naştere, veritabile vagine secundare pe spinare.
A şasea particularitate: autoîncornorarea. Ce se întâmplă atunci când un mascul este perforat de un alt mascul? Sperma supravieţuieşte şi înaintează ca de obicei spre regiunea ovarelor.
Negăsindu-le, se îndreaptă spre canalele deferente ale gazdei şi se amestecă cu spermatozoizii autohtoni. Rezultatul: când masculul pasiv va perfora, la rândul sau, o femelă, el îi va injecta propriii spermatozoizi, dar şi pe cei ai masculului cu care a întreţinut raporturi sexuale.
A şaptea particularitate: hermafroditismul. Natura nu conteneşte să facă experienţe ciudate pe cobaiul său sexual favorit şi masculii ploşniţe au suferit, la rândul lor, mutaţii: în Africa trăieşte ploşniţa Afrocimex constrictus, ai cărei masculi se nasc cu nişte mici vagine secundare pe spinare. Aceştia nu sunt, totuşi, fecunzi. Se pare că aceste vagine au un rol pur decorativ sau de încurajare a raporturilor homosexuale. ~ Bernard Werber,#NFDB
422:1. ‘’Astfel, esenta lumanarii nu este ceara care lasa urme, ci lumina.’’
2. ‘’Cel ce iubeste doar aproprierea dragostei, nu va cunoaste niciodata intalnirea cu ea.’’
3. ‘’Caci am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareata nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi.’’
4. ‘’Si am inteles ca au nevoie de liniste. Caci numai in liniste adevarul fiecaruia se leaga si prinde radacini. Caci ceea ce e important, inainte de toate,…, este timpul.’’
5. ‘’ …limbajul nu contine nimic care sa fie vrednic de interes. Invata sa asculti nu zarva cuvintelor, nici rationamentele ce le permit sa se insele. Invata sa privesti mai departe.’’
‘’Iata pentru ce am dispretuit dintotdeauna, ca fiind zadarnica, zarva cuvintelor. Si nu m-am increzut in artificiile limbajului. ‘’
6. ‘’ Caci abilitatea nu este decat un cuvant gol. In creatie nu exista ocoluri. Creezi ceea ce faci si nimic mai mult. Iar daca pretinzi ca urmarind un scop, te indrepti spre un altul, deosebit de primul, doar cel pe care cuvintele il inseala te va crede abil.’’
7. ‘’Caci fiecare iubeste in felul sau aceeasi imagine. Doar un limbaj insuficient ii opune pe oameni unii altora, caci dorintele lor nu difera. N-am intalnit niciodata pe cel care sa doreasca dezordinea sau josnicia sau ruina. Imaginea care-i framanta si pe care ar vrea s-o intemeieze se aseamana de la un capat la celalat al universului, dar caile de atingere a ei difera.’’
8. ‘’ Desigur, cu cat munca pe care o consumi in numele dragostei este mai grea, cu atat mai mult te exalta. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. Dar trebuie sa existe cineva care sa primeasca. A pierde nu inseamna niciodata a darui.’’
9. ‘’ Caci, o data mai mult, am aflat ca logica ucide viata. Si ca nu contine nimic prin ea insasi… Dar facatorii de formule s-au inselat asupra omului. Au confundat formula, care este umbra plata a cedrului, cu cedrul, din volumul, greutatea si culoarea lui, cu incarcatura sa de pasari si frunzisul sau, care nu s-ar putea exprima si cuprinde in cuvinte firave…Caci aceia confunda formula care desemneaza, cu obiectul desemnat.
Si cum ar putea suporta ceea ce nu se poate formula, sau nu s-a implinit inca, sau intra in contradictie cu un alt adevar? Cum sa stie ca, intr-un limbaj care formuleaza dar nu cuprinde, doua adevaruri se pot opune?’’
10. ‘’ Dar daca nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Si te inalt in lumina. Si tacerea ta inchide in ea campiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau tine. Si inventez imnuri pentru a-ti celebra imperiul…Nu esti decat o treapta in drumul meu spre eternitate.’’
11. ‘’ Dar cei pe care ii numesc liberi si hotarand numai pentru ei insisi, inexorabil singuri, aceia nu sunt condusi, plutesc fara vant in panze, iar rezistenta lor nu este decat capriciu incoerent. Cei pe care ii urasc, sunt, mai ales, cei care nu exista cu adevarat. Rasa de caini ce se cred liberi, fiind liberi de a-si schimba opiniile, de a nega (cum ar putea sti ca neaga, de vreme ce ei insisi sunt judecatori?), liberi de a trisa, de a renega si de a se vinde , si pe care ii fac sa-si schimbe parerile doar aratandu-le troaca atunci cand le e foame.’’
12. ‘’Caci dragostea nu-ti e data ca un cadou al acestui obraz, la fel cum linistea si calmul nu sunt produs al privelistii, ci al ascensiunii reusite, al muntelui dominat, al instalarii tale in cer. La fel- dragostea. Iluzia este ca o intalnesti, cand de fapt se invata.Si se inseala cel care rataceste prin viata, pentru a fi cucerit, cunoscand prin scurte fioruri , gustul tumultului inimii si visand sa intalneasca marea febra ce il va incinge pentru totdeauna, desi ea nu este decat o desarta victorie a inimii sale. De asemenea, nu te odihnesti in dragoste, daca ea nu se transforma din zi in zi, ca in maternitate. ~ Antoine de Saint Exup ry,#NFDB
423:Există morale de stăpâni şi morale de sclavi. […] Să remarcăm pe dată că în cazul acestei prime varietăţi de morală antagonismul „bun“ şi „stricat“ echivalează cu „nobil“ şi „detestabil“: - antagonismul „bun“ şi „rău“ are o altă origine. E dispreţuit laşul, fricosul, meschinul, cel care se preocupă doar de stricta utilitate; de asemenea, suspiciosul cu privirea-i strâmbă, cel care se umileşte, omul de soi căinesc care se lasă maltratat, lingăul milog, şi mai ales mincinosul: - e o credinţă înrădăcinată a tuturor aristocraţilor că norodul e mincinos. „Noi, veridicii“ - astfel îşi ziceau nobilii în Grecia antică. […] El preţuieşte tot ceea ce îi este propriu: o astfel de morală constă în glorificarea sinelui. În prim-plan se află sentimentul belşugului, al prea-plinului puterii, fericirea unei înalte tensiuni, conştientă unei avuţii dornice de a se dărui şi cheltui: - şi aristocratul vine într-ajutor nefericiţilor, dar aproape niciodată nu o face din milă, ci mai degrabă mânat de imboldul abundenţei de putere. Aristocratul respectă în propria-i fiinţă pe omul puternic, stăpân asupra lui Însuşi, pe cel care se pricepe să vorbească şi să tacă, pe cel care uzează bucuros de severitate şi duritate faţă de sine însuşi şi care se înclină cu veneraţie în faţa tuturor celor severe şi dure. „De piatră-i inima ce Wotan în pieptu-mi aşeza“, se spune într-o veche Saga scandinavă: şi pe bună dreptate, căci e o vorbă izvodită de sufletul unui viking mândru. Un astfel de om se mândreşte tocmai cu faptul de a nu fi născut pentru compasiune: şi de aceea eroul acestui Saga adaugă avertizând: „cel căruia inima nu îi e de tânăr dura, nu o va avea nicicând dură“. Aristocraţii şi cutezătorii care gândesc astfel se situează la antipodul moralei care vede tocmai în compătimire sau în acţiunea în folosul semenului sau în desinteressement simbolul moralităţii; încrederea în sine, mândria de sine, ostilitatea absolută şi ironia faţă de „altruism“, acestea fac parte şi ele în mod categoric din morala aristocrată, laolaltă cu o uşoară desconsiderare şi prudenţă faţă de compasiune şi de „inimile calde“. Puternicii sunt acei care se pricep cu adevărat să venereze, aceasta-i arta lor, domeniul în care îşi exercită inventivitatea. […] Ei pot acţiona după cum cred de cuviinţă sau „după voia inimii“, în orice caz „dincolo de Bine şi de Rău“ - : iată un domeniu în care se poate manifesta compătimirea şi alte sentimente asemănătoare. […] Cu totul altfel stau lucrurile în cazul celui de al doilea tip de morală, morala sclavilor. Să presupunem că asupriţii, oprimaţii, suferinzii, robii, şi chiar cei nedeciși şi istoviţi de ei înşişi se îndeletnicesc cu morala: care va fi oare numitorul comun al evaluărilor lor morale? Probabil că ele vor exprima o suspiciune pesimistă faţă de condiţia umană în totalitatea ei, poate o condamnare a omului laolaltă cu condiţia sa. Sclavul priveşte cu invidie virtuţile celor puternici: el este sceptic şi suspicios, posedând chiar un rafinament al bănuielii faţă de tot acel „bun“ preţuit de cei puternici -, el încearcă să se convingă că nici măcar fericirea acestora nu este autentică. Dimpotrivă, calităţile menite să uşureze existenţa suferinzilor sunt evidenţiate şi scăldate în lumină: sclavul preţuieşte compătimirea, mâna serviabilă şi săritoare, inima caldă, răbdarea, hărnicia, modestia, amabilitatea - căci acestea sunt calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei. Morala sclavilor este esenţialmente o morală a utilităţii. Acesta-i locul de obârşie al vestitului antagonism dintre „bun“ şi „rău“: - rău este considerat cel puternic şi primejdios, cel care inspiră teamă, cel care posedă subtilitate şi vigoare, nelăsând teren dispreţului. Aşadar, potrivit moralei sclavilor, „răul“ este cel care inspiră teamă; în morală stăpânilor, dimpotrivă, cel care inspiră teamă şi vrea să inspire teamă este de-a dreptul „bunul“, în vreme ce omul „stricat“ este considerat demn de dispreţ. ~ Friedrich Nietzsche, #NFDB
424:13. ‘’Cel pe care mi-l arati, ce insemnatate are cate stie? E asemenea unui dictionar. Important este ceea ce este.’’
14. ‘’ Si, una cate una, dintr-o contradictie invinsa in alta, ma indrept spre tacerea intrebarilor si astfel, catre fericire. O, limbutilor! Intrebarile au stricat atat de mult oamenii! Nebun cel care spera in raspunsul providentei! ‘’
15. ‘’Iubesti fiindca iubesti! Nu exista ratiune pentru a iubi. ‘’
16. ‘’Te folosesti de trecutul tau ca de o priveliste, marginita aici de un munte, dincolo de un fluviu si dispui in libertate de orasele viitoare, tinand seama de ceea ce exista. Iar daca ceea ce exista n-ar exista, ai inventa cu usurinta orase de vis, caci visului nimic nu-i rezista, dar vor fi nu numai usor de imaginat, ci si pierdute in arbitrar.’’
17. ‘’ Iar desfraul se naste din spaima de a nu reusi sa fii…La fel despre acela sau aceea care nu vedeau decat golul din oameni, caci ei sunt goi daca nu sunt ferestre inspre eternitate. Iata pentru ce in dragostea vulgara nu iubesti decat ceea ce-ti scapa, caci altfel vei fi satul si scarbit de placerea ta. ‘’
18. ‘’Caci exista un timp al judecatii. Dar exista si un timp al devenirii.’’
19. ‘’Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care adduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii commune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctual proprietatii, care este contrariul dragostei.’’
20. ‘’De-abia v-a fost acordata dragostea si voi, intocmai ca in falsele voastre prietenii, transformati acest dar liber in servitute si robie si, din clipa in care sunteti iubiti, incepeti sa va simtiti lezati. Si va impuneti, pentru a aservi mai bine spectacolul suferintei voastre.’’
21. ‘’Si-ti voi raspunde prin acest mare secret, ascuns sub cuvinte vulgare si simple, pe care intelepciunea m-a facut sa-l aflu, putin cate putin, de-a lungul vietii: ca a pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul. Iar cei care urmaresc imagini indepartate, fruct al inventiei lor, se irosesc in utopia si himera.’’
22. ‘’Din distrugere in distrugere, aluneci spre vanitate, caci ea ramane singura culoare posibila, atunci cand tot ce mai exista este doar reziduu ce nu te poate hrani. …Iata ca esti obligat, in pustiul tau, sa fii satisfacut de tine insuti, caci nu mai exista nimeni in afara ta. Si esti condamnat sa strigi de-acum inainte: ‘’Eu, eu, eu’’ in gol, si nu vei primi niciodata raspuns.’’
23. ‘’Nu aceeasi este placerea pe care ti-o da un diamant fals si un diamant pur. Cea care tace in fata ta nu este aceeasi cu o alta, in profunzimea tacerii ei. Si nu vei fi niciodata inselat de la inceput…Ce inseamna diamantul daca nu este un bolovanis tare de scurmat, care-l ascunde? Ce inseamna o spade, daca nu exista dusmani? Ce inseamna o revenire fara absenta? Ce inseamna fidelitate daca nu exista tentatie?’’
24. ‘’Am cautat si am gasit, caci spiritul nu doreste decat ceea ce poseda. A gasi inseamna a vedea. Si cum as putea cauta ceea ce pentru mine inca nu are sens? Ti-am spus, regretful dragostei inseamna dragoste. Nimeni nu sufera de dorinta a ceea ce nu concepe.''
25. ‘’Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice , impotriva carora nu poti sa faci nimic, il oblige sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este, caci omul e greu de substanta. Tu esti cel care trebuie sa alegi din el ceea ce iti place. Si sa faci desenul a ceea ce ai ales, astfel incat sa para evident tuturor si lui insusi.’’
26. ‘’Iata de ce nu am dusmani. In dusman vad prietenul. Iar el imi devine prieten. Iau toate partile. Nu am de ce sa schimb partile. Ci le leg printr-un alt limbaj. Si aceeasi fiinta se poarta altfel.’’
27. ‘’Umilinta inimii iti cere nu sa te umilesti, ci sa te deschizi. Aceasta este cheia transformarilor. Doar atunci poti sa daruiesti si sa primesti.’’
28. ‘’Daca iubirea ta dispretuieste semnele iubirii sub pretextul de a atinge esenta, ea nu mai este decat vocabular. ~ Antoine de Saint Exup ry,#NFDB
425:Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă.
Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.
Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.
Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.
Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.
Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat.
Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti.
Pentru că se trag din fetiţe.
Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă.
Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.
Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi.
Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi.
Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie.
Pentru că nu se masturbează.
Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine.
Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.
Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru că le termină Cohen.
Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.
Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe.
Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit.
Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme.
Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz.
Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke.
Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.
Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.
Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.
Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor. ~ Mircea C rt rescu,#NFDB
426:Mickey Mollynoo
A mile-long panto dragon ploddin'
'opeless all the day,
Stuffed out with kits, 'n' spiked with rifles,
steamin' in its sweat,
A-heavin' down the misty road, club-footed
through the clay,
By waggons bogged 'n' buckin' guns,
the wildest welter yet,
Like 'arf creation's tenants shiftin' early
in the wet.
We're marchin' out, we dunno where, to meet
we dunno who;
But here we lights eventual, 'n' sighs 'n'
slips the kit,
'N', 'struth, the first to take us on is Mickie
Mollynoo!
A copper of the Port he was, when 'istory
was writ.
Sez I : “We're sent to face the foe, 'n', selp
me, this is It.”
A shine John. Hop is Mollynoo. A mix-up
with the push
Is all his joy. One evenin' when his
baton's flyin' free
I takes a baby brick, 'n' drives it hard agin
the cush,
'N' Privit Mick is scattered out fer all the
world to see,
But not afore indelible he's put his mark on
me.
I got the signs Masonic all inlaid along me
lug
Where Molly, P.C., swiped me in them
'appy, careless days.
He's sargin' now, a vet'ran; I'm a newchum
and a mug,
72
'N' when he sorter fixes me there's somethin' in his gaze
That's pensive like. “Move on!” sez he.
“Keep movin' there!” he says.
If after this I dreams of scraps promiscuous
and crool,
The mills in Butcher's Alley when the
watch is on the wine,
Those nights he raided Wylie's shed to break
the two-up school,
I takes a screw at Molly. With a grin that
ain't divine
He's toyin' with a scar of old I reckernise
as mine.
'N' so I'm layin' for it, 'n' I'm wonderin' how
'n' what.
We're signed on with the Germans, 'n' there
ain't a vacant date;
But sure it's comin' to me, 'n' it's comin' 'ard
'n' 'ot.
Me lurk is patient waitin', but I'm trimmin' while I wait
A brick to jab or swing with, in a willin'
tatertate.
Oh, judge me wonder! There's a scrim that
follers on a raid.
I'm roughin' it all-in with Hans. He sock
me such a bat
I slides on somethin' narsty, 'n' me little grave
is made;
But Molly butts my Hun, 'n' leaves no face
beneath his hat,
'N', “'Scuse me, Mister Herr,” sez he, “I have a lien on that!”
He helps me under cover, 'n' he 'ands me
somethin' wet
(I've got a lick or two that leaves me feelin'
pretty sick).
“Lor love yeh, ole John Hop,” sez I, “yiv
73
buried me in debt.”
“Don't minton ut at all,” he sez, 'n' eyes
me arf-a-tick.
'N' back there in the trench I sits, 'n' trims
another brick.
'Tis all this how a month or more; then
Mollynoo sez he:
“Come aisy, Jumm, yeh loafer, little hell 'n'
all to view.
A job most illegant is on, cut out fer you 'n'
me.
The damnedest, dirtiest fighter on the
Continent is you,
Bar one, yeh gougin' thafe, 'n' that is
Sargin' Mollynoo!”
I take, with knife 'n' pistol, arf a brick to line
me shirt.
We creeps a thousan' yards or so to jigger
up a gun
Which seven Huns is workin' on the Irish like
a squirt.
We gets across them, me 'n' him. I pots
the extra one;
Mick chokes his third in comfort, 'n',
be'old, the thing is done!
He stands above me, rakin' sweat from off his
gleamin' nut.
“Me dipper's leakin', Mick,” sez I; “me
leg is bit in two.”
Sez he: “Bleed there in comfort, I'm for
bringin' help, ye scut.”
He's back in twenty minutes, with a dillied
German crew.
“Three'll carry in the gun,” sez he, “the
rest will carry you.”
I dunno how he got 'em, but he made them
barrer me.
They lugged the gun before him, 'n' he
74
yarded them like geese.
Then Mickie s'lutes the Major. “They're in
custody,” sez he,
“Fer conduc' calculated to provoke a breach
iv peace,
A-tearin' iv me uniform, 'n' 'saultin' the
po-lice.”
Then down he dumped. His wounds would
make a 'arf a column list.
When hack to front I chucks me bricks 'n'
smiles the best I can.
He grins at me: “Yer right,” sez he, “Hold
out yer bla'-guard fist,
I couldn't fight yeh, blarst yeh, if yeh dinted
in me pan.
This messin' round wid Germans makes a
chicken iv a man.”
~ Edward George Dyson,#NFDB
427:Bricks
Dear Ned, I now take up my pen to write
you these few lines,
And hopin' how they find you fit. Gorbli',
it seems an age
Since Jumbo ducked the Port, 'n' drilled 'n'
polished to the nines,
He walked his pork on Collins like a hero off
the stage,
Then hiked a rifle 'cross the sea this bleedin'
war to wage.
The things what's 'appened lately calls to
Jumbo's mind that day
Our push took on the Peewee pack, 'n'
belted out their lard,
With twenty cops to top it off. But now I'm
stowed away,
A bullet in me gizzard where I took it good
and hard,
A-dealin'-stoush 'n' mullock to the Prussian
flamin' Guard.
At Bullcoor mortal charnce had dumped a
mutton-truck of us
From good ole Port ker-flummox where we
didn't orter be,
All in a 'elpless hole-the Pug, Bill Carkeek,
Son, 'n' Gus,
Don, Steve, 'n' Jack, 'n' seven more, 'n', as
it 'appens, me,
With nothin' in since breakfast, 'n' a week
to go for tea.
Worked loose from Caddy's bunch, we went
it gay until we found
We'd took to 'arf the ragin' German Hempire
on our own.
Then down we went so 'umble, with our noses
in the ground,
32
Takin' cover in the rubble. If a German head
was shown
It was fare-the-well to Herman with a bullet
through the bone.
We slogged the cows remorseless, 'n' they
laid for us a treat.
We held that stinkin' cellar, though, 'n' when
the day was done
Son pussied on his bingie where a Maxie trim
'n' neat
Had spit out loaded lightnin', and he slugged
a tubby Hun,
Then choked a Fritzie with his dukes, 'n'
pinched the sooner's gun!
We rigged her on her knuckle-bones. Cri',
how she lapped 'em up!
We hosed 'em out with livin' lead. That was
the second day.
Me left eye I'd 'ave give for jest a bubble in a
cup,
Three fingers I'd 'ave parted for a bone I've
flung away;
But the butcher wasn't callin', 'n' the fountain
didn't play.
T'was rotten mozzle, Neddo. We had blown
out ever clip,
'N' 'blooed the hammunition for the little box
of tricks.
Each took a batten in his fist. Sez Billy
“Let 'er rip!”
But Son he claws his stubble. Sez—he:
“Hold a brace of ticks.”
Then “Yow!” he pipes 'n' “Strewth!” he
sez, “it's bricks, you blighters,
bricks!”
There's more than 'arf a million spilt where
somethin' hit a pub;
We creeps among 'n' sorts 'em, stack afore,
33
'n' stack behind;
The Hun is comin' at us with his napper like
a tub—
You couldn't 'ope to miss it, pickled, paralysed, 'n' blind.
Sez Sonny: “Lay 'em open! Give 'em
blotches on the rind!”
Then bricks was flyin' in the wind. Mine
dinted Otto's chin;
Ole Nosey got his brother, which he never
more will roam.
When Ulrich stopped a Port bookay he rolled
his alley in.
Their fire was somethin' fierce. Poor Son
was blowin' blood 'n' foam,
“Fill up,” he coughs, “'n' plug 'em! S'elp
me Gord, we're goin' 'ome!”
With bricks we drove right at 'em 'n' we
wanged 'em best we could.
'Twas either bed 'n' breakfast or a scribble
and a wreath.
Haynes bust a Prussian's almond, took the
bay'net where he stood,
Then heaved his last 'arf-Brunswick, split
the demon's grinnin' teeth,
And Son went down in glory, with a German
underneath!
We'd started out with gibbers in our clobber
and our 'ats.
They gave us floatin' lead enough to stop an
army cor.
We yelled like fiends, 'n' countered with a
lovely flight of bats,
Then rushed in close formation, heavin' cottages, n' tore
Through blinded, bleedin' Bosches, 'n' lor
love yeh, it was war!
We came peltin', headfirst, 'elpless, in a drain
34
among a lot
Of dirty, damned old Tommies (Gord! The
best that ever blew!)
Eight left of us, all punctured, each man
holdin' what he'd got.
Me wild, a rat hole in me lung, but in me
mauley, too,
A bull-nosed brick with whiskers where no
whiskers ever grew.
There's nothin' doin' now. I wear me blankets like a toff.
The way this fat nurse pets me, strewth, it's
well to be so sick,
A-dreamin' of our contract 'n' the way we
pulled it off.
I reckon Haig is phonin' Hughes: “Hullo,
there, Billy. Quick—
A dozen of the pushes and a thousan' tons
of brick!”
~ Edward George Dyson,#NFDB
428:Off The Turnpike
Good ev'nin', Mis' Priest.
I jest stepped in to tell you Good-bye.
Yes, it's all over.
All my things is packed
An' every last one o' them boxes
Is on Bradley's team
Bein' hauled over to th' depot.
No, I ain't goin' back agin.
I'm stoppin' over to French's fer to-night,
And goin' down first train in th' mornin'.
Yes, it do seem kinder queer
Not to be goin' to see Cherry's Orchard no more,
But Land Sakes! When a change's comin',
Why, I al'ays say it can't come too quick.
Now, that's real kind o' you,
Your doughnuts is always so tasty.
Yes, I'm goin' to Chicago,
To my niece,
She's married to a fine man, hardware business,
An' doin' real well, she tells me.
Lizzie's be'n at me to go out ther for the longest while.
She ain't got no kith nor kin to Chicago, you know
She's rented me a real nice little flat,
Same house as hers,
An' I'm goin' to try that city livin' folks say's so pleasant.
Oh, yes, he was real generous,
Paid me a sight o' money fer the Orchard;
I told him 'twouldn't yield nothin' but stones,
But he ain't farmin' it.
Lor', no, Mis' Priest,
He's jest took it to set and look at the view.
Mebbe he wouldn't be so stuck on the view
Ef he'd seed it every mornin' and night for forty year
Same's as I have.
I dessay it's pretty enough,
But it's so pressed into me
I c'n see't with my eyes shut.
No. I ain't cold, Mis' Priest,
Don't shut th' door.
157
I'll be all right in a minit.
But I ain't a mite sorry to leave that view.
Well, mebbe 'tis queer to feel so,
An' mebbe 'taint.
My! But that tea's revivin'.
Old things ain't always pleasant things, Mis' Priest.
No, no, I don't cal'late on comin' back,
That's why I'd ruther be to Chicago,
Boston's too near.
It ain't cold, Mis' Priest,
It's jest my thoughts.
I ain't sick, only Mis' Priest, ef you've nothin' ter take yer time,
An' have a mind to listen,
Ther's somethin' I'd like ter speak about
I ain't never mentioned it,
But I'd like to tell yer 'fore I go.
Would you mind lowerin' them shades,
Fall twilight's awful grey,
An' that fire's real cosy with the shades drawed.
Well, I guess folks about here think I've be'n dret'ful onsociable.
You needn't say 'taint so, 'cause I know diff'rent.
An' what's more, it's true.
Well, the reason is I've be'n scared out o' my life.
Scared ev'ry minit o' th' time, fer eight year.
Eight mortal year 'tis, come next June.
'Twas on the eighteenth o' June,
Six months after I'd buried my husband,
That somethin' happened ter me.
Mebbe you'll mind that afore that
I was a cheery body.
Hiram was too,
Al'ays liked to ask a neighbor in,
An' ev'n when he died,
Barrin' low sperrits, I warn't averse to seein' nobody.
But that eighteenth o' June changed ev'rythin'.
I was doin' most o' th' farmwork myself,
With jest a hired boy, Clarence King, 'twas,
Comin' in fer an hour or two.
Well, that eighteenth o' June
I was goin' round,
Lockin' up and seein' to things 'fore I went to bed.
158
I was jest steppin' out t' th' barn,
Goin' round outside 'stead o' through the shed,
'Cause there was such a sight o' moonlight
Somehow or another I thought 'twould be pretty outdoors.
I got settled for pretty things that night, I guess.
I ain't stuck on 'em no more.
Well, them laylock bushes side o' th' house
Was real lovely.
Glitt'rin' and shakin' in the moonlight,
An' the smell o' them rose right up
An' most took my breath away.
The colour o' the spikes was all faded out,
They never keep their colour when the moon's on 'em,
But the smell fair 'toxicated me.
I was al'ays partial to a sweet scent,
An' I went close up t' th' bushes
So's to put my face right into a flower.
Mis' Priest, jest's I got breathin' in that laylock bloom
I saw, layin' right at my feet,
A man's hand!
It was as white's the side o' th' house,
And sparklin' like that lum'nous paint they put on gate-posts.
I screamed right out,
I couldn't help it,
An' I could hear my scream
Goin' over an' over
In that echo be'ind th' barn.
Hearin' it agin an' agin like that
Scared me so, I dar'sn't scream any more.
I jest stood ther,
And looked at that hand.
I thought the echo'd begin to hammer like my heart,
But it didn't.
There was only th' wind,
Sighin' through the laylock leaves,
An' slappin' 'em up agin the house.
Well, I guess I looked at that hand
Most ten minits,
An' it never moved,
Jest lay there white as white.
After a while I got to thinkin' that o' course
'Twas some drunken tramp over from Redfield.
159
That calmed me some,
An' I commenced to think I'd better git him out
From under them laylocks.
I planned to drag him in t' th' barn
An' lock him in ther till Clarence come in th' mornin'.
I got so mad thinkin' o' that all-fired brazen tramp
Asleep in my laylocks,
I jest stooped down and grabbed th' hand and give it an awful pull.
Then I bumped right down settin' on the ground.
Mis' Priest, ther warn't no body come with the hand.
No, it ain't cold, it's jest that I can't abear thinkin' of it,
Ev'n now.
I'll take a sip o' tea.
Thank you, Mis' Priest, that's better.
I'd ruther finish now I've begun.
Thank you, jest the same.
I dropped the hand's ef it'd be'n red hot
'Stead o' ice cold.
Fer a minit or two I jest laid on that grass
Pantin'.
Then I up and run to them laylocks
An' pulled 'em every which way.
True es I'm settin' here, Mis' Priest,
Ther warn't nothin' ther.
I peeked an' pryed all about 'em,
But ther warn't no man ther
Neither livin' nor dead.
But the hand was ther all right,
Upside down, the way I'd dropped it,
And glist'nin' fit to dazzle yer.
I don't know how I done it,
An' I don't know why I done it,
But I wanted to git that dret'ful hand out o' sight
I got in t' th' barn, somehow,
An' felt roun' till I got a spade.
I couldn't stop fer a lantern,
Besides, the moonlight was bright enough in all conscience.
Then I scooped that awful thing up in th' spade.
I had a sight o' trouble doin' it.
It slid off, and tipped over, and I couldn't bear
Ev'n to touch it with my foot to prop it,
But I done it somehow.
160
Then I carried it off be'ind the barn,
Clost to an old apple-tree
Where you couldn't see from the house,
An' I buried it,
Good an' deep.
I don't rec'lect nothin' more o' that night.
Clarence woke me up in th' mornin',
Hollerin' fer me to come down and set th' milk.
When he'd gone,
I stole roun' to the apple-tree
And seed the earth all new turned
Where I left it in my hurry.
I did a heap o' gardenin'
That mornin'.
I couldn't cut no big sods
Fear Clarence would notice and ask me what I wanted 'em fer,
So I got teeny bits o' turf here and ther,
And no one couldn't tell ther'd be'n any diggin'
When I got through.
They was awful days after that, Mis' Priest,
I used ter go every mornin' and poke about them bushes,
An' up and down the fence,
Ter find the body that hand come off of.
But I couldn't never find nothin'.
I'd lay awake nights
Hearin' them laylocks blowin' and whiskin'.
At last I had Clarence cut 'em down
An' make a big bonfire of 'em.
I told him the smell made me sick,
An' that warn't no lie,
I can't abear the smell on 'em now;
An' no wonder, es you say.
I fretted somethin' awful 'bout that hand
I wondered, could it be Hiram's,
But folks don't rob graveyards hereabouts.
Besides, Hiram's hands warn't that awful, starin' white.
I give up seein' people,
I was afeared I'd say somethin'.
You know what folks thought o' me
Better'n I do, I dessay,
But mebbe now you'll see I couldn't do nothin' diff'rent.
161
But I stuck it out,
I warn't goin' to be downed
By no loose hand, no matter how it come ther
But that ain't the worst, Mis' Priest,
Not by a long ways.
Two year ago, Mr. Densmore made me an offer for Cherry's Orchard.
Well, I'd got used to th' thought o' bein' sort o' blighted,
An' I warn't scared no more.
Lived down my fear, I guess.
I'd kinder got used to th' thought o' that awful night,
And I didn't mope much about it.
Only I never went out o' doors by moonlight;
That stuck.
Well, when Mr. Densmore's offer come,
I started thinkin' 'bout the place
An' all the things that had gone on ther.
Thinks I, I guess I'll go and see where I put the hand.
I was foolhardy with the long time that had gone by.
I know'd the place real well,
Fer I'd put it right in between two o' the apple roots.
I don't know what possessed me, Mis' Priest,
But I kinder wanted to know
That the hand had been flesh and bone, anyway.
It had sorter bothered me, thinkin' I might ha' imagined it.
I took a mornin' when the sun was real pleasant and warm;
I guessed I wouldn't jump for a few old bones.
But I did jump, somethin' wicked.
Ther warn't no bones!
Ther warn't nothin'!
Not ev'n the gold ring I'd minded bein' on the little finger.
I don't know ef ther ever was anythin'.
I've worried myself sick over it.
I be'n diggin' and diggin' day in and day out
Till Clarence ketched me at it.
Oh, I know'd real well what you all thought,
An' I ain't sayin' you're not right,
But I ain't goin' to end in no county 'sylum
If I c'n help it.
The shiv'rin' fits come on me sudden like.
I know 'em, don't you trouble.
I've fretted considerable about the 'sylum,
I guess I be'n frettin' all the time I ain't be'n diggin'.
162
But anyhow I can't dig to Chicago, can I?
Thank you, Mis' Priest,
I'm better now. I only dropped in in passin'.
I'll jest be steppin' along down to French's.
No, I won't be seein' nobody in the mornin',
It's a pretty early start.
Don't you stand ther, Mis' Priest,
The wind'll blow yer lamp out,
An' I c'n see easy, I got aholt o' the gate now.
I ain't a mite tired, thank you.
Good-night.
~ Amy Lowell,#NFDB
429:Inferno Canto03
Per me si va ne la città dolente,
per me si va ne l'etterno dolore,
per me si va tra la perduta gente .
THROUGH ME THE WAY INTO THE SUFFERING CITY,
THROUGH ME THE WAY TO THE ETERNAL PAIN,
THROUGH ME THE WAY THAT RUNS AMONG THE LOST.
Giustizia mosse il mio alto fattore:
fecemi la divina podestate,
la somma sapienza e 'l primo amore .
JUSTICE URGED ON MY HIGH ARTIFICER;
MY MAKER WAS DIVINE AUTHORITY,
THE HIGHEST WISDOM, AND THE PRIMAL LOVE.
Dinanzi a me non fuor cose create
se non etterne, e io etterno duro.
Lasciate ogne speranza, voi ch'intrate ".
BEFORE ME NOTHING BUT ETERNAL THINGS
WERE MADE, AND I ENDURE ETERNALLY.
ABANDON EVERY HOPE, WHO ENTER HERE.
Queste parole di colore oscuro
vid'io scritte al sommo d'una porta;
per ch'io: «Maestro, il senso lor m'è duro ».
These words-their aspect was obscure-I read
inscribed above a gateway, and I said:
"Master, their meaning is difficult for me."
Ed elli a me, come persona accorta:
«Qui si convien lasciare ogne sospetto;
ogne viltà convien che qui sia morta .
262
And he to me, as one who comprehends:
"Here one must leave behind all hesitation;
here every cowardice must meet its death.
Noi siam venuti al loco ov'i' t'ho detto
che tu vedrai le genti dolorose
c'hanno perduto il ben de l'intelletto ».
For we have reached the place of which I spoke,
where you will see the miserable people,
those who have lost the good of the intellect."
E poi che la sua mano a la mia puose
con lieto volto, ond'io mi confortai,
mi mise dentro a le segrete cose .
And when, with gladness in his face, he placed
his hand upon my own, to comfort me,
he drew me in among the hidden things.
Quivi sospiri, pianti e alti guai
risonavan per l'aere sanza stelle,
per ch'io al cominciar ne lagrimai .
Here sighs and lamentations and loud cries
were echoing across the starless air,
so that, as soon as I set out, I wept.
Diverse lingue, orribili favelle,
parole di dolore, accenti d'ira,
voci alte e fioche, e suon di man con elle
Strange utterances, horrible pronouncements,
accents of anger, words of suffering,
and voices shrill and faint, and beating hands-
263
facevano un tumulto, il qual s'aggira
sempre in quell'aura sanza tempo tinta,
come la rena quando turbo spira .
all went to make a tumult that will whirl
forever through that turbid, timeless air,
like sand that eddies when a whirlwind swirls.
E io ch'avea d'error la testa cinta,
dissi: «Maestro, che è quel ch'i' odo?
e che gent'è che par nel duol sì vinta ?».
And I-my head oppressed by horror-said:
"Master, what is it that I hear? Who are
those people so defeated by their pain?"
Ed elli a me: «Questo misero modo
tegnon l'anime triste di coloro
che visser sanza 'nfamia e sanza lodo .
And he to me: "This miserable way
is taken by the sorry souls of those
who lived without disgrace and without praise.
Mischiate sono a quel cattivo coro
de li angeli che non furon ribelli
né fur fedeli a Dio, ma per sé fuoro .
They now commingle with the coward angels,
the company of those who were not rebels
nor faithful to their God, but stood apart.
Caccianli i ciel per non esser men belli,
né lo profondo inferno li riceve,
ch'alcuna gloria i rei avrebber d'elli ».
The heavens, that their beauty not be lessened,
have cast them out, nor will deep Hell receive them-
264
even the wicked cannot glory in them."
E io: «Maestro, che è tanto greve
a lor, che lamentar li fa sì forte?».
Rispuose: «Dicerolti molto breve .
And I: "What is it, master, that oppresses
these souls, compelling them to wail so loud?"
He answered: "I shall tell you in few words.
Questi non hanno speranza di morte
e la lor cieca vita è tanto bassa,
che 'nvidiosi son d'ogne altra sorte .
Those who are here can place no hope in death,
and their blind life is so abject that they
are envious of every other fate.
Fama di loro il mondo esser non lassa;
misericordia e giustizia li sdegna:
non ragioniam di lor, ma guarda e passa ».
The world will let no fame of theirs endure;
both justice and compassion must disdain them;
let us not talk of them, but look and pass."
E io, che riguardai, vidi una 'nsegna
che girando correva tanto ratta,
che d'ogne posa mi parea indegna ;
And I, looking more closely, saw a banner
that, as it wheeled about, raced on-so quick
that any respite seemed unsuited to it.
e dietro le venìa sì lunga tratta
di gente, ch'i' non averei creduto
che morte tanta n'avesse disfatta .
265
Behind that banner trailed so long a file
of people-I should never have believed
that death could have unmade so many souls.
Poscia ch'io v'ebbi alcun riconosciuto,
vidi e conobbi l'ombra di colui
che fece per viltade il gran rifiuto .
After I had identified a few,
I saw and recognized the shade of him
who made, through cowardice, the great refusal.
Incontanente intesi e certo fui
che questa era la setta d'i cattivi,
a Dio spiacenti e a' nemici sui .
At once I understood with certainty:
this company contained the cowardly,
hateful to God and to His enemies.
Questi sciaurati, che mai non fur vivi,
erano ignudi e stimolati molto
da mosconi e da vespe ch'eran ivi .
These wretched ones, who never were alive,
went naked and were stung again, again
by horseflies and by wasps that circled them.
Elle rigavan lor di sangue il volto,
che, mischiato di lagrime, a' lor piedi
da fastidiosi vermi era ricolto .
The insects streaked their faces with their blood,
which, mingled with their tears, fell at their feet,
where it was gathered up by sickening worms.
266
E poi ch'a riguardar oltre mi diedi,
vidi genti a la riva d'un gran fiume;
per ch'io dissi: «Maestro, or mi concedi
And then, looking beyond them, I could see
a crowd along the bank of a great river;
at which I said: "Allow me now to know
ch'i' sappia quali sono, e qual costume
le fa di trapassar parer sì pronte,
com'io discerno per lo fioco lume ».
who are these people-master-and what law
has made them seem so eager for the crossing,
as I can see despite the feeble light."
Ed elli a me: «Le cose ti fier conte
quando noi fermerem li nostri passi
su la trista riviera d'Acheronte ».
And he to me: "When we have stopped along
the melancholy shore of Acheron,
then all these matters will be plain to you."
Allor con li occhi vergognosi e bassi,
temendo no 'l mio dir li fosse grave,
infino al fiume del parlar mi trassi .
At that, with eyes ashamed, downcast, and fearing
that what I said had given him offense,
I did not speak until we reached the river.
Ed ecco verso noi venir per nave
un vecchio, bianco per antico pelo,
gridando: «Guai a voi, anime prave !
And here, advancing toward us, in a boat,
an aged man-his hair was white with years-
267
was shouting: "Woe to you, corrupted souls!
Non isperate mai veder lo cielo:
i' vegno per menarvi a l'altra riva
ne le tenebre etterne, in caldo e 'n gelo .
Forget your hope of ever seeing Heaven:
I come to lead you to the other shore,
to the eternal dark, to fire and frost.
E tu che se' costì, anima viva,
pàrtiti da cotesti che son morti».
Ma poi che vide ch'io non mi partiva ,
And you approaching there, you living soul,
keep well away from these-they are the dead."
But when he saw I made no move to go,
disse: «Per altra via, per altri porti
verrai a piaggia, non qui, per passare:
più lieve legno convien che ti porti ».
he said: "Another way and other harborsnot here-will bring you passage to your shore:
a lighter craft will have to carry you."
E 'l duca lui: «Caron, non ti crucciare:
vuolsi così colà dove si puote
ciò che si vuole, e più non dimandare ».
My guide then: "Charon, don't torment yourself:
our passage has been willed above, where One
can do what He has willed; and ask no more."
Quinci fuor quete le lanose gote
al nocchier de la livida palude,
che 'ntorno a li occhi avea di fiamme rote .
268
Now silence fell upon the wooly cheeks
of Charon, pilot of the livid marsh,
whose eyes were ringed about with wheels of flame.
Ma quell'anime, ch'eran lasse e nude,
cangiar colore e dibattero i denti,
ratto che 'nteser le parole crude .
But all those spirits, naked and exhausted,
had lost their color, and they gnashed their teeth
as soon as they heard Charon's cruel words;
Bestemmiavano Dio e lor parenti,
l'umana spezie e 'l loco e 'l tempo e 'l seme
di lor semenza e di lor nascimenti .
they execrated God and their own parents
and humankind, and then the place and time
of their conception's seed and of their birth.
Poi si ritrasser tutte quante insieme,
forte piangendo, a la riva malvagia
ch'attende ciascun uom che Dio non teme .
Then they forgathered, huddled in one throng,
weeping aloud along that wretched shore
which waits for all who have no fear of God.
Caron dimonio, con occhi di bragia,
loro accennando, tutte le raccoglie;
batte col remo qualunque s'adagia .
The demon Charon, with his eyes like embers,
by signaling to them, has all embark;
his oar strikes anyone who stretches out.
269
Come d'autunno si levan le foglie
l'una appresso de l'altra, fin che 'l ramo
vede a la terra tutte le sue spoglie ,
As, in the autumn, leaves detach themselves,
first one and then the other, till the bough
sees all its fallen garments on the ground,
Aen.VI.
similemente il mal seme d'Adamo
gittansi di quel lito ad una ad una,
per cenni come augel per suo richiamo .
similarly, the evil seed of Adam
descended from the shoreline one by one,
when signaled, as a falcon-called-will come.
Così sen vanno su per l'onda bruna,
e avanti che sien di là discese,
anche di qua nuova schiera s'auna .
So do they move across the darkened waters;
even before they reach the farther shore,
new ranks already gather on this bank.
«Figliuol mio», disse 'l maestro cortese,
«quelli che muoion ne l'ira di Dio
tutti convegnon qui d'ogne paese :
"My son," the gracious master said to me,
"those who have died beneath the wrath of God,
all these assemble here from every country;
e pronti sono a trapassar lo rio,
ché la divina giustizia li sprona,
sì che la tema si volve in disio .
270
and they are eager for the river crossing
because celestial justice spurs them on,
so that their fear is turned into desire.
Quinci non passa mai anima buona;
e però, se Caron di te si lagna,
ben puoi sapere omai che 'l suo dir suona ».
No good soul ever takes its passage here;
therefore, if Charon has complained of you,
by now you can be sure what his words mean."
Finito questo, la buia campagna
tremò sì forte, che de lo spavento
la mente di sudore ancor mi bagna .
And after this was said, the darkened plain
quaked so tremendously-the memory
of terror then, bathes me in sweat again.
La terra lagrimosa diede vento,
che balenò una luce vermiglia
la qual mi vinse ciascun sentimento ;
A whirlwind burst out of the tear-drenched earth,
a wind that crackled with a bloodred light,
a light that overcame all of my senses;
e caddi come l'uom cui sonno piglia.
and like a man whom sleep has seized, I fell.
~ Dante Alighieri,#NFDB
430:Inferno Canto02
Lo giorno se n'andava, e l'aere bruno
toglieva li animai che sono in terra
da le fatiche loro; e io sol uno
The day was now departing; the dark air
released the living beings of the earth
from work and weariness; and I myself
m'apparecchiava a sostener la guerra
sì del cammino e sì de la pietate,
che ritrarrà la mente che non erra .
alone prepared to undergo the battle
both of the journeying and of the pity,
which memory, mistaking not, shall show.
O muse, o alto ingegno, or m'aiutate;
o mente che scrivesti ciò ch'io vidi,
qui si parrà la tua nobilitate .
O Muses, o high genius, help me now;
o memory that set down what I saw,
here shall your excellence reveal itself!
Io cominciai: «Poeta che mi guidi,
guarda la mia virtù s'ell'è possente,
prima ch'a l'alto passo tu mi fidi .
I started: "Poet, you who are my guide,
see if the force in me is strong enough
before you let me face that rugged pass.
Tu dici che di Silvio il parente,
corruttibile ancora, ad immortale
secolo andò, e fu sensibilmente .
251
You say that he who fathered Sylvius,
while he was still corruptible, had journeyed
into the deathless world with his live body.
Però, se l'avversario d'ogne male
cortese i fu, pensando l'alto effetto
ch'uscir dovea di lui e 'l chi e 'l quale ,
For, if the Enemy of every evil
was courteous to him, considering
all he would cause and who and what he was,
non pare indegno ad omo d'intelletto;
ch'e' fu de l'alma Roma e di suo impero
ne l'empireo ciel per padre eletto :
that does not seem incomprehensible,
since in the empyrean heaven he was chosen
to father honored Rome and her empire;
la quale e 'l quale, a voler dir lo vero,
fu stabilita per lo loco santo
u' siede il successor del maggior Piero .
and if the truth be told, Rome and her realm
were destined to become the sacred place,
the seat of the successor of great Peter.
Per quest'andata onde li dai tu vanto,
intese cose che furon cagione
di sua vittoria e del papale ammanto .
And through the journey you ascribe to him,
he came to learn of things that were to bring
his victory and, too, the papal mantle.
252
Andovvi poi lo Vas d'elezione,
per recarne conforto a quella fede
ch'è principio a la via di salvazione .
Later the Chosen Vessel travelled there,
to bring us back assurance of that faith
with which the way to our salvation starts.
Ma io perché venirvi? o chi 'l concede?
Io non Enea, io non Paulo sono:
me degno a ciò né io né altri 'l crede .
But why should I go there? Who sanctions it?
For I am not Aeneas, am not Paul;
nor I nor others think myself so worthy.
Per che, se del venire io m'abbandono,
temo che la venuta non sia folle.
Se' savio; intendi me' ch'i' non ragiono ».
Therefore, if I consent to start this journey,
I fear my venture may be wild and empty.
You're wise; you know far more than what I say."
E qual è quei che disvuol ciò che volle
e per novi pensier cangia proposta,
sì che dal cominciar tutto si tolle ,
And just as he who unwills what he wills
and shifts what he intends to seek new ends
so that he's drawn from what he had begun,
tal mi fec'io 'n quella oscura costa,
perché, pensando, consumai la 'mpresa
che fu nel cominciar cotanto tosta.
so was I in the midst of that dark land,
because, with all my thinking, I annulled
253
the task I had so quickly undertaken.
«S'i' ho ben la parola tua intesa»,
rispuose del magnanimo quell'ombra;
«l'anima tua è da viltade offesa ;
"If I have understood what you have said,"
replied the shade of that great-hearted one,
"your soul has been assailed by cowardice,
la qual molte fiate l'omo ingombra
sì che d'onrata impresa lo rivolve,
come falso veder bestia quand'ombra .
which often weighs so heavily on a mandistracting him from honorable trialsas phantoms frighten beasts when shadows fall.
Da questa tema acciò che tu ti solve,
dirotti perch'io venni e quel ch'io 'ntesi
nel primo punto che di te mi dolve .
That you may be delivered from this fear,
I'll tell you why I came and what I heard
when I first felt compassion for your pain.
Io era tra color che son sospesi,
e donna mi chiamò beata e bella,
tal che di comandare io la richiesi .
I was among those souls who are suspended;
a lady called to me, so blessed, so lovely
that I implored to serve at her command.
Lucevan li occhi suoi più che la stella;
e cominciommi a dir soave e piana,
con angelica voce, in sua favella :
254
Her eyes surpassed the splendor of the star's;
and she began to speak to me-so gently
and softly-with angelic voice. She said:
"O anima cortese mantoana,
di cui la fama ancor nel mondo dura,
e durerà quanto 'l mondo lontana ,
'O spirit of the courteous Mantuan,
whose fame is still a presence in the world
and shall endure as long as the world lasts,
l'amico mio, e non de la ventura,
ne la diserta piaggia è impedito
sì nel cammin, che volt'è per paura ;
my friend, who has not been the friend of fortune,
is hindered in his path along that lonely
hillside; he has been turned aside by terror.
e temo che non sia già sì smarrito,
ch'io mi sia tardi al soccorso levata,
per quel ch'i' ho di lui nel cielo udito .
From all that I have heard of him in Heaven,
he is, I fear, already so astray
that I have come to help him much too late.
Or movi, e con la tua parola ornata
e con ciò c'ha mestieri al suo campare
l'aiuta, sì ch'i' ne sia consolata .
Go now; with your persuasive word, with all
that is required to see that he escapes,
bring help to him, that I may be consoled.
255
I' son Beatrice che ti faccio andare;
vegno del loco ove tornar disio;
amor mi mosse, che mi fa parlare .
For I am Beatrice who send you on;
I come from where I most long to return;
Love prompted me, that Love which makes me speak.
Quando sarò dinanzi al segnor mio,
di te mi loderò sovente a lui".
Tacette allora, e poi comincia' io :
When once again I stand before my Lord,
then I shall often let Him hear your praises.'
Now Beatrice was silent. I began:
"O donna di virtù, sola per cui
l'umana spezie eccede ogne contento
di quel ciel c'ha minor li cerchi sui ,
'O Lady of virtue, the sole reason why
the human race surpasses all that lies
beneath the heaven with the smallest spheres,
tanto m'aggrada il tuo comandamento,
che l'ubidir, se già fosse, m'è tardi;
più non t'è uo' ch'aprirmi il tuo talento .
so welcome is your wish, that even if
it were already done, it would seem tardy;
all you need do is let me know your will.
Ma dimmi la cagion che non ti guardi
de lo scender qua giuso in questo centro
de l'ampio loco ove tornar tu ardi ".
But tell me why you have not been more prudentdescending to this center, moving from
256
that spacious place where you long to return?'
"Da che tu vuo' saver cotanto a dentro,
dirotti brievemente", mi rispuose,
"perch'io non temo di venir qua entro .
'Because you want to fathom things so deeply,
I now shall tell you promptly,' she replied,
'why I am not afraid to enter here.
Temer si dee di sole quelle cose
c'hanno potenza di fare altrui male;
de l'altre no, ché non son paurose .
One ought to be afraid of nothing other
than things possessed of power to do us harm,
but things innocuous need not be feared.
I' son fatta da Dio, sua mercé, tale,
che la vostra miseria non mi tange,
né fiamma d'esto incendio non m'assale .
God, in His graciousness, has made me so
that this, your misery, cannot touch me;
I can withstand the fires flaming here.
Donna è gentil nel ciel che si compiange
di questo 'mpedimento ov'io ti mando,
sì che duro giudicio là sù frange .
In Heaven there's a gentle lady-one
who weeps for the distress toward which I send you,
so that stern judgment up above is shattered.
Questa chiese Lucia in suo dimando
e disse: - Or ha bisogno il tuo fedele
di te, e io a te lo raccomando -.
257
And it was she who called upon Lucia,
requesting of her: "Now your faithful one
has need of you, and I commend him to you."
Lucia, nimica di ciascun crudele,
si mosse, e venne al loco dov'i' era,
che mi sedea con l'antica Rachele .
Lucia, enemy of every cruelty,
arose and made her way to where I was,
sitting beside the venerable Rachel.
Disse: - Beatrice, loda di Dio vera,
ché non soccorri quei che t'amò tanto,
ch'uscì per te de la volgare schiera ?
She said: "You, Beatrice, true praise of God,
why have you not helped him who loves you so
that-for your sake-he's left the vulgar crowd?
non odi tu la pieta del suo pianto?
non vedi tu la morte che 'l combatte
su la fiumana ove 'l mar non ha vanto ? Do you not hear the anguish in his cry?
Do you not see the death he wars against
upon that river ruthless as the sea?"
Al mondo non fur mai persone ratte
a far lor pro o a fuggir lor danno,
com'io, dopo cotai parole fatte,
No one within this world has ever been
so quick to seek his good or flee his harm
as I-when she had finished speaking thusvenni qua giù del mio beato scanno,
258
fidandomi del tuo parlare onesto,
ch'onora te e quei ch'udito l'hanno ".
to come below, down from my blessed station;
I trusted in your honest utterance,
which honors you and those who've listened to you.'
Poscia che m'ebbe ragionato questo,
li occhi lucenti lagrimando volse;
per che mi fece del venir più presto ;
When she had finished with her words to me,
she turned aside her gleaming, tearful eyes,
which only made me hurry all the more.
e venni a te così com'ella volse;
d'inanzi a quella fiera ti levai
che del bel monte il corto andar ti tolse .
And, just as she had wished, I came to you:
I snatched you from the path of the fierce beast
that barred the shortest way up the fair mountain.
Dunque: che è? perché, perché restai?
perché tanta viltà nel core allette?
perché ardire e franchezza non hai ?
What is it then? Why, why do you resist?
Why does your heart host so much cowardice?
Where are your daring and your openness
poscia che tai tre donne benedette
curan di te ne la corte del cielo,
e 'l mio parlar tanto ben ti promette? ».
as long as there are three such blessed women
concerned for you within the court of Heaven
and my words promise you so great a good?"
259
Quali fioretti dal notturno gelo
chinati e chiusi, poi che 'l sol li 'mbianca
si drizzan tutti aperti in loro stelo ,
As little flowers, which the chill of night
has bent and huddled, when the white sun strikes
grow straight and open fully on their stems,
tal mi fec'io di mia virtude stanca,
e tanto buono ardire al cor mi corse,
ch'i' cominciai come persona franca :
so did I, too, with my exhausted force;
and such warm daring rushed into my heart
that I-as one who has been freed-began:
«Oh pietosa colei che mi soccorse!
e te cortese ch'ubidisti tosto
a le vere parole che ti porse !
"O she, compassionate, who has helped me!
And you who, courteous, obeyed so quickly
the true words that she had addressed to you!
Tu m'hai con disiderio il cor disposto
sì al venir con le parole tue,
ch'i' son tornato nel primo proposto .
You, with your words, have so disposed my heart
to longing for this journey-I return
to what I was at first prepared to do.
Or va, ch'un sol volere è d'ambedue:
tu duca, tu segnore, e tu maestro».
Così li dissi; e poi che mosso fue ,
260
Now go; a single will fills both of us:
you are my guide, my governor, my master."
These were my words to him; when he advanced
intrai per lo cammino alto e silvestro .
I entered on the steep and savage path.
~ Dante Alighieri,#NFDB
912 Integral Yoga
476 Poetry
102 Occultism
84 Yoga
81 Fiction
73 Christianity
56 Philosophy
41 Mysticism
33 Psychology
26 Sufism
19 Philsophy
19 Hinduism
17 Mythology
8 Theosophy
6 Baha i Faith
5 Kabbalah
3 Science
3 Education
2 Cybernetics
1 Thelema
1 Buddhism
1 Alchemy
682 The Mother
377 Satprem
304 Sri Aurobindo
130 Nolini Kanta Gupta
58 William Wordsworth
56 H P Lovecraft
53 Sri Ramakrishna
51 John Keats
45 Aleister Crowley
34 Percy Bysshe Shelley
33 Saint Augustine of Hippo
30 Saint Teresa of Avila
30 James George Frazer
30 Carl Jung
26 Saint John of Climacus
24 Anonymous
23 Swami Vivekananda
23 Robert Browning
20 Rabindranath Tagore
20 Kabir
19 Ralph Waldo Emerson
16 Walt Whitman
15 Vyasa
14 Pierre Teilhard de Chardin
14 Johann Wolfgang von Goethe
12 Ovid
12 Aldous Huxley
12 A B Purani
11 Nirodbaran
11 Mirabai
11 Friedrich Schiller
10 George Van Vrekhem
9 William Butler Yeats
9 Saint Francis of Assisi
8 Edgar Allan Poe
7 Swami Sivananda Saraswati
7 Plato
7 Lucretius
7 Friedrich Nietzsche
7 Basava
7 Baha u llah
6 Sri Ramana Maharshi
6 Solomon ibn Gabirol
5 Rabbi Moses Luzzatto
5 Joseph Campbell
5 Jorge Luis Borges
5 Ibn Arabi
5 Alice Bailey
5 Al-Ghazali
4 Rudolf Steiner
4 Li Bai
4 Jordan Peterson
4 Jayadeva
4 Jalaluddin Rumi
4 Hafiz
4 Baba Sheikh Farid
3 Ravidas
3 Patanjali
3 Namdev
3 Mechthild of Magdeburg
3 Khwaja Abdullah Ansari
3 Dadu Dayal
2 Thubten Chodron
2 Symeon the New Theologian
2 Swami Krishnananda
2 Surdas
2 Shankara
2 Saint Clare of Assisi
2 Ramprasad
2 Norbert Wiener
2 Mahendranath Gupta
2 Lewis Carroll
2 Lalla
2 Judah Halevi
2 Jacopone da Todi
2 H. P. Lovecraft
2 Henry David Thoreau
2 Farid ud-Din Attar
2 Eleazar ben Kallir
2 Bulleh Shah
2 Alfred Tennyson
2 Alexander Pope
213 Prayers And Meditations
67 The Synthesis Of Yoga
58 Wordsworth - Poems
56 Lovecraft - Poems
55 On Thoughts And Aphorisms
51 The Gospel of Sri Ramakrishna
51 Keats - Poems
46 Agenda Vol 04
41 Agenda Vol 03
38 Agenda Vol 01
34 Shelley - Poems
34 Agenda Vol 08
32 Agenda Vol 05
31 Agenda Vol 02
30 The Golden Bough
30 Agenda Vol 06
28 Agenda Vol 07
27 Essays On The Gita
26 The Ladder of Divine Ascent
25 The Life Divine
25 The Bible
25 Savitri
25 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02
25 Agenda Vol 13
23 Magick Without Tears
23 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 08
23 Browning - Poems
22 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 07
22 Agenda Vol 10
21 City of God
19 The Way of Perfection
19 Record of Yoga
19 Emerson - Poems
19 Agenda Vol 11
18 Liber ABA
17 Essays In Philosophy And Yoga
16 Tagore - Poems
16 Songs of Kabir
16 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 05
16 Bhakti-Yoga
15 Whitman - Poems
15 Vishnu Purana
15 Mysterium Coniunctionis
15 Isha Upanishad
15 Collected Poems
14 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 03
14 Agenda Vol 09
13 The Confessions of Saint Augustine
12 Words Of The Mother II
12 Words Of Long Ago
12 The Secret Of The Veda
12 The Perennial Philosophy
12 Metamorphoses
12 Evening Talks With Sri Aurobindo
12 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 04
12 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 01
12 Agenda Vol 12
11 Twelve Years With Sri Aurobindo
11 Talks
11 Schiller - Poems
11 Hymn of the Universe
10 The Interior Castle or The Mansions
10 The Divine Comedy
10 Preparing for the Miraculous
10 Faust
9 Yeats - Poems
8 Vedic and Philological Studies
8 Some Answers From The Mother
8 Essays Divine And Human
8 Crowley - Poems
7 Thus Spoke Zarathustra
7 Poe - Poems
7 Of The Nature Of Things
7 Kena and Other Upanishads
7 Hymns to the Mystic Fire
7 Anonymous - Poems
7 Amrita Gita
7 A Garden of Pomegranates - An Outline of the Qabalah
6 The Secret Doctrine
6 The Archetypes and the Collective Unconscious
6 Questions And Answers 1956
6 Letters On Yoga II
6 Aion
5 Words Of The Mother III
5 The Hero with a Thousand Faces
5 The Alchemy of Happiness
5 Sri Aurobindo or the Adventure of Consciousness
5 Questions And Answers 1957-1958
5 General Principles of Kabbalah
5 Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 06
5 A Treatise on Cosmic Fire
5 Arabi - Poems
4 Words Of The Mother I
4 Raja-Yoga
4 Questions And Answers 1953
4 Questions And Answers 1950-1951
4 Maps of Meaning
4 Li Bai - Poems
4 Letters On Yoga IV
4 Goethe - Poems
4 5.1.01 - Ilion
3 The Practice of Psycho therapy
3 Theosophy
3 The Lotus Sutra
3 The Book of Certitude
3 The Blue Cliff Records
3 Rumi - Poems
3 Questions And Answers 1954
3 Patanjali Yoga Sutras
3 On Education
3 Let Me Explain
3 Labyrinths
3 Hafiz - Poems
3 Dark Night of the Soul
2 Writings In Bengali and Sanskrit
2 Walden
2 The Study and Practice of Yoga
2 The Red Book Liber Novus
2 The Mother With Letters On The Mother
2 Letters On Yoga I
2 Letters On Poetry And Art
2 How to Free Your Mind - Tara the Liberator
2 Cybernetics
2 Beating the Cloth Drum Letters of Zen Master Hakuin
2 Alice in Wonderland
00.01 - The Mother on Savitri, #Sweet Mother - Harmonies of Light, #unset, #Zen
Savitri alone is sufficient to make you climb to the highest peaks. If truly one knows how to meditate on Savitri, one will receive all the help one needs. For him who wishes to follow this path, it is a concrete help as though the lord himself were taking you by the hand and leading you to the destined goal. And then, every question, however personal it may be, has its answer here, every difficulty finds its solution herein; indeed there is everything that is necessary for doing the Yoga.
*He has crammed the whole universe in a single book.* It is a marvellous work, magnificent and of an incomparable perfection.
00.03 - Upanishadic Symbolism, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
There was an aspirant, a student who was seeking after knowledge. One day there appeared to him a white dog. Soon, other dogs followed and addressed their predecessor: "O lord, sing to our Food, for we desire to eat." The white dog answered, "Come to me at dawn here in this very place." The aspirant waited. The dogs, like singer-priests, circled round in a ring. Then they sat and cried aloud; they cried out," Om We eat and Om we drink, may the gods bring here our food."
Now, before any explanation is attempted it is important to bear in mind that the Upanishads speak of things experiencednot merely thought, reasoned or argued and that these experiences belong to a world and consciousness other than that of the mind and the senses. One should naturally expect here a different language and mode of expression than that which is appropriate to mental and physical things. For example, the world of dreams was once supposed to be a sheer chaos, a mass of meaningless confusion; but now it is held to be quite otherwise. Psychological scientists have discovered a methodeven a very well-defined and strict methodin the madness of that domain. It is an ordered, organised, significant world; but its terminology has to be understood, its code deciphered. It is not a jargon, but a foreign language that must be learnt and mastered.
--
Agni in the physical consciousness is calledghapati, for the body is the house in which the soul is lodged and he is its keeper, guardian and lord. The fire in the mental consciousness is called daki; for it is that which gives discernment, the power to discriminate between the truth and the falsehood, it is that which by the pressure of its heat and light cleaves the wrong away from the right. And the fire in the life-force is called havanya; for pra is not only the plane of hunger and desire, but also of power and dynamism, it is that which calls forth forces, brings them into' play and it is that which is to be invoked for the progression of the Sacrifice, for an onward march on the spiritual path.
Of the three fires one is the upholderhe who gives the firm foundation, the stable house where the Sacrifice is performed and Truth realised; the second is the Knower, often called in the Veda jtaved, who guides and directs; and the third the Doer, the effective Power, the driving Energyvaivnara.
--
Ivsyamidam sarvam: All this is for habitation by the lord;
or,Sarvam khalvidam brahma: All this is indeed the Brahman;
--
It would be interesting to know what the five ranges or levels or movements of consciousness exactly are that make up the Universal Brahman described in this passage. It is the mystic knowledge, the Upanishad says, of the secret delight in thingsmadhuvidy. The five ranges are the five fundamental principles of delightimmortalities, the Veda would say that form the inner core of the pyramid of creation. They form a rising tier and are ruled respectively by the godsAgni, Indra, Varuna, Soma and Brahmawith their emanations and instrumental personalities the Vasus, the Rudras, the Adityas, the Maruts and the Sadhyas. We suggest that these refer to the five well-known levels of being, the modes or nodi of consciousness or something very much like them. The Upanishad speaks elsewhere of the five sheaths. The six Chakras of Tantric system lie in the same line. The first and the basic mode is the physical and the ascent from the physical: Agni and the Vasus are always intimately connected with the earth and -the earth-principles (it can be compared with the Muladhara of the Tantras). Next, second in the line of ascent is the Vital, the centre of power and dynamism of which the Rudras are the deities and Indra the presiding God (cf. Swadhishthana of the Tantras the navel centre). Indra, in the Vedas, has two aspects, one of knowledge and vision and the other of dynamic force and drive. In the first aspect he is more often considered as the lord of the Mind, of the Luminous Mind. In the present passage, Indra is taken in his second aspect and instead of the Maruts with whom he is usually invoked has the Rudras as his agents and associates.
The third in the line of ascension is the region of Varuna and the Adityas, that is to say, of the large Mind and its lightsperhaps it can be connected with Tantric Ajnachakra. The fourth is the domain of Soma and the Marutsthis seems to be the inner heart, the fount of delight and keen and sweeping aspirations the Anahata of the Tantras. The fifth is the region of the crown of the head, the domain of Brahma and the Sadhyas: it is the Overmind status from where comes the descending inflatus, the creative Maya of Brahma. And when you go beyond, you pass into the ultimate status of the Sun, the reality absolute, the Transcendent which is indescribable, unseizable, indeterminate, indeterminable, incommensurable; and once there, one never returns, neverna ca punarvartate na ca punarvartate.
--
The three boons asked for by Nachiketas from Yama, lord of Death, and granted to him have been interpreted in different ways. Here is one more attempt in the direction.
Nachiketas is the young aspiring human being still in the Ignorancenaciketa, meaning one without consciousness or knowledge. The three boons he asks for are in reference to the three fundamental modes of being and consciousness that are at the very basis, forming, as it were, the ground-plan of the integral reality. They are (i) the individual, (ii) the universal or cosmic and (iii) the transcendental.
The first boon regards the individual, that is to say, the individual identity and integrity. It asks for the maintenance of that individuality so that it may be saved from the dissolution that Death brings about. Death, of course, means the dissolution of the body, but it represents also dissolution pure and simple. Indeed death is a process which does not stop with the physical phenomenon, but continues even after; for with the body gone, the other elements of the individual organism, the vital and the mental too gradually fall off, fade and dissolve. Nachiketas wishes to secure from Death the safety and preservation of the earthly personality, the particular organisation of mind and vital based upon a recognisable physical frame. That is the first necessity for the aspiring mortalfor, it is said, the body is the first instrument for the working out of one's life ideal. But man's true personality, the real individuality lies beyond, beyond the body, beyond the life, beyond the mind, beyond the triple region that Death lords it over. That is the divine world, the Heaven of the immortals, beyond death and beyond sorrow and grief. It is the hearth secreted in the inner heart where burns the Divine Fire, the God of Life Everlasting. And this is the nodus that binds together the threefold status of the manifested existence, the body, the life and the mind. This triplicity is the structure of name and form built out of the bricks of experience, the kiln, as it were, within which burns the Divine Agni, man's true soul. This soul can be reached only when one exceeds the bounds and limitations of the triple cord and experiences one's communion and identity with all souls and all existence. Agni is the secret divinity within, within the individual and within the world; he is the Immanent Divine, the cosmic godhead that holds together and marshals all the elements and components, all the principles that make up the manifest universe. He it is that has entered into the world and created facets of his own reality in multiple forms: and it is he that lies secret in the human being as the immortal soul through all its adventure of life and death in the series of incarnations in terrestrial evolution. The adoration and realisation of this Immanent Divinity, the worship of Agni taught by Yama in the second boon, consists in the triple sacrifice, the triple work, the triple union in the triple status of the physical, the vital and the mental consciousness, the mastery of which leads one to the other shore, the abode of perennial existence where the human soul enjoys its eternity and unending continuity in cosmic life. Therefore, Agni, the master of the psychic being, is called jtaveds, he who knows the births, all the transmigrations from life to life.
The third boon is the secret of secrets, for it is the knowledge and realisation of Transcendence that is sought here. Beyond the individual lies the universal; is there anything beyond the universal? The release of the individual into the cosmic existence gives him the griefless life eternal: can the cosmos be rolled up and flung into something beyond? What would be the nature of that thing? What is there outside creation, outside manifestation, outside Maya, to use a latter day term? Is there existence or non-existence (utter dissolution or extinctionDeath in his supreme and absolute status)? King Yama did not choose to answer immediately and even endeavoured to dissuade Nachiketas from pursuing the question over which people were confounded, as he said. Evidently it was a much discussed problem in those days. Buddha was asked the same question and he evaded it, saying that the pragmatic man should attend to practical and immediate realities and not, waste time and energy in discussing things ultimate and beyond that have hardly any relation to the present and the actual.
But Yama did answer and unveil the mystery and impart the supreme secret knowledge the knowledge of the Transcendent Brahman: it is out of the transcendent reality that the immanent deity takes his birth. Hence the Divine Fire, the lord of creation and the Inner Mastersarvabhtntartm, antarymis called brahmajam, born of the Brahman. Yama teaches the process of transcendence. Apart from the knowledge and experience first of the individual and then of the cosmic Brahman, there is a definite line along which the human consciousness (or unconsciousness, as it is at present) is to ascend and evolve. The first step is to learn to distinguish between the Good and the Pleasurable (reya and preya). The line of pleasure leads to the external, the superficial, the false: while the other path leads towards the inner and the higher truth. So the second step is the gradual withdrawal of the consciousness from the physical and the sensual and even the mental preoccupation and focussing it upon what is certain and permanent. In the midst of the death-ridden consciousness in the heart of all that is unstable and fleetingone has to look for Agni, the eternal godhead, the Immortal in mortality, the Timeless in time through whom lies the passage to Immortality beyond Time.
Man has two souls corresponding to his double status. In the inferior, the soul looks downward and is involved in the current of Impermanence and Ignorance, it tastes of grief and sorrow and suffers death and dissolution: in the higher it looks upward and communes and joins with the Eternal (the cosmic) and then with the Absolute (the transcendent). The lower is a reflection of the higher, the higher comes down in a diminished and hence tarnished light. The message is that of deliverance, the deliverance and reintegration of the lower soul out of its bondage of worldly ignorant life into the freedom and immortality first of its higher and then of its highest status. It is true, however, that the Upanishad does not make a trenchant distinction between the cosmic and the transcendent and often it speaks of both in the same breath, as it were. For in fact they are realities involved in each other and interwoven. Indeed the triple status, including the Individual, forms one single totality and the three do not exclude or cancel each other; on the contrary, they combine and may be said to enhance each other's reality. The Transcendence expresses or deploys itself in the cosmoshe goes abroad,sa paryagt: and the cosmic individualises, concretises itself in the particular and the personal. The one single spiritual reality holds itself, aspects itself in a threefold manner.
00.04 - The Beautiful in the Upanishads, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
O lord of Immortality! Thy' heart of beauty that is sheltered in the moon
or, as the Prasna Upanishad has it,
00.05 - A Vedic Conception of the Poet, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
'Kavi' is an invariable epithet of the gods. The Vedas mean by this attribute to bring out a most fundamental character, an inalienable dharma of the heavenly host. All the gods are poets; and a human being can become a poet only in so far as he attains to the nature and status of a god. Who is then a kavi? The Poet is he who by his poetic power raises forms of beauty in heavenkavi kavitv divi rpam sajat.1Thus the essence of poetic power is to fashion divine Beauty, to reveal heavenly forms. What is this Heaven whose forms the Poet discovers and embodies? HeavenDyaushas a very definite connotation in the Veda. It means the luminous or divine Mind 2the mind purified of its obscurity and limitations, due to subjection to the external senses, thus opening to the higher Light, receiving and recording faithfully the deeper and vaster movements and vibrations of the Truth, giving them a form, a perfect body of the right thought and the right word. Indra is the lord of this world and he can be approached only with an enkindled intelligence, ddhay man,3a faultless understanding, sumedh. He is the supreme Artisan of the poetic power,Tash, the maker of perfect forms, surpa ktnum.4 All the gods turn towards Indra and become gods and poets, attain their Great Names of Supreme Beauty.5 Indra is also the master of the senses, indriyas, who are his hosts. It is through this mind and the senses that the poetic creation has to be manifested. The mind spreads out wide the Poet's weaving;6 the poet is the priest who calls down and works out the right thinking in the sacrificial labour of creation.7 But that creation is made in and through the inner mind and the inner senses that are alive to the subtle formation of a vaster knowledge.8 The poet envisages the golden forms fashioned out of the very profundity of the consciousness.9 For the substance, the material on which the Poet works, is Truth. The seat of the Truth the poets guard, they uphold the supreme secret Names.10 The poet has the expressive utterance, the creative word; the poet is a poet by his poetic creation-the shape faultlessly wrought out that unveils and holds the Truth.11The form of beauty is the body of the Truth.
The poet is a trinity in himself. A triune consciousness forms his personality. First of all, he is the Knower-the Seer of the Truth, kavaya satyadrara. He has the direct vision, the luminous intelligence, the immediate perception.12 A subtle and profound and penetrating consciousness is his,nigam, pracetas; his is the eye of the Sun,srya caku.13 He secures an increased being through his effulgent understanding.14 In the second place, the Poet is not only Seer but Doer; he is knower as well as creator. He has a dynamic knowledge and his vision itself is power, ncak;15 he is the Seer-Will,kavikratu.16 He has the blazing radiance of the Sun and is supremely potent in his self-Iuminousness.17 The Sun is the light and the energy of the Truth. Even like the Sun the Poet gives birth to the Truth, srya satyasava, satyya satyaprasavya. But the Poet as Power is not only the revealer or creator,savit, he is also the builder or fashioner,ta, and he is the organiser,vedh is personality. First of all, he is the Knower-the Seer of the Truth, kavaya satyadrara, of the Truth.18 As Savita he manifests the Truth, as Tashta he gives a perfected body and form to the Truth, and as Vedha he maintains the Truth in its dynamic working. The effective marshalling and organisation of the Truth is what is called Ritam, the Right; it is also called Dharma,19 the Law or the Rhythm, the ordered movement and invincible execution of the Truth. The Poet pursues the Path of the Right;20 it is he who lays out the Path for the march of the Truth, the progress of the Sacrifice.21 He is like a fast steed well-yoked, pressing forward;22 he is the charger that moves straight and unswerving and carries us beyond 23into the world of felicity.
0.00 - INTRODUCTION, #The Gospel of Sri Ramakrishna, #Sri Ramakrishna, #Hinduism
Ten years after his coming to Kamarpukur, Khudiram made a pilgrimage on foot to Rameswar, at the southern extremity of India. Two years later was born his second son, whom he named Rameswar. Again in 1835, at the age of sixty, he made a pilgrimage, this time to Gaya. Here, from ancient times, Hindus have come from the four corners of India to discharge their duties to their departed ancestors by offering them food and drink at the sacred footprint of the lord Vishnu. At this holy place Khudiram had a dream in which the lord Vishnu promised to he born as his son. And Chandra Devi, too, in front of the Siva temple at Kamarpukur, had a vision indicating the birth of a divine child. Upon his return the husband found that she had conceived.
It was on February 18, 1836, that the child, to be known afterwards as Ramakrishna, was born. In memory of the dream at Gaya he was given the name of Gadadhar, the "Bearer of the Mace", an epithet of Vishnu. Three years later a little sister was born.
--
Gadadhar was now permitted to worship Raghuvir. Thus began his first training in meditation. He so gave his heart and soul to the worship that the stone image very soon appeared to him as the living lord of the Universe. His tendency to lose himself in contemplation was first noticed at this time. Behind his boyish light-heartedness was seen a deepening of his spiritual nature.
About this time, on the Sivaratri night, consecrated to the worship of Siva, a dramatic performance was arranged. The principal actor, who was to play the part of Siva, suddenly fell ill, and Gadadhar was persuaded to act in his place. While friends were dressing him for the role of Siva — smearing his body with ashes, matting his locks, placing a trident in his hand and a string of rudraksha beads around his neck — the boy appeared to become absent-minded. He approached the stage with slow and measured step, supported by his friends. He looked the living image of Siva. The audience loudly applauded what it took to be his skill as an actor, but it was soon discovered that he was really lost in meditation. His countenance was radiant and tears flowed from his eyes. He was lost to the outer world. The effect of this scene on the audience was tremendous. The people felt blessed as by a vision of Siva Himself. The performance had to be stopped, and the boy's mood lasted till the following morning.
--
Totapuri, coming to know of the Master's marriage, had once remarked: "What does it matter? He alone is firmly established in the Knowledge of Brahman who can adhere to his spirit of discrimination and renunciation even while living with his wife. He alone has attained the supreme illumination who can look on man and woman alike as Brahman. A man with the idea of sex may be a good aspirant, but he is still far from the goal." Sri Ramakrishna and his wife lived together at Dakshineswar, but their minds always soared above the worldly plane. A few months after Sarada Devi's arrival Sri Ramakrishna arranged, on an auspicious day, a special worship of Kali, the Divine Mother. Instead of an image of the Deity, he placed on the seat the living image, Sarada Devi herself. The worshipper and the worshipped went into deep samadhi and in the transcendental plane their souls were united. After several hours Sri Ramakrishna came down again to the relative plane, sang a hymn to the Great Goddess, and surrendered, at the feet of the living image, himself, his rosary, and the fruit of his life-long sadhana. This is known in Tantra as the Shorasi Puja, the "Adoration of Woman". Sri Ramakrishna realized the significance of the great statement of the Upanishad: "O lord, Thou art the woman. Thou art the man; Thou art the boy. Thou art the girl; Thou art the old, tottering on their crutches. Thou pervadest the universe in its multiple forms."
By his marriage Sri Ramakrishna admitted the great value of marriage in man's spiritual evolution, and by adhering to his monastic vows he demonstrated the imperative necessity of self-control, purity, and continence, in the realization of God. By this unique spiritual relationship with his wife he proved that husband and wife can live together as spiritual companions. Thus his life is a synthesis of the ways of life of the householder and the monk.
--
Second, the three great systems of thought known as Dualism, Qualified Non-dualism, and Absolute Non-dualism — Dvaita, Visishtadvaita, and Advaita — he perceived to represent three stages in man's progress toward the Ultimate Reality. They were not contradictory but complementary and suited to different temperaments. For the ordinary man with strong attachment to the senses, a dualistic form of religion, prescribing a certain amount of material support, such as music and other symbols, is useful. A man of God-realization transcends the idea of worldly duties, but the ordinary mortal must perform his duties, striving to be unattached and to surrender the results to God. The mind can comprehend and describe the range of thought and experience up to the Visishtadvaita, and no further. The Advaita, the last word in spiritual experience, is something to be felt in samadhi. for it transcends mind and speech. From the highest standpoint, the Absolute and Its manifestation are equally real — the lord's Name, His Abode, and the lord Himself are of the same spiritual Essence. Everything is Spirit, the difference being only in form.
Third, Sri Ramakrishna realized the wish of the Divine Mother that through him She should found a new Order, consisting of those who would uphold the universal doctrines illustrated in his life.
Fourth, his spiritual insight told him that those who were having their last birth on the mortal plane of existence and those who had sincerely called on the lord even once in their lives must come to him.
During this period Sri Ramakrishna suffered several bereavements. The first was the death of a nephew named Akshay. After the young man's death Sri Ramakrishna said: "Akshay died before my very eyes. But it did not affect me in the least. I stood by and watched a man die. It was like a sword being drawn from its scabbard. I enjoyed the scene, and laughed and sang and danced over it. They removed the body and cremated it. But the next day as I stood there (pointing to the southeast verandah of his room), I felt a racking pain for the loss of Akshay, as if somebody were squeezing my heart like a wet towel. I wondered at it and thought that the Mother was teaching me a lesson. I was not much concerned even with my own body — much less with a relative. But if such was my pain at the loss of a nephew, how much more must be the grief of the householders at the loss of their near and dear ones!" In 1871 Mathur died, and some five years later Sambhu Mallick — who, after Mathur's passing away, had taken care of the Master's comfort. In 1873 died his elder brother Rameswar, and in 1876, his beloved mother. These bereavements left their imprint on the tender human heart of Sri Ramakrishna, albeit he had realized the immortality of the soul and the illusoriness of birth and death.
--
The Europeanized Kristodas Pal did not approve of the Master's emphasis on renunciation and said; "Sir, this cant of renunciation has almost ruined the country. It is for this reason that the Indians are a subject nation today. Doing good to others, bringing education to the door of the ignorant, and above all, improving the material conditions of the country — these should be our duty now. The cry of religion and renunciation would, on the contrary, only weaken us. You should advise the young men of Bengal to resort only to such acts as will uplift the country." Sri Ramakrishna gave him a searching look and found no divine light within, "You man of poor understanding!" Sri Ramakrishna said sharply. "You dare to slight in these terms renunciation and piety, which our scriptures describe as the greatest of all virtues! After reading two pages of English you think you have come to know the world! You appear to think you are omniscient. Well, have you seen those tiny crabs that are born in the Ganges just when the rains set in? In this big universe you are even less significant than one of those small creatures. How dare you talk of helping the world? The lord will look to that. You haven't the power in you to do it." After a pause the Master continued: "Can you explain to me how you can work for others? I know what you mean by helping them. To feed a number of persons, to treat them when they are sick, to construct a road or dig a well — isn't that all? These, are good deeds, no doubt, but how trifling in comparison with the vastness of the universe! How far can a man advance in this line? How many people can you save from famine? Malaria has ruined a whole province; what could you do to stop its onslaught? God alone looks after the world. Let a man first realize Him. Let a man get the authority from God and be endowed with His power; then, and then alone, may he think of doing good to others. A man should first be purged of all egotism. Then alone will the Blissful Mother ask him to work for the world." Sri Ramakrishna mistrusted philanthropy that presumed to pose as charity. He warned people against it. He saw in most acts of philanthropy nothing but egotism, vanity, a desire for g lory, a barren excitement to kill the boredom of life, or an attempt to soothe a guilty conscience. True charity, he taught, is the result of love of God — service to man in a spirit of worship.
--- MONASTIC DISCIPLES
--
Sri Ramakrishna was sinking day by day. His diet was reduced to a minimum and he found it almost impossible to swallow. He whispered to M.: "I am bearing all this cheerfully, for otherwise you would be weeping. If you all say that it is better that the body should go rather than suffer this torture, I am willing." The next morning he said to his depressed disciples seated near the bed: "Do you know what I see? I see that God alone has become everything. Men and animals are only frameworks covered with skin, and it is He who is moving through their heads and limbs. I see that it is God Himself who has become the block, the executioner, and the victim for the sacrifice.' He fainted with emotion. Regaining partial consciousness, he said: "Now I have no pain. I am very well." Looking at Latu he said: "There sits Latu resting his head on the palm of his hand. To me it is the lord who is seated in that posture."
The words were tender and touching. Like a mother he caressed Narendra and Rakhal, gently stroking their faces. He said in a half whisper to M., "Had this body been allowed to last a little longer, many more souls would have been illumined." He paused a moment and then said: "But Mother has ordained otherwise. She will take me away lest, finding me guileless and foolish, people should take advantage of me and persuade me to bestow on them the rare gifts of spirituality." A few minutes later he touched his chest and said: "Here are two beings. One is She and the other is Her devotee. It is the latter who broke his arm, and it is he again who is now ill. Do you understand me?" After a pause he added: "Alas! To whom shall I tell all this? Who will understand me?" "Pain", he consoled them again, 'is unavoidable as long as there is a body. The lord takes on the body for the sake of His devotees."
Yet one is not sure whether the Master's soul actually was tortured by this agonizing disease. At least during his moments of spiritual exaltation — which became almost constant during the closing days of his life on earth — he lost all consciousness of the body, of illness and suffering. One of his attendants (Latu, later known as Swami Adbhutananda.) said later on: "While Sri Ramakrishna lay sick he never actually suffered pain. He would often say: 'O mind! Forget the body, forget the sickness, and remain merged in Bliss.' No, he did not really suffer. At times he would be in a state when the thrill of joy was clearly manifested in his body. Even when he could not speak he would let us know in some way that there was no suffering, and this fact was clearly evident to all who watched him. People who did not understand him thought that his suffering was very great. What spiritual joy he transmitted to us at that time! Could such a thing have been possible if he had 'been suffering physically? It was during this period that he taught us again these truths: 'Brahman is always unattached. The three gunas are in It, but It is unaffected by them, just as the wind carries odour yet remains odourless.' 'Brahman is Infinite Being, Infinite Wisdom, Infinite Bliss. In It there exist no delusion, no misery, no disease, no death, no growth, no decay.' 'The Transcendental Being and the being within are one and the same. There is one indivisible Absolute Existence.'"
0.00 - The Book of Lies Text, #The Book of Lies, #Aleister Crowley, #Philosophy
Truth! Truth! Truth! crieth the lord of the Abyss
of Hallucinations.
--
Also, since below the Abyss Reason is lord, let men
seek by experiment, and not by Questionings.
--
known lines of the late lord Tennyson:
"In the spring a livelier iris changes on the burnished dove,
--
the Angel of the lord of Despair and Cruelty.
Also "Silence" and "Shut Up".
0.00 - THE GOSPEL PREFACE, #The Gospel of Sri Ramakrishna, #Sri Ramakrishna, #Hinduism
It did not take much time for M. to become very intimate with the Master, or for the Master to recognise in this disciple a divinely commissioned partner in the fulfilment of his spiritual mission. When M. was reading out the Chaitanya Bhagavata, the Master discovered that he had been, in a previous birth, a disciple and companion of the great Vaishnava Teacher, Sri Chaitanya Mahaprabhu, and the Master even saw him 'with his naked eye' participating in the ecstatic mass-singing of the lord's name under the leadership of that Divine personality. So the Master told M, "You are my own, of the same substance as the father and the son," indicating thereby that M. was one of the chosen few and a part and parcel of his Divine mission.
There was an urge in M. to abandon the household life and become a Sannysin. When he communicated this idea to the Master, he forbade him saying," Mother has told me that you have to do a little of Her work you will have to teach Bhagavata, the word of God to humanity. The Mother keeps a Bhagavata Pandit with a bondage in the world!"
--
An appropriate allusion indeed! Bhagavata, the great scripture that has given the word of Sri Krishna to mankind, was composed by the Sage Vysa under similar circumstances. When caught up in a mood of depression like that of M, Vysa was advised by the sage Nrada that he would gain peace of mind only qn composing a work exclusively devoted to the depiction of the lord's g lorious attributes and His teachings on Knowledge and Devotion, and the result was that the world got from Vysa the invaluable gift of the Bhagavata Purana depicting the life and teachings of Sri Krishna.
From the mental depression of the modem Vysa, the world has obtained the Kathmrita (Bengali Edition) the Gospel of Sri Ramakrishna in English.
Sri Ramakrishna was a teacher for both the Orders of mankind, Sannysins and householders. His own life offered an ideal example for both, and he left behind disciples who followed the highest traditions he had set in respect of both these ways of life. M., along with Nag Mahashay, exemplified how a householder can rise to the highest level of sagehood. M. was married to Nikunja Devi, a distant relative of Keshab Chander Sen, even when he was reading at College, and he had four children, two sons and two daughters. The responsibility of the family, no doubt, made him dependent on his professional income, but the great devotee that he was, he never compromised with ideals and principles for this reason. Once when he was working as the headmaster in a school managed by the great Vidysgar, the results of the school at the public examination happened to be rather poor, and Vidysgar attri buted it to M's preoccupation with the Master and his consequent failure to attend adequately to the school work. M. at once resigned his post without any thought of the morrow. Within a fortnight the family was in poverty, and M. was one day pacing up and down the verandah of his house, musing how he would feed his children the next day. Just then a man came with a letter addressed to 'Mahendra Babu', and on opening it, M. found that it was a letter from his friend Sri Surendra Nath Banerjee, asking whether he would like to take up a professorship in the Ripon College. In this way three or four times he gave up the job that gave him the wherewithal to support the family, either for upholding principles or for practising spiritual Sadhanas in holy places, without any consideration of the possible dire worldly consequences; but he was always able to get over these difficulties somehow, and the interests of his family never suffered. In spite of his disregard for worldly goods, he was, towards the latter part of his life, in a fairly flourishing condition as the proprietor of the Morton School which he developed into a noted educational institution in the city. The lord has said in the Bhagavad Git that in the case of those who think of nothing except Him, He Himself would take up all their material and spiritual responsibilities. M. was an example of the truth of the lord's promise.
Though his children received proper attention from him, his real family, both during the Master's lifetime and after, consisted of saints, devotees, Sannysins and spiritual aspirants. His life exemplifies the Master's teaching that an ideal householder must be like a good maidservant of a family, loving and caring properly for the children of the house, but knowing always that her real home and children are elsewhere. During the Master's lifetime he spent all his Sundays and other holidays with him and his devotees, and besides listening to the holy talks and devotional music, practised meditation both on the Personal and the Impersonal aspects of God under the direct guidance of the Master. In the pages of the Gospel the reader gets a picture of M.'s spiritual relationship with the Master how from a hazy belief in the Impersonal God of the Brahmos, he was step by step brought to accept both Personality and Impersonality as the two aspects of the same Non-dual Being, how he was convinced of the manifestation of that Being as Gods, Goddesses and as Incarnations, and how he was established in a life that was both of a Jnni and of a Bhakta. This Jnni-Bhakta outlook and way of living became so dominant a feature of his life that Swami Raghavananda, who was very closely associated with him during his last six years, remarks: "Among those who lived with M. in latter days, some felt that he always lived in this constant and conscious union with God even with open eyes (i.e., even in waking consciousness)." (Swami Raghavananda's article on M. in Prabuddha Bharata vol. XXXVII. P. 442.)
--
The two pamphlets in English entitled the Gospel of Sri Ramakrishna appeared in October and November 1897. They drew the spontaneous acclamation of Swami Vivekananda, who wrote on 24th November of that year from Dehra Dun to M.:"Many many thanks for your second leaflet. It is indeed wonderful. The move is quite original, and never was the life of a Great Teacher brought before the public untarnished by the writer's mind, as you are doing. The language also is beyond all praise, so fresh, so pointed, and withal so plain and easy. I cannot express in adequate terms how I have enjoyed them. I am really in a transport when I read them. Strange, isn't it? Our Teacher and lord was so original, and each one of us will have to be original or nothing.
I now understand why none of us attempted His life before. It has been reserved for you, this great work. He is with you evidently." ( Vednta Kesari Vol. XIX P. 141. Also given in the first edition of the Gospel published from Ramakrishna Math, Madras in 1911.)
0.02 - Letters to a Sadhak, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
A year of silence and expectation... let us find, O lord, our entire
support in Thy Grace alone.
0.03 - The Threefold Life, #The Synthesis Of Yoga, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
That highest thing, the spiritual existence, is concerned with what is eternal but not therefore entirely aloof from the transient. For the spiritual man the mind's dream of perfect beauty is realised in an eternal love, beauty and delight that has no dependence and is equal behind all objective appearances; its dream of perfect Truth in the supreme, self-existent, self-apparent and eternal Verity which never varies, but explains and is the secret of all variations and the goal of all progress; its dream of perfect action in the omnipotent and self-guiding Law that is inherent for ever in all things and translates itself here in the rhythm of the worlds. What is fugitive vision or constant effort of creation in the brilliant Self is an eternally existing Reality in the Self that knows2 and is the lord.
But if it is often difficult for the mental life to accommodate itself to the dully resistant material activity, how much more difficult must it seem for the spiritual existence to live on in a world that appears full not of the Truth but of every lie and illusion, not of Love and Beauty but of an encompassing discord and ugliness, not of the Law of Truth but of victorious selfishness and sin? Therefore the spiritual life tends easily in the saint and Sannyasin to withdraw from the material existence and reject it either wholly and physically or in the spirit. It sees this world as the kingdom of evil or of ignorance and the eternal and divine either in a far-off heaven or beyond where there is no world and no life. It separates itself inwardly, if not also physically, from the world's impurities; it asserts the spiritual reality in a spotless isolation. This withdrawal renders an invaluable service to the material life itself by forcing it to regard and even to bow down to something that is the direct negation of its own petty ideals, sordid cares and egoistic self-content.
But the work in the world of so supreme a power as spiritual force cannot be thus limited. The spiritual life also can return upon the material and use it as a means of its own greater fullness. Refusing to be blinded by the dualities, the appearances, it can seek in all appearances whatsoever the vision of the same lord, the same eternal Truth, Beauty, Love, Delight. The
Vedantic formula of the Self in all things, all things in the Self and all things as becomings of the Self is the key to this richer and all-embracing Yoga.
2 The Unified, in whom conscious thought is concentrated, who is all delight and enjoyer of delight, the Wise. . . . He is the lord of all, the Omniscient, the inner Guide.
Mandukya Upanishad 5, 6.
--
Spirit is the crown of universal existence; Matter is its basis; Mind is the link between the two. Spirit is that which is eternal; Mind and Matter are its workings. Spirit is that which is concealed and has to be revealed; mind and body are the means by which it seeks to reveal itself. Spirit is the image of the lord of the Yoga; mind and body are the means He has provided for reproducing that image in phenomenal existence. All Nature is an attempt at a progressive revelation of the concealed Truth, a more and more successful reproduction of the divine image.
But what Nature aims at for the mass in a slow evolution, Yoga effects for the individual by a rapid revolution. It works by a quickening of all her energies, a sublimation of all her faculties. While she develops the spiritual life with difficulty and has constantly to fall back from it for the sake of her lower realisations, the sublimated force, the concentrated method of Yoga can attain directly and carry with it the perfection of the mind and even, if she will, the perfection of the body. Nature seeks the Divine in her own symbols: Yoga goes beyond Nature to the lord of Nature, beyond universe to the Transcendent and can return with the transcendent light and power, with the fiat of the Omnipotent.
But their aim is one in the end. The generalisation of Yoga in humanity must be the last victory of Nature over her own delays and concealments. Even as now by the progressive mind in Science she seeks to make all mankind fit for the full development of the mental life, so by Yoga must she inevitably seek to make all mankind fit for the higher evolution, the second birth, the spiritual existence. And as the mental life uses and perfects the material, so will the spiritual use and perfect the material and the mental existence as the instruments of a divine self-expression.
0.04 - The Systems of Yoga, #The Synthesis Of Yoga, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
It is this truth which makes necessary to every philosophy of Yoga the conception of the Ishwara, lord, supreme Soul or supreme Self, towards whom the effort is directed and who gives the illuminating touch and the strength to attain. Equally true is the complementary idea so often enforced by the Yoga of devotion that as the Transcendent is necessary to the individual and sought after by him, so also the individual is necessary in a sense to the Transcendent and sought after by It. If the
Bhakta seeks and yearns after Bhagavan, Bhagavan also seeks and yearns after the Bhakta.1 There can be no Yoga of knowledge without a human seeker of the knowledge, the supreme subject of knowledge and the divine use by the individual of the universal faculties of knowledge; no Yoga of devotion without the human God-lover, the supreme object of love and delight and the divine use by the individual of the universal faculties of spiritual, emotional and aesthetic enjoyment; no Yoga of works without the human worker, the supreme Will, Master of all works and sacrifices, and the divine use by the individual of the universal faculties of power and action. However Monistic may be our intellectual conception of the highest truth of things, in practice we are compelled to accept this omnipresent Trinity.
--
Bhakta, the devotee or lover of God; Bhagavan, God, the lord of Love and Delight.
The third term of the trinity is Bhagavat, the divine revelation of Love.
--
Rajayoga takes a higher flight. It aims at the liberation and perfection not of the bodily, but of the mental being, the control of the emotional and sensational life, the mastery of the whole apparatus of thought and consciousness. It fixes its eyes on the citta, that stuff of mental consciousness in which all these activities arise, and it seeks, even as Hathayoga with its physical material, first to purify and to tranquillise. The normal state of man is a condition of trouble and disorder, a kingdom either at war with itself or badly governed; for the lord, the Purusha, is subjected to his ministers, the faculties, subjected even to his subjects, the instruments of sensation, emotion, action, enjoyment. Swarajya, self-rule, must be substituted for this subjection.
First, therefore, the powers of order must be helped to overcome
--
Purusha who is the true lord of the mental kingdom, a pure, glad, clear state of mind and heart is established.
This is the first step only. Afterwards, the ordinary activities of the mind and sense must be entirely quieted in order that the soul may be free to ascend to higher states of consciousness and acquire the foundation for a perfect freedom and self-mastery.
--
Love and Bliss and utilises normally the conception of the supreme lord in His personality as the divine Lover and enjoyer of the universe. The world is then realised as a play of the
lord, with our human life as its final stage, pursued through the different phases of self-concealment and self-revelation. The principle of Bhakti Yoga is to utilise all the normal relations of human life into which emotion enters and apply them no longer to transient worldly relations, but to the joy of the All-Loving, the All-Beautiful and the All-Blissful. Worship and meditation are used only for the preparation and increase of intensity of the divine relationship. And this Yoga is catholic in its use of all emotional relations, so that even enmity and opposition to God, considered as an intense, impatient and perverse form of Love, is conceived as a possible means of realisation and salvation.
--
purifies the mind and the will that we become easily conscious of the great universal Energy as the true doer of all our actions and the lord of that Energy as their ruler and director with the individual as only a mask, an excuse, an instrument or, more positively, a conscious centre of action and phenomenal relation. The choice and direction of the act is more and more consciously left to this supreme Will and this universal Energy.
To That our works as well as the results of our works are finally abandoned. The object is the release of the soul from its bondage to appearances and to the reaction of phenomenal activities.
0.05 - The Synthesis of the Systems, #The Synthesis Of Yoga, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
If, however, we leave aside, here also, the actual methods and practices and seek for the central principle, we find, first, that Tantra expressly differentiates itself from the Vedic methods of Yoga. In a sense, all the schools we have hitherto examined are Vedantic in their principle; their force is in knowledge, their method is knowledge, though it is not always discernment by the intellect, but may be, instead, the knowledge of the heart expressed in love and faith or a knowledge in the will working out through action. In all of them the lord of the Yoga is the Purusha, the Conscious Soul that knows, observes, attracts, governs. But in Tantra it is rather Prakriti, the Nature-Soul, the Energy, the
Will-in-Power executive in the universe. It was by learning and applying the intimate secrets of this Will-in-Power, its method, its Tantra, that the Tantric Yogin pursued the aims of his discipline, - mastery, perfection, liberation, beatitude. Instead of drawing back from manifested Nature and its difficulties, he confronted them, seized and conquered. But in the end, as is the general tendency of Prakriti, Tantric Yoga largely lost its principle in its machinery and became a thing of formulae and occult mechanism still powerful when rightly used but fallen from the clarity of their original intention.
We have in this central Tantric conception one side of the truth, the worship of the Energy, the Shakti, as the sole effective force for all attainment. We get the other extreme in the Vedantic conception of the Shakti as a power of Illusion and in the search after the silent inactive Purusha as the means of liberation from the deceptions created by the active Energy. But in the integral conception the Conscious Soul is the lord, the Nature-Soul is his executive Energy. Purusha is of the nature of Sat, the being of conscious self-existence pure and infinite; Shakti or Prakriti is of the nature of Chit, - it is power of the Purusha's self-conscious existence, pure and infinite. The relation of the two exists between the poles of rest and action. When the Energy is absorbed
44
0.07 - DARK NIGHT OF THE SOUL, #Dark Night of the Soul, #Saint John of the Cross, #Christianity
Begins the exposition of the stanzas which treat of the way and manner which the soul follows upon the road of the union of love with God. Before we enter upon the exposition of these stanzas, it is well to understand here that the soul that utters them is now in the state of perfection, which is the union of love with God, having already passed through severe trials and straits, by means of spiritual exercise in the narrow way of eternal life whereof Our Saviour speaks in the Gospel, along which way the soul ordinarily passes in order to reach this high and happy union with God. Since this road (as the lord Himself says likewise) is so strait, and since there are so few that enter by it,19 the soul considers it a great happiness and good chance to have passed along it to the said perfection of love, as it sings in this first stanza, calling this strait road with full propriety 'dark night,' as will be explained hereafter in the lines of the said stanza. The soul, then, rejoicing at having passed along this narrow road whence so many blessings have come to it, speaks after this manner.
BOOK THE FIRST
0.07 - Letters to a Sadhak, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
"O lord, awaken my entire being that it may be for Thee
the needed instrument, the perfect servant."
0.08 - Letters to a Young Captain, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
with the Supreme lord and dissolve myself completely in Him.
Then my body, completely passive, is nothing but a channel
through which the lord passes His forces freely and pours upon
all His Light, His Consciousness and His Joy, according to each
0.09 - Letters to a Young Teacher, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
Mother? What can one do for the lord which will be
this "much"?
To do something for the lord is to give Him something of what
one has or of what one does or of what one is. In other words,
--
The lord is everywhere, in everything, in what we throw away
as in what we keep preciously, in what we trample on as in what
01.01 - The New Humanity, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 01, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
The New Man will be Master and not slave. He will be master, first, of himself and then of the world. Man as he actually is, is but a slave. He has no personal voice or choice; the determining soul, the Ishwara, in him is sleep-bound and hushed. He is a mere plaything in the hands of nature and circumstances. Therefore it is that Science has become his supreme Dharmashastra; for science seeks to teach us the moods of Nature and the methods of propitiating her. Our actual ideal of man is that of the cleverest slave. But the New Man will have found himself and by and according to his inner will, mould and create his world. He will not be in awe of Nature and in an attitude of perpetual apprehension and hesitation, but will ground himself on a secret harmony and union that will declare him as the lord. We will recognise the New Man by his very gait and manner, by a certain kingly ease and dominion in every shade of his expression.
Not that this sovereign power will have anything to do with aggression or over-bearingness. It will not be a power that feels itself only by creating an eternal opponentErbfeindby coming in constant clash with a rival that seeks to gain victory by subjugating. It will not be Nietzschean "will to power," which is, at best, a supreme Asuric power. It will rather be a Divine Power, for the strength it will exert and the victory it will achieve will not come from the egoit is the ego which requires an object outside and against to feel and affirm itself but it will come from a higher personal self which is one with the cosmic soul and therefore with other personal souls. The Asura, in spite of, or rather, because of his aggressive vehemence betrays a lack of the sovereign power that is calm and at ease and self-sufficient. The Devic power does not assert hut simply accomplishes; the forces of the world act not as its opponent but as its instrument. Thus the New Man shall affirm his individual sovereignty and do so to perfection by expressing through it his unity with the cosmic powers, with the infinite godhead. And by being Swarat, Self-Master, he will become Samrat, world-master.
01.02 - Sri Aurobindo - Ahana and Other Poems, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
To humanise the Divine, that is what we all wish to do; for the Divine is too lofty for us and we cannot look full into his face. We cry and supplicate to Rudra, "O dire lord, show us that other form of thine that is benign and humane". All earthly imageries we lavish upon the Divine so that he may appear to us not as something far and distant and foreign, but, quite near, among us, as one of us. We take recourse to human symbolism often, because we wish to palliate or hide the rigours of a supreme experience, not because we have no adequate terms for it. The same human or earthly terms could be used differently if we had a different consciousness. Thus the Vedic Rishis sought not to humanise the Divine, their purpose was rather to divinise the human. And their allegorical language, although rich in terrestrial figures, does not carry the impress and atmosphere of mere humanity and earthliness. For in reality the symbol is not merely the symbol. It is mere symbol in regard to the truth so long as we take our stand on the lower plane when we have to look at the truth through the symbol; but if we view it from the higher plane, from truth itself, it is no longer mere symbol but the very truth bodied forth. Whatever there is of symbolism on earth and its beauties, in sense and its enjoyments, is then transfigured into the expression of the truth, of the divinity itself. We then no longer speak in human language but in the language of the gods.
We have been speaking of philosophy and the philosophic manner. But what are the exact implications of the words, let us ask again. They mean nothing more and nothing lessthan the force of thought and the mass of thought content. After all, that seems to be almost the whole difference between the past and the present human consciousness in so far at least as it has found expression in poetry. That element, we wish to point out, is precisely what the old-world poets lacked or did not care to possess or express or stress. A poet meant above all, if not all in all, emotion, passion, sensuousness, sensibility, nervous enthusiasm and imagination and fancy: remember the classic definition given by Shakespeare of the poet
01.02 - The Issue, #Savitri, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
A chattel and a plaything of Time's lords,
Or one more pawn who comes destined to be pushed
01.03 - Mystic Poetry, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
No other lord but thee can Radha seek.7
there is nothing in the matter or manner which can indicate, to the uninitiated, any reference to the Spirit or the Divine. Or this again,
--
Heaven is, dear lord! where'er Thou art,
O never then from me depart !11
01.04 - Sri Aurobindos Gita, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 03, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
The Supreme Spirit, Purushottama, who holds in himself the dual reality of Brahman and the world, is the master of action who acts but in actionlessness, the lord in whom and through whom the universes and their creatures live and move and have their being. Karmayoga is union in mind and soul and body with the lord of action in the execution of his cosmic purpose. And this union is effected through a transformation of the human nature, through the revelation of the Divine Prakriti and its descent upon and possession of the inferior human vehicle.
Arrived so far, we now find, if we look back, a change in the whole perspective. Karma and even Karmayoga, which hitherto seemed to be the pivot of the Gita's teaching, retire somewhat into the background and present a diminished stature and value. The centre of gravity has shifted to the conception of the Divine Nature, to the lord's own status, to the consciousness above the three Gunas, to absolute consecration of each limb of man's humanity to the Supreme Purusha for his descent and incarnation and play in and upon this human world.
The higher secret of the Gita lies really in the later chapters, the earlier chapters being a preparation and passage to it orpartial and practical application. This has to be pointed out, since there is a notion current which seeks to limit the Gita's effective teaching to the earlier part, neglecting or even discarding the later portion.
01.04 - The Intuition of the Age, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 01, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
This then is the mantra of the new ageLife with Intuition as its guide and not Reason and mechanical efficiency, not Man but Superman. The right mantra has been found, the principle itself is irreproachable. But the interpretation, the application, does not seem to have been always happy. For, Nietzsche's conception of the Superman is full of obvious lacunae. If we have so long been adoring the intellectual man, Nietzsche asks us, on the other hand, to deify the vital man. According to him the superman is he who has (1) the supreme sense of the ego, (2) the sovereign will to power and (3) who lives dangerously. All this means an Asura, that is to say, one who has, it may be, dominion over his animal and vital impulsions in order, of course, that he may best gratify them but who has not purified them. Purification does not necessarily mean, annihilation but it does mean sublimation and transformation. So if you have to transcend man, you have to transcend egoism also. For a conscious egoism is the very characteristic of man and by increasing your sense of egoism you do not supersede man but simply aggrandise your humanity, fashion it on a larger, a titanic scale. And then the will to power is not the only will that requires fulfilment, there is also the will to knowledge and the will to love. In man these three fundamental constitutive elements coexist, although they do it, more often than not, at the expense of each other and in a state of continual disharmony. The superman, if he is to be the man "who has surmounted himself", must embody a poise of being in which all the three find a fusion and harmonya perfect synthesis. Again, to live dangerously may be heroic, but it is not divine. To live dangerously means to have eternal opponents, that is to say, to live ever on the same level with the forces you want to dominate. To have the sense that one has to fight and control means that one is not as yet the sovereign lord, for one has to strive and strain and attain. The supreme lord is he who is perfectly equanimous with himself and with the world. He has not to batter things into a shape in order to create. He creates means, he manifests. He wills and he achieves"God said 'let there be light' and there was light."
As a matter of fact, the superman is not, as Nietzsche thinks him to be, the highest embodiment of the biological force of Nature, not even as modified and refined by the aesthetic and aristocratic virtues of which the higher reaches of humanity seem capable. For that is after all humanity only accentuated in certain other fundamentally human modes of existence. It does not carry far enough the process of surmounting. In reality it is not a surmounting but a new channelling. Instead of the ethical and intellectual man, we get the vital and aesthetic man. It may be a change but not a transfiguration.
01.04 - The Secret Knowledge, #Savitri, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
One who has shaped this world is ever its lord:
Our errors are his steps upon the way;
01.05 - Rabindranath Tagore: A Great Poet, a Great Man, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
Tagore is no inventor or innovator when he posits Spirit as Beauty, the spiritual consciousness as the ardent rhythm of ecstasy. This experience is the very core of Vaishnavism and for which Tagore is sometimes called a Neo-Vaishnava. The Vaishnava sees the world pulsating in glamorous beauty as the Lila (Play) of the lord, and the lord, God himself, is nothing but Love and Beauty. Still Tagore is not all Vaishnava or merely a Vaishnava; he is in addition a modern (the carping voice will say, there comes the dilution and adulteration)in the sense that problems exist for himsocial, political, economic, national, humanitarianwhich have to be faced and solved: these are not merely mundane, but woven into the texture of the fundamental problem of human destiny, of Soul and Spirit and God. A Vaishnava was, in spite of his acceptance of the world, an introvert, to use a modern psychological phrase, not necessarily in the pejorative sense, but in the neutral scientific sense. He looks upon the universe' and human life as the play of the lord, as an actuality and not mere illusion indeed; but he does not participate or even take interest in the dynamic working out of the world process, he does not care to know, has no need of knowing that there is a terrestrial purpose and a diviner fulfilment of the mortal life upon earth. The Vaishnava dwells more or less absorbed in the Vaikuntha of his inner consciousness; the outer world, although real, is only a symbolic shadowplay to which he can but be a witness-real, is only a nothing more.
A modern idealist of the type of a reformer would not be satisfied with that role. If he is merely a moralist reformer, he will revolt against the "witness business", calling it a laissez-faire mentality of bygone days. A spiritual reformer would ask for morea dynamic union with the Divine Will and Consciousness, not merely a passive enjoyment in the Bliss, so that he may be a luminous power or agent for the expression of divine values in things mundane.
01.05 - The Yoga of the King - The Yoga of the Spirits Freedom and Greatness, #Savitri, #Sri Aurobindo, #Integral Yoga
Her great possessions and her power and lore
She gave, compelled, with a reluctant joy;
01.06 - Vivekananda, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
The consciousness that breathed out these mighty words, these heavenly sounds was in itself mighty and heavenly and it is that that touches you, penetrates you, vibrates in you a kindred chord, "awakening in you someone dead" till thenmrtam kcana bodhayant. More than the matter, the thing that was said, was the personality, the being who embodied the truth expressed, the living consciousness behind the words and the speech that set fire to your soul. Indeed it was the soul that Vivekananda could awaken and stir in you. Any orator, any speaker with some kind of belief, even if it is for the moment, in what he says, by the sheer force of assertion, can convince your mind and draw your acquiescence and adhesion. A leader of men, self-confident and bold and fiery, can carry you off your feet and make you do brave things. But that is a lower degree of character and nature, ephemeral and superficial, that is touched in you thereby. The spiritual leader, the Guide, goes straight to the spirit in youit is the call of the deep unto the deep. That was what Vivekananda meant when he said that Brahman is asleep in you, awaken it, you are the Brahman, awaken it, you are free and almighty. It is the spirit consciousness Sachchidananda that is the real man in you and that is supremely mighty and invincible and free absolutely. The courage and fearlessness that Vivekananda gave you was the natural attribute of the lordship of your spiritual reality. Vivekananda spoke and roused the Atman in man.
Vivekananda spoke to the Atman in man, he spoke to the Atman of the world, and he spoke specially to the Atman of India. India had a large place in Vivekananda's consciousness: for the future of humanity and the world is wedded to India's future. India has a great mission, it has a spiritual, rather the spiritual work to do. Here is India's work as Vivekananda conceived it in a nutshell:
01.07 - Blaise Pascal (1623-1662), #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
"The zeal for the lord hath eaten me up." Such has indeed been the case with Pascal, almost literally. The fire that burned in him was too ardent and vehement for the vehicle, the material instrument, which was very soon used up and reduced to ashes. At twenty-four he was already a broken man, being struck with paralysis and neuras thenia; he died at the comparatively early age of 39, emulating, as it were, the life career of his lord the Christ who died at 33. The Fire martyrised the body, but kindled and brought forth experiences and realisations that save and truths that abide. It was the Divine Fire whose vision and experience he had on the famous night of 23 November 1654 which brought about his final and definitive conversion. It was the same fire that had blazed up in his brain, while yet a boy, and made him a precocious genius, a marvel of intellectual power in the exact sciences. At 12 this prodigy discovered by himself the 32nd proposition of Euclid, Book I. At sixteen he wrote a treatise on conic sections. At nineteen he invented a calculating machine which, without the help of any mathematical rule or process, gave absolutely accurate results. At twenty-three he published his experiments with vacuum. At twenty-five he conducted the well-known experiment from the tower of St. Jacques, proving the existence of atmospheric pressure. His studies in infinitesimal calculus were remarkably creative and original. And it might be said he was a pioneer in quite a new branch of mathematics, viz., the mathematical theory of probability. We shall see presently how his preoccupation with the mathematics of chance and probability coloured and reinforced his metaphysics and theology.
But the pressure upon his dynamic and heated brain the fiery zeal in his mindwas already proving too much and he was advised medically to take complete rest. Thereupon followed what was known as Pascal's mundane lifea period of distraction and dissipation; but this did not last long nor was it of a serious nature. The inner fire could brook no delay, it was eager and impatient to englobe other fields and domains. Indeed, it turned to its own field the heart. Pascal became initiated into the mystery of Faith and Grace. Still he had to pass through a terrible period of dejection and despair: the life of the world had given him no rest or relaxation, it served only to fill his cup of misery to the brim. But the hour of final relief was not long postponed: the Grace came to him, even as it came to Moses or St. Paul as a sudden flare of fire which burnt up the Dark Night and opened out the portals of Morning G lory.
01.08 - Walter Hilton: The Scale of Perfection, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
From the twentieth century back to the fourteenth is a far cry: a far cry indeed from the modern scientific illumination to mediaeval superstition, from logical positivists and mathematical rationalists to visionary mystics, from Russell and Huxley to Ruysbroeck and Hilton. The mystic lore, the Holy Writ, the mediaeval sage says, echoing almost the very words of the Eastern Masters, "may not be got by study nor through man's travail only, but principally by the grace of the Holy Ghost." As for the men living and moving in the worldly way, there are "so mickle din and crying in their heart and vain thoughts and fleshly desires" that it is impossible for them to listen or understand the still small voice. It is the pure soul touched by the Grace that alone "seeth soothfastness of Holy Writ wonderly shewed and opened, above study and travail and reason of man's kindly (i.e. natural) wit."
What is day to us is night to the mystics and what is day to the mystics is night for us. The first thing the mystic asks is to close precisely those doors and windows which we, on the contrary, feel obliged to keep always open in order to know and to live and move. The Gita says: "The sage is wakeful when it is night for all creatures and when all creatures are wakeful, that is night for the sage." Even so this sage from the West says: "The more I sleep from outward things, the more wakeful am I in knowing of Jhesu and of inward things. I may not wake to Jhesu, but if I sleep to the world."
--
Here is the Augustinian mantra taken as the motto of The Scale of Perfection: We ascend the ascending grades in our heart and we sing the song of ascension1. The journey's end is heavenly Jerusalem, the House of the lord. The steps of this inner ascension are easily visible, not surely to the outer eye of the sense-burdened man, but to the "ghostly seeing" of the aspirant which is hazy in the beginning but slowly clears as he advances. The first step is the withdrawal from the outer senses and looking and seeing within. "Turn home again in thyself, and hold thee within and beg no more without." The immediate result is a darkness and a restless darknessit is a painful night. The outer objects of attraction and interest have been discarded, but the inner attachments and passions surge there still. If, however, one continues and persists, refuses to be drawn out, the turmoil settles down and the darkness begins to thin and wear away. One must not lose heart, one must have patience and perseverance. So when the outward world is no more-there and its call also no longer awakes any echo in us, then comes the stage of "restful darkness" or "light-some darkness". But it is still the dark Night of the soul. The outer light is gone and the inner light is not yet visible: the night, the desert, the great Nought, stretches between these two lights. But the true seeker goes through and comes out of the tunnel. And there is happiness at the end. "The seeking is travaillous, but the finding is blissful." When one steps out of the Night, enters into the deepest layer of the being, one stands face to face to one's soul, the very image of God, the perfect God-man, the Christ within. That is the third degree of our inner ascension, the entry into the deepest, purest and happiest statein which one becomes what he truly is; one finds the Christ there and dwells in love and union with him. But there is still a further step to take, and that is real ascension. For till now it has been a going within, from the outward to the inner and the inmost; now one has to go upward, transcend. Within the body, in life, however deep you may go, even if you find your soul and your union with Jesus whose tabernacle is your soul, still there is bound to remain a shadow of the sinful prison-house; the perfect bliss and purity without any earthly taint, the completeness and the crowning of the purgation and transfiguration can come only when you go beyond, leaving altogether the earthly form and worldly vesture and soar into Heaven itself and be in the company of the Trinity. "Into myself, and after... above myself by overpassing only into Him." At the same time it is pointed out, this mediaeval mystic has the common sense to see that the going in and going above of which one speaks must not be understood in a literal way, it is a figure of speech. The movement of the mystic is psychological"ghostly", it is saidnot physical or carnal.
This spiritual march or progress can also be described as a growing into the likeness of the lord. His true self, his own image is implanted within us; he is there in the profoundest depth of our being as Jesus, our beloved and our soul rests in him in utmost bliss. We are aware neither of Jesus nor of his spouse, our soul, because of the obsession of the flesh, the turmoil raised by the senses, the blindness of pride and egoism. All that constitutes the first or old Adam, the image of Nought, the body of death which means at bottom the "false misruled love in to thyself." This self-love is the mother of sin, is sin itself. What it has to be replaced by is charity that is the true meaning of Christian charity, forgetfulness of self. "What is sin but a wanting and a forbearing of God." And the whole task, the discipline consists in "the shaping of Christ in you, the casting of sin through Christ." Who then is Christ, what is he? This knowledge you get as you advance from your sense-bound perception towards the inner and inmost seeing. As your outer nature gets purified, you approach gradually your soul, the scales fall off from your eyes too and you have the knowledge and "ghostly vision." Here too there are three degrees; first, you start with faith the senses can do nothing better than have faith; next, you rise to imagination which gives a sort of indirect touch or inkling of the truth; finally, you have the "understanding", the direct vision. "If he first trow it, he shall afterwards through grace feel it, and finally understand it."
It is never possible for man, weak and bound as he is, to reject the thraldom of his flesh, he can never purify himself wholly by his own unaided strength. God in his infinite mercy sent his own son, an emanation created out of his substancehis embodied loveas a human being to suffer along with men and take upon himself the burden of their sins. God the Son lived upon earth as man and died as man. Sin therefore has no longer its final or definitive hold upon mankind. Man has been made potentially free, pure and worthy of salvation. This is the mystery of Christ, of God the Son. But there is a further mystery. Christ not only lived for all men for all time, whether they know him, recognise him or not; but he still lives, he still chooses his beloved and his beloved chooses him, there is a conscious acceptance on either side. This is the function of the Holy Ghost, the redeeming power of Love active in him who accepts it and who is accepted by it, the dynamic Christ-Consciousness in the true Christian.
--
This will elucidate another point of difference between the Christian's and the Vaishnava's love of God, for both are characterised by an extreme intensity and sweetness and exquisiteness of that divine feeling. This Christian's, however, is the union of the soul in its absolute purity and simplicity and "privacy" with her lord and master; the soul is shred here of all earthly vesture and goes innocent and naked into the embrace of her Beloved. The Vaishnava feeling is richer and seems to possess more amplitude; it is more concrete and less ethereal. The Vaishnava in his passionate yearning seeks to carry as it were the whole world with him to his lord: for he sees and feels Him not only in the inmost chamber of his soul, but meets Him also in and I through his senses and in and through the world and its objects around. In psychological terms one can say that the Christian realisation, at its very source, is that of the inmost soul, what we call the "psychic being" pure and simple, referred to in the book we are considering; as: "His sweet privy voice... stirreth thine heart full stilly." Whereas the Vaishnava reaches out to his lord with his outer heart too aflame with passion; not only his inmost being but his vital being also seeks the Divine. This bears upon the occult story of man's spiritual evolution upon earth. The Divine Grace descends from the highest into the deepest and from the deepest to the outer ranges of human nature, so that the whole of it may be illumined and transformed and one day man can embody in his earthly life the integral manifestation of God, the perfect Epiphany. Each religion, each line of spiritual discipline takes up one limb of manone level or mode of his being and consciousness purifies it and suffuses it with the spiritual and divine consciousness, so that in the end the whole of man, in his integral living, is recast and remoulded: each discipline is in charge of one thread as it were, all together weave the warp and woof in the evolution of the perfect pattern of a spiritualised and divinised humanity.
The conception of original sin is a cardinal factor in Christian discipline. The conception, of sinfulness is the very motive-power that drives the aspirant. "Seek tensely," it is said, "sorrow and sigh deep, mourn still, and stoop low till thine eye water for anguish and for pain." Remorse and grief are necessary attendants; the way of the cross is naturally the calvary strewn with pain and sorrow. It is the very opposite of what is termed the "sunlit path" in spiritual ascension. Christian mystics have made a g lorious spectacle of the process of "dying to the world." Evidently, all do not go the whole length. There are less gloomy and happier temperaments, like the present one, for example, who show an unusual balance, a sturdy common sense even in the midst of their darkest nights, who have chalked out as much of the sunlit path as is possible in this line. Thus this old-world mystic says: it is true one must see and admit one's sinfulness, the grosser and apparent and more violent ones as well as all the subtle varieties of it that are in you or rise up in you or come from the Enemy. They pursue you till the very end of your journey. Still you need not feel overwhelmed or completely desperate. Once you recognise the sin in you, even the bare fact of recognition means for you half the victory. The mystic says, "It is no sin as thou feelest them." The day Jesus gave himself away on the Cross, since that very day you are free, potentially free from the bondage of sin. Once you give your adherence to Him, the Enemies are rendered powerless. "They tease the soul, but they harm not the soul". Or again, as the mystic graphically phrases it: "This soul is not borne in this image of sin as a sick man, though he feel it; but he beareth it." The best way of dealing with one's enemies is not to struggle and "strive with them." The aspirant, the lover of Jesus, must remember: "He is through grace reformed to the likeness of God ('in the privy substance of his soul within') though he neither feel it nor see it."
01.09 - The Parting of the Way, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 01, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
The inflatus of something vast and transcendent, something which escapes all our familiar schemes of cognisance and yet is insistent with a translucent reality of its own, we do feel sometimes within us invading and enveloping our individuality, lifting up our sense of self and transmuting our personality into a reality which can hardly be called merely human. All this life of ego-bound rationality then melts away and opens out the passage for a life of vision and power. Thus it is the poet has felt when he says, "there is this incalculable element in human life influencing us from the mystery which envelops our being, and when reason is satisfied, there is something deeper than Reason which makes us still uncertain of truth. Above the human reason there is a transcendental sphere to which the spirit of men sometimes rises, and the will may be forged there at a lordly smithy and made the unbreakable pivot."(A.E.)
This passage from the self-conscient to the super-conscient does not imply merely a shifting of the focus of consciousness. The transmutation of consciousness involves a purer illumination, a surer power and a wider compass; it involves also a fundamental change in the very mode of being and living. It gives quite a different life-intuition and a different life-power. The change in the motif brings about a new form altogether, a re-casting and re-shaping and re-energising of the external materials as well. As the lift from mere consciousness to self-consciousness meant all the difference between an animal and a man, so the lift again from self-consciousness to super-consciousness will mean the difference of a whole world between man and the divine creature that is to be.
0.10 - Letters to a Young Captain, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
but the Supreme lord alone is its centre because He surpasses
and contains it.
--
adoration ought to go only to the Supreme lord, who is one in
all things and all beings.
--
results to the Eternal lord.
6 March 1962
--
the right to judge? Only the lord sees and knows - He alone is
the Truth.
--
to the lord; then your heart will be at peace."
13 May 1963
--
true "good" is the will of the Supreme lord. Do you know
what the lord's will is, always, at every moment and in all
circumstances? No, so you are ignorant of what "good" is -
--
Ananda belongs to the Supreme lord.
Ecstasy belongs to the perfected yogi.
--
perfected yogi identified with the Supreme lord? Isn't a
desireless man a sincere sadhak?
--
The Supreme lord can give his Ananda to whomever He
wants and as He wants.
--
"The greatest egoist is the Supreme lord because He never
bothers about anything but Himself!"
01.11 - The Basis of Unity, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 01, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
Islam comes with a full-fledged spiritual soul and a mental and vital formation commensurable with that inner being and consciousness. It comes with a dynamic spirit, a warrior mood, that aims at conquering the physical world for the lord, a temperament which Indian spirituality had not, or had lost long before, if she had anything of it. This was, perhaps, what Vivekananda meant when he spoke graphically of a Hindu soul with a Muslim body. The Islamic dispensation, however, brings with it not only something complementary, but also something contradictory, if not for anything else, at least for the strong individuality which does not easily yield to assimilation. Still, in spite of great odds, the process of assimilation was going on slowly and surely. But of late it appears to have come to a dead halt; difficulties have been presented which seem insuperable.
If religious toleration were enough, if that made up man's highest and largest achievement, then Nature need not have attempted to go beyond cultural fusion; a liberal culture is the surest basis for a catholic religious spirit. But such a spirit of toleration and catholicity, although it bespeaks a widened consciousness, does not always enshrine a profundity of being. Nobody is more tolerant and catholic than a dilettante, but an ardent spiritual soul is different.
01.13 - T. S. Eliot: Four Quartets, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
Yes, by the force of this secret knowledge he has discovered, this supreme skill in action, as it is termed in the Eastern lore, I that the poet at last comes out into the open, into the light and happiness of the Dawn and the Day:
Whisper of running streams, and winter lightning.
01.14 - Nicholas Roerich, #Collected Works of Nolini Kanta Gupta - Vol 02, #Nolini Kanta Gupta, #Integral Yoga
The stress of the inner urge to the heights and depths of spiritual values and realities found special and significant expression in his paintings. It is a difficult problem, a problem which artists and poets are tackling today with all their skill and talent. Man's consciousness is no longer satisfied with the customary and the ordinary actions and reactions of life (or thought), with the old-world and time-worn modes and manners. It is no more turned to the apparent and the obvious, to the surface forms and movements of things. It yearns to look behind and beyond, for the secret mechanism, the hidden agency that really drives things. Poets and artists are the vanguards of the age to come, prophets and pioneers preparing the way for the lord.
Roerich discovered and elaborated his own technique to reveal that which is secret, express that which is not expressed or expressible. First of all, he is symbolical and allegorical: secondly, the choice of his symbols and allegories is hieratic, that is to say, the subject-matter refers to objects and events connected with saints and legends, shrines and enchanted places, hidden treasures, spirits and angels, etc. etc.; thirdly, the manner or style of execution is what we may term pantomimic, in other words, concrete, graphic, dramatic, even melodramatic. He has a special predilection for geometrical patterns the artistic effect of whichbalance, regularity, fixity, soliditywas greatly utilised by the French painter Czanne and poet Mallarm who seem to have influenced Roerich to a considerable degree. But this Northerner had not the reticence, the suavity, the tonic unity of the classicist, nor the normality and clarity of the Latin temperament. The prophet, the priest in him was the stronger element and made use of the artist as the rites andceremoniesmudras and chakrasof his vocation demanded. Indeed, he stands as the hierophant of a new cultural religion and his paintings and utterances are, as it were, gestures that accompany a holy ceremonial.
0.11 - Letters to a Sadhak, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
The lord is the Supreme Purusha, the Purushottama.
The Atman is the universal Purusha.
--
when the lord will take the earth into His arms and "the
earth will be transformed". Is that day drawing near?
--
One moment of the lord probably means many years for
us!
--
The lord told You: "One day thou wilt be my head but
for the moment turn thy gaze towards the earth."4
--
that only the Supreme lord exists and that He alone lives and
acts.
--
Only the Supreme lord is perfectly sincere.
And when the ego is abolished, only the Supreme lord
exists.
--
phrase: 'My zeal for the lord has eaten me up.' "11
Does this mean an intense, constant and integral
0.13 - Letters to a Student, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
and the breath of the lord is abroad upon the waters
of our being; there are others when it retires and men
--
Say to the Supreme lord: "Let Thy Will be done", and remain
as peaceful as possible.
0.14 - Letters to a Sadhak, #Some Answers From The Mother, #The Mother, #Integral Yoga
Supreme lord, Infinite Wisdom,
At this perilous hour when egoisms are at odds and asserting
--
Let us learn to be silent so that the lord may make use of
us.
--
O lord, awaken in me the ardent desire to know You.
I aspire to consecrate my life to Your service.
--
Supreme lord, teach us to be silent, that in the silence we may
receive Your force and understand Your will.
--
"Supreme lord, Perfect Consciousness, You alone know
truly what we are, what we can do, what progress we must make
--
Supreme lord, Perfection that we must become, Perfection that
we must manifest.
--
I answered: "The Will of the Supreme lord."
It is a subject for contemplative meditation.
0 1951-09-21, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
O my sweet lord
supreme Truth,
0 1956-04-23, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
The lord hast willed, and Thou dost execute;
A new Light shall break upon the earth.
--
lord, Thou hast willed, and I execute:
A new light breaks upon the earth,
0 1956-08-10, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
My lord, through me thou hast challenged the world and all the adverse forces have risen in protest.1
But Thy Grace is winning the victory.
0 1956-10-07, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
As Sri Aurobindo says, people see God as a magnified man: he is the Demiurge, Jehovahwhat I call the lord of Falsehood.
Arbitrariness. But the Divine is not like that!
0 1957-12-21, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
This experience showed me once more the necessity to be perfectly humble before the lord. It is not enough merely to rise to the heights, to the ethereal planes of consciousness: these planes have also to descend into matter and illuminate it. Otherwise, nothing is really done. One must have the patience to establish the communication between the high and the low. I am like a tempest, a hurricaneif I listened to myself, I would tear into the future, and everything would go flying! But then, there would no longer be any communication with the rest.
One must have the patience to wait.
Humility, a perfect humility, is the condition for all realization. The mind is so cocksure. It thinks it knows everything, understands everything. And if ever it acts through idealism to serve a cause that appears noble to it, it becomes even more arrogant more intransigent, and it is almost impossible to make it see that there might be something still higher beyond its noble conceptions and its great altruistic or other ideals. Humility is the only remedy. I am not speaking of humility as conceived by certain religions, with this God that belittles his creatures and only likes to see them down on their knees. When I was a child, this kind of humility revolted me, and I refused to believe in a God that wants to belittle his creatures. I dont mean that kind of humility, but rather the recognition that one does not know, that one knows nothing, and that there may be something beyond what presently appears to us as the truest, the most noble or disinterested. True humility consists in constantly referring oneself to the lord, in placing all before Him. When I receive a blow (and there are quite a few of them in my sadhana), my immediate, spontaneous reaction, like a spring, is to throw myself before Him and to say, Thou, lord. Without this humility, I would never have been able to realize anything. And I say I only to make myself understood, but in fact I means the lord through this body, his instrument. When you begin living THIS kind of humility, it means you are drawing nearer to the realization. It is the condition, the starting point.
***
0 1958-05-11 - the ship that said OM, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Each time that happens, I have truly the feeling of a miracle! I immediately say, Oh, lord! Your Grace is infinite!
***
0 1958-06-22, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Throughout all this life, knowingly or unknowingly, I have been what the lord wanted me to be, I have done what the lord wanted me to do. That alone matters.
***
0 1958-07-05, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Yes, I remember. It was towards the end of the Darshan and I was repeating within me, lord, lord, lord, lord But wordlessly. It came like that (gesture) and went far, far, far, far! It is all here (motion around the head). And that (Mother points to her chin) is determination (but there should have been a little more light on the chin!), the realizing will.
Thats it: the capacity to be an ABSOLUTELY receptive passivitylike thatin TOTAL silence and surrender, and at the same time here, there, an IRREDUCIBLE, OMNIPOTENT will with a total power to effectuate, shattering all resistances. Both simultaneously without one inhibiting the other, in the same joy that is the GREAT secret! The harmonization of opposites, in joy and plenitude, ALWAYS, ALWAYS, for all problems: that is the great secret.
0 1958-07-06, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
And then, it always ends in the same way, by a canticle to the action of the grace: O, lord! You are truly marvelous! All the experiences I have needed to pass through You have given to me, all the things I needed to do to make this body ready You have made me do, and always with the feeling that it was You who was making me do itand with the universal disapproval of all the right-minded humanity!
About one million dollars.
0 1958-07-23, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
But the Supreme lord answers that the comedy is not entirely played out, and He adds: Wait for the last act; undoubtedly you will change your mind.
***
0 1958-07-25a, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
lord God of Kindness
and Mercy.
0 1958-07-25b, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
O my lord, my lord!
What you want of me, let me be.
0 1958-08-07, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Last night, I had many dreams (not really dreams, but ); I used to find them very interesting because they gave me certain indications, all kinds of things, but when I saw it all now, I said to myself, Good lord! What a waste of time! Instead, I could be living in a supramental consciousness and seeing things. So during the night, I made a resolution to change all this too. My nights have to change. I am already changing my days; now my nights have to change. But then all this subconscious in Matter, all this, it all has to change! Theres no choice, it has to be seen to.
Once you set to this work, it is such a formidable task! But what can I do?
0 1958-08-08, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
In the cells, both things are there. The body is convinced of the divine Presence everywhere, that all is the Divineit lives in that; and at the same time, it shrinks from certain contacts! I saw that this morning, both things at once, and I said, lord, I know nothing at all!
There (gesture above the head), everything has been resolved, I could write books on how to resolve this or that, how the synthesis is made, etc., but here (the body) I live this synthesis stumblingly. The two coexist, but it is still not THAT (gesture, hands clasped together, pointing upwards).
0 1958-08-30, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
So the door had to be opened and I felt and said, lord, may your will be done. I opened the door and behind it was Z1 in the same clothes he wears when he drives, and he was leaning against one of those big tractor tiresor perhaps he was holding it at the same time. I was so dumbfounded that I woke up. It took me a little while to be able to understand what it might mean, and afterwards Even now, I still dont know What was I? Was I India, or was I the world? I dont know. And what did Z represent? It was as imperative and clear, as positive and absolute as could be: the certitude that destruction was behind the door, that it was inevitable. And it had the form of those great Tartar or Mongol invaders, those people who came from the North and invaded India, who pillaged everything Thats what it was like. But what Z was doing there I dont know. What does he represent? The first impulse was to tell Abhay Singh, Forbid him to drive the tractor.
(Pavitra:) What was he holding in his hands, Mother?
0 1958-09-16 - OM NAMO BHAGAVATEH, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
I dont know when it begana very long time ago, before I came here, although some of them came while I was here. But in my case, they were always very short. For example, when Sri Aurobindo was here in his body, at any moment, in any difficulty, for anything, it always came like this: My lord!simply and spontaneouslyMy lord! And instantly, the contact was established. But since He left, it has stopped. I can no longer say it, for it would be like saying My lord, My lord! to myself.
I had a mantra in French before coming to Pondicherry. It was Dieu de bont et de misricorde [God of kindness and mercy], but what it means is usually not understoodit is an entire program, a universal program. I have been repeating this mantra since the beginning of the century; it was the mantra of ascension, of realization. At present, it no longer comes in the same way, it comes rather as a memory. But it was deliberate, you see; I always said Dieu de bont et de misricorde, because even then I understood that everything is the Divine and the Divine is in all things and that it is only we who make a distinction between what is or what is not the Divine.
--
lord, God of kindness and mercy
lord, God of sovereign oneness
lord, God of beauty and harmony
lord, God of power and realization
lord, God of love and compassion
lord, God of silence and contemplation
lord, God of light and knowledge
lord, God of life and immortality
lord, God of youth and progress
lord, God of abundance and plenitude
lord, God of strength and health.
The words came afterwards, as if they had been superimposed upon the states of consciousness, grafted onto them. Some of the associations seem unexpected, but they were the exact expression of the states of consciousness in their order of unfolding. They came one after another, as if the contact was trying to become more complete. And the last was like a triumph. As soon as I finished writing (in writing, all this becomes rather flat), the impetus within was still alive and it gave me the sense of an all-conquering Truth. And the last mantra sprang forth:
--
lord, God of victorious Truth!
Like a triumph. But I didnt write that one down because I did not want to spoil my impression.
0 1958-10-04, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Before, I always had the negative experience of the disappearance of the ego, of the oneness of Creation, where everything implying separation disappearedan experience that, personally, I would call negative. Last Wednesday, while I was speaking (and thats why at the end I could no longer find my words), I seemed suddenly to have left this negative phenomenon and entered into the positive experience: the experience of BEING the Supreme lord, the experience that nothing exists but the Supreme lordall is the Supreme lord, there is nothing else. And at that moment, the feeling of this infinite power that has no limit, that nothing can limit, was so overwhelming that all the functions of the body, of this mental machine that summons up words, all this was I could no longer speak French. Perhaps the words could have come to me in Englishprobably, because it was easier for Sri Aurobindo to express himself in English, and thats how it must have happened: it was the part embodied in Sri Aurobindo (the part of the Supreme that was embodied in Sri Aurobindo for its manifestation) that had the experience. This is what joined back with the Origin and caused the experience I was well aware of it. And that is probably why its transcription through English words would have been easier than through French words (for at these moments, such activities are purely mechanical, rather like automatic machines). And naturally the experience left something behind. It left the sense of a power that can no longer be qualified,5 really. And it was there yesterday evening.
The difficultyits not even a difficulty, its just a kind of precaution that is taken (automatically, in fact) in order to For example, the volume of Force that was to be expressed in the voice was too great for the speech organ. So I had to be a little attentive that is, there had to be a kind of filtering in the outermost expression, otherwise the voice would have cracked. But this isnt done through the will and reason, its automatic. Yet I feel that the capacity of Matter to contain and express is increasing with phenomenal speed. But its progressive, it cant be done instantly. There have often been people whose outer form broke because the Force was too strong; well, I clearly see that it is being dosed out. After all, this is exclusively the concern of the Supreme lord, I dont bother about itits not my concern and I dont bother about itHe makes the necessary adjustments. Thus it comes progressively, little by little, so that no fundamental disequilibrium occurs. It gives the impression that ones head is swelling so tremendously it will burst! But then if there is a moment of stillness, it adapts; gradually, it adapts.
Only, one must be careful to keep the sense of the Unmanifest sufficiently present so that the various things the elements, the cells and all thathave time to adapt. The sense of the Unmanifest, or in other words, to step back into the Unmanifest.6 This is what all those who have had experiences have done; they always believed that there was no possibility of adaptation, so they left their bodies and went off.
0 1958-10-10, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
If we consider the body as the tabernacle of the lord, then medical science, for example, becomes the initiatory ritual of the service of the temple, and doctors of all kinds are the officiating priests in the different rituals of worship. Thus, medicine is really a priesthood and should be treated as such.
The same can be said of physical culture and of all the sciences that are concerned with the body and its workings. If the material universe is considered as the outer sheath and the manifestation of the Supreme, then it can generally be said that all the physical sciences are the rituals of worship.
--
If we could truly, perfectly know all the details of the ceremony of life, the worship of the lord in physical life, it would be wonderfulto know, and no longer to err, never again to err. To perform the ceremony as perfectly as an initiation.
To know life utterly Oh, there is a very interesting thing in this regard! And its strange, but this particular knowledge reminds me of one of my Sutras1 (which I read out, but no one understood or understood only vaguely, like that):
It is the Supreme lord who has ineluctably decreed the place you occupy in the universal concert, but whatever be this place, you have equally the same right as all others to ascend the supreme summits right to the supramental realization.
There is ones position in the universal hierarchy, which is something ineluctableit is the eternal lawand there is the development in the manifestation, which is an education; it is progressive and done from within the being. What is remarkable is that to become a perfect being, this positionwhatever it is, decreed since all eternity, a part of the eternal Truthmust manifest with the greatest possible perfection as a result of evolutionary growth. It is the junction, the union of the two, the eternal position and the evolutionary realization, that will make the total and perfect being, and the manifestation as the lord has willed it since the beginning of all eternity (which has no beginning at all! ).
And for the cycle to be complete, one cannot stop on the way at any plane, not even the highest spiritual plane nor the plane closest to matter (like the occult plane in the vital, for example). One must descend right into matter, and this perfection in manifestation must be a material perfection, or otherwise the cycle is not completewhich explains why those who want to flee in order to realize the divine Will are in error. What must be done is exactly the opposite! The two must be combined in a perfect way. This is why all the honest sciences, the sciences that are practiced sincerely, honestly, exclusively with a will to know, are difficult pathsyet such sure paths for the total realization.
--
The lord will possess his universe only when the universe will have consciously become the lord.
See Agenda 1957, p. 119
0 1958-11-15, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
There is night and sun, night and sun, and night again, many nights, but one must cling to this will for surrender, cling as through a storm, and put everything into the hands of the Supreme lord. Until the day when the Sun shall shine forever, the day of total Victory.
The Supramental Ship.
0 1958-11-27 - Intermediaries and Immediacy, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
For example, one thing had always appeared unimportant to me in actionintermediaries between the spiritualized individual being, the conscious soul, and the Supreme. According to my personal experience, it had always seemed to me that if one is exclusively turned towards the Supreme in all ones actions and expresses Him directly, whatever is to be done is done automatically. For example, if you are always open and if at each second you consciously want to express only what the Supreme lord wants to be expressed, it is done automatically. But with all that I have learned about pujas, about certain scriptures and certain rituals as well, the necessity for a process has become very clear to me. Its the same as in physical life; in physical life, everything needs a process, as we know, and it is the knowledge of processes that constitutes physical science. Similarly, in a more occult working, the knowledge and especially the RESPECT for the process seem to be much more important than I had first thought.
And when I studied this, when I looked at this science of processes, of intermediaries, suddenly I clearly understood the working of karma, which I had not understood before. I had worked and intervened quite often to change someones karma, but sometimes I had to wait, without exactly knowing why the result was not immediate. I simply used to wait without worrying about the reasons for this slowness or delay. Thats how it was. And generally it ended, as I said, with the exact vision of the karmas source, its initial cause; and scarcely would I have this vision when the Power would come, and the thing would be dissolved. But I didnt bother about finding out why it was like that.
0 1958-12-15 - tantric mantra - 125,000, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
When you invoke Durga, it is I you invoke through her, when you invoke Shiva, it is I you invoke through himand in the final analysis, to the Supreme lord go all prayers.
With all my love.
0 1959-03-26 - Lord of Death, Lord of Falsehood, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
object:0_1959-03-26 - lord of Death, lord of Falsehood
author class:The Mother
--
The power of this Titan comes from an Asura. There are four Asuras. Two have already been converted, and the other two, the lord of Death and the lord of Falsehood, made an attempt at conversion by taking on a physical bodythey have been intimately associated with my life. The story of these Asuras would be very interesting to recount The lord of Death disappeared; he lost his physical body, and I dont know what has become of him.1 As for the other, the lord of Falsehood, the one who now rules over this earth, he tried hard to be converted, but he found it disgusting!
At times he calls himself the lord of Nations. It is he who sets all wars in motion, and only by thwarting his plans could the last war be won This one does not want to be converted, not at all. He wants neither the physical transformation nor the supramental world, for that would spell his end. Besides, he knows We talk to each other; beyond all this, we have our relationship. For after all, you see (laughing), I am his mother! One day he told me, I know you will destroy me, but meanwhile, I will create all the havoc possible.
This Asura of Falsehood is the one who delegated the Titan that is always near me. He chose the most powerful Titan there is on earth and sent him specially to attack this body. So even if one manages to enchain or kill this Titan, it is likely that the lord of Falsehood will delegate another form, and still another, and still another, in order to achieve his aim.
In the end, only the Supramental will have the power to destroy it. When the hour comes, all this will disappear, without any need to do anything.
0 1959-05-19 - Ascending and Descending paths, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
The path is difficult. And yet this body is full of good will; it is filled with the psychic in every one of its cells. Its like a child. The other day, it cried out quite spontaneously, O my Sweet lord, give me the time to realize You! It did not ask to hasten the process, it did not ask to lighten its work; it only asked for enough TIME to do the work. Give me the time!
I could have begun this work on the body thirty years ago, but I was constantly caught up in this harassing ashram life. It took this illness2 to enable me truly to begin doing the sadhana of the body. It does not mean that thirty years were wasted, for it is likely that had I been able to start this work thirty years ago, it would have been premature. The consciousness of the others also had to develop the two are linked, the individual progress and the collective progress, and one cannot advance if the other does not advance.
0 1959-05-25, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
I can only repeat the prayer that I made to the Supreme lord this morning:
May Your Will be done in all things and at every moment. And may Your Love manifest.
0 1959-06-03, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
For what occurred here, I can say only one thing: when the Supreme lord wants to save someone, He clothes his will in every appearance necessary.
As for the emptiness you feel (which perhaps is already better): to those who complained of this sensation of inner emptiness, Sri Aurobindo always said that it is a very good thing; it is the sign that they are going to be filled with something better and truer.
--
For all these world events, I always leave it to the Divine vision and wisdom, and I say to the Supreme: lord, may Thy Will be done.
I hope to hear from you soon.
0 1959-07-10, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
A moment ago I barely found the strength not to kill myself. Destiny has repeated itself once again, but this time it was not I who rejected her, as in past existences, it is she who rejected me: Too late. For a moment, I thought I was going to go crazy too, so much pain did I have then finally I said, May Thy Will be done, (that of the Supreme lord) and I kept repeating, Thy Grace is there, even in the greatest suffering. But I am broken, rather like a living dead man. So be happy, for I will never wear the white robe that Guruji gave me.
You will understand that I do not have the strength to come to see you. My only strength is not to rebel, my only strength is to believe in the Grace in the face of everything. I believe I have too much grief in my heart to rebel against anything at all. I seem to have a kind of great pity for this world.
0 1959-08-11, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
And we shall leave the care of deciding about the details of the future to the Supreme lord.
With all my love and blessings.
0 1960-01-28, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Yet its HAPPY. It loves doing the work, it lives only for thatto change, to transform itself is its reason for being. And its such a docile instrument, so full of good will! Once it even started wailing like a baby: O lord, give me the time, the time to be transformed It has such a simple fervor for the work, but it needs timetime, thats it. It wants to live only to conquer, to win the lords Victory.3
One crore = 10 million.
--
'It wants to live only to conquer.' Then the next day, Mother sent the following note to the disciple: 'Friday, 1.29.60yesterday, when I left you, the experience was there, but in my hurry to leave, the words did not come correctly, or rather they were incomplete (I had said, 'to live only to conquer'). What my body was experiencing was, 'Live to win the lord's Victory.'
***
0 1960-03-03, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
There is a line by Sri Aurobindo in Savitri which expresses this very well: to annul oneself so that only the Supreme lord may be.
And there are many, many experiences like this. It is only a small, a very small beginning. This one in particular came to mark the new stage: four years have elapsed, and now four years to come. Because everything has focused on this body to prepare it, everything has concentrated on itNature, the Master of the Yoga, the Supreme, everything So only when its over, not before, will it really be interesting to speak of all this. But maybe it will never be over, after all. Its a small beginning, very small.
0 1960-03-07, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Publisher and friend are here one in telling you that lorpailleur is a beautiful book whose richness and force have struck me even more this time than before when I read the first version. I cannot tell you how much your Job is my brotherin his darkness as in his light. The joy, the wild, irrepressible joy that furtively yearns and at times bursts forth, embracing all, this joy at the heart of the book burns the reader for a few, in any case, who are prepared to be inflamed. In the end, I cant say if lorpailleur will or will not be noticed, if the critics will or will not bestow an article, a comment, an echo upon it, if bookstores will or will not sell it (poor orpailleur!). But what I know is that for a few readers2, 3, 10 perhapsyour book will be the cry that will rip them from their sleep forever. To your song, another song in themselves will respond. Where, how shall this concert finish? Who knowsanything is possible!
My words are a bit disjointed but Im not in the mood to give an articulate discourse. Which is a way of saying, once again, how happy I amand grateful.
0 1960-04-07, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
As regards lorpailleur, its good. I keep feeling that everything is going to turn out well.
***
0 1960-05-21 - true purity - you have to be the Divine to overcome hostile forces, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Well, I tried hard but I couldnt really find the way. At times, I almost seemed to have it, a mere nothing would have been enough; it was just a matter of getting the knack (and at heart, this is what Power is all aboutto get the knack, to suddenly seize upon the means, the right vibration, what in India is called siddhi). Well, after his departure, all of a sudden it came. It happened while I was doing my japa, while I was walking up and down my room As if I were holding all that in my armsit was so concrete and lifting it up towards the Light, along with this ascending OM, rising from the very depths, OM!and I was carrying all these people, and it was spreading forth, PHYSICALLY spreading, and I was carrying the earth, I was carrying the whole universe, but in such a tangible, concrete wayall towards the Supreme lord.
And this was not the invisible power: it was concrete, it was tangible, it was MATERIAL.
0 1960-05-24 - supramental flood, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
But there was no consciousness of being Mother, neither eternal nor whatever: it was a continuous and all-powerful flood, and so extraordinarily varied, of the lord manifesting Himself.
It was as vast as the universe, a continuous movement the movement of manifestation of something which was EVERYTHING at once, a single whole. There was no division. And such a variety of co lors, vibrations, powersextraordinary! It was one single thing, and everything was within it.
0 1960-08-20, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
(Getting up to leave, Mother holds in her hands the first copy of lorpailleur which the disciple has just received from France and offered to Her)
Shall I take your book or ? Dont you want it?
0 1960-10-02a, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Im waiting for the lord to tell me clearly.
But when I say that, I always see Him smilinga smile its all very good to smile, but it encourages you more than it cures you!
0 1960-10-11, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
The effort to see and to understand this gripped me all night. And when I woke up this morning, I thanked the lord; I said to Him, Obviously, if You were to keep me totally in that consciousness, I could no longer I could no longer do my work! How could I do my work? For I can only say something to people when I feel it or see it, when I see that its what must be said, but if I am simultaneously in a consciousness in which Im aware of everything that has led to that situation, everything that is going to happen, everything Im going to say, everything the others going to feel then how could I do it!
There are still many hundreds of years to go before it becomes entirely what Sri Aurobindo describes theres no hurry!
--
I myself use it for a very special reason, because You see, I invoke (the words are a bit strange) the lord of Tomorrow. Not the unmanifest lord, but the lord as he will manifest tomorrow, or in Sri Aurobindos words, the divine manifestation in its supramental form.
So the first sound of my mantra is the call to that, the evocation. With the second sound, the bodys cells make their surrender, they give themselves. And with the third sound comes the identification of this [the body] with That, which produces the divine life. These are my three sounds.
0 1960-11-08, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
But since Zs visit yesterday, and this morning on the balcony Oh, its so I had already seen this long agothis whole milieu that is not very pretty and I had said, Well, its all right, thats how it is, and I didnt discuss it further: Thats how it is, and absolutely the whole world belongs to the lord IS the lord! And the lord made it so, and the lord wants it so, and its quite all right. Then I put it aside. But with his visit yesterday, it found its placesuch a smiling place. And theres a whole world of things of life which have found their true place in this waywith a smile!
(silence)
0 1960-11-12, #Agenda Vol 01, #unset, #Zen
Certainly, we CAN be heard. So far I never said anything. It even surprised me, for I had never paid it any attention, I was quite away from all that: its raining?so what, its raining, it happens. Its not raining?so what, its not raining, its the same thing. And then gradually people started mentioning that should it continue, they wouldnt be able to do their exercises, and they wouldnt be ready for December 2.1 Then I started receiving desperate lettersone person even told me he was doing his puja underwater! So I answered by saying, Take it as the lords blessing but Im not sure he appreciated it! And then I learned that 200 houses [in the Ashram]200!are leaking. Naturally, each one is in a great hurryits terribly urgent! So perhaps I shall file a complaint and ask them what they mean by this!
Actually, if communications are interrupted, it can be troublesome Let us see.
--
A while ago You know that I have TREMENDOUS financial difficulties. In fact, I have handed the whole matter over to the lord, telling Him, Its your affair; if you want us to continue this experience, well, you must provide the means. But this upsets some of them, so they come along with all kinds of suggestions to keep me from having to to resort to something so drastic. They suggest all kinds of things; some time ago they said, What about a good cyclone, or a good earthquake? A lot of damage to the Ashram, a public appeal that would bring in some funds! (Mother laughs) Yes, its of this order! And its all quite clear and definitewe have veritable conversations!
I listen, I answer. Its not satisfactory! I told them. But theyve kept to their idea, they like it. When that first storm came some time back (you remember, with those terrible bolts of lightning and that asuric being P.K. saw and sketched): Dont you want us to destroy something? I got angry. But it was This influence was so close and acute that it gave you goose bumps! The whole time the storm lasted, I had to hold on tight in my bed, like this (Mother closes her fists tight as in a trance or deep concentration), and I didnt movedidnt movelike a a rock during the entire storm, until he consented to go a bit further away. Then I moved. And even now, it comesfrom others (theres not just one, you see, there are many): How about a good flood? A roof collapsed the other day with someone underneath, but he was able to escape. So roofs are collapsing, houses Arouse public sympathy, we must help the Ashram! Its no good, I said. But maybe thats whats responsible for this interminable rain. And they offer so many other things oh, what they parade past me! You could write books on all this!
0 1961-01-22, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
You see, personal surrender and devotion is an excellent solution for the individual, but it doesnt work for the collectivity. For example, as soon as I am alone and lying on my bedpeace! (Ah, I forgot! They had invented yet another thing: making my heartbeats irregular. Every three or four beats it would stop; then it would start up again, pounding as if I had been struck. Three, four beats, a faint little beat, then stop then, bang! Blow after blow. One more of their extraordinary inventions!) But, as soon as I stretch out and make a total surrender of all the cellsno more activity, nothingeverything goes well. But I am well aware that this surrender has an effect on the action only to the extent that the Supreme lord has decided upon the action, and those movements stretch over long periods of time5: all sorts of things may happen before the final Victory is won. Because, for us, the scale is very small; even if it were of terrestrial proportions, it would be a very small scale; but on a universal scale. These forces have their place and their action, their universe, and as long as their place and their action are maintained, they will be here. So before their action can be exhausted or become useless, many things can happen.
Individually, however, there is almost instantaneous bliss. But this is not a true solution its a solution in the long run, by repercussion. To have true comm and here in this world, all of that must be mastered.
--
Savitri is really a condensation, a concentration of the universal Mother the eternal universal Mother, Mother of all universes from all eternityin an earthly personality for the Earths salvation. And Satyavan is the soul of the Earth, the Earths jiva. So when the lord says, he whom you love and whom you have chosen, it means the earth. All the details are there! When she comes back down, when Death has yielded at last, when all has been settled and the Supreme tells her, Go, go with him, the one you have chosen, how does Sri Aurobindo describe it? He says that she very carefully takes the SOUL of Satyavan into her arms, like a little child, to pass through all the realms and come back down to earth. Everything is there! He hasnt forgotten a single detail to make it easy to understand for someone who knows how to understand. And it is when Savitri reaches the earth that Satyavan regains his full human stature.
These seem to be the forces ruling the subconscious mechanisms or reactions of the body: all the automatism produced by evolution and atavismwhat might be termed evolutionary habits. This is the 'descending path,' which started forty years earlier, as Mother said (or the 'physical plunge' referred to by Sri Aurobindo), leading to the pure cellular consciousness.
0 1961-02-04, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
The lord of the Snow.
Very well, replied Madame Theon, I shall see about that when I get up. Now go away, youre spoiling my room!
0 1961-02-05, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
O my lord,
If this swelling of the legs is useful for Thy work,
0 1961-02-07, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
It has been good for it (not externally, but inwardly, for its state of consciousness: the body-consciousness), it has done the body some good, but. Now its like this (Mother opens her hands in a gesture of total surrender). For each blow it receives (its a bludgeoning, my child!), for each blow, it remains like this (same gesture). Yesterday, to make it happy, I wrote down something like this (concerning its latest difficulty): If this present difficulty is useful (its the body addressing the lord, and the lord. its a perpetual adoration: all the cells vibrate, vibrate with the joy of Love; yet despite that ), if this or that difficulty is useful for Your Workso be it. But if it is an effect of my stupidity (its the body speaking), if its an effect of my own stupidity, then I beseech You to cure me of this stupidity as quickly as possible.
It doesnt ask to be cured of the illness! It doesnt ask, it is ready; All right, it says. As long as I can keep going, I will keep going. As long as I can last, I will last. But thats not what Im asking for: I am asking to be cured of my stupidity. I believe this is what enables it to yes, what gives it the necessary endurance.
0 1961-02-11, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
The body doesnt ask (its so docile), it doesnt even ask for its sufferings to stopit adapts to them. Its mainly my contact with people that makes the thing difficult: when I am all alone upstairs, everything goes well, quite well. But when I spend one or one and a half hours in the afternoon seeing people, afterwards I feel exhausted. That, obviously, is whats making the thing difficult. But the body doesnt complain. It doesnt complain, its ready. The other day when it went back upstairs, it felt a bitwell, at the end of its resources, as though it had pushed itself to the limit. It said to the lord (and it said this so clearly, as though the consciousness of the cells were speaking; I noted it down): If this (I cant call it an illness there is no illness! Its a condition of general disequilibrium), if this condition is necessary for Your Work, then so be it, let it go on. But if its an effect of my stupidity (you see, its the BODY saying, If its because I dont understand or I am not adapting or not doing what I should or not taking the proper attitude), if it is an effect of my stupidity, then truly I pray that. It asks only to changeto know and to change!
It is attached to nothing: none of its habits, none of its ways of being-nothing. It says in all sincerity, I ask only for the Light, only to change. That is its state. it has never, never said, Oh, Im tired, Ive had enough! Bah! Its not like that. It is attached to nothing for a long, long time it has ceased to have desiresit is attached to nothing at all, to nothing. There isnt a single thing for which it says, Oh, I cant do without that! Not one. It doesnt care-if something comes, it takes it; if it doesnt come, the body doesnt think about it. In other words, its truly good-natured. But if this isnt sufficient, then it doesnt know and it says, If there is something I cant do or I dont know or I am not doing It asks for nothing more than to make the necessary effort!
--
But truly speaking, the minute one completely emerges from the ordinary mind, NO EXTERIOR SIGN IS A PROOF, absolutely none. There is absolutely no standard to go byneither splendid good health nor good equilibrium, nor an almost general disorganizationnone of these. All depends exclusivelyexclusivelyon what the lord has decided. Exclusively. Consequently, if one remains very quiet, one is sure to know what He has decided.
When I am perfectly tranquil, I immediately live in a beatific joy where questions dont arisethere are no questions! One asks for nothingone LIVES! One lives happily, and thats all. Theres no, Will it be like this? Will it be like that?how childish! There are no questions, questions dont arise. One is a beatitude manifesting, that is all.
0 1961-02-18, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
that they are counting on it, that its going to be a big hit world-wide, and so forth. They put out a feeler with lorpailleur, and seem quite pleased. They are very, very impatient they say now is the time. Now is the time but it will be more and more the time, thats what they dont know! The time is only beginning.
The other day you were telling me to start this Sri Aurobindo from any point at all.
0 1961-03-04, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Things are going very badly: a pack of enemies assailing me, friends deserting usits going very, very badly. Then yesterday evening, while I was walking for japa and all these good tidings were arriving, I said to the lord, Listen, lord, you have Indra to help the good people I beseech you, send him to me; he has some work to do!(Mother laughs) Then my walk became so amusing! I was watching them come in as I walked Indra and all the other godsand they were hard at work. Delightful!
Hibiscus, double flower, light pink.
0 1961-03-11, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Of course, these things can always be explained symbolically. Theon explained mans exile like this: when the Being the hostile Beingassumed the position of the lord Supreme in relation to the terrestrial realization, he didnt want humanity to progress mentally and gain a knowledge permitting it to stop obeying him! That is Theons occult explanation.
According to Theon, the serpent wasnt the spirit of evil at all: it was the evolutionary Force. And Sri Aurobindo fully agreed; he used to tell me the same thing: the evolutionary power the mental evolutionary poweris what drove man to gain knowledge, a knowledge of division. And its a fact that along with the sense of Good and Evil, man became conscious of himself. Naturally, this ruined everything and he couldnt stay: it was his own consciousness that drove him out of Paradisehe could no longer stay.
0 1961-03-27, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I believe this body has suffered as much as a body can bear without going to pieces, and it keeps going, it has never asked for mercynot once has it said, No, its too much, not once. It says, As You will, lord: here I am.
And so it continues.
0 1961-04-18, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
There is a universal unfolding, the true unfolding, that of the Supreme lord who watches (this is the best way to put it) his own unfoldment. But for some reason or other, there has been a deformation of consciousness which makes us see this unfolding as something separate, a more or less adequate expression of the Divine Will. But it isnt so! It is the very unfolding of the Divine within Himselfwithin Himself, from Himself, for Himself. And its simply our falsehood that makes a separate thing of it The very fact of objectifying (what WE call objectification) is already a falsehood.5
I have had this particular consciousness in flashes. The difficulty is that in expressing it, we use all our mental faculties, and they themselves are falseso we are cornered. Because when you follow through. Whatever you say,If this, if that, if the otheris all part of our general stupidity. Going right to the end of it, you are suddenly like this: Ah! (Mother remains suspended midway in her sentence) There is nothing more to do, not a move to make.
--
And I see a very steady, insistent and regular action to eliminate moral values. How I have been plagued all my life by these moral values! Everything is immediately placed on a scale of moral values (not ordinary moralityfar from it! But a sense of what has to be encouraged or discouraged, what helps me towards progress or what hampers it); instantly everything was seen from the angle of this will to progresseverything, all circumstances, reactions, movements, absolutely everything was translated by that. Now, the subconscient is mounting upwards and, knee-deep in it, you see it as a lesson to tell you: so much for all your notions of progress! They are all based on illusionsa general lie. Things are not at all what they seem, they dont have the effects they appear to have, nor the results that are perceivedall, all, all, oh lord!
(silence)
--
Something is happening there (Mother touches her head); something is taking shape, being worked on. Every day, twice a day, during my long evocation-invocation-aspiration (or prayer, if you like), I say to the Supreme lord, Take possession of this brain. (I dont mean thought, I mean thisMo ther points to her headthis substance inside.) Take possession of it!
Once during the night, I went exp loring inside this head; some cells still had fresh imprints of things registered during the day for whatever reason they hadnt had time to be combined into the whole, so they showed up as tiny, very clear images, minuscule things utterly devoid of any mental or psychological movementsimply like tiny photographic images. There were three or four images like that, and it was so shocking to see them in this Presence that all at once I said to myself, Am I going mad?! It was that shocking. And I had to bring in a peace, a peacenot to make the movement of possession stop, but to accompany it simultaneously with a mighty peace so I wouldnt tell myself, Youre losing your head. Thats how shocking it was.
--
But for those who are here, we can say, It is what the Supreme lord is preparing for the earth. He sent Sri Aurobindo to prepare it; Sri Aurobindo called it the supramental realization, and to facilitate communication we can use the same words. Well, this movement (gesture of a rising flame) towards That must be constantconstant, total. All the rest is none of our business, and the less we meddle with it mentally, the better. But THAT, that Flame, is indispensable. And when it goes out, light it again; when it falters, rekindle itall the time, all the time, ALL THE TIMEwhen sleeping, walking, reading, moving around, speaking all the time.
The rest doesnt matter, one can do anything (it depends on people and their ways of thinking). You can just ask people like X, they will tell you: You can do anything at allit doesnt matter in the least. Only you mustnt feel its you doing it, thats all. You have to feel that Nature does it. But I dont much approve of this system.
0 1961-04-29, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I remember a good-hearted priest in Pau [Southern France] who was an artist and wanted to have his church decorateda tiny cathedral. He consulted a local anarchist (a great artist) about it. The anarchist was acquainted with Andrs father and me. He told the priest, I recommend these people to do the paintings they are true artists. He was doing the mural decorationsome eight panels in all, I believe. So I set to work on one of the panels. (The church was dedicated to San Juan de Compostello, a hero of Spanish history; he had appeared in a battle between the Christians and the Moors and his apparition vanquished the Moors. And he was magnificent! He appeared in golden light on a white horse, almost like Kalki.6) All the slaughtered and struggling Moors were depicted at the bottom of the painting, and it was I who painted them; it was too hard for me to climb high up on a ladder to paint, so I did the things at the bottom! But anyway, it all went quite well. Then, naturally, the priest received us and invited us to dinner with the anarchist. And he was so nicereally a kind-hearted man! I was already a vegetarian and didnt drink, so he scolded me very gently, saying, But its Our lord who gives us all this, so why shouldnt you take it? I found him charming. And when he looked at the paintings, he tapped Morisset on the shoulder (Morisset was an unbeliever), and said, with the accent of Southern France, Say what you like, but you know Our lord; otherwise you could never have painted like that!
Well.
In short, I have known people from everywhere, I have been everywhere, I have seen and heard everything. It was very strange, very strange. And I didnt do it on purpose, but just because the lord willed it.
What experiences!
0 1961-05-12, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
What is worthwhile is to seek the TRUE SENSE of life: to what does it really correspond? What is there behind it all? Why has the lord created it? What is He heading towards? What does He want? What does He want to happen? That, we have not found. What does He want!!
He obviously has a secret, and He is keeping it. Well, I want His secret.
0 1961-05-19, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
There are successive curves, each second of which would have to be noted down; and in the course of one of these curves, something is suddenly found. For example, at the beginning of The Yoga of Self-Perfection, Sri Aurobindo reviews other yogas, beginning with Hatha Yoga. I had just translated this when I remembered Sri Aurobindo saying that Hatha Yoga was very effective but that it amounted to spending your whole life training your body, which is an enormous time and effort spent on something not essentially very interesting. Then I looked at it and said to myself, But after all, (I was looking at life as it is, as people ordinarily live it) one spends at least 90% of ones life merely to PRESERVE ones body, to keep it going! All this attention and concentration on an instrument which is put to hardly any use. Anyway, I was looking at it with that attitude, when suddenly all the cells of my body responded, in such a spontaneous and WARM way. How to say it? Something so so moving. They told me, But its the lord who is looking after Himself in us! Each one was saying: But its the lord who is looking after Himself in us!
It was truly lovely. Then I gave my reason a good poke: How stupid can you be! You always forget the essential.
--
This feeling was so warm, so intimate, so I dont know how to express it. At once so soft and so powerful and so. Oh, it was concrete! The whole atmosphere, the whole atmosphere became solidall, all had the taste of the lord. I dont know how to make it clear. It was quite material, as if you had a mouthful of it, everything was full of itit was like that. In such a PHYSICAL way! Like. You might compare it to the most delicious taste you could ever haveit was the sense of touch and of tastevery, very material. It was like closing your hand on something solidsuch a warm, soft vibration, and SO STRONG, so powerful, so concrete!
It is evidently proof of an evolution in this direction, within this whole cluster of cells, but.
--
They say I have become deaf. I believe its the lords grace, because when I make an effort to hear what is being said to me, nine times out of ten its completely useless and its absolutely stupid. Its better not to hear!
So there, mon petitand I said I wasnt going to talk! Its always the same thing.
0 1961-05-30, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Personally I have stopped I have stopped trying to know. With the stubbornness of a child, I keep repeating to the lord, Its time You change all this!
There are moments, you know, when you want to weepwhich is idiotic! So you surrender it all to the lord: I leave this work to Youdo what You will, as You will, when You will.
And I try to be as tranquil as I can (Mother makes a gesture of mental immobility), but when you do so, you become aware of oh, its like a swarm of flies comingfrom here, from there, from above, from below, oh coming and coming and coming!
0 1961-06-02, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Fundamentally, I have noticed one thing: if you yourself are in the right state, the right atmosphere is immediately created. And in addition, I am always in a sort of not even a convictionan ABSOLUTE perception that all that happens is the lords doing. When He makes me late going upstairs its because He wants me to be late, and consequently, if I take it wellif instead of closing myself and getting annoyed I say, Good, thats fineimmediately a very interesting atmosphere is created, because at the same time I see all the advantages of this change. But this movement must not be mentalit has to be spontaneous.
Therefore, I have told her (to put it simply): provided you are sincere in your attitude, all is well.
0 1961-06-06, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Its so subtle! It could almost be. Its almost like being on the border between two worlds. Its the same world and itsis it two aspects of this world? I cant even say that. Yet its the SAME world; all is the lord, He and nothing but He, only its. And so subtle, so subtle: if you go like this (Mother tilts her hand slightly to the right), its perfectly harmonious; if you go like that (Mother tilts her hand slightly to the left), oof! Its its at once absurd, meaningless, and laborious, painful. But its the SAME thing! Its all the same thing.
What is it?
0 1961-06-24, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
(Mother remains silent for a moment, then says:) Over the years I have had a considerable number of experiences in this realm, and my first action is always the same: send the Peace (I do this in all cases, for everyone) and apply the Force, the Power of the lord, for the best thing to happen. Some people are very sick, sick to the point where there is no hope, where they cannot be cured, where the end is coming; but they sense that their souls must still need to have certain experiences, so they hang on-they dont want to die. In such cases I apply the Force for them to last as long as possible. In other cases, on the contrary, they are weary of suffering, or indeed the soul has finished its experience and desires to be liberated. In such a case, if I am sure of it, sure that they themselves are expressing the desire to depart, its over in a few hours I say this with certainty because Ive had a considerable number of experiences. There is a certain force which goes out and does what is necessary. I havent done either of these things for your fathernei ther to prolong his life (because when people are suffering its not very kind to prolong their lives indefinitely), nor to finish it, because I didnt knowone cant do either without knowing the persons conscious wish.
As for your mother, she must have been thinking of me, for otherwise she wouldnt have come in that wayshe would have come through you (its different when things come through you). But she came to me directly, so I thought that for some reason she must have remembered me. I dont know. And I looked and said to myself (it came just like that), Now that she will be left all alone, why doesnt she come here? I havent done anything about that, either, one way or the other.
--
Do you know the story of the two simultaneous operations of E. and of T.? T. is that vice-admiral who came here and became quite enthusiastiche had a kind of inner revelation here. The two of them were operated on for a similar complaint, a dangerous ulcer in the digestive system. He was in one town and she was in another, and they were operated on a day apartboth serious operations. And in each case, after a few days had gone by, the surgeon who did the operation said, I congratulate you. Practically the same phrase in both cases. And they both protested: Why are you congratulating me? (Each one wrote me about this separately; they were living far from one another and only met afterwards.) Why? You did the operationyou should be congratulated for my quick recovery. And in both cases the doctor replied, No, no; we only operate, the body does the healing; you have healed yourself in a way which can qualify as miraculous, and I genuinely congratulate you. And then the two of them had the same reaction they wrote to me saying, We know where the miracle comes from. And they had both called me. Moreover, E. had written me a remarkable letter a few days before her operation, where she quoted the Gita as if it were quite natural for her, and told me, I know that the operation is ALREADY done, that the lord has already done it, and so I am calm.
Things like that, everywhere and PRECISE! Something quite precise. Of course, to say that I work consciously is almost silly, its commonplace. But in many cases one may work consciously for long years without getting that precision in the result the action enters a hazy atmosphere and makes a kind of stir, and out of it comes the best that can, but no more than that. But now its exact, preciseits becoming interesting.
--
And then one understands all, allall the details. Some things can be understood intellectually or psychologically (which is very good, it has an effect and it helps you), but that always seems so hazy; it works through an imprecision. But now the vibrations mechanism is understoodits MECHANICS; and thus it becomes precise. All these attitudes the yoga recommendsbeginning with action done as offering, then complete detachment from the result (leaving the result to the lord), then perfect equanimity in all circumstances, all these stages which one understands intellectually, feels sentimentally, and has fully experiencedwell, all this takes on its TRUE MEANING only when it becomes what could be called a mechanical action of vibrationat that point one understands why it must be like it is.
And these last few days, especially yesterday and this morning, oh! Extraordinary discoveries! We are on the right track.
0 1961-06-27, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Is it possible? I dont know. We would have to ask the lord! But He generally doesnt answer such questionsHe just smiles!
You know, there comes a time when, really, you can no longer say anything; you feel that whatever you say is, if not absolute rubbish, then the next thing to it, and that in practice its best to keep silent. Thats the difficulty. And in some of these aphorisms you get the feeling that he has suddenly captured something beyondbeyond anything which can be thought. So what to do?
0 1961-07-07, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
Can God truly be said to be weak or to fail? Does this actually happen, or is it simply the lords play?
Thats not how it is, mon petit! This is precisely how the modern Western attitude has become twisted compared to the ancient attitude, the attitudeit isnt exactly ancientof the Gita. Its extremely difficult for the Western mind to comprehend vividly and concretely that ALL is the Divine. It is so impregnated with the Christian spirit, with the idea of a Creator the creation on one side and God on the other! Upon reflection, one rejects this, but it has entered into our sensations and feelings, and sospontaneously, instinctively, almost subconsciouslyone credits God with all one considers to be the best, the most beautiful, and especially with what one wishes to attain, to realize. (Each individual, of course, changes the content of his God according to his own consciousness, but its always what he considers to be the best.) And just as instinctively, spontaneously and subconsciously, one is shocked by the idea that things one doesnt like or doesnt approve of or which dont seem to be the best, could also be God.
--
While walking in my room, a series of invocations or prayers have come to me2 (I didnt choose themthey were dictated to me) in which I imp lore the lord to manifest his Perfection (and I am quite aware of how foolish this expression is, but it does correspond to an aspiration).3 When I say manifest, I mean to manifest in our physical, material world Im asking for the transformation of this world. And the moment I utter one of these invocations, the sense of the particular approach it represents is there; thats why I am now able to give such a lecture on PerfectionPerfection is one of these approaches. Manifest this, I tell Him, Manifest that, manifest Your Perfection. (The series is very long and it takes me quite a while to go through it all.) Well, each time I say Manifest Your Perfection, I have an awareness of what constitutes Perfectionit is something global.
Its like the word purityone could lecture endlessly on the difference between divine purity and what people call purity. Divine purity (at the lowest level) is to admit but one influence the divine Influence (but this is at the lowest level, and already terribly distorted). Divine purity means that only the Divine existsnothing else. It is perfectly pureonly the Divine exists, nothing other than He.
0 1961-07-12, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
(Regarding the last conversation, where Mother spoke of divine Perfection and of the series of invocations in her japa imp loring the lord to manifest his various aspects:)
But Perfection is only one side, one special way of approaching the Divine. There are innumerable sides, angles, aspectsinnumerable ways to approach the Divine. When I am walking, for example, doing japa, I have the sense of Unity (I have spoken to you of all the things I mention when I am upstairs walking: will, truth, purity, perfection, unity, immortality, eternity, infinity, silence, peace, existence, consciousness the list goes on). And when one follows a particular tack and does succeed in reaching or approaching or contacting the Divine, one realizes through experience that these many approaches differ only in their most external forms the contact itself is identical. Its like looking through a kaleidoscopeyou revolve around a center, a globe, and see it under various aspects; but as soon as the contact is established, its identical.
0 1961-07-15, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
To be in a condition in which all is the Supreme, all is wonderful, all is marvelous, all is marvelous love, all is all is profound Joyan unchanging, immutable, ever-present condition. To live in That, and then to have this bodily substance contradict it through every possible stupiditylosing sight, losing strength, pains here, pains there, disorders, weaknesses, incapacities of every type. And at the SAME TIME, the response within this body, no matter what happens to it, is, O lord, Your Grace is infinite. The contradiction is VERY disconcerting.
From experience, I know perfectly well that when one is satisfied with being a saint or a sage and constantly maintains the right attitude, all goes well the body doesnt get sick, and even if there are attacks it recovers very easily; all goes very well AS LONG AS THERE IS NOT THIS WILL TO TRANSFORM. All the difficulties arise in protest against the will to transform; while if one says, Very well, its all right, let things be as they are, I dont care, I am perfectly happy, in a blissful state, then the body begins to feel content!
--
And then of course its accompanied by all the usual suggestions (but thats nothing, it comes from a domain which is easily controlled). Suggestions of this type: Well, but Sri Aurobindo himself didnt do it! (I know why he didnt. but people in general dont know.) And every adverse vibration naturally takes advantage of this: How do you expect to succeed where he didnt! But my answer is always the same: When the lord says its all over with, I will know its all over with; that will be the end of it, and so what! This stops them short.
But it doesnt keep them from starting up again! They did so particularly after I read the passage where Sri Aurobindo affirms, THIS time I have come for THATand I shall do it. The day when I read this I turned towards him, not actually putting the question to him but simply turning towards him, and he told me, Read the book through to the end. And I know, I know its truewhen I have read the book through to the end I will understand what he has done and I will even have the power to reply to all these suggestions. But meanwhile, everything that wants to keep me from doing it, all this obscure and subconscious ill will, tries its best to keep me from reading, including giving me this eye hemorrhage.
--
We tried, ohmyself in particular! I concentrated all my power to prevent him from going, and it made him suffer greatly, because he WANTED to go, he had decidedhe the Supreme lord had decided that he would go.
Yes, but why exactly was there this halt? He had come for that.
0 1961-07-18, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
But its rather delicate, like a very, very delicate clockwork, like a precision machine, and the least little thing throws everything out of gear. When someone has a bad reaction, for instance, or a bad thought, or an agitated vibration, or an anxietyanything of this nature is enough to dissolve all the harmony. For me, its translated straight-away into a malaise in my body, a very particular type of malaise; then disorder sets in, and the ordinary routine returns. So again I have to gather up, as it were, the Presence of the lord and begin to infuse it everywhere. Sometimes it goes quickly, sometimes it takes longer; when the disorganization is a little more radical, it takes a little longer.
This eye [hemorrhage], for instance, resulted from such a disorder, a very dark force that someone allowed to enter, not deliberately, not knowingly, but through weakness and ignorance, always mingled, of course, with desire and ego and all the rest. (Without desire and ego, such things would find no access but desire and ego are very widespread.) At any rate, that was plainly the cause and I sensed it immediately. Sometimes when it comes, it creeps up like this (Mother brings her hand to her throat), a black shadow strangling you. Yet inwardly nothing is affected at all, to such an extent that if I didnt pay attention to the purely external reaction, I wouldnt know anything had happened (its the great Play); but externally the indication is immediate: half an hour later I had this eye hemorrhage. I was struggling against a wholly undesirable intrusion, and I knew italthough from an outer point of view, the cause was insignificant. Its not always the events we consider serious or important that produce the most harmful effectsfar from it. Sometimes its an altogether INSIGNIFICANT intrusion of falsehood, for some quite insignificant reasonwhat is commonly labeled a stupidity. This stems from the fact that the adverse forces are always lying in wait, ready to rush in at the least sign of weakness.
--
I have made it a habit to always do this (gesture of abandonment to the Light). When a problem comes up, I offer it to the lord and then leave it. And the moment the solution is required, it comesit comes in facts, in deeds, in movements.
I would be satisfied only if. Can one ever be satisfied? At any rate, I would begin to be satisfied only if this were a constant and total condition, active in all circumstances and at every moment, day and night. But is it possible with this INUNDATION pouring in from outside? Constantly! While walking this morning I was (how to put it?) something of a witness, watching what was coming in from outside. One thing after another, one thing after anotherwhat a mixture! From all sides, from everyone and everything and everywhere. And not only from here, but from far, far away on the earth and sometimes from far back in time, back into the pastthings out of the past coming up, presenting themselves to the new Light to be put in their place. Its always that: each thing wanting to be put in its place. And this work has to be done constantly. Its as if one keeps catching a new illness to be cured.
0 1961-07-28, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
There are two lines in the ancient traditions, two ways of explaining this. One says it is by the descent of what already exists in all its perfection that what is involved can be awakened to consciousness and evolution. Its like the old story: when what Sri Aurobindo calls the universal Mother or the Shakti (or Sachchidananda1) realized what had happened in Matter (that is, in what had created Matter) and that this involution had led to a state of Inconscience, total unconsciousness, the ancient lore says that at once the divine Love descended straight from the lord into Matter and began to awaken what was involved there.
Other traditions speak of the Consciousness, the divine Consciousness, instead of Love. One even finds accounts full of imagery depicting a Being of prismatic light lying in deep sleep in the cave of the Inconscient; and this Descent awakens him to an activity which is still (how to put it?) inner, an immobile activity, an activity by radiation. Countless rays issue from his body and spread throughout the Inconscient, and little by little they awaken in each thing, in each atom, as it were, the aspiration to Consciousness and the beginning of evolution.
--
I myself would NEVER try to deal with the why; I would always say this is how it is. When people ask me, Why did it happen like this? Why is the world so unhappy? Why does it have to be dark before growing luminous? Why has there been this accident (if it can be called an accident)? Why did the lord permit You can say its because of this, because of thatthere are fifty thousand replies and theyre all worthless.
Its like this because thats the way it is!
--
As for hoping to make people understand! The only thing that really matters is that they read your book with interest. Let them read it with interest; each one will imagine he has understood (and of course he will have understood!), and through (I was going to say under) their interest, well, something will be awakened in their consciousness, a kind of first aspiration towards the need to realize thats all. If you do that, good lord, you have done a great thing!
Make them understand! How to understand? As long as one is there [at the mind level], one does not understand. One can imagine all sorts of things, explain all sorts of things, but with a pinch of common sense, you see very well that you dont explain a thing.
0 1961-08-02, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I had a VERY interesting experienceit was last year or the year before, I dont recall, but after I retired to my room upstairs.6 You know that during pujas these goddesses come all the timethey dont enter the body and tie themselves to it, but they do come and manifest. Well, this time I think it must have been for last years pujaDurga came (she always arrives a few days in advance and remains in the atmosphere; she is present, like thisgesture as if Durga were walking up and down with Mother). I was in touch with her during my meditations upstairs, and this new Power in the body was in me then as it is in me now, and (how to put it?) I made her participate in this concept of surrender. What an experience she had, mon petit! An extraordinary experience of the joy of being connected with That. And she declared, From now on, I am a bhakta of the lord.
It was beautiful.
0 1961-08-11, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
And it is strangely indifferent to any scale of values or circumstances. Sometimes when I am meeting and speaking with someone, when I am seeing someone, this great universal Light of a perfect whiteness comes streaming in. Well, I must admit, this also occurs for the merest trifles, when Im tasting some cheese somebody has sent me, for example, or arranging objects in a cupboard, or deciding what things Im going to use or have to organize. It doesnt come in the same massive way as when it comes directly. When it comes directly its a mass, passing through and going out like that (Mother shows the Light descending directly from above like a mass and passing through her head in order to spread out everywhere). In these small things its pulverized, as though it came through an atomizer, but its that same sparkling white light, utterly white. Then, whatever Im doing, theres a sensation in the body thats like lying on a sea of something very soft, very intimate, very deep and eternal, immutable: the lord. And all the bodys cells are joyously saying, You, You, You, You.
Thats my present condition.
0 1961-10-02, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I know that at a certain moment I was making the distinction between the two states, between the person the individual, personal beingturning towards the lord, imp loring Him to reveal His Will, and then this experience of becomingby extending oneself, by opening, by enlarging, by merging into the creationof BECOMING the Will of the lord, the Supremes Will. No longer any need to imp lore Him, to know His Will and receive it like something foreign to youyou become that Will.
The experience was there at that moment, and it was eloquent enough.
--
I must add that the experience came after I had been concentrating for three days (concentrating almost constantly) on finding an explanation for this: why has it become this way? It is impossible to find the why because its the reason asking and this goes beyond reason but what is the MECHANISM? Finding the mechanism would already be somethingto have the experience of the mechanism. And then came this CONCRETE superposition of the vibration of Love and the reception of hate. But this is exactly what happens! I said. The lord is All-Love, All-Truth, All-Bliss, All-Deligh tHe is CONSTANTLY like thatand the world, especially the human world, constantly receives him in the other way. And the two things are superposed (Mother covers her left hand with her right).
Words dont convey anything; it was the experience. I made contact. It was very interesting. It lasted a long time, some two or three days. Since it was also linked to a state of healtha headache that had to be curedit bore its consequences: a crystal clear explanation of illness came. But I must again add something that preceded this.
0 1961-10-15, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
For a long, long time I have been asking for. When I would say, lord, take possession of this brain, I expected something of the sort, but I was expecting it with the supramental light (which, partially and momentarily, I have had). But this! It was really. I dont know what he did with my brainnot brain, my mental power. Probably during that period he absorbed it (I suppose thats what happened because there was no sense of difference). My impression was that as a result of this the physical cells were going to develop materially and be transformed (I think it will happen I had a sort of assurance that it will). Because now, as Im talking to you, Im looking at it and I see the effect is still there: no longer with the same overwhelming power, but the effect is there and it gives a sort of (it cant be compared to anything physical) a sort of warmth; its not heat, but warmth. Everything is seized by it, both ears (Mother touches her head), everythinghere, there, all around! Tremendous. And this immobility! As soon as one stops, it is immor (Mother cuts off her word), it is eternity.
It is truly bringing THAT down here [into Matter].
0 1961-11-05, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I have done my best, all these years, to try to keep him at a distance. He has a powera terrible asuric power. Between you and me, I saw him like that from the start thats why I became involved with him. I never intended to marry him (his family affairs made it necessary), but when we met, I recognized him as an incarnation of the lord of Falsehood that is his origin (what he called the lord of Nations); and in fact, this being has directed the whole course of world events during the last few centuries. As for Theon, he was.
It was not by choice that I met all the four Asurasit was a decision of the Supreme. The first one, whom religions call Satan, the Asura of Consciousness, was converted and is still at work. The second [the Asura of Suffering] annulled himself in the Supreme. The third was the lord of Death (that was Theon). And the fourth, the Master of the world, was the lord of Falsehood; Richard was an emanation, a vibhuti,1 as they say in India, of this Asura.
Theon was the vibhuti of the lord of Death.
Its a wonderful story, a real novel, which will perhaps be told one day when there are no more Asuras. Then it can be told.
--
He isnt dead and hes still terribly dangerous because of whats behind him [the lord of Falsehood].
You didnt record that, did you?
--
Here in Pondicherry, those last days might have become tragic (but of course it was impossible). There was the great argument (for he was perfectly aware of who I was): But after all, he would tell me, since you are the eternal Mother, why have you chosen Aurobindo as Avatar? Choose me! You must choose meme! It was the Asura speaking through him. I would smile and not discuss it. Thats not how its done! I would tell him (laughing). Then one day he said, Ah, so you dont want to. (gesture to the throat) Well, if you dont choose me, then. He was a strong fellow with powerful hands. I kept quite calm and said inwardly, My lord, my lord. I called Sri Aurobindo and I saw him come, like that (gesture enveloping Mother and immobilizing everything). Then Richards hands loosened their grip.
There were marks on my neck.
--
He wrote The lord of Nations. And I saw him, oh! I saw this lord of Nations. During the last war [World War II] I had some dealings with him again, but not through Richarddirectly. The being who used to appear to Hitler was the lord of Nations. An incredible story! And I knew when they were going to meet (because after all, hes my son!9 That was the funniest part of it); and on one occasion I substituted myself for him, became Hitlers god and advised him to attack Russia. Two days later he attacked Russia. But upon leaving the meeting I encountered the other one [the real Asura] just as he was arriving! He was furious and asked me why I had done that. Its none of your business, I said, its what had to be done. You will see, he replied, I KNOW, I know you will destroy me, but before being destroyed I will wreak just as much havoc as I can, you can be sure of that.
When I returned from my nocturnal promenades I would tell Sri Aurobindo about them.
--
Throughout the war Sri Aurobindo and I were in such a CONSTANT tension that it completely interrupted the yoga. And that is why the war started in the first placeto stop the Work. At that time there was an extraordinary descent of the Supermind; it was coming like that (massive gesture), a descent! Exactly in 39. Then the war broke out and stopped everything cold. For had we personally continued [the work of transformation] we were not sure of having enough time to finish it before the other one crushed the earth to a pulp, setting the whole Affair back centuries. The FIRST thing to be done was stop the action of the lord of Nations.
The lord of Falsehood.
You dont believe he is going to begin again?
--
Even when I had that experience [the first supramental manifestation of February 29, 1956], when the lord said, The time has come, well, it was not a complete descent; it was the descent of the Consciousness, the Light, and a part, an aspect of the Power. It was immediately absorbed and swallowed up by the world of Inconscience, and from that moment on it began to work in the atmosphere. But it was not THE thing that comes and gets permanently established; when that happens, we wont need to speak of itit will be obvious!
Although the experience of 56 was one more forward step, its not. Its not final.
0 1961-12-16, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
'If the lord wills that a calamity befall you, why should you protest? Take it as a blessing and in fact it will become one.'
Then Mother thought that this message might not be too comforting and she put it aside (after asking the opinion of two disciples). Finally she chose the text of the experience which is the subject of this conversation. But the coming year, 1962, would be marked by the first great turning-point in Mother's yoga and a rather calamitous ordeal for the body.
0 1961-12-20, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
I dont know, Im putting it poorly, but this experience was concrete to the point of being physical. It happened in a Japanese country-house where we were living, near a lake. There was a whole series of circumstances, events, all kinds of thingsa long, long story, like a novel. But one day I was alone in meditation (I have never had very profound meditations, only concentrations of consciousness Mother makes an abrupt gesture showing a sudden ingathering of the entire being); and I was seeing. You know that I had taken on the conversion of the lord of Falsehood: I tried to do it through an emanation incarnated in a physical being [Richard]7, and the greatest effort was made during those four years in Japan. The four years were coming to an end with an absolute inner certainty that there was nothing to be done that it was impossible, impossible to do it this way. There was nothing to be done. And I was intensely concentrated, asking the lord, Well, I made You a vow to do this, I had said, Even if its necessary to descend into hell, I will descend into hell to do it. Now tell me, what must I do?The Power was plainly there: suddenly everything in me became still; the whole external being was completely immobilized and I had a vision of the Supreme more beautiful than that of the Gita. A vision of the Supreme.8 And this vision literally gathered me into its arms; it turned towards the West, towards India, and offered meand there at the other end I saw Sri Aurobindo. It was I felt it physically. I saw, sawmy eyes were closed but I saw (twice I have had this vision of the Supremeonce here, much later but this was the first time) ineffable. It was as if this Immensity had reduced itself to a rather gigantic Being who lifted me up like a wisp of straw and offered me. Not a word, nothing else, only that.
Then everything vanished.
0 1961-12-23, #Agenda Vol 02, #The Mother, #Integral Yoga
But truly, EVERYTHING was changed at that moment: something was achieved. It was the perception of Power the Power that comes from Love (what Love is to the Supreme Consciousness, which has nothing to do with what we usually mean by the word love). And it was it was simple! None of those complications resulting from thought, intellect, understandingall that was gone, all gone. A formidable Power! And it made me understand one thing, that the state I had been put in (by the lord of Yoga, in fact) was for obtaining the particular power that comes through an identity with all material things, a power possessed by certain personsnot always yogis, certain mediums, for instance. I saw it with Madame Theon: she would will a thing to come to her instead of going to the thing herself; instead of going to get her sandals when she wanted them, she made the sandals come to her. She did this through a capacity to radiate her mattershe exercised a will over her matterher central will acted upon matter anywhere, since she WAS THERE. With her, then, I saw this power in a methodical, organized way, not as something accidental or spasmodic (as it is with mediums), but as an organization of Matter. And so I began to understand: With this comes the power to put each thing in its place! provided one is universal enough.
Well, I have understood. And now I know where I stand.
0 1962-01-15, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
He stopped at the subtle physicalhe refused to go any farther. It was Satan, the Asura1 of Light who, in cutting himself off from the Supreme, fell into Unconsciousness and Darkness (Ive told the story many times). But anyway, when I was with Thon, I summoned that being and asked him if he wanted to enter into contact with the earth. Its worth mentioning that Thon himself was an incarnation of the lord of Death Ive had good company in my life! And the other one [Richard] was an incarnation of the lord of Falsehood but it was only partial. With Thon too it was partial. But with Satan it was the central being; of course, he had millions of emanations in the world, but this was the central being in person. The others lets keep that for another time.
He agreed to take on a body. Theon wanted to keep him there: Dont let him go, he told me. I didnt answer. This being told me he didnt want to be more material than that, it was sufficientyou could feel him move the way you feel a draft, it was that concrete.
0 1962-01-21, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
It was like a memory,1 an eternally present memory of that consciousness of supreme Love emanated by the lord onto earth INTO earthto draw it back again to Him. And truly it was the descent of the very essence of the divine nature into the most total divine negation, and thus the abandonment of the divine condition to take on terrestrial darkness, so as to bring Earth back to the divine state. And unless That, that supreme Love, becomes all-powerfully conscious here on Earth, the return can never be definitive.
It came after the vision of the great divine Becoming.2 Since this world is progressive, I was wondering, since it is increasingly becoming the Divine, wont there always be this deeply painful sense of the nondivine, of the state that, compared with the one to come, is not divine? Wont there always be what we call adverse forces, in other words, things that dont harmoniously follow the movement? Then came the answer, the vision of That: No, the moment of this very Possibility is drawing near, the moment for the manifestation of the essence of perfect Love, which can transform this unconsciousness, this ignorance and this ill will that goes with it into a luminous and joyous progression, wholly progressive, wholly comprehensive, thirsting for perfection.
--
It happened this morning, with great simplicity, but at the same time it had something so vast and almighty in it, as if the Universal Mother were turning towards the lord and saying, At last! We are ready.
That was my experience this morning.
--
When Satprem published extracts from this conversation in the Ashram Bulletin of April 1962, Mother had this passage modified (over his protests). Instead of "Do not try to be virtuous," she put "Do not try to seem virtuous"; and she added: "There's a drawback here. People never understand anything, or rather they understand everything in their own way. They would take this sentence as an encouragement to get into mischief, to misbehave, to entertain wrong feelings, and then proclaim, 'We are the lord's favorites!' ... There was something like it in one of Sri Aurobindo's letters, you remembera letter to people who wanted to bring all the impurities in themselves out to the surface; he told them that was definitely not the way!" (See Sri Aurobindo's two letters on psychoanalysis in the Addendum)
Letters on Yoga, Cent. Ed., XXIV. 1605 ff.
0 1962-01-27, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
But I also remember reading The Tradition, before I met Sri Aurobindo (it was like a novel, a serialized romance of the worlds creation, but it was very evocative; Theon called it The Tradition). That was where I first learned of the universal Mothers first four emanations, when the lord delegated his creative power to the Mother. And it was identical to the ancient Indian tradition, but told like a nursery story; anyone could understandit was an image, like a movie, and very vivid.
So She made her first four emanations. The first was Consciousness and Light (arising from Sachchidananda); the second was Ananda and Love; the third was Life; and Truth was the fourth. Then, so the story goes, conscious of their infinite power, instead of keeping their connection with the supreme Mother and, through Her, with the Supreme, instead of receiving indications for action from Him and doing things in proper order, they were conscious of their own power and each one took off independently to do as he pleased they had power and they used it. They forgot their Origin. And because of this initial oblivion, Consciousness became unconsciousness, and Light became darkness; Ananda became suffering, Love became hate; Life became Death; and Truth became Falsehood. And they were instantly thrown headlong into what became Matter. According to Theon, the world as we know it is the result of that. And that was the Supreme himself in his first manifestation.
--
Buddhism and all similar lines of thought took the shortest path: The desire to exist is what has caused all the trouble. If the lord had refrained from having this desire, there would have been no world! Its childish, very childish, really a much too human way of looking at the problem.
To see it from the angle of delight of being is qualitatively far superior, but then theres still the problem of why it all became the way it is. The usual reply is: because all things were possible, and this is ONE possibility. But its not a very satisfying feeling: Yes, all right, thats just the way it is, its a fact. People used to ask Theon too, Why did it happen like this? Why? Wait till you get to the other side, then you will know. And meanwhile do whats necessary to get there thats the most urgent thing.
0 1962-02-03, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Myself, I have learned a lot of rules I didnt know before (thank God!)the divine Grace saved me from that whole hodgepodge of rules about how this happens and how that cant happen and how that must happen and how. Oh, good lord! I saw things very simply, without a single rule in my brain, and so I did them just as simply, with no rules in my headit worked very, very well, I didnt run into any trouble. Things worked out quite naturally and simply. And if I was told, That cant beWell, sorry, I would say, but its already done.
That cant be. Sometimes it can!
--
And so according to your mission in the world, you have to find for yourself the right proportion between this work and external, intellectual or organizational work; and then there are the bodys needs, which can be met in the same way, trying to make it possible for the lord to take delight in them. I have seen this for trivial things: for example, making your bath a pleasant experience, or caring for your hair, or whatever (of course, its been a long time since there have been any of those stupid, petty ideas of personal pleasure), so that these things arent done indifferently, out of habit and necessity, but with a touch of beauty, a touch of charm and delight for the lord.
There, thats all.
0 1962-02-06, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
A problem like that reaches a point of such acute tension that you feel you know nothing, understand nothing, you will never understand anything, its hopeless. When I reach that point, I always tilt in the same direction, its always: All right, I adore the lord, as for the rest, it doesnt matter to me! I enter into a marvelous adoration and let Him do what He wants! Thats how it all ends up for me.
But this would only be suitable for those who have stopped thinking.
--
Ultimately, looking at it like any idiot who thinks himself intelligent, one could say: this must be why the lord created the universe.
For the joy of this You.
0 1962-02-13, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
It takes such an effort to bring Light into this poverty, to bring a Force, a Reality, a Power, something, good lord, something TRUE! Through constant effort and will, constant tension, suddenly, ah! I get two or three seconds and then it all ebbs away again.
In that former illusion, there were noble actions, generous actions, great, heroic actions, all adding co lor to life and capable of giving you some interesting hours. Now that too is gone: I see it all as childishness.
0 1962-02-17, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
A line from Savitri constantly haunts or assails meits when the lord proposes that she come live a blissful life above, and she replies, No, there are still too many battles to wage on earth.2
That went deep into me, and it returns each time difficulties arise, as if to say, Dont complain.
0 1962-02-24, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
So on the 21st morning I could say quite spontaneously and unhesitatingly, Today the lord has given me the gift of healing me. (I was speaking in English about the things people had given me, and I said, and the lord has given me the gift of healing me.)
This explanation is clear; and the healing was the result of tapasya. Its self-explanatory. Something was even saying to my body, to the bodys SUBSTANCE, O unbelieving substance, now you wont be able to say there are no miracles. Throughout all the work that was being done on the 20th, something was saying (I dont know who, because it doesnt come like something foreign to me any more, its like a Wisdom, it seems like a Wisdom, something that knows: not someone in particular, but that which knows, whatever its form), something that knows was insisting to the body, by showing it certain things, vibrations, movements, From now on, O unbelieving substance, you cant say there are no miracles. Because the substance itself is used to each thing having its effect, to illnesses following a particular course and certain things even being necessary for it to be cured. This process is very subtle, and it doesnt come from the intellect, which can have a totally different interpretation of it; its rather a kind of consciousness ingrained in physical substance, and thats what was being addressed and being shown certain movements, certain vibrations and so forth: You see, from now on you cant say there are no miracles. In other words, a direct intervention of the lord, who doesnt follow the beaten path, but does things in His own way.
There was also that attack (it was rather serious and threw the doctor into a fit of anxiety) which took place, I think, the day before sari distribution.6 The next morning, throughout the distribution, someone else seemed to have taken possession of my body and to be doing what had to be done, taking care of all the difficulties; I was comfortable, serene, simply like a carefree spectator. I had nothing to worry about, someone was. (What someone? Someone, something, I dont know, theres no more difference, its not delineated like that any more; but anyway, it was a being, a force, a consciousness perhaps a part of myself, I dont know; none of this is clear-cut; its quite precise, but not divided, very smoothMo ther makes a rounded gestureno breaks.) Something, then, a will or a force or a consciousness plainly a powerhad taken possession of the body and was doing all the work, looking after everything. I was witnessing everything, smiling. But its gone now. It came specifically for that work (I was in pretty bad shape); when the work was over, it dissolvedit didnt leave abruptly but it became inactive. Afterwards, I felt rather confident. Well in any case, I thought, something similar could happen on the 21st, since it just happened now.
The 19th was so-so, and on the 20th I was concentrated all day long: no contacts with anyone, nothing external, only an intense invocation as intense and concentrated as when youre trying to melt into the lord at death. It was like that. The same movement of identification, but at its core a will for everything to work out in a good way here [on the material plane]. In a good way I mean I said to the lord, YOUR Good, the true Good, not. The true Good, a victorious Good, a real progress over the way life is usually lived. And I stayed in this unwavering concentration the whole day, all the time, all the time: even when I spoke, it was something very external speaking. And then at night when I went to bed I felt something had changed the body felt completely different. When I got up in the morning, all the pains and disorders and dangers had vanished. lord, I said, You have given me a gift of health.
And with this change, the bodily substance, the very stuff of the cells, was constantly being told, Dont you forget, now you see that miracles CAN happen. In other words, the way things work out in physical substance may not at all conform to the laws of Nature. Dont forget, now! It kept coming back like a refrain: Dont forget, now! This is how it is. And I saw how necessary this repetition was for the cells: they forget right away and try to find explanations (oh, how stupid can you be!). Its a sort of feeling (not at all an individual way of thinking), its Matters way of thinking. Matter is built like that, its part of its make-up. We call it thinking for lack of a better word, but its not thinking: it is a material way of understanding things, the way Matter is able to understand.
--
Yes, I thought I didnt see you! But when I went out on the balcony, something suddenly began making me do pranayama! I started doing it and it was funny I had great fun. It was like the lord entering into me as air, and when it was held inside like that (I was doing it physically at the same time), all the air began to flow out into everybody and do its work in each onewith such a sensation of ease, of tranquil power, and so sure of itself! So comfortably peaceful.
The balcony darshans are interesting.
0 1962-03-06, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
What I always do is say, Well, all right (I say this to the lord with a smile), if You have now decided I should leave, Ill go willingly.
If He ever gave me a slap, thats when Id get one! I can feel it even while I am saying this.
--
You know, all those little rules were enjoined to follow: Above all, dont do that; and be sure to do this, dont forget that. Like ablutions, for instance, or attitudes, or what to eattheres no dearth of them. A mountain of dos and dontsall completely swept away! And swept away to the point where sometimes a rule, something highly recommended (Be sure to do this, be careful to do thatan attitude or an action) becomes an obstacle. I hardly dare say it, but one example is having a regular schedulealways making ablutions at the same hour, always doing japa in the same manner and so on. And I am perfectly aware that Sri Aurobindo himself puts all sorts of trivial obstacles in my wayobstacles I could hurdle with a single second of reflection; he sets them up as if in play. Do you remember the aphorism where he says he was quarreling with the lord and the lord made him fall in the mud?2 Thats just what I feel. He puts a stick in my spokes and laughs. So I say, All right, thats enough, I dont give a hoot! Ill do whatever You want, its not my problem; I can do it or not do it, do it this way or that. It has all gone up in smoke now.
What has become constant, though. I shouldnt say it, because its going to get me into trouble again! But anyway, whats trying to be constant is DISCRIMINATION: taking all circumstances, vibrations, relationships, what comes from the people around me, what responds, and putting each in its proper place. A second-to-second discrimination. I know where things are coming from, why they come, their effect, where theyre going to lead me, and so on. Its growing more and more frequent, constant, automaticlike a state of being.
--
Ill tell you what I do: I say to the lord, All right, if thats how it is, well, I am not doing anything any more; I am resting in Your arms and waiting. I actually, concretely (I was about to say materially) do itand then I dont stir. You will do it all, I am not doing anything.And I really stay like that. Immediately, of course, theres a great joy and I dont stir.
For instance, I am completely snowed under with material work, letters, people, matters to arrange and decide, big things to organize, all of it falling on me from every side and trying to take up all my time and energy. At times it really gets too much. So when its too much, I say, All right, lord, now I will nestle in Your arms. And there I am, no longer thinking, no longer bothering about anything, and I go into Bliss. Usually after ten minutes everything is fine!
The trouble is, the mental mechanism isnt there any more. Before, with the mind working, I would take up this thing or do that thing, but now I dont let it function, so theres nothing to make me move!
0 1962-03-11, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
I have told you about my dealings with the lord of Nations on several occasionsits that kind of thing. It can hardly be called collaboration!
The great ones know (I am not speaking of the multitude of minor beings, but the others; there are millions of emanationsemanations by the truckload!but only a few great ones), they know enough to be aware of their own position in the universe and that they will come to an end. They know there is such a thing as the Supreme (although they deny it), and that they are cut off from the Supreme, and that they will come to an end. But they have taken a stand against the Work, the Action, the Progress, and are intent on destroying as much as they can.
0 1962-03-13, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
No, not that. I said two things. One, if I make it through to the end, I may even let it be shown to the public, for the living proof will be there: You dont need to scoffjust see where it leadsHERE! And if the lord decides its not for this time, well, then I will give it to those who have loved me, who have lived with me, worked with me, endeavored with me, and who respect what was attempted. It will be my parting gift if I go. And I dont intend to.
I certainly hope not!
0 1962-04-03, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
I woke up at two and noticed that the heart had been affected by the attack of this group that is wanting to take my life away from this body, because they know that as long as I am in a body upon earth their purpose cannot succeed. Their first attack was many years ago in vision and action. It happened during the night and I spoke of it to no one. I noted the date, and if I can come out of this crisis, I will find it and give it out. They would have liked me dead years ago. It is they who are responsible for these attacks on my life. Until now I am alive because the lord wants me to be alive, otherwise I would have gone long ago.
I am no more in my body. I have left the lord to take care of it, if it is to have the Supramental or not. I know, and I have also said, that now is the last fight. If the purpose for which this body is alive is to be fulfilled, that is to say, the first steps towards the Supramental transformation, then it will continue today. It is the lords decision. I am not even asking what He has decided. If the body is incapable of bearing the fight, if it has to be dissolved, then humanity will pass through a critical time. What the Asuric Force that has succeeded in taking the appearance of Sri Aurobindo will create is a new religion or thought, perhaps cruel and merciless, in the name of the Supramental Realisation. But everybody must know that it is not true, it is not Sri Aurobindos teaching, not the truth of his teaching. The truth of Sri Aurobindo is a truth of love and light and mercy. He is good and great and compassionate and divine. Et cest Lui qui aura la victoire finale.1
Now, individually, if you want to help, you have only to pray. What the lord wants will be done. Whatever He wills, He will do with this body, which is a poor thing.
(Sometime later, when the communication was read to her.)
--
It cant go on. They must be defeated or else this body is defeated. All depends on what the lord decides.
It is the battlefield. How far it can resist I dont know. After all, it depends on Him. He knows if the time has come or not, the time for the beginning of the Victory then the body will survive. If not, in any case, my love and consciousness will be there.
0 1962-04-13, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
And our consciousness is the same, absolutely the same as the lords. There was no difference, no difference at all.
We are That, we are That, we are That.
--
G lory to You, lord, Triumphant One supreme.
A tape cassette of this message is available.
0 1962-05-18, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Otherwise, you know, I would not have consented. If That had not agreed, I would have said to my body, Go on, keep going, move and it would have gone on. It stopped because That said yes. And then I understood that that whole so-called illness was necessary for the Work. So I let myself go. And then what I told you about happened: this body was consigned to the care of three people, who looked after it marvelously, by the wayreally, it filled me with constant admirationa selflessness, a care oh, it was wonderful! I was saying to the lord the whole time, Truly, lord, You have arranged all the material conditions in an absolutely marvelous, incredible way, bringing together whatever is necessary, and placing around me people beyond all praise. For at least two weeks they had a hard time of itquite hard. The body was a wreck, you know! (Mother laughs) They had to think of everything, decide everything, take care of everything. And they looked after it very, very wellreally very well.
Its a wonderful story, seen as I see it. And I have observed it very carefully: it isnt an ordinary story seen with an exceptional knowledge, but a true Knowledge and a true Consciousness witnessing an exceptional story. Those three people may not be aware of how utterly exceptional it is, but thats simply because their consciousness is not sufficiently awake. But they too have been, and continue to be, exceptional.
0 1962-05-22, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
And suddenly, when I let myself go. You know, I have been advised (by the lord!) to relax, relax, relax. He doesnt want action to result from the tension of an individual will; so relaxall right, relax. But when you relax and then suddenly get a horrible pain, you say Hey!but at the same time I laugh! What the people around me must think. I am crying and laughing! (Mother laughs.)
Well.
0 1962-05-31, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
The only thing to do is not torment yourself and to say to the lord (in all sincerity, of course), Its up to You. Rid me of this. And it is very effective. Very effective. At times I have had old things like that dissolved in a flash; certain inveterate little habitsso stupid, but so ingrained you cant get rid of them. Then, while doing japa or walking or meditating or whatever, suddenly the flame flares up and (you have really had enough of it; it disgusts you, you want it to change, you really want the change) and you say to the lord, I cant do it on my own. (You very sincerely know you cant do it; you have tried and tried and tried and have achieved exactly nothingyou cant do it.) Well then, I offer it to YouYou do it. Just like that. And all at once you see the thing fading away. It is simply wonderful. You know how Sri Aurobindo used to take away someones pain? Its exactly the same. Certain habits bound up with the bodys formation.
One day I will certainly use the same method on those room changes, but for that it will have to become very clear and distinct, well defined in the consciousness. Because that change of room (intellectually you would call it a change of consciousness, but that means nothing at all; were dealing here with something very, very material) I have sometimes gone through it without experiencing ANY CHANGE OF EFFECT, which probably means I was centered not in the material consciousness but in a higher consciousness dwelling and looking on from elsewherea witness consciousness and I was in a state where everything flows flows like a river of tranquil peace. Truly, its marvelousall creation, all life, all movements, all things, and everything like a single mass, with the body in the midst of it all, blending homogeneously with the whole and it all flows on like a river of peace, peaceful and smiling, on to infinity. And then oops! You trip (gesture of inversion2) and once again find yourself SITUATEDyou ARE somewhere, at some specific moment of time; and then theres a pain here, a pain there, a pain. And sometimes I have seen, I have witnessed the change from the one to the other WITHOUT feeling the pains or experiencing the thing concretely, which means that I wasnt at all in the body, I wasnt BOUND to the body I was seeing, only seeing, just like a witness. And its always accompanied by the kind of observation an indulgent (but not blind) friend might make: But why? Why that again? Thats how it comes. Whats the use of that? And I cant catch hold of what makes it happen.
--
But with a very simple movement, you can easily eliminate that from the consciousness; this movement can be formulated in an almost childlike way: You alone, lord, You alone can act. You alone, lord, You alone can act. And then that easing off (its relaxation, actually): you just let yourself melt, let yourself melt. This (the head) keeps still, it doesnt stir; you are wholly in the sensation, you let yourself melt. And with a sense of boundlessness.
And no more distinctions.
0 1962-06-06, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
But its neither you nor me nor Tom, Dick or Harry nor the lord thats just the way it is. Theres a reason behind it were too obtuse to understand.
Yes, but its getting to be a pretty long reason. I have the feeling its all going to crack one day.
0 1962-06-12, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
It will be as the lord decides.
(silence)
--
As a matter of fact, I dont do anything on purpose. Its like this (Mother opens her hands): lord, You have willed.
I cant do anything about it.
--
And I am more and more aware that people really panicked this time; they imagined I was going to die I could have died, had the lord willed it. But it has been a sort of death, thats for suresure, sure, surealthough I dont say so, because. After all, one must have some regard for peoples common sense!
But really, if I let myself go one step further I would say that I was dead and have come back to life. But I dont say it.
--
This greatly objectifies my situation, which has nothing to do with an illness to be cured! I cant be cured! It is a work of transformation. At any moment, if the lord decides its hopeless, it will be hopeless, finished; and no matter what happens, if the lord has decided that Ill go right to the end of the experience, then Ill go right to the end.
That whole way of seeing, feeling and reacting belongs really to another world. Really to another world to such a degree that if I had no regard for peoples peace of mind I would say, I dont know whether I am dead or alive. Because there is a life, a type of life vibration that is completely independent of. No, Ill put it another way: the way people ordinarily feel life, feel that they are alive, is intimately linked with a certain sensation they have of their bodies and of themselves. If you totally eliminate that sensation, the type of relation that allows people to say I am alive well, eliminate that, but then how can you say, I am alive, or I am not alive? The distinction NO LONGER EXISTS. Well, for me, it has been completely eliminated. That night April 12-13, it was definitively swept out of me. It has never come back. Its something that seems impossible now. So what they mean by I am alive is I cant say I am alive the way they doits something else entirely.
0 1962-07-07, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
And then after all, if its lost, its lost! It will have been the lords decision, so it doesnt matter.
The lord we must help Him out a little!
He doesnt know the job! (Mother laughs)
0 1962-07-11, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
The true life in its SIMPLE purity cannot come until until the lord Himself is doing and deciding everything, acting, realizing, living, having the experience. When everything is in His hands and you have absolutely nothing to do and dont even know WHERE YOU ARE, then then it comes in its purity, not before.
This is the difference, the radical difference, since the experience of [April 13]: there is nothing but the lord. All the rest what is it? No more than a habit of speaking (not even a habit of thinking, thats all gone), a habit of speaking; so the less one speaks, the happier one is. Otherwise nothing. And what else could there be? It is He who sees, He who wills, He who acts.
Then everything comes spontaneously, easily, with such great simplicity.
0 1962-07-14, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
(Mother listens to Satprem read a passage from the last conversation in which she says: This is the radical difference since the experience of April 13: there is nothing but the lord. All the rest what is it? No more than a habit of speaking (not even a habit of thinking, thats all gone). Otherwise nothing. And what else could there be? It is He who sees, He who wills, He who acts.)
You know, theres the same vibration here as in to die unto death. Its something yes, I think we could say it is His Presence His creative Power. It is a special vibration. Dont you feel something like like a pure superelectricity?
--
When you read those words it suddenly came to me that it must be the lords Power within material vibrations.
Its interesting, worth investigating.
--
And simultaneously there is an automatic perception of timeclock timewhich is rather curious (everything is regulated by the comings and goings of the people around me, you see: such a thing at this time, such a thing at that time), I dont need to hear the clock I am warned just before it strikes. I repeat one part of the japa in a particular way while lying down, because the Power is greater (these arent meditations, they are actions), and another part while walking. So I stay stretched out for a certain time, I walk for a certain time, and at a fixed hour this one goes, another comes, and so on. But none of them are people; I dont tell them so, but theyre not people: they are movements of the lord. And its extremely interestingone of the lords movements will have this particular character, another movement will have a different type of vibration, and they all harmonize very nicely into a whole. But I know what time it is just before the clock strikes: six oclock, 6:30, 7:00, 7:30, like that. Not with the words six, seven, but: its time, its time, its time. And along with thisthis clockwork precision I have that other notion of time which is quite different, its. Although its a very rigid convention, our time is a living formation with its own living power here in the world of action. The other time is the rhythm of consciousness. So according to the intensity of the Presence (theres a concentration and an expansion, I mean), according to this pulsationwhich can vary, its not regular and mechanicalwalking around the room takes either no time at all, or else an ENORMOUS amount of time. But this doesnt interfere with the other time, theres no contradiction. Our time is on a different plane, something far more external; but it has its usefulness and its own law, and the one doesnt hinder the other.4
And its gradually becoming foreseeable that.5
0 1962-07-18, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Its like an image. You see, the body is stretched out here on the chaise longue. You know how it is when experiments are done on animals? Its something like that the body is there as the subject of an experiment. Then theres my consciousness, the part focused on the earthly experience and the present transformation (its what I mean when I say I). And then the lord. I say the lord Ive adopted that because its the best way of putting it and the easiest for me, but I never, NEVER think of a being. For me, its a simultaneous contact with the Eternal, the Infinite, the Vast, the Totality of everything the totality of everything: all that is, all that has been, all that will be, everything. Words spoil it, but its like thatautomaticallywith consciousness, sweetness and SOLICITUDE. With all the qualities a perfect Personality can offer (I dont know if you follow me, but thats the way it is). And That (I use all these words to say it, and three-fourths is left out) is a spontaneous, constant, immediate experience. So the I I spoke of asks that the body may have the experience, or at least an initial taste, even a shadow of the experience of this Love. And each time its asked for, it comes INSTANTLY. Then I see the three together1in my consciousness and perception the three are together and I see that this Love is dosed out and maintained in exact proportion to what the body can bear.
The body is aware of this and is a little sad about it. But immediately comes something soothing, calming, making it vast. The body instantly senses the immensity and regains its calm.
This experience I am describing is exactly what happened yesterday (it happens every day, but yesterday it was especially clear). And its still here I am seeing it as I saw it, its still here. Actually, it is always herealways herethough its more striking when the body is stretched out, motionless in the Yoga. The experience is slightly different when walking because that involves action. When the body walks, it acts on behalf of everything thats related to it, hence the action is vaster and more powerful. But when it is stretched out and asks the lord to take possession of it, it really asks with all its aspiration. And the very intensity of the aspiration brings in the possibility of a slight emotional vibration. But it is immediately drowned in the immobile immensity of matter, which senses the Divine Descent like a leaven that makes dough rise thats it exactly, the terrestrial immensity of matter and the leavening action of the Divine Descent. The intensity of these vibrations is above and beyond anything we are used to feeling the vital seems dull and flat in comparison. And what a Wisdom! It knows how to make use of time that is, it actually changes itself into timeso as to minimize the possibilities of damage.
Its plain to see that, left to itself in its full power of transformation and progress, this flame of aspiration, this flame of Agni would have scant consideration for the result of the process the result of the process is that fire burns. And there could be mishaps in the functioning of the organs. All the organs must undergo a transformation, but were it too rapid and too sudden, well, everything would go out of whack. The machine would simply explode. But this Wisdom doesnt come from the universal consciousness (which I dont really think is so wise!), its infinitely higher: the Supreme Wisdom. Something so wonderful! It foresees things the universal forces in their universal play would overlooka wonder!
--
This body-consciousness has a will; it is constantly, constantly calling upon the lords will: lord, take possession of this, take possession of that, take. Theres no question of taking possession of the will, that was done ages ago, but: Take possession of these cells, those cells, this, that. It is the BODYS aspiration. Well, the blow wasnt caused by this will acting in the body; the blow didnt come directly from the body, but from something that had slipped in through an unconscious element; and the body simply erased, or absorbed, digested this unconsciousness and the thing vanished without a trace!
And do you know how this body is? It immediately began wondering (I was quietly watching it all from above), What if (ifs are always idiotic but its an old bodily habit), what if the object had been sharp, would the results have been so easy to annul? (Mother laughs) Then I distinctly heard someone reply (I am putting it into words), You idiot! That wouldnt have happened in the first place! That is, the necessary protection would have been there. The protection intervenes only when necessary, not just for the fun of it. You numbskull, it said (I am translating freely), how silly can you be! It wouldnt have happened.
--
You just cant imagineyou CANNOT. When I try to see life as most people see it (its getting increasingly difficult! but anyhow), the way people ordinarily see it, it becomes a big mishmash! I understand nothing, it makes no more sensenothing makes sense. Simply, for the sake of the action, I have been warned that nobody can understandNOBODY can comprehend to what extent the lord is intermingled, is present and active in all things.
In all things.
--
For instance, sometimes He tells me (of course its not external; its an extremely delicate working, and sort of automatic; no time elapses between the order and its execution: theyre not two movements but one single thing) when He says Speak, or when He says Keep silentlike the other day when, as you pointed out, I stopped in the middle of a sentenceits that all of a sudden (Mother makes a gesture as if she were unable to speak, or as if suddenly held by silence). At other times it pours out like its doing now. And I dont hear an order, I dont feel an order: I LIVE the Order; and its so patently the lords that it seems stupid to even mention it.
Oh, such humorous things happen. The other day I saw T. Her old mother lives in Moscow; shes very old and on her deathbed, and has asked T. to come see her. So T. is going to go there. Its a risky adventure. She wrote to ask if she could see me before leaving (I dont see anyone and I had no intention of receiving her, but it was decided in spite of me and I let her come). She had been told not to speak, but thats impossible for such a chatterbox! So she began by lamenting (probably thinking it was the thing to do) over my serious illness and god knows what else I didnt listen. I simply told her, No, its not that, its the yoga. Then, with the effervescence of an ignorant child: Yoga! But you shouldnt be doing yoga! You shouldnt be. Just then, the lords face came (the lords face often takes on Sri Aurobindos appearancean idealized Sri Aurobindo, not exactly as he was physically), and it came here (right up against Mothers face), and it was blue. Then It made my finger touch her cheek, like this (Mother seems to tap T.s cheek), and It told that child, Little children dont know what theyre talking about. And it was so thoroughly Him! He was speaking and I saw only Him, his appearance: Little children dont know what theyre talking about.
I dont know how I looked (I was enjoying myself enormously), but she must have felt something (she didnt say a word), she must at least have felt something strange because a shudder went through her being. And I was told that when she left, she said, I may come back before I leave, but I wont ask to see Mother! (Mother laughs.)
--
The body, the "I," and the lord.
"The regret of the person who bumped me," Mother specified. "This person's state of consciousness entered the body along with the blow. And this kind of regret for having given a blow was an ego movement. All these vibrations accompanied the blow and that's what the body had to annul in order to annul the result."
0 1962-07-25, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Thats all I had told him (not in great detail, in a few words). Then I sat down near him and he began talking with Richard, about the world, yoga, the futureall kinds of thingswhat was going to happen (he already knew the war would break out; this was 1914, war broke out in August, and he knew it towards the end of March or early April). So the two of them talked and talked and talkedgreat speculations. It didnt interest me in the least, I didnt listen. All these things belonged to the past, I had seen it all (I too had had my visions and revelations). I was simply sitting beside him on the floor (he was sitting in a chair with Richard facing him across a table, and they were talking). I was just sitting there, not listening. I dont know how long they went on, but all at once I felt a great Force come into mea peace, a silence, something massive! It came, did this (Mother sweeps her hand across her forehead), descended and stopped here (gesture at the chest).4 When they finished talking, I got up and left. And then I noticed that not a thought remained I no longer knew anything or understood anything, I was absolutely BLANK. So I gave thanks to the lord and thanked Sri Aurobindo in my heart.
And I was very careful not to disturb it; I held it like that for I dont know how long, eight or ten days. Nothingnot one idea, not one thought, nothinga complete BLANK. In other words, from the outside, it must have looked like total idiocy.
--
But I have never been able to do it for anyonenot like that, with such plenitudenever, never. Its fantastic! It was stupendous! Truly we can say that only the lord can do such a thing, He alone. Without the slightest effort, without even seeming to he didnt even seem to concentrate, nothing, just like that. You never met him, did you?
Yes, I had a darshan.
0 1962-08-04, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
These vibrations have various qualities; if they were expressed through a mental observation, it would be done through such things as taste, co lor, and so forth, everything Ive just mentioned1but thats not how theyre expressed. They come almost exclusively as sensations, but those sensations some, I mean some vibrations, have rounded edges. Some come horizontally (I was in fact studying everything that comes horizontally), others result from the state of consciousness (vertical gesture from top to bottom). While at the same time, others are. Yes, its like looking through a high-powered microscope: some are rounded, others pointed; some are darker, some brighter. Some are very upsetting to the body, and some even feel dangerous. On the other hand, certain ones make the body receptive to the vibration, which we might call the lords Vibration, the supreme Vibration. You see, all this is the outcome of a discipline, a tapasya, for preparing the body to receive the lords Vibrations (the first step is receiving, being able to receive them; afterwards you have to hold on to and then manifest them). Those vibrations are unmistakable, they are something else entirely. But other vibrations are helpful, beneficial, while still others are disruptive, contradictory.
And each one is beginning to reveal its own particular nature. There are those stemming from peoples thoughts (I sense them in my body, not in the mind: the material consequence of peoples psychological state, and even their state of health). Some things are general and last a bit longer; others are momentary, lasting only a few seconds. The first step is to study the different vibrational qualitiesyou could practically draw diagrams: if we had a machine sensitive enough to record these things, it would produce all kinds of zigs and zags.2 Certain vibrations immediately stop or change or are dissolved or repelled. Others are adopted, as it were, and transformed. The majority are simply pushed back and worked on from a distancequite a distance! I keep them at a fair distance (Mother laughs). Very few are let in. But some are let in for the sake of the experience, to see how much they upset the body. Theres also the effect of peoples permanent auras: I know a certain person is arriving by his auras effect on the body; because (laughing) each vibration has its particular effect on the bodyperfectly prosaic things, maybe, but by studying them you realize that each thing has its own law.
0 1962-08-11, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Its a sort of reply to something I am translating in The Synthesis of Yoga. You know, there are these three aspects that must always be kept united in ones consciousness: jiva (the individual), Shakti, and Ishwara (the Supreme). He gives a wonderful description of how we have all three together in a kind of inner hierarchy. So while reading that (as I translate I have all the experiences, they come spontaneously), I kept saying to myself, No, that jiva hampers me; that jiva hems me in! Its not natural to me. Whats natural to me is its probably Mahashakti. There is always that sense of creative Power, and of the lord. The infinite, marvelous, innumerable joy of the lord, you see, which is so intermingled with the Poweryou can sense the presence of the lord, yet you cannot distinguish or differentiate between the two. Its all a delectable play. So to introduce the individual, the jiva, into this spoils everything, makes everything so small!
I wanted to put all this into my sentence.
--
Oh, during those hours the Presence lasted this morning, what I say here became so obvious, so obvious! You see (theres nothing but the lord, of course), its exactly as if the lord were seeing all things (and this body is part of what He sees!), seeing all things and laughing, laughingforever laughing at all the tragedy the tragedy of this existence! And I was seeing Him right here, you know, there was nothing but Himimmense, marvelous, yet at the same time scaled to the size of the earth, almost to the size of this room, you could say! He was here, in everythingin all the past, all the future, in all places, in everything. And He was smiling, smiling with the consciousness of that joyits not joy, joy sounds pallid. And there was no excitement, nothing of what human consciousness mixes into these things, only an eternal certitude, a crystal clear vision of the most MINUTE details. And all of this simultaneously, just like that, with a smile. And although I cant say what is He and what is me, I have the joy of perceiving Him (that isnt abolished), and yet I am nowhere in particular! Still I have the joy, I feel the joy of perceiving Him.
Its difficult to describe. It lasted from around midnight until eight oclock.
0 1962-08-14, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
You must learn to be immobile, silent, and let the lord speak through you; its much better than deciding in advance, much better. Personally, the lord has never failed me. I have found myself hundreds of times in very difficult situations; I wouldnt do anything, I would say, All right, lets see what happens! And of course, what happened was always for the best. And I had nothing to do with itit wasnt me, it was the lord.
The less one explains, the less one plans, the betteralways, always.
--
Perhaps there once was a jiva. I dont know, I dont remember; all I remember now is ultimately, an evolving universe, with a special concentration on the affairs of the earth, because the lord has decided that the time has come to to change something. Thats all. To change something.
(silence)
0 1962-08-28, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Once, when I saw how it was, I complained a bit to the lord: lord, why did you make the body this way for doing this kind of work? Just look at it! He answered me (laughing), Its the best that could be done. So I said Thank you! and kept quiet.
And thats probably true! It has some good points: what they call stubborn in Englishyou know (Mother plants down her two fists and holds them motionless). And stubbornness is an essentially British quality, so theres no other word for it. The body is stubborn; and thats what is needed.
0 1962-08-31, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Because the other end is the new creation, so its clear that. How MANY steps will it take, how many incomplete or imperfect things, approximations, attemptshow many MINUSCULE realizations for you to simply acknowledge, Yes, indeed, were on the way? For how many oh, you could practically say centuries will it be like this before the g lorious body of a supramental being appears? Something came yesterday evening (it seemed like mere excitation to me); it was a power of creative imagination attempting to visualize supramental forms, beings that live in other worlds, and all sorts of things like that. I saw many things. But it seemed so like champagne bubbles! Thats all very nice, I said, for widening my power of imagination so I can present these forms to the lord. But its not necessary! (Mother laughs) It really seemed so. There was a time when I considered it a great creative power (and many things that I saw in those moments of super-creativity, super-imagination, were actually realized years later on earth), and this time it came again (perhaps to give me a little fun, a little spectacle along the way), it came and I looked at it; I could see all its power, I could see it was something trying to materialize in the future, and I said, What histrionics! Why go through all these theatrics? Jugglers.
And it was supramental light, it originated in supramental light. How beings from other worlds would relate with the future beings, and all sorts of similar thingsbedtime stories.
But the vibration was there, you see, high above and all around the earth, very powerful (it was all around the earth) and very strong, it seemed to be coming from other parts of the universe and trying to enter the earths atmosphere to help it participate in those new combinations. And it all seemed like childishness to me the whole universe seemed to be living in childishness. There was something so tranquil hereso tranquil, so calm and unhurried, not interested in showing anything off, but capable of living in an eternity of quiet effort and progress. It was here, immobile, watching all these things. Finally (the spectacle lasted all evening) when I lay down in bed for the night, I said to the lord, I dont need diversions, I dont need to see encouraging things I only want to work calmly, quietly, IN You. You, You are the worker; You are here and You alone exist. You are the realizer. Then all grew silent, still, motionlessand the excitement waned.
So you see, theres excitement in the universe too, if youre not careful! But my impression is that it simply complicates thingsit clouds the issue, you know, it complicates things. Then you have to wait for the bubbles to subside before you can calmly set off again on your way towards the goal.
0 1962-09-08, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Its a strange sensation, a bizarre perception of both the true functioning and the functioning distorted by the sense of being an individual body. Theyre not even you cant even say theyre superimposed, theyre almost simultaneous, and thats why it is so hard to explain. A number of things are malfunctioning in the body; I dont know if they can be called illnesses (maybe the doctors would call them illnesses), but in any case, theyre malfunctionings in the bodys organs: the heart, the stomach, the intestines, the lungs and so on. And at the same time theres (it cant be called a functioning) the true state. And thus certain disorders appear only when the consciousness as if the consciousness were pulled or pushed or poised in a certain way, and then, those malfunctionings INSTANTLY appearnot as a consequence: I mean the consciousness becomes aware of their existence. And if the consciousness stays in that position long enough, there are what we conventionally call consequences: the malfunctioning has its consequences (tiny things, such as physical discomforts, for instance). And if through (is it yogic discipline, is it the lords intervention? Call it what you will) but if the consciousness regains its true position, the consequences cease IMMEDIATELY. Sometimes, though, its like this (Mother makes a gesture of an overlapping or interpenetration by interlacing the fingers of her two hands), in other words, this way, then that, this way, then that (Mother slips the fingers of her right hand back and forth through the fingers of her left to show the consciousness alternating between two states), this position, then that position, this one, then that one. This movement takes only a few seconds, so I can almost perceive the two functionings simultaneously. Thats what gave me the knowledge of the process, otherwise I wouldnt understand; I would simply think I am falling from one state into another. Thats not it, its just. The substance, the vibrations, everything is probably following its normal course, you see, and all that is really changing is the way consciousness perceives things.
So pushing this knowledge to its limit that is, applying it generallylife (what we usually call life, the physical life of the body) and death are THE SAME THING, simultaneous its just that the consciousness moves back and forth, back and forth (same gesture). I dont know if I am making myself clear. But its fantastic.
--
Although perhaps it means we are drawing closer to the knowledge of the thingby knowledge I mean the power to change it, of course. If you have power over something, its because you know it; knowing a thing means being able to create it, or change it, to make it last or cease to bein other words it is Power. Thats what knowing means. All the rest is explanations the mind gives to itself. And I can feel that something (something! Well, what Sri Aurobindo calls the lord of Yoga: the part of the Supreme concerned with terrestrial evolution) is leading me towards the discovery of that Power that Knowledgenaturally by the only possible means: experience. And with great care, for I can feel that.
Its going as fast as it possibly can.
--
Nothing. Or do pranam1 to him, thats all, it doesnt matter. Personally, I could do pranam before a puppy dog, mon petit, in all sincerityseeing the lord in it. You have only to think of the lord, no?
In fact, thats what I always do.
Think of the lord, thats all.
And be polite.
0 1962-09-18, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
I dont have far to go on my translation of The Synthesis of Yoga (its going very quickly), and I have found what Ill do next. It will be something like those notebooks [Prayers and Meditations]. I am going to take the whole section of Savitri (to start with, Ill see later) from The Debate of Love and Death to the point where the Supreme lord makes his prophecy about the earths future; its longseveral pages long. This is for my own satisfaction.
I am going to translate it line by line (not word by wordline by line), leaving a space between each line; and when Ive finished I will try to recapture it in French (gesture of pulling down from above).
0 1962-10-06, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
It is a fairly common experience. When it occurs, and for some time afterwards (not very long), everything seems to organize itself quite naturally around that Light. Then, little by little, it blends with all the rest. The intellectual awareness of it remains, formulated in one way or another that much is left but its like an empty husk. It no longer has the driving force that transforms all movements of the being in the image of that Light. And this is what Sri Aurobindo means: the world moves fast, the lord moves ever forward, and all that remains is but a trail He leaves in His wake: it no longer has the same instantaneous and almighty force it had at the MOMENT He projected it into the world.
Its like a rain of truth falling, and anyone who can catch even a drop of it receives a revelation. But unless they themselves advance at a fantastic pace, the lord and His rain of truth will already be far, far away, and theyll have to run very fast to catch up!
This is an image I have always seen.
0 1962-10-12, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Something is, and simultaneously its opposite exists. Well, for us it cant be both yes and no at the same time; but for the lord its CONSTANTLY both yes and no at the same time!
Its the same with our notion of space. I am here, we say, therefore you are not here. But I am here and you are here and all is here! (Mother laughs) But you cant understand this unless you go beyond the notion of space and time.
--
Actually, if you look at things closely, youre forced to conclude that the lord is acting out a tremendous comedy for Himself, that the Manifestation is a comedy Hes playing with and for Himself!
He has put Himself in the role of spectator and Hes watching Himself. And to watch Himself, He has to accept the notion of time and spaceo therwise He cant watch Himself! And immediately the whole comedy begins. But its a comedy and nothing more!
--
In fact theres no such thing as error. There are only things that seem impossible because we dont know that the lord is all possibility and can do whatever He wants, any way He wants. We just cant get it through our heads: This can be, but that cant, we keep saying. But its not true! Everything is possible, and only our own stupidity says that something cant be.
Difficult to say anything reasonable for the Bulletin.
--
Theres a person I wont name who has read Sri Aurobindos books and thought he understood them. He has been following a yogic discipline (anyway, he thought he was doing yoga) and he pulled down the Force. The Force responded (Mother laughs). He wound up with a headache! He got frightened and wrote to me in these exact words: This Force is the lords Force (which is true, quite true), and it has turned into fear. So (Mother laughs) fear is the lords principal perversion. There you have it. He read in books that the lord is behind everything, that there is nothing that isnt the lord; so its the lord who has become perverted in His manifestation, naturally. The Force of the lord came to help him and was changed into fear, so the lords principal perversion is fear!
If you read that, youd say he was going off his rocker.
--
This is plainly what he meant: Error is one of the innumerable, infinite possibilities (infinite means that absolutely nothing is outside the possibility of being). So where is there room for error in this? Its WE who call it error, its totally arbitrary. Thats an error, we say but in relation to what? To our judgment of what is true, yes, but certainly not in relation to the lords judgment, since it is part of Him!
Few people can bear this widening of understanding.
--
Theres nothing to sayif you sincerely want to get out of it, its really not so difficult: theres nothing to do but leave everything to the lord. And He does it all. He does it all, He is its so wonderful! So wonderful!
He takes anything, even what we call a quite ordinary intelligence, and then He simply shows you how to put that intelligence aside, lay it to rest: There now, keep still, dont stir, dont bother me; I dont need you. And then a door opensyou dont even feel you have to open it; its wide open, and youre led through to the other side. Its Someone else who does all this, not you. And then the other way becomes impossible.
--
You find yourself facing a so-called problem: What am I to say? What am I to do? How should I act? There is nothing to do! Nothing but to say to the lord, You see, heres the situation. Thats all. And then keep very still. And spontaneously, without thinking about it, without reflecting, without calculating, without doing anything, anything whatsoever, without the slightest effort you do what must be done. But its the lord who does it, its no longer you. He does it, He arranges the circumstances, He arranges the people, He puts the words in your mouth or under your penHe does it all, all, all, all, and you have nothing more to do, nothing but let yourself live in bliss.
I am beginning to be convinced that people dont really want it.
--
Yes, out of habit it all tries to start up again. But all you need to say is, Look, lord; see, see how it is. Thats all. Look at this, lord, look at that, look at this idiot here and its over. Immediately. And the change comes automatically, mon petit, without the slightest effort. Simply simply be sincere, in other words, TRULY want the right thing. One is quite conscious of being powerless, utterly incompetent: more and more, I feel that this amalgam of matter, of cells and all the rest, is just pitiful! Pitiful. I dont know, under certain conditions people may feel powerful, wonderful, luminous, competent but as far as I am concerned, thats because they have no idea what theyre really like! When you really see what youre made of its nothing, really nothing. But its capable of anything, provided provided you let the lord do it. The trouble is that something always wants to do things on its own. If it werent like that.
People come, letters arrive, various circumstances and problems arise (its over now, but at the timeeven a year ago that kind of thing was sometimes a problem for me). Well, right away, I (Mother opens her hands in front of her forehead, palms upwards, as though presenting the problem to the lord): Here, lord, look at this. All I am good for is (same gesture): I am presenting it to You, lord. And then I keep still, I just keep still: I wont move unless You move me, I wont speak unless You make me speak. And then you stop thinking about it. You think about it just for a second, long enough to do this (same gesture). It comes in like this, then up it goes (gesture showing a problem coming to Mother from one side and being sent above). And later, you suddenly realize youre speaking or acting or making a decision or writing a letter or and He has done it all.
But one can be full of excellent goodwill and still want to Do things. And thats what complicates everything. Or else theres a lack of faith, a lack of belief in the lords abilityyou think you have to do things yourself because He doesnt know how! (Mother laughs) This sort of stupidity is very widespread, you know: How can He see these things? Were living in a world of Falsehood, how can He see Falsehood? But in fact He does see things as they are!
And I am not talking about people with no intelligence, but about intelligent people, people who are trying. Theres still a sort of conviction in them somewhere, even in those who know that were living in a world of Ignorance and Falsehood and that theres a lord who is all truth. Well, they reason that precisely because He is all truth, He wont understand (Mother laughs). He wont understand our falsehood, I have to deal with it on my own. This is a very predominant, very widespread attitude.
One sometimes even goes to a great deal of trouble to explain things to Him: Its this way, You see, thats how it is. And when youre finished, you realize. Oh, that reminds me of an experience I had one night two years ago. It was the first time the Supermind entered the cells of my body, and it had risen up to the brain. So the brain found itself in the presence of something (laughing) considerably more powerful than it was used to receiving! And, like the idiot it is, it got worried. As for me (gesture above or beyond), I saw it all, I saw that the brain was getting worried, so I tried to tell it what a nitwit it was and to just keep still. It did keep still, but you know, it was really seething away in there, as if it were about to explode. So I said, All right now, lets go see Sri Aurobindo and ask him what to do. Immediately everything became utterly calm and I woke up in Sri Aurobindos house in the subtle physicala very material sensation, with everything quite concrete. So I arrived, or rather not I but the body-consciousness arrived2 and started explaining to Sri Aurobindo what had happenedit was very excited, talking and talking. The response was a sort of inscrutable smile and then nothing. He simply looked. An inscrutable smilenot a word. All the excitement died away. A face out of eternity. The excitement died away. Then it was time for Sri Aurobindos lunch (people eat therein another way). So as not to disturb him, I went into the next room. He came in after some time and stood before me (Imy physical being, that is, my physical consciousness had had time to calm down). I knelt down and took his hand (a MUCH clearer sensation than anything physical, mon petit!); I kissed his hand. He simply said, Oh! This is better. (Mother laughs.)
--
I often wonder: when one prays to the lord, when one wants to tell Him that somethings wrong, I always feel its necessary to concentrate very hard because its really something Far you have to call. But is this true? Or is it really.
It depends on us!
--
But this Presence in all things. It is a Vibrationa Vibration containing everything. A Vibration containing a sort of infinite power, infinite joy, infinite peace, and immensity, IMMENSITY, IMMENSITY: its boundless. But it is solely a Vibration, it doesnt. Oh, lord! It cant be thought, so it cant be described. If you think as soon as you start thinking, its the same old mess again. Thats why you cant say anything.
Indeed, He is far because you think He is far. If you could just, you know, think of Him being right here, like this (gesture close to the face), touching you if you could feel this. Its not like touching another person, its not like that. Its not something foreign, external, coming to you from outsideno! Its everywhere.
--
And how many times, how many times the feeling that. There is no formthere is a form and there is none, it just cant be expressed. You feel a look, too, and there are no eyesthere is no look but there is a look; a look and a smile and theres no mouth, no face! And yet there is a smile and a look and (Mother laughs) you cant help saying, Yes, lord, I am stupid! But He laughsand you laugh, and youre happy.
It cant, it cant be explained! It cant be expressed. You cant say anything. Whatever you say is nothing, nothing.
--
Not at all, mon petit! You just call on the lord and say Now then: heres the program. And thats enoughit comes.
It comes.
0 1962-10-27, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Perhaps I am moving as fast as the lord!3
When she next saw Satprem, Mother added the following correction: "After you left, they came. It's not I who remembered they MADE me remember! There was Saraswati saying, 'What about my sitar?' And Krishna, 'What about my flute?' (Mother laughs) There was another one also, I don't remember who. They were really upset! They told me right away, 'What are you talking about! We LOVE music.' All right. 'Fine,' I said (Mother laughs). It's trueKrishna is a great musician, and Saraswati is the perfection of expression.... Now that we have acknowledged their merits (Mother bows), go on with your reading."
0 1962-10-30, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
I dont know if you can look at things from that angle, because its only one angle. Certainly if we asked the lord, Whats the use of it? He would either say Its all the same to Me, or Its none of your business, or I get some fun out of it that would be enough for Him!
But.
--
I believe the most complete expression is: Whatever You want, lord, whatever You want, lord, whatever You want, lordwith joy, no matter what it is. In every cell.
It should go relatively quickly, but I dont know. How long will it take? Its new. New, I mean you cant even tell if youre progressing! You dont know where youre going, you have no idea what path youre on. You just dont know! All kinds of things are happening, but are they part of the path or arent they? I really dont know. Only at the end will we know.
0 1962-11-14, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
My method is essentially very simple: for each thing that comes, I say, Here, lord, its for You; change it, transform it. A work of offering and dedication (gesture of presenting something to the Light). And this morning there was a sort of replynot exactly to a question, but as though I were wondering How do I do it? (because the lord tells me I am here for His work), How do I do His work? Whats the new way of doing the Work? We know all the old ways, but whats the new way? And the reply came, very concrete, without words: By bringing the two extremes together. Everything you see, everything that comes to you or that you discover is automatically put in the presence of the Most High, of the Supreme. You join the two extremes. Your whole work is to make the junction.
And now you read me all this! Its as if you were explaining itdont you find that interesting! (Mother laughs) I find it VERY interesting.
0 1962-11-17, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
I know its the will of that Asura Ive mentioned to you several times, the lord of Falsehood who was born the lord of Truth, and who knows that his hour is at hand (at hand relative to that world there) and has declared he will cause as much havoc as he can before disappearing. Quite recently, just before the present conflict broke out, I went to a realm in the vital world which is right above the earth, like a platform (not a mountain top, but a spot where you get an overall view, like the bridge of a ship, for instance, where the captain stands; it was a place like that in the vital world, overlooking all terrestrial life). I went there it was rather dark, very dark in factand that tall being was there (hes quite tall, higher than this roomMo ther looks up at the ceilinghe likes to look tall). Hes very tall and all black. (Thats more or less his natural state; he appears to humans blazing with light, but that doesnt fool someone with inner vision: its an icy light. But some people are fooled and take him for the supreme God. Anyway, thats an aside.) So he was there and I went to himnot to him: I went to that place and found him there. He was gloating and told me to take a look around.
From there you had a panoramic view of everything. And no sooner did I arrive than a storm broke outa terrible storm. I kept watching, and then I saw in this direction (I dont know whether it was north, south or west, but it was this direction: Mother points to the north), I saw two nearly simultaneous flashes of lightning. The first one (I was looking north, I was quite conscious of facing north) the first one, a terrific bolt, came and fell from the east; and just a moment after, very soon after, another came from the west. The two didnt come together, but they fell on the same spotthey didnt meet but they fell on the same spot. It was pitch dark, the earth and everything was dark, you couldnt see a thing, and suddenly those two flashes of lightning lit up the area where they fell, making a dreadful din, and (my field of vision was confined to that area; all the rest was in darkness, you see) it burst into flames! Everything was set ablaze. In the lightning flashes you could distinguish the tops of monuments, houses, all sorts of things, and then everything burst into flames: a dreadful conflagration.
--
Ive had my eye on this gentleman since the Second World War (and even earlier), and I know thats just what he wants. He has foretold all sorts of catastrophic things. So I suppose thats what X is seeing too, without knowing where it comes from I dont know. I wonder. At any rate, he wrote it so categorically that you might nearly think he wanted it! I cant believe he wants it. I simply replied, Well, yes, its ONE possibility. Which of the two will prevail? That, I dont know. Its a secret the lord doesnt reveal because He thinks (and this is altogether certain) that it wouldnt be good to know whats going to happenwe wouldnt do what had to be done. Its always that way: we dont know whats going to happen because then we wouldnt do what had to be done.
I do what He tells me to do, but He doesnt say what the consequences will be. And I dont ask Him; I know its none of my business.
--
One day (for me now, everything is part of an extremely precise play of forces) and one day I had a sort of sensation of one of those profound upheavals something very widespread and full of GREAT pain. So something in me spontaneously sprang up from the individual soul, the deep psychic being, and said, Oh! lord, is it Your will that we have this experience again? Then everything stabilized, stopped, and there was a splendor of Light. But I received no response. Except for that splendor of Light something triumphant, you know. But it may just as well mean that no matter what happens, this will always be therewhich is obvious.
(silence)
0 1962-11-20, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Theres no longer any hope that a human being can give protection by his own powerit doesnt work any more. If the lord is protecting you, fine, nothing will happen to you. But as far as knowing what Hes going to decide. For if He decides upon such a destruction, it means the earth truly needs itotherwise He wouldnt decide it.
Anyway, its best not to think about itwell see soon enough. Well see from this world here or from a more subtle one (laughing), thats all.
0 1962-11-27, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
The lord is enjoying himself!
The November 24 Darshan.
0 1962-12-12, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
Well, my usual answer, the only answer that has some weight with those beings, is Its not up to me. Its up to the lord, address yourselves to Him. Then they keep quiet. They come back another time, hoping to succeed, and the response is always the same, which they find somewhat discouraging. After a while its over. But really, everything imaginable; and precisely for those who were progressing steadily: a collapse into all the old errors and stupidities. And then a sort of hate coming out of everything and everybody and hurled at me, with this inevitable conclusion: What are you doing here! Go away, youre not wanted. Nobody wants you, cant you see that! Its not up to me, its none of my business. Wanted or not, I am here for as long as the lord keeps me here; when He no longer wants to keep me here, Hell make me go, thats allits none of my business. That calms them down, its the only thing that calms them down. But it doesnt discourage them!
Now I am just waiting for the hurricane to pass.
--
Actively, theres only one thing to do: Its not up to me, its the lord who decides. Its the lord who acts, its the lord who organizes everything and to top it off, its even the lord who sends you away! That irks them more than anything! (Mother laughs.)
Rightly or wrongly, Satprem did not keep the recording of this conversation, not to obey Mother, for he was never very obedient, but because the words that follow rent his heart. He didn't know at the time how very true they all were.
0 1962-12-15, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
But to me this seems to come from his Jewish background. Because Thon was Jewish, even though he never mentioned the fact (the Tlemcen officials made it known: when he arrived he had to tell them who he was). He never spoke of it and he had changed his name. They said he was of Jewish origin, but they could never say whether he was Polish or Russian. At least the person who told me never knew. But for the Jews its the Unthinkable, whose name must not be uttered (it is uttered only once a year, on the Day of Atonement; I think thats what its called). Its the word Yahveh, and it must not be uttered. But the prayers speak of the Elohim, and the Hebrew word Elohim is plural, meaning the invisible lords. So there was no one and only God for Thon, only the unthinkable Formless; and all the invisible beings who claimed to be one and only gods were Asuras.
He used to call Christ That young man! (Laughter) It was very funny.
--
Oh, I understand! Because its true, you know, that an Asura is behind it allnot Christ! Sri Aurobindo considered Christ an Avatar (a minor form of Avatar). One emanation of the Divines aspect of Love, he always said. But what people have made of him! Besides, the religion was founded two hundred years after his death. And its nothing but a political construction, a tool for domination, built with the lord of Falsehood in the background, who, in his usual fashion, took something true and twisted it.
Its a real hodgepodge, that religion the number of sects! The only common ground is the divinity of Christ, and it became asuric when he was made out to be unique: there has been but ONE incarnation, Christ. Thats just where it all went wrong.
0 1962-12-19, #Agenda Vol 03, #The Mother, #Integral Yoga
It was difficult and it attracts a lot of. Its like another type of exercise, as if my body were now being taught other kinds of things, another way of being, you understand, another way. And its trying to find a harmony, the equilibrium of a constant harmony. But its very, very, very difficult. Its not at all the usual condition: in ordinary life, the cells are accustomed to a very restless and unexpected life, with ups and downs, peaks of intense sensation, now sorrow, now pleasure, now acute pain, now something very pleasantall of this jumbled up in a sort of chaos. And I have realized that for the people here, even those near me, its even worse than that! This doesnt make sense to me any more. On its own the body is naturally in a sort of gently undulating movement, a very harmonious, very peaceful, very quiet movement. And when its not forced into outer activity theres such a wonderful sense of the divine Presence everywhere, everywherein it, around it, over it, in everything, everywhere and so concrete! (Mother touches her hands, her arms, her face, as if she were bathing in the lord.) Its really inexpressible. And well, THATS what it wants to have ALL THE TIME, in all circumstances, even when its forced to have contacts with the outside. So I cant go too quickly; things like the balcony cause a bit too much pressure, and the body starts feeling a little unsure of itself.
Yesterday, for instance, I had to see F. and R., since they had just arrived the day before. I spent three-quarters of an hour with them, and by the time it was over they had literally EMPTIED the atmosphere of all spiritual senseit had become empty and hollow. It took me two or three minutes of concentration (which isnt so long) to bring it all back to normal.
0 1963-01-09, #Agenda Vol 04, #The Mother, #Integral Yoga
If the inner being the true beingis the ruler, the power of the true being makes the body act automatically; but then it doesnt grow conscious of its own change, it doesnt collaborate in its change, so for the change to happen it would take maybe millennia. The true being has to be like this (gesture to the background, standing back) and the body has to do everything BY ITSELF, in other words, contain the lord, receive the lord, give itself to the lord, BE the lord. It does aspireoh, its intense, aflame thats very good. But the lord (smiling) doesnt conform to the ordinary habit! So all the habits, the minute He just tries to take possession of one function or another, even partially (not totally), all the interrelationships, all the movements are changed instantlypanic. Panic at the particular spot. And the result: you faint, or you are just about to faint, or you have an excruciating pain, or anyway something APPARENTLY breaks down completely. So whats to be done? Wait patiently until that small number or large number of cells, that little spot of consciousness, has learned its lesson. It takes one day, two days, three days, then the chaotic, upsetting big event calms down, is explained, and those particular cells say to themselves (or begin saying to themselves), God, how dumb we are! It takes a little while, then they understand.
But there are thousands and thousands and thousands of them!
0 1963-01-12, #Agenda Vol 04, #The Mother, #Integral Yoga
For instance, two or three nights ago (I dont remember), I was with Sri Aurobindo, we were doing a certain work (it was in a mental zone with certain vital reactions mixed in), well, a general work. I was with Sri Aurobindo and we were doing the work together. He wanted to explain to me how a particular movement is turned into a distorted movement; he was explaining this to me (but theres nothing mental or intellectual about it, nothing to do with theories). And without even (how can I put it?) without even a thought or an explanation to forewarn you, a true movement is changed into a movement that is not false but distorted. I was speaking to Sri Aurobindo and he was answering, then I turn my head away like this (not physicallyall this is an inner life, naturally), I turned my head as if to see the [vibratory] effect. Then I turn back and send Sri Aurobindo the movement necessary to carry on with the experience, and I receive a reply which surprises me because of the quality of its vibration (it was a reply of ignorance and weakness). So I turn my attention back again, and as a matter of fact in Sri Aurobindos place I saw the doctor. Then I understood! Superficially, one may say, So, Sri Aurobindo and the doctor are the same! (To people who would see such a thing it would occur that they are the sameof course its all, all the same! All is one, people just dont understand this complete oneness.) Naturally it didnt surprise me for the thousandth of a second, there wasnt any surprise, but oh, I understood! This way (Mother slightly tilts her hand to the left), its Sri Aurobindo, and that way (slightly to the right), its the doctor. This way its the lord, and that way its a man!!
Really interesting.5
--
You see, Sri Aurobindo was explaining something to me, but the explanation wasn't like a theory: it's immediately translated into movements of matter, that is, movements of forms and forces. So I was listening (I was listening to him, we were talking), and I turned my head away to follow the demonstration of forces, of what he said; naturally it led to another movement which was the consequence, and then I described what I was seeing. When I began describing the consequence, I received a reply (it was a sort of dialogue between us, but without different voices and all the things we know physically), but the quality of the vibration was different, it had become ... instead of being supramental, if you like, it had become sattvic [moral], the reply was sattvic. In other words, a diminution, a limitation. I was surprised so I turned back again, and instead of finding Sri Aurobindo, I saw the doctor, with his hair very neatoh, a super-doctor, you know! But it was he, I mean at his best. So immediately I thought, "Here we are! Here is how things get more and more diminishedyes, diminished, altered, altering also physical appearanceshere is how the lord changes all His physical appearances." Oh, it was really funny, because it was a practical and precise little illustration. But then there was immediately the feeling that everything, the whole universe is like this! That's how all forms are changed.
So now you see!
0 1963-01-14, #Agenda Vol 04, #The Mother, #Integral Yoga
Its the exact, exact opposite of what I feel now: no matter what happens something wrong in the body, something wrong with people, something wrong in circumstancesinstantly, the first movement: O my sweet lord, my Beloved! And I laugh! And then all is well. I did this the other day (its spontaneous and instantaneous, it isnt thought out or willed or plannednone of itit just happens), it happened the other day (I dont recall the details but it was over a circumstance that hardly seemed sacred): I saw myself, and I started laughing. I said, But look! I dont need to be serious, I dont need to be solemn!
As soon as it comes (Mother makes a solemn face), I get suspicious, I say to myself, Oh, something is wrong, some influence or other must have entered the atmosphere that shouldnt be there. All that remorse, all that regret, all that ooh! The sense of indignity, of fault and, going a little farther, the sense of sinoh, that! That seems to me to belong to another age, a Dark Age.
--
It was actually my experience (for a long, long time, many years) but, these last few days, concrete, in the bodys cells. There arent things in which the lord is and things in which He isntthere are only fools who think so! He is ALWAYS there. He takes nothing seriously and has fun with everything. And He plays with you, if you know how to play but you dont, people dont know how to play. But how well He knows! How He plays with everything, with the smallest things: you have objects to put on your table? Dont think you have to ponder over how to arrange themno, well play: lets put this here, lets put that there, lets put this like that. Then some other day (because people think, Now she has decided on this arrangement, so thats the way its going to bewell, not so!), some other day (they want to help you! They want to help you put things in order, so it just becomes a mess!), I stay still and quiet, and then we start playing: So! Lets put this here, and that there, and this there ah! (Mother laughs) Since I saw you last time it has been that way constantly, probably to prepare me for this aphorism!
Very entertaining.
--
Agreed, then, well try and learn to laugh with the lord.
I know I know He wants me to learn not to take seriously the responsibility (responsibility isnt the right word), the formidable task of finding 8,000 rupees a day to meet the Ashrams expensesin other words, a colossal fortune every month.
--
Its very hard nowadays, because all over the world people take money seriously, and that makes it very hard. Especially those who have money. Those who have money, how seriously they take it, oh, lord! Thats why its difficult. We should be able to laughlaugh, laugh frankly and sincerely, then it would be over.
Well! All right, well talk about it again.
0 1963-01-30, #Agenda Vol 04, #The Mother, #Integral Yoga
There may be (I cant say, its all imagination because I dont know), there may come a few somewhat weird things. But there is an insistence on the need to keep to each line as though it stood all alone in the universe. No mixing up the line order, no, no, no! For when he wrote it, he SAW it that way I knew nothing about that, I didnt even know how he wrote it (he dictated it, I believe, for the most part), but thats what he tells me now. Everything comes to a stop, everything, and then, oh, how we enjoy ourselves! I enjoy myself! Its more enjoyable than anything. I even told him yesterday, But why write? Whats the use? Then he filled me with a sort of delight. Naturally, someone in the ordinary consciousness may say, Its very selfish, but And then its like a vision of the future (not too near, not extremely nearnot extremely far either) a future when this sort of white thingwhite and stillwould spread out, and then, with the help of this work, a larger number of minds may come to understand. But thats secondary; I do the translation simply for the joy of it, thats all. A satisfaction that may be called selfish, but when he is told, Its selfish, he replies that there is no one more selfish than the lord, because all He does is for Himself!
There.
0 1963-02-15, #Agenda Vol 04, #The Mother, #Integral Yoga
And, I must say, I was observing this because, originally, the first time I heard of it, this conception shocked me, in the sense that (I dont know, it wasnt an idea, it was a feeling), as though it meant lending reality to something which in my consciousness, for a very long time (at least millennia perhaps, I dont know), had been the Falsehood to be conquered. The Falsehood that must cease to exist. Its the aspect of Truth that must manifest itself, its not all that: doing anything whatsoever just for the fun of it, simply because you have the full power. You have the power to do everything, so you do everything, and knowing that there is a Truth behind, you dont give a damn about consequences. That was something something which, as far back as I can remember, I have fought against. I have known it, but it seems to me it was such a long, long time ago and I rejected it so strongly, saying, No, no! and imp lored the lord so intensely that things may be otherwise, beseeched Him that his all-powerful Truth, his all-powerful Purity and his all-powerful Beauty may manifest and put an end to all that mess. And at first I was shocked when Sri Aurobindo told me that; previously, in this life, it hadnt even crossed my mind. In that sense Theons explanation had been much more (what should I say?) useful to me from the standpoint of action: the origin of disorder being the separation of the primal Powers but thats not it! HE is there, blissfully worshipping all this confusion!
And naturally this time around, when I started translating it came back. At first there was a shudder (Mother makes a gesture of stiffening). Then I told myself, Havent you got beyond that! And I let myself flow into the thing. Then I had a series of nights with Sri Aurobindo so marvelous! You understand, I see him constantly and I go into that subtle physical world where he has his abode; the contact is almost permanent (at any rate, thats how I spend all my nights: he shows me the work, everything), but still, after this translation of Savitri he seemed to be smiling at me and telling me, At last you have understood! (Mother laughs) I said, It isnt that I didnt understand, its that I didnt want it! I didnt want, I dont WANT things to be like that any more, for thousands of years I have wanted things to be otherwise!
--- Grep of noun lor
abies concolor
achromatic color
bachelor
bailor
basic color
beauty parlor
billiard parlor
budorcas taxicolor
caladium bicolor
cervus unicolor
chancellor
change of color
chromatic color
cirsium discolor
clematis versicolor
collinsia bicolor
color
complementary color
copper color
corticium salmonicolor
councillor
counsellor
counselor
cygnus olor
deems taylor
dithered color
dolor
earth color
elizabeth taylor
felis concolor
food color
funeral parlor
glossopsitta versicolor
holocanthus tricolor
hyla arenicolor
ipomoea tricolor
iridoprocne bicolor
iris versicolor
iron chancellor
jailor
joseph deems taylor
k-lor
kaochlor
knight bachelor
lespedeza bicolor
lorado taft
loranthaceae
loranthus
loranthus europaeus
lorazepam
lorca
lorchel
lord
lord's day
lord's prayer
lord's resistance army
lord's supper
lord's table
lord britten of aldeburgh
lord chancellor
lord george gordon byron
lord high chancellor
lord macaulay
lord nelson
lord of misrule
lord privy seal
lord rayleigh
lord todd
lordliness
lordolatry
lordosis
lords-and-ladies
lords spiritual
lords temporal
lordship
lore
lorelei
loren
lorentz
lorentz force
lorenz
lorenz hart
lorenz milton hart
lorenz oken
lorenz okenfuss
lorenzo de'medici
lorenzo dressing
lorenzo ganganelli
lorenzo the magnificent
loretta young
lorfan
lorgnette
lorica
loricata
loriinae
lorikeet
loris gracilis
lorisidae
lorraine
lorraine cross
lorre
lorry
lory
massage parlor
nonsolid color
oil color
pallor
pamelor
parlor
parus bicolor
people of color
person of color
pizza parlor
poster color
president taylor
primary color
propellor
quercus bicolor
ring of color
sailor
salix discolor
settlor
sinbad the sailor
skin color
snuff-color
solidago bicolor
sorghum bicolor
sparaxis tricolor
spectral color
squalor
steganopus tricolor
sun parlor
tailor
taylor
tea parlor
technicolor
temblor
tricolor
valor
vat color
vice chancellor
viola tricolor
water-color
watercolor
zachary taylor
convenience portal:
recent: Section Maps - index table - favoritesSavitri --Savitri extended toc Savitri Section Map --1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
authors -- Crowley - Peterson - Borges - Wilber - Teresa -Aurobindo -Ramakrishna - Maharshi -Mother
places -- Garden - Inf. Art Gallery - Inf. Building - Inf. Library - Labyrinth - Library - School -Temple - Tower - Tower of MEM
powers -- Aspiration - Beauty - Concentration - Effort - Faith - Force - Grace - inspiration -Presence - Purity - Sincerity - surrender
difficulties -- cowardice - depres. - distract. - distress - dryness - evil - fear - forget - habits - impulse - incapacity - irritation - lost - mistakes - obscur. - problem - resist - sadness - self-deception - shame - sin - suffering
practices -- Lucid Dreaming - meditation - project - programming - Prayer - read Savitri - studysubjects -- CS - Cybernetics - Game Dev - Integral Theory - Integral Yoga - Kabbalah - Language - Philosophy - Poetry - Zen
6.01 books -- KC - ABA - Null -Savitri - SA O TAOC -SICP - The Gospel of SRK - TIC - The Library of Babel -TLD -TSOY - TTYODAS - TSZ - WOTM II
8 unsorted / add here -- Always - Everyday - Verbs